ICCJ. Decizia nr. 3662/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3662/2014
Dosar nr. 724/1259/2010
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.L. SRL împotriva pârâtei SC M.C. SRL şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 138.062,91 lei reprezentând valoare factură proforma şi să plătească reclamantei suma de 4.010 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Între părţi a intervenit o înţelegere potrivit căreia reclamanta urma să preia de la pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul, urmând ca SC M.C. SRL să efectueze demersurile necesare pentru această operaţie.
La 4 mai 2007 reclamanta a emis factura proformă către pârâtă pentru suma de 138.062,91 lei reprezentând avans preluare contract leasing a autovehiculului.
Reclamanta a achitat conform extraselor de cont depuse la dosar, suma de bani convenită în cuantum de 138.062,91 lei.
Societatea pârâtă a folosit sumele de bani transferate de reclamantă pentru a achita ratele de leasing, prin aceasta devenind proprietara autoutilitarei, contrar înţelegerii. întrucât pârâta nu a permis preluarea contractului de către reclamantă, conform înţelegerii intervenite, pârâta a realizat o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că este reală înţelegerea iniţială cu reclamanta de transferare a contractului de leasing, însă părţile au convenit să efectueze împreună demersurile necesare pe lângă societatea de leasing SC A. L.I.F.N. SA fiind necesar ca reclamanta să dovedească că îndeplineşte condiţiile cerute de respectiva societate.
A intervenit o modificare a înţelegerii iniţiale a părţilor, pârâta cedându-i reclamantei dreptul de folosinţă al autoutilitarei, până când aceasta din urmă putea dovedi condiţiile de preluare a contractului de leasing.
Prin Decizia nr. 50 din 9 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea, reţinând că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., prealabilă sesizării instanţei, ceea ce determină inadmisibilitatea acţiunii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, soluţionat prin Decizia nr. 2536 din 16 mai 2012, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat decizia de apel, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că reclamanta a derulat o procedură prealabilă de conciliere care este valabilă chiar dacă nu respectă întrutotul disp art. 7201 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea reclamantei, obligând intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 2.186 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
Conform înţelegerii dintre părţi, apelanta pârâtă a predat autovehiculul ce făcea obiectul contractului de leasing către intimata reclamantă, primind de la aceasta suma de 138.062,91 lei. Apelanta a susţinut că a primit banii doar ca pe o plată a folosinţei bunului, însă în factura proforma emisă de ea s-a specificat că suma reprezintă „avans preluare contract leasing", astfel că respectiva factură a fost emisă în aplicarea înţelegerii iniţiale privind preluarea contractului de leasing.
Pretenţiile exprimate de intimata reclamantă şi care fac obiectul litigiului de faţă sunt ca suma plătită pentru autovehicul să îi fie restituită, întrucât, în condiţiile în care contractul de leasing a ajuns la termen, apelanta pârâtă a devenit proprietarul autovehiculului şi s-ar îmbogăţi fără justă cauză.
Faţă de regulile aplicabile acestui fapt juridic licit, s-a reţinut că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză poate fi introdusă în justiţie doar dacă persoana care se consideră nedreptăţită nu are la îndemână alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, astfel că, dacă între părţi a existat un contract, acţiunea în restituirea unei sume de bani pentru considerente de îmbogăţire fără justă cauză nu este admisibilă, pentru că cel îndreptăţit are la îndemână acţiunea contractuală a obligării pârâtei la îndeplinirea obligaţiei ori acţiunea în rezolutiunea contractului.
A concluzionat instanţa în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză pentru că între părţi există un raport de natură contractuală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, prin Decizia nr. 2407 din 18 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, admiţând recursul, casând decizia şi trimiţând cauza spre rejudecare pentru soluţionarea apelului pe fond.
În considerentele deciziei pronunţată de instanţa supremă, s-a reţinut că instanţa de apel a încălcat principiul tantum devolutum quantum apelatum, deoarece, deşi a reţinut că între părţi s-a încheiat o convenţie a respins acţiunea ca inadmisibilă, constatând neîntrunirea condiţiilor de invocare a îmbogăţirii fără justă cauză.
În afara faptului că apelanta nu a adus o asemenea critică sentinţei, instanţa de apel nu a observat că reclamanta se întemeiază pe o convenţie, iar nu pe îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de fond constatând chiar culpa contractuală a pârâtei.
în rejudecare, Curtea a constatat că se impune completarea probatoriului administrat în cauză, dispunând astfel administrarea probei cu interogatoriul părţilor prin intermediul reprezentanţilor acestora, ţinând seama de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ. anterior, aplicabil în cauză faţă de data sesizării instanţei.
Prin Decizia nr. 7/A/C din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de SC M.C. SRL, a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2.187 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Părţile au convenit preluarea contractului de leasing pe care societatea apelantă îl deţinea în calitate de utilizator de la SC A.L.I.F.N. SA pentru o perioadă scurtă, până la predarea contractului de leasing SC M.L. SRL angajându-se să achite ratele contractuale de leasing şi asigurările.
Pârâta a emis factura din 4 mai 2007, a predat bunul iar reclamanta a achitat integral această sumă în 4 rate, potrivit ordinelor de plată depuse la dosar.
Nu rezultă din datele dosarului că părţile ar fi convenit ulterior novarea acestui contract în condiţiile art. 1128 pct. 1 C. civ. anterior, aşa cum se afirmă în apel, prin susţinerea potrivit căreia valoarea de 138.062,91 lei reprezintă dreptul de folosinţă al autoutilitarei până când reclamanta va îndeplini condiţiile de preluare a contractului de leasing.
Din convenţia părţilor rezultă că acestea au stabilit preluarea contractului, în sensul schimbării locatarului iniţial faţă de societatea de leasing, predarea bunului către noul locatar şi achitarea unui preţ pentru transmitere către locatarul iniţial.
O.G. nr. 51/1997 reglementează ipoteza unei sublocaţiuni în sensul că locatarul iniţial transmite bunul obiect al leasingului către o altă persoană, locatar final, pe calea unui alt contract.
Textul arată expres că cel de-al doilea contract de leasing, între locatarul iniţial şi cel final se va încheia numai după obţinerea acordului prealabil scris al locatorului iniţial.
Curtea a solicitat părţilor să facă dovada demersurilor realizate la societatea de leasing, cu ocazia încheierii contractului de preluare a contractului de leasing, respectiv începând cu anul 2007, deoarece adresa depusă de către apelantă, însoţind cererea de apel, vizează numai solicitarea de prelungire a contractului de leasing începând cu luna mai 2010, solicitare adresată SC A. L.I.F.N. SA Bucureşti de către SC M.C. SRL, după ce a reintrat în posesia bunului.
Nu s-a dovedit depunerea de către societatea reclamantă a unui dosar de preluare a leasingului şi nici efectuarea unor demersuri în vederea depunerii acestui dosar la dispoziţia pârâtei pentru a fi înaintat societăţii de leasing.
La nivelul anului 2010, după aproximativ 3 ani de utilizare a bunului, acesta a reintrat în posesia pârâtei, într-o stare tehnică ce a determinat necesitatea efectuării mai multor reparaţii, ceea ce determină concluzia că reclamanta nu a mai dorit preluarea contractului de leasing.
Curtea nu poate reţine culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea obligaţiei asumate prin convenţie, astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de contraprestatie pentru preluarea contractului de leasing nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Reclamanta a plătit contravaloarea unei facturi proforme pentru preluarea unui contract de leasing pentru autoutilitară.
Acest contract nu s-a finalizat, astfel că părţile trebuie să restituie prestaţiile care s-au făcut.
Există certitudinea că această convenţie nu s-a finalizat, motiv pentru care partea care nu şi-a onorat obligaţiile, trebuie să restituie preţul primit. Prin acţiune nu s-au solicitat sumele plătite în calitate de utilizatori ai maşinii.
Reclamanta arată că a solicitat pârâtei să o însoţească la societatea de leasing pentru a prelua contractul, însă au existat amânări şi se invocau probleme financiare.
Pârâta a fost de rea-credinţă. Dacă reclamanta i-ar fi cerut să preia autocamionul, nimic nu ar fi împiedicat întocmirea unui proces-verbal de predare-primire a acestuia în care să se menţioneze starea autocamionului.
Reclamanta nu putea merge la societatea de leasing decât însoţită de pârâtă, care trebuia să-şi exprime acordul pentru cedarea contractului.
Recurenta arată că a acceptat convenţia cu pârâta deoarece avea perspectiva unor contracte avantajoase de transport, iar reprezentantul pârâtei, cu care avea o relaţie de rudenie, s-a oferit să predea acest autocamion deoarece avea dificultăţi financiare în susţinerea tuturor contractelor de leasing.
Este cert că s-a predat avansul pentru preluarea contractului de leasing, însă acest contract nu s-a încheiat. Ca urmare, trebuie să fie restituită suma plătită drept avans.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În cauză, pârâta intimată SC M.C. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Între părţi a existat o convenţie de predare-preluare contract de leasing, prin care pârâta SC M.C. SRL s-a învoit să transmită reclamantei M.L. contractul de leasing pe care prima îl avea încheiat cu SC A.L.I.F.N. SA.
Pârâta a predat autovehiculul ce făcea obiectul contractului de leasing către reclamantă, primind de la aceasta suma de 138.062,91 lei.
Factura proforma emisă de pârâtă cuprinde specificaţia „avans preluare contract leasing", de unde rezultă că respectiva factură a fost emisă în aplicarea înţelegerii iniţiale privind preluarea contractului de leasing.
Curtea de Apel a analizat convenţia încheiată de părţi din perspectiva O.G. nr. 51/1997 şi a ajuns la concluzia că nu poate reţine culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea obligaţiei asumate prin convenţie, astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de contraprestaţie pentru preluarea contractului de leasing nu poate fi primită.
Este însă de necontestat faptul că recurenta-reclamantă a achitat suma de 138.062,91 lei, sumă ce reprezintă „avans preluare contract leasing", iar preluarea contractului de leasing nu a avut loc.
Potrivit disp. art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Partea care nu îşi vede executată obligaţia contractuală are posibilitatea să ceară executarea obligaţiei de către debitor potrivit disp. art. 1073 raportat la art. 1021 C. civ., fie să ceară rezoluţiunea convenţiei şi restituirea prestaţiilor executate până la acel moment.
În speţă, recurenta reclamantă a achitat suma de 138.062,91 lei, însă nu a preluat contractul de leasing, însă autovehiculul ce forma obiectul respectivului contract se află acum la pârâta-intimată.
Aşadar, recurenta-reclamantă a achitat o sumă de bani, iar obligaţia corelativă, respectiv preluarea contractului de leasing nu a mai avut loc, astfel încât solicitarea acesteia de restituire a avansului este perfect admisibilă, în virtutea principiului pacta sunt servanda.
Mai mult decât atât, intimata pârâtă a solicitat şi a obţinut prelungirea contractului de leasing încheiat cu SC A.L.I.F.N. SA Bucureşti.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile disp art. 304 pct 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis şi se va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de SC M.C. SRL împotriva sentinţei nr. 349 din 1 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş.
Faţă de disp. art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.L. SRL Ungheni împotriva Deciziei nr. 7/A/C din 23 ianuarie 2014, pronunţata de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC M.C. SRL Balaci.
Obligă pârâta SC M.C. SRL Balaci la plata sumei de 6.573 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC M.L. SRL Ungheni.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3646/2014. Civil. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 3666/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
