ICCJ. Decizia nr. 739/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 739/2014
Dosar nr. 12406/118/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 29 septembrie 2010 reclamanta T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de M.T.I. prin C.N.D.A.N.R. să se dispună anularea Hotărârii nr. 47/2010 de stabilire a despăgubirilor, stabilirea cuantumului despăgubirilor pe unitatea de suprafaţa la 60 euro/mp, obligarea pârâtului de a expropria în întregime suprafaţa de 7.500 mp, stabilirea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţa de 7.500 mp la suma de 45.000 euro şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a deţinut în proprietate suprafaţa de 7.500 mp şi că a fost expropriată de suprafaţa de 3.278 mp, la stabilirea despăgubirilor folosindu-se un raport de expertiză de care nu a avut cunoştinţă. A susţinut că nu a avut posibilitatea să verifice criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor menţionând, totodată, că pe suprafaţa rămasă de 4.222 mp nu se va mai putea ridica niciun fel de construcţie şi, de asemenea, va fi imposibil de folosit într-un alt mod. La stabilirea despăgubirilor experţii nu au ţinut cont de statutul juridic al terenului, de preţul cu care au fost tranzacţionate în zonă imobilele de natura celui expropriat, de prejudiciul cauzat prin expropriere prin imposibilitatea valorificării terenului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 3842 din 21 iunie 2011 Tribunalul Constanţa a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a anulat în parte Hotărârea nr. 47 din 3 septembrie 2010 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 545.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriata de 3278 mp, situată în extravilanul Municipiului Constanţa, parcela Nord, judeţul Constanţa. A respins cererea de expropriere totală ca nefondată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere că nu se poate dispune exproprierea totală a terenului proprietatea reclamantei faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care stabilesc că pentru edificarea de drumuri de interes naţional, ca în cazul de faţă, trebuie expropriată doar partea de teren necesară construirii acelor drumuri. Instanţa a stabilit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 care se referă la exproprierea parţială pentru că, aşa cum rezultă din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile doar acţiunii prin care expropriatul contesta cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, orice altă nemulţumire a expropriatului se soluţionează în raport de dispoziţiile legii speciale, anume Legea nr. 198/2004, potrivit principiului de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală ( specialia generalibus derogant) iar din cuprinsul legii speciale nu rezultă posibilitatea expropriatului de a solicita exproprierea totală.
Instanţa a apreciat că exproprierea totală nici nu se impune pentru că terenul rămas în proprietate este suficient de mare pentru a putea fi folosit potrivit destinaţiei agricole.
În ceea ce priveşte valoarea reală a terenului expropriat, prima instanţă şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză judiciară realizat de comisia compusă din 3 experţi prin care s-a stabilit că valoarea terenului expropriat parcela este de 39,3 euro/mp.
În ceea ce priveşte prejudiciul reclamat de petentă, anume imposibilitatea valorificării terenului, instanţa a apreciat că acesta nu a fost dovedit pentru că notarea în cartea funciară a procedurii de expropriere a terenului nu constituie o sarcină şi nici o indisponibilizare a acestuia, ci doar o informare faţă de terţi cu privire la procedura exproprierii.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel atât reclamanta T.S., cât şi pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA.
Reclamanta T.S. a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa sub aspectul respingerii cererii de expropriere totală a suprafeţei de teren de 7.500 mp, arătând că dispoziţiile art. 24.3 din Legea nr. 33/1994 care admit exproprierea totală, la cererea proprietarului, în raport cu situaţia reală a terenului, sunt aplicabile în speţă în raport de dispoziţiile art. 9.3 din Legea nr. 198/2004. A susţinut că exproprierea totală este în concordanţă şi cu celelalte dispoziţii interne (art. 44 Constituţia României, art. 480 şi 481 C. civ.) şi cu normele C.E.D.O. (Protocolul I adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti) care impun ca proprietarul să fie despăgubit în mod complet şi corect.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că soluţia instanţei de fond este greşită şi în raport de susţinerea potrivit căreia suprafaţa de teren este suficient de mare pentru a putea fi folosită potrivit actualei destinaţii pentru că din documentaţia de expropriere, schiţele cadastrale şi raportul de expertiză rezultă că suprafaţa rămasă are o formă triunghiulară, fără ieşire la drumul naţional, într-o zonă ce va avea restricţii de construire şi se află într-o zonă ce va deveni poluată datorită traficului, ceea ce va avea ca efect lipsirea lotului rămas de orice valoare economică. Se impune astfel acordarea către proprietar a unei drepte şi prealabile despăgubiri pentru ca acesta să păstreze aceeaşi valoare în activul patrimonial şi susţine că valoarea terenului rămas în proprietatea apelantei trebuie să fie, potrivit expertizei judiciare efectuate, de 294.750 euro.
Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat legalitatea hotărârii primei instanţe sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru terenul expropriat, apreciind că la stabilirea acestei valori instanţa a valorificat punctul de vedere al experţilor majoritari deşi valoarea reţinută de 39,3 euro/mp nu ţine cont de caracteristicile terenului la data exproprierii, respectiv teren agricol situat în extravilanul municipiului Constanţa.
Prin Decizia nr. 58/C din data de 29 mai 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei T.S. A admis apelul pârâtului Statul Român prin Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine prin C.N.A.D.N.R. Bucureşti, prin mandatar SC C. SA, formulat împotriva sentinţei civile nr. 3842 din 21 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa-Secţia civilă . A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a respins, ca nefondate, şi capetele de cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 47 din 3 septembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor şi acordarea cheltuielilor de judecată. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă se ridică problema determinării corecte a despăgubirilor datorate reclamantei pentru exproprierea terenului său conform Hotărârii nr. 47 din 3 septembrie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 privind măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional.
S-a statuat că terenul proprietatea reclamantei, parcela se află situat în extravilanul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, concluzia, importantă pentru determinarea valorii reale a imobilului, fiind relevată pe baza menţiunilor din cartea funciară, imobilul parcela, cu nr. cadastral figurând în unitatea administrativ teritorială Cumpăna din punct de vedere al documentaţiei cadastrale.
Chiar dacă, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, imobilul se afla în evidenţele administrative ale municipiului Constanţa, la data întocmirii lucrărilor cadastrale în vederea exproprierii imobilul se afla în administrarea localităţii Cumpăna, terenul cu destinaţie agricolă fiind extravilan.
Menţionarea greşită a imobilului supus exproprierii în extravilanul localităţii Cumpăna prin raportul de evaluare care a stat la baza Hotărârii nr. 47/2010 nu a făcut obiectul contestaţiei formulate de către reclamantă, care a contestat numai cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie.
Identificarea imobilului pe raza U.A.T. Cumpăna, în extravilanul localităţii, s-a făcut şi prin expertiza topografică realizată în apel de d-na expert G.A., concluziile acestei expertize nefiind contestate de reclamantă.
Referitor la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, s-a reţinut că se determină potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, text care stabileşte că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerarea şi dovezile prezentate de aceştia”.
Normele enunţate stabilesc aşadar că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului (sau terţilor) prin expropriere.
Prima componentă, cea a „valorii reale” a imobilului, este intrinsec legată de caracterul echitabil al despăgubirii primite, ceea ce presupune ca valoarea stabilită să fie cât mai apropiată de cea a bunului expropriat.
Cea de-a doua componentă legată de „prejudiciul cauzat”, ţine de consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.
În raport de aceste repere de evaluare a despăgubirii, instanţa a reţinut că pentru prima componentă, care face obiectul apelului pârâtului, instanţa de fond şi-a însuşit opinia experţilor majoritari B.D. şi M.C., reţinând o valoare de 545.000 lei (39,3 euro/mp) stabilită pe baza metodei comparaţiei directe şi apreciată ca fiind valoarea reală a imobilului expropriat.
Criteriul „valorii reale a imobilului” este definit în alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 ca „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Preţul este, în fapt, valoarea de piaţă a imobilului, definită în I.V.S. 1 ca suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv.
Estimarea valorii de piaţă se face prin aplicarea metodelor şi procedurilor de evaluare care reflectă natura proprietăţii şi circumstanţele în care proprietatea evaluată va fi cel mai probabil tranzacţionată pe piaţa liberă, în raport de data evaluării.
Procedura de evaluare trebuie, de aceea, să aibă în vedere starea şi circumstanţele pieţii la data evaluării, iar nu la o dată anterioară sau ulterioară, precum şi elementele care stabilesc conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care îl grevează, etc.
În speţă, evaluarea imobilului proprietatea reclamantei se raportează la momentul iunie 2010 când a fost evaluată proprietatea în vederea exproprierii pentru realizarea obiectivului „Centura de ocolire a Municipiului Constanţa”.
S-a întocmit în această procedură un raport de evaluare de către dl. expert B.C. în cuprinsul căruia s-a stabilit o valoare de 16 euro/mp pentru terenul în suprafaţă de 3278 mp aparţinând reclamantei, valoarea de piaţă, potrivit experţilor, fiind obţinută prin reconcilierea valorilor stabilite prin cele trei metode de evaluare folosite, respectiv „metoda comparaţiei directe”, „metoda capitalizării funciare” şi „metoda comparaţiei prin bonitate”.
Pentru soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă prima instanţă a administrat proba cu expertiză, într-o comisie compusă potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, raportul întocmit propunând, cu opinia majoritară a experţilor B.D. şi M.C., o valoare de piaţă de 39,3 euro/mp pentru imobilul expropriat. Experţii au opinat în sensul că valoarea de piaţă este cel mai bine reprezentată de valoarea determinată prin „metoda comparaţiei directe” iar această valoare este cea stabilită de 39,3 euro/mp.
Prima instanţă şi-a însuşit opinia majoritară şi a reţinut valoarea de 39,3 euro/mp fără să arate motivele pentru care a apreciat că aceasta este valoarea de piaţă a imobilului expropriat ori motivele pentru care a înlăturat valoarea de 16 euro/mp propusă prin raportul de evaluarea al expertului B., instanţa de fond nefiind preocupată nici să obţină punctul de vedere al celui de al treilea membru al comisiei de experţi, respectiv al d-nei B.D.
O valoarea apropiată de valoarea de 39,5 euro/mp propusă de opinia majoritară sus menţionată a fost evidenţiată şi prin expertiza efectuată în apel, tot cu opinia majoritară a experţilor I.L. şi B.D. fiind evaluată proprietatea reclamantei, prin metoda comparaţiei directe, la 38 euro/mp.
Expertul B.C., prin opinia separată a explicat de ce consideră că preţul stabilit de 16 euro/mp este preţul care corespunde valorii reale a imobilului expropriat şi justificarea a ţinut seama de criteriul amplasamentului imobilului şi al destinaţiei lui la data evaluării.
S-a statuat că este greşită concluzia instanţei de fond pentru că nu a observat că premisa de la care s-a pornit în opinia majoritară a fost posibilitatea includerii terenului în viitoarea zonă metropolitană Constanţa.
Opinia majoritară a experţilor din apel a fost justificată pe aceeaşi perspectivă de dezvoltare a zonei metropolitane.
Prin utilizarea acestui argument definitoriu şi aprecierea celei mai bune utilizări (C.M.B.U.) pentru amplasamentul percelei ca fiind ce de „dezvoltare imobiliară accelerată”, opinia majoritară s-a raportat prin cele trei metode de evaluare la terenuri intravilane, cu posibilitatea racordării facile la utilităţi, la terenuri situate între construcţii, cu acces la drumuri asfaltate, terenuri în zonă rezidenţială, cu toate că imobilul în litigiu intră în categoria terenurilor extravilane, utilizat pentru exploatare agricolă şi deservit de căi de exploatare rurală chiar dacă se află în apropiata vecinătate a intravilanului Comunei Cumpăna (aproximativ 200 nu delimita intravilanul).
Unităţile de măsură selectate de către experţii majoritari, din ambele expertize, nu numai că nu s-au bazat pe tranzacţii certe, dar au avut în vedere date culese din mass-media pentru imobile aflate în intravilanul localităţii Cumpăna, ori cu alte caracteristici decât cel în litigiu („între vile”) deşi imobilul în litigiu întră în categoria terenurilor agricole extravilane, pentru care nu există întocmită nicio documentaţie de trecere în intravilan întocmită potrivit Legii nr. 350/2001 ori pentru care să se elibereze avize/certificate în vederea lotizării şi al edificării de construcţii.
Comparativ, expertiza B. a calculat valoarea de piaţă a bunului în raport de imobile echivalente ca amplasament şi destinaţie, stabilind o valoare de 16 euro/mp.
Pentru cele mai sus relatate, la care se adaugă împrejurarea că nu au fost depuse contracte de vânzare - cumpărare certe încheiate în perioada evaluării şi a emiterii hotărârii contestate care să ateste o altă valoare de circulaţie a terenului expropriat şi nici alte înscrisuri din care să rezulte schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan, inexistenţa unor probe care să susţină cele afirmate de experţii majoritari în privinţa perspectivei previzibile de dezvoltare imobiliară a zonei (eventuale planuri urbanistice zonale, certificate de urbanism în baza cărora reclamanta ar fi dovedit intenţia sa de a edifica construcţii pe teren, proiecte de construcţii ori proiecte de finanţare ale reclamantei aprobate spre dezvoltarea unor lucrări pe terenul expropriat), invocându-se doar o strategie de dezvoltare zonală pe următorii 20 ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan şi crearea unei zone urbane,au condus la concluzia că soluţia instanţei de fond, bazată pe opinia majoritară a experţilor, este greşită pentru că nu a analizat care din cele două soluţii este corectă din punctul de vedere al situaţiei juridice şi al momentului concret la care se stabileşte valoarea reală a imobilului expropriat.
Astfel, curtea de apel a constatat că valoarea stabilită de expertul B., de 16 euro/mp, care a fost avută în vedere de comisie este cea corectă, apelul pârâtului fiind întemeiat.
Cu privire la apelul reclamantei, s-a apreciat că soluţia primei instanţe de respingere a cererii de expropriere şi a parcelei de 4.222 mp rămase este corectă pentru că nu se poate reţine că s-a realizat o divizare excesivă a parcelei şi lăsarea unei suprafeţe fără utilitatea agricolă actuală, în condiţiile în care suprafaţa de teren rămasă este suficient de mare pentru a permite afectarea ei aceleiaşi folosinţe atribuite anterior exproprierii. De asemenea, exproprierea totală nu ar putea fi justificată nici de accesul îngreunat la imobilul rămas neexpropriat ca urmare edificării lucrării de utilitate publică „Centura de ocolire a Municipiului Constanţa” pentru că accesul la această parcelă se va putea face prin pasajul auto prevăzut. Cât priveşte ridicarea gradului de poluare a zonei, prin construirea acestei autostrăzi, deşi certă, prejudiciul suferit de proprietarii din zonă nu poate fi cuantificat şi cu atât mai puţin poate fi evaluat prin raportare la valoarea de circulaţie a imobilului.
S-a reţinut că soluţia este în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Sallement c.Franţei, 2002) care a stabilit că prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri pentru că această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.
Împotriva acestei decizii a declarat recursu reclamanta T.S., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului declarat împotriva Deciziei civile nr. 3842 din 21 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimatului la exproprierea totală a suprafeţei de 7.500 mp şi obligării la plata despăgubirilor în cuantum de 545.000 lei, astfel cum au fost stabilite de instanţa de fond.
În susţinerea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, contravenind prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată, s-au invocat dispoziţiile art. 44 din Constituţia României, art. 480, 481 C. civ. şi cele ale art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
Prin raportare la textele de lege invocate şi la cuantumul despăgubirilor acordate, recurenta-reclamantă a arătat că este evident faptul că acestea sunt derizorii, faţă de împrejurarea că la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de evaluare, de destinaţia terenului şi posibilităţile de utilizare a acestuia, prejudiciul urmând a fi raportat şi la utilizarea cea mai bună pe care ar fi avut-o terenul dacă nu ar fi fost expropriat, fiind utilizat de proprietar.
De asemenea, urmează a se avea în vedere că nu întreaga suprafaţă de teren deţinută în proprietate a fost expropriată, creându-se prejudicii şi prin limitarea posibilităţilor de utilizare a terenului ce a rămas în proprietate.
Recurenta a mai susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel a înlăturat punctul de vedere a a patru experţi doar pe considerentul că, în prezent, în zonă, nu se execută lucrări de parcelare şi construcţie.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea de către instanţele fondului a criteriilor instituite de lege cu privire la calcularea cuantumului despăgubirilor pentru suprafaţa de teren expropriată criticând totodată şi modul de apreciere a probelor administrate.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru stabilirea despăgubirii, experţii care au efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară în cauza de faţă, aveau obligaţia impusă de lege de a se raporta la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Însă, experţii care au formulat opinia majoritară în raportul de expertiză judiciară atât la fond cât şi în apel au calculat valoarea de despăgubire a imobilului pe baza altor date şi criterii decât cele prevăzute de lege, respectiv premisa de la care au pornit a fost posibilitatea includerii terenului în viitoarea zonă metropolitană Constanţa. Aceştia au utilizat metoda comparaţiei relative, ce presupune analiza tranzacţiilor cu proprietăţi comparabile şi au selectat oferte ale agenţiilor imobiliare care vizau terenuri situate în alte unităţi administrativ teritoriale. Pentru stabilirea valorii despăgubirii, experţii s-au raportat la oferte din localitatea Cumpăna ce privesc terenuri ale căror caracteristici diferă, ca amplasament şi categorie de folosinţă, de imobilul expropriat.
În aceste condiţii, instanţa de apel n a omologat raportul de expertiză în opinie majoritară, deoarece au fost nesocotite dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informaţiile şi criteriile de calcul pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme, nu poate fi avut în vedere decât preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeaşi zonă şi făcând parte din aceeaşi categorie de folosinţă), preţ ce reiese din tranzacţii încheiate la momentul efectuării expertizei - preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecinţă, nu puteau fi validate de către instanţe concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Aşadar, instanţa de apel a înlăturat motivat expertiza realizată în opinie majoritară, pe care nu a avut-o în vedere la pronunţarea soluţiei, întrucât nu a respectat dispoziţiile legale aplicabile.
Drept urmare, în speţă, instanţa de apel a respectat criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Sub acest aspect, la pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile legale incidente, respectiv criteriile pe care numai legea le poate stabili, procedând la o corectă soluţionare a cauzei.
Nu este fondată nici critica recurentei-reclamante privind neacordarea de către instanţe a prejudiciului cauzat prin exproprierea parţială a terenului, prin limitarea posibilităţilor de utilizare a terenului ce a rămas în proprietate.
Formulând această critică, reclamanta nu a arătat în concret în ce constă prejudiciul ce i-a fost creat şi pentru care solicită despăgubiri şi nu a depus dovezi în susţinere.
De altfel, prin exproprierea dispusă prin Hotărârii nr. 47/2010 nu s-a realizat o divizare excesivă a parcelei şi lăsarea unei suprafeţe fără utilitatea agricolă actuală, în condiţiile în care suprafaţa de teren rămasă este suficient de mare pentru a permite afectarea ei aceleiaşi folosinţe atribuite anterior exproprierii, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei fiind nefondat şi urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.S. împotriva Deciziei nr. 58/C din data de 29 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2014. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 750/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
