ICCJ. Decizia nr. 560/2014. SECŢIA l CIVILĂ. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 560/2014
Dosar nr. 5024/111/2011
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea formulată la data de 11 aprilie 2011 „înregistrată sub nr. 5024/111/2011, reclamanta SC R.R. SA Bihor a solicitat, în contradictoriu cu G.V. şi SC S.G.T. SRL. obligarea la plata către reclamanta a sumei de 10.710 euro, în echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri materiale, şi a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei, despăgubiri morale produs pentru încălcarea drepturilor de autor şi conexe prin folosirea fără drept a canalelor TV - D.S. şi D.S.+, pentru care deţine decizie de autorizare audiovizuală emisă în baza licenţei audiovizuale nr. S - TV 246.1 din 27 aprilie 2009, eliberată de C.N.A. în iulie 2009, cu valabilitate până în iulie 2018.
Prin sentinţa civilă nr. 1047/ C din 01 octombrie 2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 10.710 euro, cu titlu de daune materiale şi cheltuieli de judecată In sumă de 960 lei, fiind respinsă cererea de acordare de daune morale.
Tribunalul a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998, 999 C. civ., respectiv fapta ilicită, ce a constat în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe recunoscute şi protejate de prevederile art. 94 din Legea nr. 8/1996, fără acordul reclamantei, precum şi culpa pârâtului G.V., care se face vinovat de retransmiterea în mod ilicit a acestui serviciu de programe protejat.
Tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului produs prin fapta ilicită, în sensul prevederilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, în cuantum de 10.710 euro, stabilit în baza criteriilor prevăzute de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996, luându-se în considerare preţul minim pentru contractul de licenţă, de 1 euro/lună/abonat, perioada de la data începerii emisiei fără acord a serviciului de programe şi până la data de 23 noiembrie 2010, precum şi numărul de abonaţi (630 x 1 euro x 17). Instanţa a făcut şi aplicarea prevederilor art. 1000 alin. (1) C. civ., ce reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
Tribunalul a respins cererea de acordare a daunelor morale pe motivul că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu de natură morală, respectiv că, prin fapta săvârşită, s-ar fi adus atingere imaginii sale ca furnizor de servicii de televiziune.
Prin decizia civilă nr. 43/ A din data de 25 iunie 2013 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta SC S.G.T. SRL, prin administrator G.V. şi ca nefondat apelul declarat de reclamantă SC R.R. SA.
In privinţa apelului declarat de reclamantă, Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a acordat despăgubiri corect întemeiate de prevederile art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar nu întemeiate pe litera „a" a acestui text de lege, la evaluarea cuantumului despăgubirilor civile pentru daune materiale luând în considerare atât câştigul nerealizat de reclamantă, cât şi beneficiile realizate pe nedrept de pârâtă, motiv pentru care a stabilit întinderea acestui prejudiciu, raportat la numărul de abonaţi ai pârâtei, perioada prezumată de retransmisie iară drept a canalului D.S. şi costul de 1 euro/lună/abonat la care reclamanta acordă dreptul de retransmisie al programelor pe care le deţine legal.
Curtea de apel a apreciat că a fost corectă dezlegarea în privinţa despăgubirilor civile pentru daune morale, deoarece reclamanta nu a tăcut dovada existenţei unui prejudiciu moral şi nu a învederat instanţei care sunt criteriile de cuantificare a întinderii respectivului prejudiciu.
Curtea de apel a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă, urmare a admiterii excepţiei invocate de reclamanta-apelantă la data de 18 iunie 2013.
Instanţa de apel a motivat faptul că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată, atât reprezentantul legal, cât şi cu societăţii pârâte, la data de 2 noiembrie 2012, iar apelul a fost înregistrat la instanţă la data de 27 noiembrie 2012, peste termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2013 la Curtea de Apel Oradea, pârâta SC S.G.T. SRL, prin reprezentant legai, administrator G.V., a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de apel, solicitând casarea deciziei pronunţate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (5) C. proc. civ. şi retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar, în subsidiar, dacă instanţa de recurs va aprecia că este competentă, judecarea cauzei pe fond, dispunând refacerea expertizei.
Pârâta a criticat hotărârea instanţei de apel pe motivul că apelul a fost declarat în termen, deoarece termenul de apel curge de la data comunicării sentinţei, respectiv de la 12 noiembrie 2012 şi se împlineşte la data de 28 noiembrie 2012, iar apelul a fost declarat la data de 27 noiembrie 2012, în termenul legal. Prin respingerea apelului ca tardiv au fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie.
În continuare, reluând integral criticile formulate în apel, pârâta a invocat faptul că:
- Prima instanţă nu a fost competentă teritorial să judece acţiunea dat fiind faptul că domiciliul pârâţilor era în judeţul Vrancea, fiind încălcate prevederile art. 5 teza 1 C. proc. civ. şi art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului şi a soluţionat procesul tară a intra în cercetarea fondului şi tară a soluţiona excepţiile invocate prin întâmpinarea depusă la prima zi de înfăţişare. în temeiul art. 297 C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să anuleze sentinţa apelată şi să trimită cauza spre rejudecare, la instanţa de judecată competentă.
- Acordarea de despăgubiri reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză deoarece reclamanta nu a dovedit că fapta săvârşită a reprezentat o vătămare atât de gravă care să o îndreptăţească ia sumele solicitate.
- Hotărârea instanţei de fond nu se întemeiază pe probe concludente, expertiza fiind efectuată după conţinutul cererii de chemare în judecată, iar nu al unor acte contabile;
- Procedura de citare la instanţa de fond a fost viciată deoarece citaţiile au fost înmânate unor persoane care nu au fost mandatari ai societăţii pârâte sau ai administratorului acesteia, iar citarea nu a fost efectuată la adresa indicată, motive care atrag nulitatea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.
- Instanţa de fond nu a analizat apărările formulate de pârâtă prin actele depuse în cauză, motiv pentru care lipseşte roiul activ al judecătorului în cauză.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte urmează să îl respingă având în vedere următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
În sensul dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 103 teza I C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Înalta Curte constată faptul că hotărârea primei instanţe a fost comunicată, atât societăţii pârâte, cât şi reprezentantului acesteia, la data de 2 noiembrie 2012, potrivit dovezilor de comunicare ataşate la filele 184-185 în dosarul instanţei de fond.
Faţă de data comunicării, termenul de apel, calculat In sensul dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ., se împlineşte la data de 19 noiembrie 2012, motiv pentru care este tardiv apelul declarat la data de 27 noiembrie 2012.
Înalta Curte constată, în aceste condiţii, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 284 C. proc. civ., ceea ce face să nu se poată reţine în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.G.T. SRL prin reprezentant G.V. împotriva deciziei nr. 43/ A din data de 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 561/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
