ICCJ. Decizia nr. 641/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Revizuire - Apel

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 641/2014

Dosar nr. 155/1/2014

Şedinţa publică de la 19 februarie 2014

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013 s-a respins apelul formulat de reclamantul B.l. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 13 mai 2013 a Tribunalului Braşov pe care a păstrat-o. Decizia este definitivă.

Prin cererea depusă la data de 31 decembrie 2013, B.l. a solicitat revizuirea Dosarului nr. 2141/62/2013, respectiv a Deciziei civile nr. 78/ap din 19 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cererea de revizuire a fost înregistrată sub număr de Dosar 155/1/2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia privind competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în soluţionarea prezentei cereri de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 131-132 din Noul C. proc. civ., apreciază că aceasta este întemeiată şi, în consecinţă, constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:

Este de reţinut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Înalta Curte constată că, în speţă, revizuentul B.l. a învestit instanţa cu o cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013.

Conform art. 510 alin. (1) Noul C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că, în speţa de faţă, se solicită revizuirea Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 131-132 din Noul C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionarea a prezentei cereri de revizuire în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi va trimite de îndată dosarul acestei instanţe în vederea soluţionării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia privind competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Trimite cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I. împotriva Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013, instanţei competente şi anume, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.^

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 641/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Revizuire - Apel