ICCJ. Decizia nr. 3819/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3819/2014
Dosar nr. 3798/103/2013
Şedinţa publică din 2 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1136 din data de 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanţii C.M. şi C.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, având ca obiect pretenţii, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor suma de 69.189 lei, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 21 noiembrie 2008 - 24 octombrie 2010, precum şi suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 noiembrie 2006, reclamanţii au devenit proprietari asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 972 mp şi construcţie în suprafaţă de 480 mp, situat în Piatra Neamţ, jud. Neamţ.
În urma controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii privind starea actuală şi lucrările de construcţii aferente din Piatra Neamț, în data de 21 noiembrie 2006 s-a întocmit nota inspecţiei prin care s-a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia efectuării lucrărilor de consolidare a clădirii proprietate personală în vederea asigurării rezistenţei şi stabilităţii acesteia în exploatare, la acel moment imobilul fiind cuprins în lista monumentelor istorice existente în judeţul Neamţ.
Între părţi au existat nenumărate litigii pe rolul instanţelor, pornind de la sentinţa civilă nr. 42/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ, prin care a fost admisă cererea reclamanţilor împotriva pârâtului şi s-a dispus obligarea acestuia la eliberarea în favoarea reclamanţilor a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991 pentru imobilul situat în Piatra Neamţ, sub sancţiunea aplicării de daune de 100 lei/zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi până la îndeplinirea obligaţiei, sentinţa nefiind atacată de către pârât.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Municipiul Piatra-Neamţ, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 824/RC/2013 din 16 iulie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâţii C.M. şi C.C.
A fost admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, fiind modificată în tot sentinţa recurată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamanţii C.M. şi C.C., totodată fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de obligare a intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut cu privire la excepţia tardivităţii recursului că, sentinţa atacată a fost comunicată recurentului la data de 27 aprilie 2012, iar cererea de recurs a fost trimisă prin poştă la 14 mai 2013, conform ştampilei de pe plicul aflat la fila 12 dosar, fiind făcută dovada trimiterii actului de procedură în ultima zi a termenului, prin predarea la oficiul poştal, fiind lipsită de relevanţă înregistrarea lui ulterioară pe rolul instanţei.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a certificatului de urbanism la data de 4 august 2010, iar faptul identificării imobilului corespunde noului nomenclator stradal, aprobat prin hotărârea consiliului local din 27 mai 2010.
În acest sens, după data de 4 august 2010, nu se mai poate reţine o faptă ilicită a pârâtului, el executându-şi obligaţia de emitere a certificatului de urbanism, reclamanţii urmând să facă demersurile necesare întocmirii documentaţiei prealabile eliberării autorizaţiei de construire, cuprinzând avizele şi acordurile specificate expres în certificat, iar anterior acestei date trebuie stabilit dacă refuzul autorităţii de a elibera actul solicitat a fost justificat sau, dimpotrivă, îmbracă caracter delictual, cu consecinţa plăţii de daune pentru prejudiciile cauzate.
Astfel, din acest punct de vedere, se reţine că semnificativ este faptul că înşişi reclamanţii au fost obligaţi, prin sentinţa civilă nr. 2832 din 4 iunie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamţ, la îndeplinirea unei obligaţii precise, de depunere a înscrisurilor prevăzute de legea specială în materie, de care depindea eliberarea actului administrativ solicitat.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 30 iulie 2013 sub nr. 3798/103/2013, revizuentii C.C. şi C.M. au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 10814/279/2010.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 542 din 19 mai 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuienţii C.M. şi C.C. împotriva Deciziei civile nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în Dosarul nr. 10814/279/2010 ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de revizuire a constatat că în speţă nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât în primul proces s-a analizat îndreptăţirea reclamanţilor C.C. şi C.M. la eliberarea de către pârâtă a certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire pentru imobilul situat în Piatra Neamţ, iar în cel de-al doilea s-a analizat îndreptăţirea reclamanţilor C.C. şi M. la obţinerea de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtului prin sentinţa civilă nr. 42/2007 a Tribunalului Neamţ.
În acest sens s-a apreciază că în cauză hotărârile ce se consideră a fi potrivnice nu au acelaşi obiect şi cauză, neputându-se reţine, astfel cum susţin revizuienţii, că cea de-a doua hotărâre le-ar pune la îndoială drepturile, aşa cum ele au fost recunoscute printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 2/2007 a Tribunalului Neamţ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, revizuentii C.C. şi C.M. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, anularea Deciziei civile nr. 824/RC/2013 a Tribunalului Piatra Neamţ, cu menţinerea sentinţei civile nr. 1136 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, având în vedere că Curtea de Apel Bacău a reţinut în mod greşit că în speţă nu sunt întrunit cerinţele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, neîncadrate în drept, revizuenţii C.C. şi C.M. au susţinut că instanţa de revizuire nu a avut în vedere faptul că hotărârile considerate potrivnice au avut acelaşi obiect şi cauză şi că în cea de-a doua hotărârile au fost puse la îndoiala drepturile, aşa cum ele au fost recunoscute printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa nr. 42/CA/2007 a Tribunalului Neamţ, deoarece cea de-a doua instanţă nu a recunoscut existenta primei hotărâri.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a pus în dezbatere excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs formulate revizuenţii C.C. şi C.M. nu au expus critici cu privire la soluţia instanţei de revizuire şi nici nu au indicat aspectele de drept care ar trebui analizate de instanţa de recurs pentru a putea ajunge la concluzia că hotărârea atacată ar fi nelegală, iar descrierea situaţiei de fapt nu se poate constitui în aspecte de nelegalitate privind hotărârea atacată.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de către intimată prin întâmpinare şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.
Din observarea criticilor formulate constatându-se că, motivele invocate de către recurenţi în susţinerea recursului nu se subscriu şi nici nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.; în realitate, toate criticile formulate reiterează situaţia de fapt care a generat litigiul şi reluarea considerentelor proprii cererii de revizuire.
Astfel, deşi recurenţii au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt.
Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenţi a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia sau posibilitatea încadrării, chiar din oficiu, a acestor motive în cele enumerate de lege.
Simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În cauză, revizuenţii C.C. şi C.M. nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererii de recurs declarată de revizuenţii C.C. şi C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de revizuenţii C.C. şi C.M. împotriva Deciziei civile nr. 542 din 19 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3818/2014. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3856/2014. Civil → |
|---|
