ICCJ. Decizia nr. 608/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 608/2014
Dosar nr. 861/64/2010**
Şedinţa publică de Ia 20 februarie 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 28 octombrie 2010 şi modificată la 19 ianuarie 2011, reclamanţii A.C., B.I., B.R., B.V., C.V., C.I., C.T., C.R., C.S., D.I., D.C., F.C., G.L., G.G., G.M., G.E., B.H.C.M., K.E., K.I.I., L.E.J., M.D., M.A., M.S., M.D., N.D.O., N.O., O.A., O.I., P.M., P.M.A., P.R.C., R.R., S.A., S.M., S.M.A., S.D., S.J., T.M. şi U.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiilor şi Internelor şi Instituţia Prefectului judeţul Covasna, au solicitat să se constate că sunt supuşi unui tratament discriminatoriu, determinat de refuzul primului pârât de a achita sumele şi dobânda legală aferente suplimentului postului şi treptei de salarizare prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi pe viitor, conform hotărârii judecătoreşti irevocabile; obligarea pârâţilor la achitarea despăgubirilor menţionate anterior, calculate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază, pentru fiecare dintre cele doua suplimente neacordate, începând cu 1 ianuarie 2004, cât şi pentru viitor, ca măsură de înlăturare a tratamentului discriminatoriu şi înscrierea în carnetele de muncă a celor două suplimente; obligarea Ministrului Administraţiilor şi Internelor la emiterea actului administrativ prin care să repartizeze creditele bugetare necesare achitării către reclamanţi a despăgubirilor pretinse; constatarea incompatibilităţii prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 6 alin. (1) din acest act şi, pe cale de consecinţă, pârâţii să fie obligaţi să achite despăgubirile pretinse, fără aplicarea procedurii de suspendare şi de eşalonare a plăţii, în cursul termenelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa nr. 104 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Covasna, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 366/R din 19 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a dispus obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi a Instituţiei Prefectului judeţului Covasna la plata către reclamanţi a suplimentului aferent postului şi a celui corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi pe viitor, la care s-a aplicat dobânda legală de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, cu consecinţa operării în carnetul de muncă a acestor drepturi.
Cu toate acestea, pârâtul a înţeles să nu respecte cele statuate prin hotărârea mai sus menţionată, motivând că drepturile solicitate de reclamanţi nu sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999 sau în alte acte normative subsecvente.
Din acest punct de vedere, reclamanţii au susţinut constant că sunt discriminaţi, în raport cu alţi funcţionari publici din alte judeţe, cărora le-au fost repartizate credite bugetare în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care le-au fost recunoscute aceleaşi drepturi salariale, situaţie care conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Pactul Internaţional al O.N.U. privitor la drepturile civile şi politice, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a celor prevăzute în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Prin sentinţa nr. 47/F din 23 martie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.
Prin sentinţa nr. 2327 pronunţata de secţia civilă a acestei instanţe la data de 5 iulie 2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor, reţinându-se că suplimentul de 25% din salariul de bază, acordat de instanţa de fond a fost înlăturat în recurs, de Curtea de Apel Braşov, motivat de faptul că nu există dispoziţii legale care să prevadă acest procent şi nicio altă grilă în baza căreia să poată fi determinate aceste sporuri.
Din perspectiva discriminării invocate de reclamanţi, instanţa a constatat că, deşi titlul executoriu emis de Tribunalul Dâmboviţa este parţial identic la nivelul dispozitivului său cu titlul executoriu de care se prevalează reclamanţii, la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să probeze, în mod indubitabil, că Ministerul Administraţiilor şi Internelor şi Instituţia Prefectului judeţului Covasna au repartizat şi pus în plată, chiar şi eşalonat, către funcţionarii publici angajaţi, sume de bani provenind din contravaloarea celor două suplimente, motiv pentru care s-a considerat că nu se pune problema aplicării unui tratament diferit faţă de alţi colegi din ţară.
În acest context, reţinându-se inexistenţa discriminării reclamanţilor, instanţa de fond a decis că nu pot fi acordate despăgubiri, iar în carnetele de muncă nu poate fi operat un supliment al cărui procent nu este indicat în hotărâri judecătoreşti sau în acte normative.
Cu privire la incompatibilitatea dintre dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, afirmată de reclamanţi, instanţa a constatat că, din moment ce acestora nu li s-a recunoscut un drept de creanţă sub forma despăgubirilor, este de prisos să se procedeze ia o asemenea analiză.
Prin decizia nr. 50/Ap din data de 7 iunie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de munca şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, prin ministrul R.S., cererea de calificare a căii de atac, precum şi apelul declarat de reclamanţi, menţinând sentinţa atacată.
În ceea ce priveşte cererea de calificare a căii de atac, instanţa a reţinut că primul capăt al acţiunii deduse judecăţii îl constituie despăgubiri rezultate din discriminare, care se judecă potrivit regulilor dreptului comun, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., calea de atac fiind apelul, conform prevederilor art. 282 alin. (1) din aceiaşi act normativ.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului afacerilor interne, R.S., instanţa a reţinut că acesta a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant al pârâtului Ministerului Afacerilor Interne şi nu în nume propriu.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, din analiza cererii de chemare în judecată, nu rezultă indicarea unui criteriu concret de discriminare, care să atragă aplicabilitatea O.G. nr. 137/2013, ci se urmăreşte, practic, executarea sentinţei nr. 104/2009 a Tribunalului Covasna, prin obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri constând în drepturi salariale, într-o tranşă unică, fără aplicarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Din perspectiva acestui act normativ, modalitatea de executare nu reprezintă un criteriu de discriminare şi nici nu poate sta la baza unor despăgubiri în acest sens, din moment ce sumele cuprinse în titlul executoriu de care se prevalează reclamanţii se vor actualiza cu indicele preţurilor de consum indicat de Institutul Naţional de Statistică, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 71/2009.
Aspectul potrivit căruia alţi funcţionari din ţară au încasat o parte din drepturile salariale, nu constituie motive de discriminare care să justifice obţinerea unui nou titlu executoriu pentru aceleaşi pretenţii, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, în termenul legal, întemeiat, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare s-a arătat că instanţa, soluţionând cauza, a ignorat efectul devolutiv al apelului, nesupunând analizei toate motivele invoeaie de reclamanţi în cererea de apel, limitându-se doar la stabilirea unei discriminări în privinţa acestora.
Totodată, criticiie formulate au vizat greşita aplicare a legii de către instanţă, care a omis să reţină refuzul pârâţilor de a achita drepturile saiariale cuvenite reclamanţilor, deşi sentinţa nr. 104/2009 a Tribunaiuiui Covasna esle executorie, potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Raportat la acest aspect, recurenţii au susţinut că sunt discriminaţi şi că se află în situaţia în care hotărârea judecătorească mai sus menţionată urmează a fi lipsită de efecte juridice.
Examinând recursul în raport de excepţia nelegalei alcătuiri a completului de judecată invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale”.
În speţă, prin acţiunea promovată în cauză, reclamanţii au solicitai acordarea sumelor corespunzătoare suplimentului postului şi a treptei de salarizare, recunoscute prin sentinţa nr. 104 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Covasna, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 366 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, precum şi constatarea situaţiei discriminatorii în care se află, în comparaţie cu alţi colegi ai lor din alte judeţe, pentru care a fost consiituit un buget în scopul achitării acestor sume.
Din această perspectivă, litigiul dedus judecăţii izvorăşte dintr-un raport de muncă întrucât reclamanţii, funcţionari publici în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Covasna, au obţinut recunoaşterea drepturilor invocate în cererea de chemare în judecată, începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la încetarea relaţiilor de serviciu sau până la apariţia unor noi dispoziţii legale.
Prin urmare, legislaţia aplicabilă prezentului litigiu este cea prevăzută de dispoziţiile speciale în materia conflictelor de muncă.
Cauza de faţă a fost soluţionată în fond de Tribunalul Covasna, secţia civilă, în favoarea căreia şi-a declinat competenţa Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, iniţial învestită.
La data pronunţării sentinţei, respectiv 5 iulie 2012, calea de atac prevăzută de dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care guverna raporturile de muncă, în forma în vigoare la acea dată, era recursul.
Ulterior, actul normativ menţionat a suferit modificări şi în ceea ce priveşte calea de atac care poate fi promovată în conflictele de muncă, prin adoptarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Având în vedere că norma juridică civilă acţionează numai pentru viitor, noile prevederi nu operează în cauză, întrucât art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 stipulează că dispoziţiile cuprinse în noul C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestora.
Prin prisma considerentelor menţionate, calea de atac a recursului rămâne câştigată şi chiar dacă reclamanţii au intitulat-o în mod eronat apel, instanţa de control judiciar, în exercitarea rolului activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligaţia de a da o corectă calificare acesteia, cu respectarea dispoziţiilor art. 84 din acelaşi act normativ.
Pe cale de consecinţă, soluţionând calea de atac formulată împotriva sentinţei, ca fiind apel şi nu recurs, instanţa a pronunţat decizia într-o compunere nelegală, de doi judecători.
Constatând astfel că s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanţei şi s-a calificat eronat calea de atac, Înalta Curte, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) din acelaşi act normativ va casa decizia şi va trimite cauza la Curtea de Apei Braşov, spre competentă soluţionare, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii A.C., B.I., B.R., B.V., C.F., C.I., C.T., C.R., C.S., D.I., D.C., F.C., G.L., G.G., G.M., G.E., B.H.C.M., K.E., K.I.I., L.E.J., M.D., M.A., M.S., M.D., N.D.O., N.O., O.A., O.I., P.M., P.M.A., P.R.C., R.R., S.A., S.M., S.M.A., S.D., S.J., T.M., U.I. împotriva deciziei nr. 50/Ap din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare Ia Curtea de Apei Braşov, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 607/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 61/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
