ICCJ. Decizia nr. 5564/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5564/2013
Dosar nr. 1701/1/2013
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 101/LM din 24 ianuarie 2012 a hotărât următoarele:
A luat act de renunţarea la judecată a reclamantului T.Ş;
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată de această parte;
A admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Ministerului Finanţelor Publice, a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a Guvernului României şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, respingând acţiunea civilă formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceste părţi;
A respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei Naţională a Aviatorilor Pensionari, a autorităţii de lucru judecat, a lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României;
A admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise reclamanţilor în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 178958 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului B.V; Decizia nr. 207617 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului C.S.; Decizia nr. 217139 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului F.A.; Decizia nr. 216020 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantei I.M.; Decizia nr. 214094 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului M.Z.A.; Decizia nr. 220254 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 53583 din 1 septembrie 2010 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara reclamantului S.Gh.
A admis în parte acţiunea de asigurări sociale formulată şi precizată de Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari şi a anulat deciziile de recalculare a pensiilor emise reclamanţilor în baza Legii nr. 119/2010, după cum urmează: Decizia nr. 172915 din 18 august 2010 emisă de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 190725 din 18 august 2010 emisă de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti reclamantului Ş.A.
A menţinut în plată deciziile privind acordarea pensiilor de serviciu cuvenite fiecărui reclamant în baza Legii nr. 223/2007, după cum urmează: Decizia nr. 178958 din 17 martie 2008 emisă reclamantului B.V.; Decizia nr. 207617 din 14 aprilie 2008 emisă reclamantului C.S.; Decizia nr. 217139 din 13 august 2009 emisă reclamantului F.A.; Decizia nr. 299898 din 31 octombrie 2008 emisă reclamantei I.M.; Decizia nr. 214094 din 2 februarie 2009 emisă reclamantului L.M.Gh.; Decizia nr. 213579 din 3 ianuarie 2009 emisă reclamantului M.Z.A.; Decizia nr. 172915 din 25 iunie 2009 emisă reclamantului M.D.I.; Decizia nr. 220254 din 24 februarie 2010 emisă reclamantului S.Gh.; Decizia nr. 190725 din 18 iunie 2009 emisă reclamantului Ş.A.; Decizia nr. 53583 din 17 martie 2008 emisă reclamantului S.Gh.
A obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara să plătească fiecăruia dintre reclamanţii B.V., C.S., F.A., I.N.M., L.M.Gh., M.Z.A., S.Gh. şi S.Gh., diferenţa dintre pensia stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu şi pensia stabilită prin deciziile de recalculare, menţionate anterior, începând cu data de 1 septembrie 2010 şi până la data de 1 august 2011;
A obligat pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti să plătească reclamanţilor M.D.I. şi Ş.A., diferenţa dintre pensia stabilită prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu şi pensia stabilită prin deciziile de recalculare, menţionate anterior, începând cu data de 1 septembrie 2010 şi până la data de 1 august 2011;
A respins în rest acţiunea precizată.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerului Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara;
A disjuns capetele de cerere formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii Publice, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, având ca obiect anularea deciziilor de revizuire emise în baza O.U.G. nr. 59/2011, obligarea pârâţilor la repunerea în plată pe viitor a pensiilor avute de reclamanţi conform deciziilor anterioare emise în baza Legii nr. 223/2007 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre pensiile încasate în baza deciziilor date conform O.U.G. nr. 59/2011 şi pensiile stabilite în beneficiul reclamanţilor prin deciziile anterioare de pensionare emise conform Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 şi până la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, ca efect al anulării deciziilor emise pe O.U.G. nr. 59/2011 şi dispune formarea unui nou dosar cu termen la data de 6 martie 2012, pentru când vor fi citate părţile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea recursului a fost Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La termenul de judecată din data de 8 martie 2013 avocatul M.U., pentru reclamanţi, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare referitoare la incidenţa în cauză a jurisprudenţei acesteia, care în cauzele Saieva v. Caisse; Mario Viva v. Fonds National de retraite des Ouvriers Mineurs a statuat că „prestaţiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât plăţile în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie reduse”, constatare incidenţei în cauză a prevederilor Directivei 2003/41/CE privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaţionale precum şi suspendarea cauzei în temeiul art. 2 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 340/2009, până la pronunţarea hotărârii preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus prin Încheierea de şedinţă din 8 martie 2013 respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu soluţionarea unei întrebări preliminare; a respins cererea reclamanţilor de suspendare a cauzei până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare; a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu cererea de recurs formulată de reprezentanta reclamanţilor împotriva Încheierii de şedinţă din 8 martie 2013 şi a fixat termen de judecată la data de 19 aprilie 2013; a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi în vederea soluţionării cererii de recurs.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că instanţa europeană poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competenţelor atribuite, iar cerinţele referitoare la protecţia drepturilor fundamentale sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii. Totodată, Curtea Europeană nu este competentă să se pronunţe cu privire la divergenţele de opinie în interpretarea sau aplicarea normelor de drept naţional, care nu sunt norme de drept ale Uniunii şi nici nu pun în aplicare vreo normă europeană.
Curtea de Apel a reţinut că prin maniera de formulare a solicitării, reclamanţii (intimaţii) au dorit, de fapt, să obţină o „decizie de îndrumare” a instanţei naţionale din partea instanţei europene în soluţionarea cauzei, ceea ce excede competenţa CJUE, fiind astfel inadmisibilă. Întrebarea preliminară vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar şi nu aspecte de drept naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.
Împotriva Încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2013 au declarat recurs reclamanţii B.V., C.S., F.A., I.M., L.M.Gh., M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.
După expunerea situaţiei de fapt şi a unor consideraţii generale privind principiile şi tratatele comunitare, recurenţii au criticat, în esenţă, modul în care Curtea de Apel a interpretat normele comunitare, aceasta fiind obligată, în opinia dumnealor, să dispună trimiterea întrebărilor preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Au susţinut că actele normative interne aflate în vigoare la data aderării României la U.E. trebuie puse în acord cu normele juridice europene într-un termen rezonabil iar în situaţia conflictului dintre norma internă şi norma comunitară, prioritară în aplicare este, întotdeauna, norma juridică internaţională.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a arătat că în speţă nu se pune problema interpretării unei dispoziţii de drept comunitar, soluţia procesuală a Curţii de Apel fiind la adăpost de critică. În acelaşi sens s-a exprimat, prin întâmpinare, şi intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013 s-a dezbătut excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/1990, pe care Înalta Curte analizând-o cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. o va admite, pentru considerentele care succed:
În cauza de faţă se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În speţă, prin hotărârea/încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că şi încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este, de asemenea, irevocabilă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.
Întrucât, în speţă, hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel Alba Iulia a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu poate fi atacată cu recurs, fiind şi ea irevocabilă.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile legii speciale deschid recurenţilor posibilitatea de a ataca cu recurs respingerea cererii lor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu soluţionarea unor întrebări preliminare.
Contrar susţinerilor recurenţilor, dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text invocat de recurenţi ca temei de drept al motivului de recurs, nu justifică admisibilitatea căii de atac exercitate.
Astfel, art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: „(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.”
Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de recurenţi în susţinerea admisibilităţii căii de atac, prevede: „Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.»
Se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii, concomitent sesizării Curţii de Justiţie.
Aşa cum a rezultat din expunerea rezumată a cauzei, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa continuării judecăţii.
În acest context al analizei, se reţine că această încheiere nu se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel încât textul normativ indicat nu poate justifica admisibilitatea recursului exercitat în cauză.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B.V., C.S., F.A., I.M., L.M.Gh., M.Z.A., M.D.I., S.Gh., S.A., S.Gh. împotriva Încheierii din 8 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5563/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 5565/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
