ICCJ. Decizia nr. 541/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 541/2014
Dosar nr. 4385/2/2012
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată la 30 mai 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, contestatoarea SC A.D.O. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata A.D.S., să dispună anularea somaţiilor de plată cu nr. 144548, nr. 144549, nr. 144550, nr. 144551, nr. 144552, nr. 144553, nr. 144554, nr. 144555 şi nr. 144556, toate din data de 25 aprilie 2012, comunicate la data de 11 mai 2012, în valoare totală de 1.425.455,09 RON, din care 1.181.221,62 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerealizarea investiţiilor aferente anilor 2004 - 2011 şi 244.233,57 RON reprezentând redevenţă şi penalităţi aferente perioadei 2009 - 2012 trimestrul 1, în temeiul contractului de concesiune nr. 29/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 125 din 17 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă contestaţia la executare şi au fost anulate somaţiile comunicate de intimata A.D.S. din data de 25 aprilie 2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
Între contestatoarea SC A.D.O. SA, în calitate de concesionar şi intimata A.D.S., în calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004 având ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă totală de 2.658 ha, aflat în perimetrul localităţilor Sibiu, Nou, Roşia, Vurpăr, Şura Mare, judeţul Sibiu, pe o perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevenţe anuale constând în echivalentul în RON a 246 kg grâu STAS 813/68/ha.
De la data punerii concesionarului în posesie şi până la emiterea somaţiilor contestate, au avut loc diminuări repetate ale suprafeţelor de teren ce făceau obiectul contractului, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate către terţi.
Prin art. 7.1.16 din contract, concesionarul s-a obligat să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploataţiei în echivalentul în RON a 784.041,68 euro. Potrivit art. 7.1.21, în cazul nerealizării programului investiţional, pentru fiecare zi de întârziere, concesionarul datora penalităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Prin adresa nr. 70491 din 16 ianuarie 2006, A.D.S. a notificat concesionarului rezilierea contractului şi apoi la 2 iunie 2006, a procedat la preluarea terenului aflat până atunci în administrarea SC A.D.O. SA.
Prin Sentinţa comercială nr. 8.843 din 27 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.607 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a constatat că nu a intervenit rezoluţiunea Contractului de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004 încheiat între părţi.
Intimata A.D.S. a emis pretenţii şi pentru plata redevenţei pe anii 2006 - 2008, însă prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost admise contestaţiile la executare formulate de concesionar, constatându-se că aceste pretenţii nu sunt întemeiate.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că în perioada 2006 - 2008 terenurile pentru care s-a calculat redevenţa nu se aflau în posesia concesionarului.
Nici ulterior anului 2008 şi până în prezent intimata A.D.S. nu a dovedit predarea terenurilor către contestatoare şi punerea acesteia în posesie.
În condiţiile în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra validităţii contractului de concesiune, acesta trebuia respectat de părţi în conformitate cu dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ.
În cauză, intimata pretinde de la societatea contestatoare îndeplinirea obligaţiei de plată a redevenţei cu penalităţi aferente pentru perioada 2009 - 2012 trimestrul I şi a obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere pentru nerealizarea investiţiilor aferente anilor 2006 - 2011, cu toate că intimata nu şi-a respectat propriile obligaţii contractuale, respectiv de a pune la dispoziţia societăţii contestatoare terenul concesionat şi de a nu o tulbura pe aceasta în exercitarea drepturilor rezultate din contract, inclusiv dreptul de a exploata terenul.
Curtea a apreciat că societatea contestatoare, restituind facturile emise de intimată pentru perioada când nu a mai avut posesia terenului, cu menţiunea expresă a refuzului de plată, a invocat în mod justificat excepţia de neexecutare a contractului.
Intimata nu are împotriva societăţii contestatoare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., pretenţiile A.D.S. menţionate în somaţii fiind neîntemeiate, întrucât în perioada 2 iunie 2006 - 25 aprilie 2012 A.D.S. nu a asigurat contestatoarei folosinţa terenului concesionat.
În lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, executarea silită pornită de intimată este nulă, întrucât contravine dispoziţiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. (2) C. proc. civ., momentul de început al cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este data la care se naşte acest drept, care în speţă echivalează cu scadenţa obligaţiilor investiţionale.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, pentru primii doi ani investiţionali (2004 - 2005 şi 2005 - 2006), este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
În perioada în discuţie erau în vigoare prevederile art. 1 alin. (2) coroborate cu art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005, conform cărora dispoziţiile Cap.VIII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică şi în cazul contractelor încheiate de Agenţia Domeniilor Statului cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă.
Termenul special de prescripţie de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 era reglementat în cap. II din ordonanţă, astfel că nu era aplicabil contractului de concesiune încheiat de A.D.S.
Pentru primii doi ani investiţionali, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit în anul 2008, respectiv 2009, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 94/2010, care a prevăzut aplicarea integrală a O.U.G. nr. 51/1998 la contractele de concesiune încheiate de A.D.S., inclusiv termenul special de prescripţie de 7 ani. Cum legea nouă nu are efect retroactiv, nu se mai poate repune în discuţie ceea ce a fost stins prin efectul prescripţiei.
Curtea a mai reţinut că din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă că oricum investiţiile aferente primului an 2004 - 2005 au fost realizate de către concesionar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Agenţia Domeniilor Statului, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, precum şi cu interpretarea eronată a probatoriului administrat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recurenta solicită în temeiul art. 3041 C. proc. civ. să analizeze cauza sub toate aspectele:
Prin contractul de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004, contestatoarea s-a obligat să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploataţiei în echivalentul în RON a 784.041,68 euro, iar în cazul nerealizării programului investiţional pentru fiecare zi de întârziere, concesionarul datora penalităţi conform legislaţiei în vigoare.
Având în vedere diminuările de teren ce au intervenit prin aplicarea legilor de reconstituire a proprietăţii, prin Actul adiţional nr. 1 din 11 noiembrie 2004 s-a reglementat atât suprafaţa aferentă contractului, cât şi situaţia investiţiilor a căror valoare a fost diminuată la suma de 583.087 euro, eşalonată pe un termen de 10 ani.
În mod greşit instanţa a apreciat că recurenta nu este îndrituită la redevenţă pentru perioada 2006 - 2008, întrucât nu a asigurat folosinţa terenului concesionat.
La 2 iunie 2006, A.D.S. a întocmit procesul-verbal de preluare a terenului aflat în administrarea SC A.D.O. SA, document ce nu a fost semnat de către niciun reprezentant al societăţii.
Contestatoarea a avut posesia terenului aferent contractului iar aceasta rezultă şi din adresa nr. 1.716 din 11 septembrie 2012 emisă de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu în care se menţionează că SC A.D.O. SA a beneficiat de producţia agricolă în anul 2006, ceea ce înseamnă că societatea a exploatat terenul contractat şi datorează redevenţă.
În mod greşit instanţa a reţinut că recurenta nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Debitul care a făcut obiectul executării silite şi pentru care concesionarul a făcut contestaţie la executare a fost calculat conform dinamicii de fond funciar aferente contractului de concesiune.
S-a apreciat în mod greşit că dreptul de executare silită în privinţa penalităţilor pentru nerealizarea investiţiilor aferente anilor 2004 - 2006 este prescris.
În prezenta cauză este aplicabil termenul general de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13, alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.
Sunt incidente în speţă dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2005, respectiv Legii nr. 94/2010 care statuează faptul că toate contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii.
Dispoziţiile Legii nr. 190/2004 nu disting în raport de momentul în care a luat naştere raportul juridic şi nici nu aduc vreo atingere drepturilor şi obligaţiilor părţilor definitiv stabilite sub imperiul altei legi.
Întrucât dispoziţiile legale referitoare la executarea silită au caracter public, nu se poate considera că asupra acestora prevalează legea privată a contractului, astfel că, dispoziţia legală cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 190/2004 se aplică şi efectelor nerealizate ale contractului încheiat anterior.
Recurenta consideră că dispoziţiile Legii nr. 190/2004 coroborate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2005 devin aplicabile tuturor contractelor de concesiune, în baza cărora recurenta deţine o creanţă, ce urmează a fi recuperată.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
În cauză, intimata SC A.D.O. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de preluare a posesiei întocmit la 2 iunie 2006, contestatoarea SC A.D.O. SA a fost lipsită de obiectul material al contractului de concesiune.
Prin Sentinţa comercială nr. 13 din 5 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.469 din 16 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a statuat că A.D.S. nu este îndrituită la redevenţă pentru perioada 2006 - 2008 întrucât nu a asigurat folosinţa terenului concesionat.
Pentru înscrisurile intitulate adrese conţinând somaţiile pentru achitarea debitului în valoare de 1.181.221,62 RON, respectiv 244.233,57 RON, recurenta invocă dinamica de fond funciar şi înregistrările existente în evidenţa Serviciului de Urmărire Contracte din cadrul A.D.S.
În realitate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că A.D.S. nu are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., iar în lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, executarea silită pornită de recurentă este nulă, întrucât contravine dispoziţiilor art. 370 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte prescripţia şi termenul de 7 ani prevăzut de dispoziţiile art. 13, alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, Înalta Curte reţine că recurenta beneficiază de acest termen special de 7 ani ca urmare a modificărilor O.U.G. nr. 64/2005 prin Legea nr. 94/2010.
Termenul de 3 ani stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data când a început să curgă era împlinit în 2008, respectiv 2009, astfel că potrivit principiului neretroactivităţii legii noi, instanţa a făcut o corectă aplicare a legii.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că investiţiile aferente primului an 2004 - 2005 au fost realizate de către concesionar.
Întrucât obligaţiile investiţionale pentru al doilea an 2005 - 2006 au devenit scadente în anul 2006, după deposedarea societăţii de terenurile concesionate, în mod justificat intimata a invocat excepţia de neexecutare a contractului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.D.S. împotriva Sentinţei civile nr. 125 din 17 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 542/2014. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
