ICCJ. Decizia nr. 562/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 562/2014

Dosar nr. 9194/111/2011

Şedinţa publică din 18 februarie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Imobiliară Oradea.

A fost obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat între reclamant şi SC O.B. SA pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008 - noiembrie 2010 cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta A.I. Oradea în favoarea reclamantului la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 7 din contractul de credit din 29 ianuarie 2008 încheiat între SC B.R. SA şi reclamant pentru ratele scadente neachitate pe perioada 8 septembrie 2008-07 ianuarie 2009 şi pe perioada 8 octombrie 2009 - noiembrie 2010 cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta Administraţia Imobiliară Oradea în favoarea reclamantului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte pretenţii solicitate de reclamant.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R.B. SA, şi în consecinţă s-a respins acţiunea faţă de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea faţă de SC O.T.P.B. SA şi SC B.R. SA.

A fost obligată pârâta A.I. Oradea la plata sumei de 7.055 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul G.G. şi pârâta Administraţia Imobiliară Oradea.

Prin decizia civilă nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile civile declarate de reclamantul G.G. şi de pârâta Administraţia Imobiliară Oradea în contradictoriu cu intimaţii pârâţi SC O.T.P.SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA Bucureşti, SC B.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 674/ C din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

Criticile aduse sentinţei sunt nefondate atât în ce priveşte majorarea despăgubirilor materiale şi morale solicitate de apelantul G.G. cât şi în ce priveşte netemeinicia şi nelegalitatea pretenţiilor reclamantului invocată de pârâta Administraţia Imobiliară Oradea.

Judicios a apreciat instanţa de fond ca întemeiate în parte pretenţiile reclamantului G.G. faţă de pârâta Administraţia Imobiliară Oradea în temeiul art. 998, 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale ca urmare a prejudiciului material şi moral produs acestuia în calitate de proprietar, acţionar/ asociat la mai multe societăţi comerciale din Oradea, cunoscut ca om de afaceri în zona de domiciliu, prin măsurile de executare silită şi poprirea conturilor bancare ale acestuia în lipsa unui titlu executoriu, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

Astfel, aşa cum a reţinut instanţa de fond Consiliul Local Oradea - Administraţia Imobiliară Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva reclamantului G.G. în dosarul execuţional nr. 57432/2007 transformat ulterior în Dosarul de executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în cuantum de 63.215,65 lei reprezentând debit şi majorări de întârziere pentru neplata facturilor în sumă de 23.769,62 lei emise în scopul încasării chiriei pentru folosinţa suprafeţei de teren, conform contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005-2006, respectiv pentru neplata facturii emisă, în sumă de 2.788,90 lei cu majorări de întârziere, în temeiul contractului de închiriere nr. 3309/2001 pentru folosinţa altei suprafeţe de teren.

Prin adresele nr. 57432 din 18 august 2008, nr. 57432 din 25 august 2008 respectiv nr. 57432 din 29 august 2008 pârâta Administraţia Imobiliară Oradea a solicitat pârâtelor SC O.B. SA, SC B.C.R. SA, SC B.R. SA, SC R.B. SA precum şi altor bănci, poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G.G. până la concurenţa sumei de 115.684,74 lei şi urmare acestor adrese pârâtele au procedat la înfiinţarea popririi asupra conturilor deţinute de reclamant la aceste bănci.

Împotriva executării silite reclamantul a formulat contestaţie la executare, admisă prin sentinţa civilă nr. 8689 din 27 iulie 2010, iar prin decizia comercială nr. 283/2010 s-a admis recursul pârâtei şi a fost modificată sentinţa în sensul că a admis contestaţia în parte, a anulat în parte formele de executare silită până la concurenţa sumei de 4.917, 8432 lei, atât în cuprinsul sentinţei cât şi în cuprinsul deciziei reţinându-se că intimata A.I. Oradea nu a deţinut niciun titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul executoriu pe care îl deţinea a refuzat să îl pună în executare.

În atare situaţie, corect a apreciat prima instanţă că reclamantului i s-a adus un prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 998-999 C. civ., în persoana pârâtei Administraţia Imobiliară Oradea care a emis adresele de înfiinţare a popririi fără a deţine un titlu executoriu, aceasta fiind ţinută la repararea prejudiciului cauzat.

Soluţia instanţei de fond este corectă şi în ce priveşte cuantificarea prejudiciului material constând în dobânzile penalizatoare aplicate în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit cu ipotecă din 23 iunie 2008 încheiat, pentru suma de 96.600 CHF, între reclamantul G.G. şi SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008-noiembrie 2010, ulterioare popririi, cu dobânzile aferente precum şi dobânzile penalizatoare aplicate de SC B.R. SA, în baza contractului de credit din 29 ianuarie 2008 în perioada 08 septembrie 2008-07 ianuarie 2009, această soluţie impunându-se în condiţiile în care nu s-a solicitat o expertiză contabilă, corect fiind respinse pretenţiile privind dobânzile din contractul de leasing auto, contractul de locaţiune Staţii de distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. SRL şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti invocate de reclamant fără probe.

De asemenea în mod judicios a apreciat prima instanţă ca întemeiate pretenţiile reclamantului pentru daune morale, faţă de probele administrate, întrucât i s-a adus un prejudiciu imaginii acestuia ca fiind rău platnic, cuantumul de 10.000 euro fiind un cuantum rezonabil, criticile reclamantului apelant în acest sens cât şi cu privire la daunele materiale acordate fiind nefondate, neîntemeiată fiind şi critica privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA în condiţiile în care între acesta şi pârâtă nu au existat raporturi contractuale, titular de cont la această bancă fiind fiica acestuia care în prezent este majoră.

Au fost apreciate ca nefondate şi criticile pârâtei apelante Administraţia Imobiliară Oradea care în motivele de apel a susţinut că nu există temei pentru daune materiale şi morale, deşi a procedat la executarea silită a reclamantului în lipsa unui titlu executoriu, titlul executoriu valabil fiind doar decizia comercială nr. 283/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor prin care s-a reţinut un debit în cuantum de 4917,8432 lei faţă de 115.684,74 lei cât s-a solicitat şi s-a înfiinţat de către apelantă poprirea conturilor bancare ale reclamantului, fapt ce a determinat imposibilitatea derulării contractelor de credit şi a relaţiilor comerciale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul G.G. şi pârâta A.I. Oradea.

În motivarea recursului reclamantul G.G. a arătat următoarele.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanţa de apel şi-a însuşit întocmai argumentele instanţei de fond fără a avea o proprie argumentare a soluţiei pronunţate, cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât nu a fost corect aplicată legea incidentă speţei.

Potrivit art. 998 şi urm. C. civ. de la 1864 orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

Instanţele de fond au reţinut corect că sunt întrunite toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, însă au greşit atunci când au stabilit întinderea prejudiciului cauzat reclamantului, fără a avea în vedere repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, care include atât prejudiciul efectiv (dananum emergens), cât şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans). În acest mod se urmăreşte a se asigura restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului.

În speţă, instanţele de fond nu au procedat la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, neţinând cont de următoarele aspecte:

- a depus la dosarul cauzei contractul de leasing auto în care se menţionau dobânzile penalizatoare pe care reclamantul le va achita în cazul în care ratele leasing-ului nu sunt plătite la termen. În condiţiile în care contul reclamantului a fost blocat, nu a putut proceda la plata ratelor de leasing, ceea ce a adus un prejudiciu în patrimoniul susnumitului, în sensul că, după finalizarea procesului (ce viza contestaţia la executare), a fost obligat să plătească penalităţi corespunzătoare ratelor de leasing;

- a depus la dosarul cauzei contractul de locaţie staţii de distribuire a carburanţilor încheiat cu SC M.R. SA, care, din cauza popririi existente asupra conturilor reclamantului, a reziliata contractul înainte de termen, astfel că prejudiciul reclamantului reprezintă venitul de care a fost lipsit pe întreaga perioadă contractuală, respectiv de 8000 euro/ lună;

- a depus la dosarul cauzei un antecontract de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti, care viza închirierea benzinăriei reclamantului, însă, din cauza împrejurării că s-a notat somaţie de executare silită de către intimata A.I. Oradea, contractul de locaţie nu a mai fost finalizat/ încheiat, întrucât nu s-a putut face dovada că imobilul benzinărie este liber de sarcini, ceea ce i-a cauzat un prejudiciu ce reprezintă contravaloarea chiriei pe care ar fi încasat-o în cazul în care proprietatea reclamantului nu ar fi fost blocată pentru o executare silită nelegală, executare silită care a fost demarată şi menţinută de intimata A.I. Oradea. Şi în prezent, în ciuda faptului că procesul ce viza contestaţia la executare silită s-a finalizat şi s-a constatat nelegalitatea acesteia, intimata A.I. Oradea refuză să emită o adresă pentru a ridica somaţia înscrisă asupra imobilului proprietatea susnumitului.

- din cauza faptului că au fost blocate conturile reclamantului, nu şi-a putut onora obligaţiile ce reprezentau ratele eferente contractelor de credit, încheiate cu SC O.T.P.B. SA şi SC B.R. SA, ceea ce a condus la perceperea de la reclamant a unor dobânzi penalizatoare şi înscrierea sa în Biroul de credite, ceea ce i-a făcut imposibilă aprobarea vreunei cereri de refinanţare, ori de acordare a altor credite.

Cu privire la acest prejudiciu arată că acesta este reprezentat de acele sume de bani necesare radierii sale din Biroul de credite, respectiv de la rubrica rău-platnici, precum şi a istoricului înregistrat.

Cu aceste acte apreciază că a făcut dovada întinderii prejudiciului cauzat, astfel că, instanţa de apel avea obligaţia să admită apelul, corespunzător cu prejudiciile materiale dovedite.

În ceea ce priveşte obligaţia de reparare integrală a prejudiciului cauzat, apreciază că se află în prezenţa unei răspunderi solidare deoarece fapta cauzatoare de prejudicii a fost una concertată, la care au participat toţi pârâţii intimaţi. Pârâta intimată A.I. Oradea a emis adresă de înfiinţare a popririi asupra conturilor reclamantului deschise la bănci, iar băncile pârâte au procedat la înfiinţarea popririi fără o elementară verificare a actelor depuse în anexa adresei de înfiinţare a popririi. Dacă nu ar fi existat o colaborare între aceşti pârâţi, în patrimoniul reclamantului nu s-ar fi cauzat niciun prejudiciu.

Argumentul instanţelor de fond, cum că nu s-a efectuat nicio expertiză contabilă care să stabilească prejudiciul efectiv suferit solicită a fi înlăturat, deoarece determinarea acestui prejudiciu se poate realiza şi în a doua etapă a procesului civil, cu ocazia executării hotărârii pronunţată.

Prin hotărârea atacată, instanţa de apel a păstrat întocmai dispoziţiile sentinţei civile nr. 674/C/2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, hotărâre prin care a fost obligată A.I. Oradea să-i plătească despăgubiri ce reprezintă dobânda penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din Contractul de credit încheiat cu SC O.T.P.B. SA, precum şi conform cu art. 7 din Contractul de credit încheiat cu SC B.R. SA. Nici în această situaţie nu s-a stabilit câtimea prejudiciului, dar, această câtime se poate stabili de către executorul judecătoresc atunci când această hotărâre va fi pusă în executare, drept conferit executorului judecătoresc prin art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta Administraţia Imobiliară Oradea a arătat următoarele.

Hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, instanţa realizând o interpretare incorectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, precum şi o apreciere eronată a probatoriului administrat.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în accepţiunea prevederilor art. 998 şi următoarele C. civ. de la 1864, se impun a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

În speţă, din analiza actelor de executare emise de pârâtă recurentă, precum şi a sentinţei nr. 8689 din 27 iulie 2010 şi a deciziei nr. 283/R/COM din 15 noiembrie 2010, pronunţate în Dosarul nr. 8058/271/2008, în contextul legislativ existent în perioada derulării executării silite şi a contestaţiei la executare, se poate observa faptul că în privinţa A.I. Oradea nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, obligarea sa la repararea vreunui prejudiciu fiind lipsită astfel de temei legal.

În speţă, nu este îndeplinită condiţia existentei faptei ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, faptele recurentei pârâte de a demara şi derula procedura executării silite, în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală, neputând fi calificate drept fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, având în vedere următoarele aspecte:

- consacrarea legală a posibilităţii executării silite a creanţelor bugetare rezultate din raporturi contractuale numai în baza hotărârilor judecătoreşti ori a altor titluri executorii, ulterior demarării procedurilor de executare silită (şi chiar ulterior soluţionării contestaţiei Ia executare) - prin art. 141 C. proc. fisc., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 29/2011 (modificare în vigoare din data de 17 septembrie 2011);

- existenţa, în perioada de referinţă, a unor prevederi legale a căror interpretare coroborată permitea încadrarea creanţei recurentei pârâte în categoria creanţelor fiscale, precum şi existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit natura fiscală a creanţelor rezultate din raporturi contractuale;

- incidenţa principiului qui suo iure utitur neminem laedit, fată de cele menţionate anterior;

- obligaţia recurentei pârâte de a recupera sumele restante Ia bugetul local, în temeiul prevederilor art. 136 alin. (3) C. proc. fisc.;

- conformarea recurentei pârâte la dispoziţiile instanţei de judecată, prin suspendarea executării silite în temeiul încheierii Civile nr. 273 din 23 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria Oradea, în Dosarul nr. 8978/271/2008, respectiv reluarea procedurilor de executare silită, în temeiul Deciziei nr. 634/R/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul cu acelaşi număr (decizie prin care s-a modificat sentinţa amintită, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite, formulate de G.G.);

- conformarea recurentei pârâte la cele dispuse de instanţa de judecată, în soluţionarea contestaţiei la executare, prin executarea Deciziei nr. 283/R/COM din 15 noiembrie 2010, pronunţate în Dosarul nr. 8058/271/2008;

- neîncasarea vreunei sume din poprire, după data pronunţării sentinţei civile nr. 8689/2010;

- acordul A.I. Oradea pentru radierea dreptului de ipotecă pentru suma de 63.215,65 lei, înscris în favoarea recurentei pârâte în C.F. Oradea şi în C.F. Oradea - acord comunicat numitului G.G. prin adresa din 14 aprilie 2011.

Pentru aceleaşi raţiuni, date fiind prevederile legale în vigoare la momentul iniţierii şi pe parcursul derulării procedurii de executare silită, precum şi practica judiciară analizată, în speţă, nu poate fi reţinută existenţa vinovăţiei, ca element al răspunderii civile delictuale.

De asemenea, în speţă nu s-a dovedit existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins.

Astfel, neplata ratelor scadente, datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de intimatul reclamant G.G. cu societăţile bancare intimate, nu poate duce automat, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, la concluzia că neplata ratelor s-a datorat culpei recurentei pârâte. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât:

- pe de-o parte, prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depăşească suma până la concurenţa căreia s-au menţinut ca legale formele de executare silită), ci dimpotrivă, până la punerea în executare a Deciziei nr. 283/COM/2010, nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul Deciziei nr. 71/C/2005-A, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. 4179/C/2004-A;

- pe de altă parte, intimatul apelant, prin Sentinţa civilă nr. 280/C/2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 1719/111/2008, face dovada existenţei unor împrejurări/ fapte extrinseci prezentei cauze, care i-au cauzat acestuia prejudicii patrimoniale şi prejudicii morale însemnate, afectând atât activitatea societăţilor în care intimatul avea calitatea de administrator sau de asociat, cât şi patrimoniul, respectiv imaginea apelantului intimat.

Cât priveşte prejudiciul pretins şi recunoscut atât de prima instanţă cat şi de cea investita cu soluţionarea apelului, este criticabilă sentinţa recurată atât în privinţa daunelor materiale, cât şi în privinţa daunelor morale.

Astfel, potrivit instanţei de apel, în mod corect a apreciat prima instanţa ca reclamantului i s-a adus un prejudiciu, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 998- 999 C. civ., în persoana A.I. Oradea, care a emis adresele de înfiinţare a popririi fără a deţine un titlu executoriu, motiv pentru care aceasta instituţie este ţinuta la repararea prejudiciului cauzat.

Potrivit sentinţei nr. 674/C/2012 pronunţata de Tribunalul Bihor şi păstrata prin Decizia nr. 42/A/2013 pronunţata de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus obligarea recurentei la plata dobânzii penalizatoare în conformitate cu art. 5.7 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă din 23 iunie 2008, încheiat între reclamant şi SC O.T.P.B. SA, pentru ratele scadente neachitate pe perioada 22 august 2008 - noiembrie 2010, cu titlu de daune materiale, fără a ţine seama de perioada în care a fost suspendată executarea silită (intimata SC O.B. SA confirmând suspendarea executării silite, începând cu data de 09 ianuarie 2009, prin adresa aflată la fila 60, în dosarul Tribunalului Bihor, secţia civilă).

Cât priveşte daunele morale, este eronată calificarea cererii intimatului reclamant drept întemeiată, motivat de faptul că "i s-a adus un prejudiciu imaginii acestuia ca fiind rău platnic", în condiţiile în care anularea parţială a actelor de executare silită nu a avut ca temei inexistenţa datoriei.

Recurentul a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat fondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Excepţia nulităţii recursului declarat de către reclamant este nefondată având în vedere că acesta a invocat motive de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 (nenalizarea unor motive de apel) şi pct. 9 (greşita interpretare a prevederilor art. 998 C. civ. cu referire la repararea integrală prejudiciului şi răspunderea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului).

În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamant, Înalta Curte a constatat fondat motivul de recurs, care va fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele sale de apel privind respingerea pretenţiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contractul de locaţiune Staţii distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. SA şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material.

Astfel, instanţa de apel a constatat nefondate motivele de apel privind pretenţiile menţionate anterior cu singura motivare că au fost invocate de către reclamant fără probe, fără a răspunde concret argumentelor din motivele de apel, cum ar fi cel prin care se susţine că nu a fost evaluată în analiza probatoriului, în ceea ce priveşte pretenţiile legate de contractul de leasing auto, somaţia din data de 17 august 2010 emisă de executorul judecătoresc B.I. aflată la fila 92 a Dosarului nr. 9194/2011 prin care i s-a pus în vedere ca în termen de 5 zile să predea autoturismul către SC T.L.I. SA şi să plătească 34.601,83 lei daune interese şi 7.018,62 lei onorariu de executare.

Mai mult, dacă instanţa de apel considera, în urma analizării acestuia, că acest act, invocat expres în motivele de apel, nu conţine date suficiente sub aspectul determinării clauzelor contractului de leasing, avea posibilitatea să-i solicite reclamantului depunerea acestui contract la dosar.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel referitoare la respingerea acţiunii faţă de pârâţii SC O.B. SA şi SC B.R. SA, neexistând nicio referire la acestea în hotărâre.

Neanalizarea acestor motive de apel care ţin de temeinicia hotărârii echivalează cu nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage imposibilitatea pentru Înalta Curte de a verifica aplicarea corectă a legii, conform art. 314 C. proc. civ., şi, în consecinţă, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că, deşi această parte a invocat şi ca motiv de apel faptul că nu ar exista legătură de cauzalitate între fapta pretinsă şi prejudiciu, întrucât prin efectuarea actelor de executare silită prin poprirea conturilor reclamantului nu s-ar fi putut executa integral nici măcar suma de 4917,83 lei, cu privire la care s-a reţinut prin decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 că recurenta pârâtă a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, instanţa de apel nu a analizat acest motiv, constând eronat că atât în cuprinsul sentinţei nr. 8689/2010 cât şi în cuprinsul Deciziei nr. 283/R/COM/2010 s-ar fi reţinut că ”A.I. Oradea nu a deţinut nici un titlu executoriu care să poată fi pus în executare, iar titlul executoriu pe care îl deţinea a refuzat să îl pună în executare”.

În realitate, prin decizia comercială nr. 283/R/COM/2010 a fost admis recursul de declarat de către Administraţia Imobiliară Oradea împotriva sentinţei nr. 8689/2010, a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de către reclamantul din prezenta cauză, s-au anulat în parte formele de executare în Dosarul nr. 57432/2007, până la concurenţa sumei de 4.917,8342 lei.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că pentru suma de 4.917, 83 lei recurenta intimată a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, pentru creanţele bugetare rezultate din contractul de închiriere nr. X/2001, instanţa apreciind că executarea silită poate continua pentru această sumă şi că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că executarea silită pornită în Dosarul execuţional nr. 60180/2008 nu vizează şi creanţele rezultate din acest contract.

Dacă situaţia de fapt pretinsă de către recurentul pârât prin motivul de apel menţionat mai sus ar rezulta din interpretarea şi analizarea probelor administrate, nu s-ar putea reţine că poprirea conturilor reclamantului ar reprezenta cauza pentru neplata ratelor.

Având în vedere că instanţa de apel nu a analizat acest motiv de apel, reluat în recurs, prin care această parte a susţinut inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu (una dintre condiţiile necesare cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală), raportat la faptul că în conturile reclamantului nu s-ar fi găsit suficiente sume de bani nici măcar pentru acoperirea valorii totale a creanţei până la concurenţa căreia s-au menţinut ca legale formele de executare silită, pornind de la o premisă eronată, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat critica formulată de către acelaşi pârât, susţinută de asemenea în recurs, referitor la aprecierea de către prima instanţă ca întemeiată a cererii de acordare a daunelor morale prin reţinerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic fără să se raporteze la faptul că reclamantul nu îşi achitase datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, situaţie care se circumscrie de asemenea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite din considerentele menţionate anterior, această constatare atrage casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, fiind aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ., interpretate per a contrario.

Având în vedere că se impune casarea hotărârii instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că nu este necesară analiza celorlalte motive ale recursurilor în această fază procesuală a litigiului, urmând ca şi aceste critici să fie avute în vedere de instanţa de apel, la rejudecarea apelurilor.

Instanţa de apel, în rejudecarea apelurilor, alături de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., va ţine seama şi de limitele determinate prin criticile formulate în cadrul recursurilor.

Astfel, urmează a fi menţinută în rejudecare partea din hotărârea recurată prin care s-a dispus cu privire la motivele de apel care nu au făcut obiectul criticilor în recurs, cum este cel privind soluţia primei instanţe de respingere pentru lipsa calităţii procesuale pasive a cererii de chemare în judecată formulată împotriva SC R.B. SA, care au intrat în puterea lucrului judecat.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) coroborat cu art. 304 pct. 7 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamantul G.G. şi de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 561/2014. Civil. Expropriere. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 563/2014. Civil. Radiere ipoteca. Evacuare.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 562/2014. Civil