ICCJ. Decizia nr. 567/2014. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 567/2014
Dosar nr. 12440/3/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2009 pe roiul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 2440/3/2009, reclamanta SC I.S. SRL a chemat în judecată pe pârâtul SC A.S. SRL, solicitând anularea înregistrării la O.S.I.M a mărcii verbale combinate „A.A.I." de către pârâta SC A.S. SRL, pentru clasa de servicii 36 conform Clasificării de la Nisa, publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din 3 ianuarie 2008, anularea certificatului de înregistrare a mărcii eliberat de O.S.I.M, radierea mărcii „A.I." din R.N.M şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză.
Prin sentinţa nr. 229 din 20 aprilie 2010 pronunţată în Dosar nr. 12440/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL. în contradictoriu cu pârâţii SC A.S. SRL. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), a dispus anularea mărcii verbale combinate „A.A.I." înregistrată sub nr. 88046 din 13 august 2007, pentru clasa de produse 36. şi a obligat pârâta SC A.S. SRL., la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în suma de 39 lei.
Tribunalul a motivat ca pârâta a înregistrat marca cu rea-credinţă, aspect ce reprezintă un motiv de nulitate absolută a mărcii, respectiv marca înregistrată nu a fost înregistrată spre a fi folosită cu funcţia de a diferenţia produsele/serviciile unui comerciant, de cele ale altor comercianţi, ci în scopul de a împiedica desfăşurarea activităţii comerciale a reclamantei, iar prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumţia bunei credinţe. A mai motivat instanţa că ulterior datei înregistrării mărcii în Registrul Naţional ai Mărcilor, 14 ianuarie 2008,precum şi ulterior transmiterii notificării către reclamantă, societatea pârâtă nu a utilizat marca înregistrată, afirmând totodată că reclamanta poată utiliza semnul, în continuare, doar în urma unei cesiuni a dreptului asupra mărcii. In plus, reclamanta a utilizat semnul în litigiu mult înainte de data de 13 august 2007, data depunerii mărcii de către pârâtă, utilizare publică care exclude ipoteza necunoaşterii acestei împrejurări de partea pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 190/ A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de reclamanta SC I.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 559 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 12440/3/2009 şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta S.C, Acasă Savin SRL la plata către reclamantă a sumei de 4.334 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a apreciat că este fondat apelul reclamantei sub aspectul omisiunii pronunţării asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece apelanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond, dar instanţa a acordat numai suma de 39 iei reprezentând taxa aferent cererii de chemare în judecată, deşi la dosarul cauzei se afla ordinul de plata din 20 martie 2009 pentru suma de 4.295 lei cu menţiunea pe acesta „conform contractului din 07 martie 2009", ce face dovada legăturii cu serviciile avocaţiale prestate în prezenta cauză iar, ca urmare a admiterii acţiunii, era şi îndreptăţită ia obligarea pârâtei la plata acestora, nu însă şi Ia plata sumei de 4.156 lei aferentă ordinului de plată din 18 mai 2009 ce nu rezultă a fi fost emis pentru achitarea unor servicii aferente cauzei de faţă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.S. SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului şi respingerea acestuia ca inadmisibil.
Recurenta-pârâta a motivat că apelul declarat de partea reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond este inadmisibil deoarece majorarea sumei acordate cu titlu de cheltuieli prin hotărârea instanţei de apel nu se putea realiza decât pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii atacate în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ. în plus, instanţa de fond nu a omis să se pronunţe asupra cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată, cererea fiind admisă în parte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele;
Recursul reclamanţilor a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 septembrie 2011, judecata acestuia fiind suspendată la data de 14 septembrie 2012 în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nefiind prezentă ia strigarea pricinii.
Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., incident în cauză „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".
Instituţiei perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă, vreme îndelungată, în judecata pricinii.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de primare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data pronunţării deciziei civile prin care a fost soluţionată cauza a cărei existenţă a determinat suspendarea judecăţii prezentului recurs, respectiv, 14 septembrie 2012, şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume 24 septembrie 2013, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părţi nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC A.S.V. SRL împotriva deciziei nr. 190/ A din data de 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2014. Civil. Acţiune în declararea... | ICCJ. Decizia nr. 575/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
