ICCJ. Decizia nr. 565/2014. Civil. Acţiune în declararea simulatiei. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 565/2014
Dosar nr. 4268/1/2013
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată ia data de 14 noiembrie 2011 sub nr. 1876/55/2011 la Tribunalul Arad, în urma declinării de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 8846 din data de 15 septembrie 2011 a Judecătoriei Arad, reclamanţii M.A., M.G., B.E.I. şi B.G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.B.C.E. SRL Arad: constatarea simulaţiei procesului simulat ce a făcut obiect al dosarului nr. 1205/2005 al Judecătoriei Chişineu Chiş, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1109 din 14 noiembrie 2005, în sensul de a constata că adevărata voinţă a părţilor o reprezintă înţelegerea verbală din data de 1 februarie 2002, consemnată în scris la data 2 februarie 2011, prin care au convenit încheierea, în scris, la aceeaşi dată de 1 februarie 2002, a unui act secret, intitulat „convenţie", prin care au declarat fictiv că terenurile cumpărare de SC A.R. SRL sunt proprietatea lui M.A., invocând şi nulitatea acestui din urmă act în temeiul art. 1309 şi art. 1308 C. civ.; constatarea nulităţii contractului de vânzare» cumpărare subsecvent, autentificat sub nr. 165 din 5 februarie 2008 la B.N.P. - T.O.; rectificarea căiţii funciare şi obligarea pârâtei la plata de daune morale şi materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 14 mai 2012, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamanţi apreciind că este nefondată cererea reclamantului referitoare la caracterul simulat al procesului ce a făcut obiect al Dosarului Judecătoriei Chişineu Criş nr. 1205/2005, motivat de faptul că, potrivit art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se impune cu caracter absolut în al doilea proces care are legătură cu chestiunea dezlegată anterior.
În legătură cu nulitatea aceluiaşi „act secret" din 1 februarie 2002, în baza art. 1309 raportat la art. 1308 C. civ., tribunalul a reţinut incidenţa principiului „nemo auditur propriam turpitudinem aliegam" conform căruia nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale, propria culpă.
Tribunalul a motivat că nu este satisfăcută cerinţă existenţei concomitente a două contracte încheiate între aceleaşi părţi, deoarece au fost invocate ca act public contractele de vânzare-cumpărare de terenuri agricole încheiate de SC A.Z.R. SRL Şirnand cu vânzători persoane fizice, validate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar ca act secret, convenţia din 1 februarie 2002 încheiată între reclamanţii din cauza de faţă.
Prin decizia civilă nr. 194 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, reţinând că efectul constatării simulaţiei nu atrage sancţiunea nulităţii ci pe cea a inopozabilităţii actului faţă de terţii de bună-credinţă. Totodată, chiar dacă ar fi fost lovit de nulitate actul secret din 1 februarie 2012, nu ar fi putut servi ca temei pentru admiterea acţiunii întrucât reclamantul a invocat propria culpă.
A mai motivat instanţa de apel că este inadmisibil ca părţile să poată obţine, printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoaşterea situaţiei contrarii celei reţinute printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. In plus, nu s-a dovedit că actul secret a fost încheiat anterior sau concomitent cu actul public şi nici motivul pentru care a fost ignorat în simulaţia anterioară.
Urmare a faptului că este nefondată acţiunea în constatarea simulaţiei, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi admise nici capetele de cerere accesorii.
În termen legal, la data de 28 ianuarie 2013, reclamanţii au promovat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile ari. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin note de şedinţă depuse la data de 30 mai 2013, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia puterii lucrului judecat faţă de decizia civilă nr. 387 din data de 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 3311/108/2011 şi decizia civilă nr. 1122 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, pronunţată în Dosar nr. 364/210/2008.
În susţinerea excepţiei, s-a învederat că în prima dintre cele două decizii, instanţa de judecată a constatat că nu poate fi admisă excepţia nulităţii simulaţiei şi, totodată, că s»a statuat irevocabil prin decizia Curţii de Apel Timişoara că, prin hotărârea recurată, instanţa de apel nu a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat, ci a puterii lucrului judecat.
Prin decizia nr. 3382 din data de 14 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia puterii lucrului judecat, Înalta Curte a constatat că, astfel cum corect a susţinut şi intimata în concluziile orale, recurenţii-reclamanţi au invocat hotărârile judecătoreşti cu valoarea prezumţiei de lucru judecat (efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat), ceea ce se constituie într-o veritabilă apărare de fond.
În consecinţă, cele două hotărâri judecătoreşti nu au fost invocate pentru susţinerea excepţiei procesuale absolute a autorităţii de lucru judecat (efectul negativ), posibil a fi invocată şi în recurs, instanţa de recurs reţinând că vor fi avute în vedere în măsura în care limitele verificărilor permise acestei instanţe, vor impune raportarea şi la aceste hotărâri judecătoreşti, care, din punct de vedere procedural, sunt mijloace de probă prin care se invocă prezumţia decurgând din autoritatea de lucru judecat, proba cu noi înscrisuri fiind permisă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ.
Faţă de motivele de recurs invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:
1. În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ipoteza în care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor excepţii procesuale sau cereri de probe, atrage aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte a reţinut că lipseşte condiţia vătămării procesuale prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atât în ce priveşte repronunţarea asupra excepţiilor şi probele ce ar fi putut fi reiterate în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., cât şi în legătură cu necomunicarea întâmpinării tardiv formulată.
2. Înalta Curte a reţinut că motivele subsumate art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se încadrează în realitate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că recurenţii invocă nepronunţărea asupra tuturor capetelor de cerere.
Înalta Curte a constatat că respectivele critici se raportează la sentinţa primei instanţe şi nu pot fi analizate omisso medio, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a analizat integralitatea criticilor reclamanţilor referitoare la simulaţie, pe care le-a respins şi, în consecinţă, a confirmat şi soluţia primei instanţe asupra cererilor accesorii.
3. Înalta Curte a respins criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece argumentele şi raţionamentul instanţei de apel nu pot fi cenzurate decât din punct de vedere al legalităţii, iar nu stilistic, iar decizia recurată îndeplineşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., redând în mod clar, coerent, convingător şi suficient argumentele juridice ce justifica soluţia şi răspunsul la criticile formulate.
4. Înalta Curte a reţinut că motivele dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost analizate, în parte, în legătură cu primul motiv de recurs, iar criticile privind respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol nu au fost găsite justificate.
Înalta Curte a motivat că instanţa de apel a reţinut corect faptul că este inadmisibil ca părţile să poată obţine, printr-o altă hotărâre judecătorească, recunoaşterea situaţiei contrarii celei stabilite printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat şi că nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei.
5. Înalta Curte a reţinut că, subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au dezvoltat critici de netemeinicie, referitoare la administrarea de probe şi nu au indicat în concret în ce constă aplicarea greşită a legii de instanţa de apel, textele ce au fost interpretate greşit ori normele ce, deşi incidente, au fost încălcate, procedând la formulări generale ce nu au putut fi analizate în recurs.
Împotriva acestei decizii, la data de 19 august 2013, au promovat contestaţie în anulare reclamanţii M.A., M.G.E., B.E.I. şi B.M.G., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., raportat la motivele de recurs subsumate art. 304 pct. 5 şi C. proc. civ.
Contestatorii au invocat faptul că instanţa de recurs „a încălcat" motivul de recurs raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sub două aspecte.
Pe de o parte, instanţa de recurs nu s-a pronunţat şi nu a examinat excepţia procesuală a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., invocată prin concluzii scrise, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a făcut aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere.
Raportat la motivul de recurs subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au invocat atât repronunţarea asupra motivului de recurs, cât şi greşeala materială ce constă în faptul că înalta Curte deşi arată, la fila 14 alin (1)-(4) din hotărârea atacată, că se va pronunţa asupra excepţiei prevăzute de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., nu a procedat la analiza excepţie invocate.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorii arată că au invocat excepţia puterii de lucru judecat, atât ca excepţie procesuală, prevăzută de art. 166 C. proc. civ., cât şi ca excepţie, apărare de fond, prevăzută de art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., fiind probată şi susţinută prin cele două hotărâri irevocabile depuse în faza recursului, prin care se statuează, pe cale incidentală, că simulaţia ce a făcut obiect al Dosarului nr. 1295/2005 al Judecătoriei Chişineu Criş nu este o sirnulaţie reală, în sensul art. 1175 C. proc. civ. raportat la art. 2 din legea nr. 54/1998 şi art. 2 al Titlului X din Legea nr. 247/2005, deoarece a fost realizată prin acte sub semnătură privată, iar nu autentice, motiv pentru care este inadmisibil a se statua în sens contrar în cauza de faţă.
Contestatorii au mai susţinut că acţiunea în constarea simulaţiei nu creează autoritate de lucru judecat deoarece judecătorul, în prima acţiune în declararea caracterului simulat, nu s-a pronunţat pe fondul dreptului material, ci numai a luat act de declaraţiile părţilor, motiv pentru care este posibilă administrarea de probe în alt proces de declarare a caracterului simulat pentru a dovedi acordul simulator.
Prin întâmpinarea formulată, SC G.B.C.E. SRL a invocat tardivitatea contestaţiei, raportat la dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., motivând faptul că la data de 31 iulie 2013 contestatorii au luat cunoştinţă de hotărârea atacată cu prilejul formulării, la Curtea de Apel Timişoara, a cererii de strămutare a Dosarului nr. 1436/55/2013, soluţionată ulterior în Dosarul nr. 5340/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere în care fac referire ia hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
În temeiul art. .137 alin, (2) C. proc civ., Înalta Curte urmează a. analiza cu prioritate excepţia tardivităţii cererii formulate, pe care o apreciază ca nefondată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc. civ „împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speţă, Înalta Curte constată faptul că părţile au promovat contestaţia în anulare la data de 19 august 2013, potrivit corespondenţei ataşată la fila 63 în dosarul Înaltei Curţi, fiind înregistrată cu data de 21 august 2013,
Din actele dosarului nu rezultă că părţile contestatoare ar fi luat cunoştinţă de hotărârea atacată Ia o anumită dată în interiorul termenului de un an pentru a fi incidenţă ipoteza termenului de 15 zile de la data când partea a luat cunoştinţă de hotărâre.
Totodată, analizând cererea de strămutare a Dosarului nr. 1436/55/2013, depusă la Curtea de Apel Timişoara, se constată că în conţinutul acesteia nu se face vorbire de hotărârea pronunţată în faţa instanţei de recurs, motiv pentru care nu rezultă cu certitudine că la data respectivă contestatorii luaseră cunoştinţă de hotărârea atacată.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că partea a promovat contestaţia în anulare în termenul de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a III a C. proc. civ, care, în temeiul art. 101 alin. (3) C. proc. civ., începe să curgă la data de 14 iunie 2013 şi se împlineşte la data de 14 iunie 2014.
Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată.
Înalta Curie va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele motive:
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare,
În speţă, raportat la ipoteza repronunţării asupra motivelor de recurs, contestatorii susţin că instanţa de recurs „a încălcat" motivul de recurs raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece nu s-a pronunţat asupra excepţiei procesuale a puterii de lucru judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ. şi nici nu a dat eficienţă solicitării de a face aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine faptul că apărarea părţii referitoare la puterea de lucru judecat a fost calificată de instanţa de recurs, în raport de susţinerile părţii recurente, ca o veritabilă apărare de fond. S-a apreciat ca cele două hotărâri nu sunt invocate pentru susţinerea excepţiei procesuale absolute a puterii de lucru judecat, arătând cadrul juridic în care acestea vor fi avute în vedere, din perspectiva şi a dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
În consecinţă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în niciuna dintre ipotezele reglementate de textul de lege, deoarece, pe de o parte, din perspectiva dispoziţiilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat a fost analizată de instanţa de recurs ce i-a dat o altă calificare decât cea a părţii.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, noţiunea de „greşeală materială" implicând o greşeală de ordin procedural rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care are drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate.
Totodată, Înalta Curte constată că motivul încălcării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost analizat pe fondul său de instanţa de recurs, argumentând că nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare, iar încălcarea acestor dispoziţii legale, modul de aplicare a lor, nu poate face obiect al controlului judecătoresc realizat pe calea contestaţiei în anulare.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată, ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., M.G.E., B.E.M. şi B.M.G. împotriva deciziei nr. 3382 din data de 14 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1876/55/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2014. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 567/2014. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
