ICCJ. Decizia nr. 611/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 611/2014
Dosar nr. 53541/3/2011
Şedinţa publică de la 20 februarie 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată Ia data de 14 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta D.B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora Ia plata despăgubirilor băneşti şi a respectării drepturilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 341/2004, în sensul atribuirii unui apartament, a unui spaţiu comercial, a unui teren intravilan şi a altuia extravilan, precum şi a unui loc de veci.
În motivare, a arătat că a participat la Revoluţia din anul 1989, în timpul căreia a fost rănită prin împuşcare, cauzându-i-se multiple fracturi, care s-au creat un handicap permanent, încadrat în gradul 3 de invaliditate, conform deciziei asupra capacităţii de muncă din 17 aprilie 2006, emisă de Comisia de expertiză medicală a Casei Naţionale de Pensii a Municipiului Bucureşti.
De asemenea, reclamanta a menţionat că este beneficiara dispoziţiilor Legii nr. 343/2004, în conformitate cu care primeşte o indemnizaţie reparatorie lunară, precum şi alte drepturi reglementate de acest act normativ.
Urmare a suferinţelor cauzate, petenta a susţinut că i se cuvine o reparaţie constând în despăgubiri băneşti şi în atribuirea unor imobile, drepturi de care, de altfel, în virtutea dispoziţiilor legale în vigoare, au beneficiat alţi revoluţionari.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi pe art. 998-art. 1000 C. civ.
Prin sentinţa nr. 123 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut ca reclamanta este posesoarea certificatului din 28 noiembrie 2006, prin care i s-a conferit titlul de Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, luptător rănit.
Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală din 28 martie 1990, depus la dosarul cauzei, a rezultat că aceasta a prezentat plăgi împuşcate în braţul şi antebraţul drept, pentru care a primit un certificat de încadrare în gradul 3 de invaliditate de muncă.
Raportat la solicitările formulate de reclamantă, instanţa a constatat că despăgubirile nu se regăsesc în modalităţile de reparare acordate de Legea nr. 341/2004, pentru suferinţele pricinuite ca urmare a participării la Revoluţia din 1989 .
Având în vedere momentul formulării pretenţiilor, Tribunalul a reţinut că cererea dedusă judecăţii este supusă dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, dreptul material la acţiune fiind prescris.
Prin decizia nr. 234 A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă la data de 27 iunie 2013 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.B.M.
În motivare, s-a reţinut că solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, are Ia bază suferinţele suportate urmare a participării la Revoluţia din anul 1989.
Instanţa de apel a constatat că acţiunea formulată de reclamantă este prescrisă, în raport de prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de promovare a unei astfel de cereri fiind de 3 ani de la data producerii evenimentelor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.
În susţinerea căii de atac astfel exercitate, D.B.M. a arătat că pe tot parcursul judecării apelului a depus nenumărate cereri adresate Parchetului Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea comunicării soluţiei date în dosarul penal ce o priveşte, în calitatea sa de revoluţionară.
Această dovadă ar fi determinat pronunţarea unei alte soluţii în prezenta cauză, întrucât termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune ar fi trebuit calculat de la momentul soluţionării dosarului penal.
Examinând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocate de intimalul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, întrucât motivele de recurs se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 din actul normativ menţionat.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, instanţa reţine următoarele:
Aşa după cum s-a arătat, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată Ia data de 14 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta învestind această instanţă cu judecarea unei acţiuni având ca obiect acordarea unor despăgubiri materiale, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-art. 1000 C. civ. şi pe Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, modificată şi completată.
Dreptul valorificat prin acţiunea dedusă judecăţii are natură patrimonială şi este supus prescripţiei extinctive.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 164/1958 privitor la prescripţia extinctivă, „dreptul la acţiune, având un drept patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.
Actul normativ menţionat a defipt un termen de prescripţie de 3 ani pentru cererile mai sus menţionate, iar dispoziţiile art. 7 din decret stipulează că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În speţă, raportul obligaţional în conţinutul căruia se află dreptul reclamantei prejudiciate şi îndatorirea corelativă Ia reparaţie, în sarcina persoanei răspunzătoare, s-a născut în momentul cauzării prejudiciului, când au fost îndeplinite şi condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, care constituie şi temeiul juridic al acţiunii.
La data sesizării instanţei, respectiv 14 iulie 2011, dreptul material la acţiune al reclamantei era stins, urmare a efectului sancţionator al prescripţiei extinctive.
Faţă de argumentele precedente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamanta D.B.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.B.M. împotriva deciziei nr. 234A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 613/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
