ICCJ. Decizia nr. 4432/2013. Civil. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4432/2013
Dosar nr. 5069/2/2012
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1903 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat perimat recursul formulat de recurenta pârâtă C.I.L. F.C.A. în calitate de lichidator Judiciar al SC S. SA împotriva sentinţei civile nr. 136 din 30 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 2013/116/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.C. I. Sprl Lichidator Judiciar al SC L. RRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a constatat că la data de 20 septembrie 2012 judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa părţilor, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la această dată, din vina părţilor.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de recurs a reţinut că sunt îndeplinite prevederile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., aplicabile speţei conform art. 223 din Legea nr. 71/2011, astfel că, în baza dispoziţiilor art. 252 C. proc. civ. a constatat perimat recursul.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C.C. I. Sprl şi Agenţia de insolvenţă lichidator Judiciar al SC S. SA solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa respingerii excepţiei perimării ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta a învederat că citaţia pentru termenul din 24 octombrie 2013 a fost emisă în mod eronat către C.M. F.C.A. deşi prin încheierea din 26 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Glaţi a fost numit în calitate de lichidator judiciar al SC S. SA consorţiul format din C.C. I. Sprl şi Agenţia de Insolvenţă.
Prin urmare, recurenta învederează că nefiind legal citată pentru termenul la care s-a constatat perimarea nu se poate considera că pricina a fost lăsată în nelucrare din vina părţilor.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel".
Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs deoarece, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Astfel, în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele produse sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
În speţa dedusă judecăţii, recurenta a solicitat cenzurarea unei decizii irevocabile pronunţate de o instanţă de recurs.
În speţă, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4, C. proc. civ., nesusceptibilă deci de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare, împotriva sa putând fi exercitate, în condiţiile legii, doar căile extraordinare de atac.
Această concluzie decurge şi din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, şi în cuprinsul cărora nu sunt incluse şi deciziile date în recurs, precum şi din principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta C.C. I. Sprl Şl Agenţia de Insolvenţă lichidator Judiciar al SC S. SA împotriva Deciziei civile nr. 1903 din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta C.C. I. Sprl şi Agenţia de Insolvenţă lichidator Judiciar al SC S. SA împotriva Deciziei civile nr. 1903 din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată jn şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4428/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 565/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
