ICCJ. Decizia nr. 828/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 828/2014
Dosar nr. 7052/2/2012
Şedinţa publică din 13 martie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta M.I.D. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R., hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând stabilirea despăgubirii reale pentru terenul expropriat şi obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru diferenţa de teren de 4.542 mp, ce nu mai poate fi utilizată, neavând ieşire la drumul public.
Prin sentinţa civilă nr. 820 din 17 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţia, a anulat în parte hotărârea din 11 august 2008, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate contestatoarei, fiind obligată pârâta la plata sumei de 131.241 lei reprezentând valoarea reală a terenului expropriat. A fost respinsă contestaţia în ce priveşte solicitarea referitoare la plata contravalorii prejudiciului pretins de contestatoare pentru diferenţa de 4.542 mp teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin procesul verbal din 12 mai 2008, emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Snagov şi hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2008, reclamantei i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 88.068,56 lei pentru lotul de teren proprietatea acesteia, aflat pe raza comunei Snagov, supus procedurii de expropriere.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că lotul de teren în suprafaţă de 1.934 mp supus exproprierii are o valoare reală de 131.241 lei (31.060 euro), valoare care este superioară celei acordate reclamantei cu titlu de despăgubire, astfel că pretenţia acesteia este justificată.
Cât priveşte chestiunea acordării de despăgubiri şi pentru terenul rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, în suprafaţă de 4.542 mp, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei nu este justificată, rezultând din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că, după executarea lucrării în vederea căreia terenul a fost expropriat, se vor crea drumuri de acces la proprietăţile riverane, astfel că lotul de teren avut în vedere va beneficia de cale de acces.
Referitor la susţinerea în sensul că pârâta ar trebui să plătească reclamantei o chirie pentru o eventuală lipsă de folosinţă a terenului, Tribunalul a apreciat că este nefondată, neexistând indicii şi probe în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.
Prin Decizia nr. 75 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul pârâtului, acesta fiind obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Motivele de apel se referă la modul în care a fost determinat de instanţa de fond, pe baza raportului de expertiză dispus în cauză, cuantumul despăgubirilor de care reclamanta ar trebui să beneficieze pentru suprafaţa de teren expropriată.
Expertiza contabilă efectuată în prima instanţă a concluzionat că valoarea suprafeţei de teren expropriate este de 131.241 lei, stabilită pe baza metodei de comparaţie a vânzărilor, analizându-se vânzările sau ofertele cu loturi de teren comparabile, la data întocmirii expertizei, iulie 2009. A fost reţinută o valoare de 16,06 euro/mp.
Susţinerea apelantului în sensul că trebuie avute în vedere preţurile din contractele de vânzare-cumpărare încheiate nu a fost reţinută. În cazul unei relaţii contractuale concrete, preţul este stabilit şi în raport de diferite aspecte de ordin personal, de anumite împrejurări particulare legate de persoana contractanţilor sau de situaţia imobilului. Astfel de aspecte particulare nu pot fi luate în considerare în cazul unei exproprieri când imobilul expropriat este stabilit obiectiv, iar voinţa proprietarului nu are vreo influenţă în efectuarea exproprierii. În consecinţă, şi despăgubirea trebuie determinată pornind de la elemente ce oferă o mai mare certitudine în privinţa valorii reale, de la o analiză a valorilor de tranzacţionare pe piaţa imobiliară. Contractele de vânzare-cumpărare nu pot fi singurul reper, putând fi apreciate ca probe ce oferă anumite informaţii despre valorile cu care se vând terenurile în mod obişnuit. În cauză, preţurile din contractele depuse de apelant nu se coroborează cu valoarea stabilită prin expertiză, astfel că nu pot fi avea o relevanţă hotărâtoare.
A mai reţinut instanţa de apel că despăgubirea a fost determinată la data întocmirii raportului de expertiză, iulie 2009, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Cum părţile implicate nu s-au înţeles asupra despăgubirii, iar proprietarul a contestat valoarea acordată de expropriator, ajungându-se în faţa instanţei, este evident că acest text trebuie interpretat în sensul că este vorba de data efectuării expertizei în cursul procesului. În caz contrar, s-ar ajunge ca timpul trecut de la efectuarea expertizei în cadrul procedurii administrative să fie în defavoarea proprietarului.
De altfel, expertiza efectuată în apel a stabilit o despăgubire (147.700 lei) apropriată de cea stabilită de expertiza dispusă în fond, dar, cum nu se poate crea apelantului o situaţie mai grea în propria cale de atac, Curtea nu a ţinut cont de această valoare.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expertiză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 4412 din 14 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă apel, din considerente rezultând că motivul casării a constat în necesitatea administrării de probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza, pentru stabilirea preţului de piaţă real cu care se vând imobilele, arătând totodată că este vorba de preţul de tranzacţionare al acestora.
În rejudecare, prin Decizia nr. 183/A din 5 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins în tot contestaţia formulată de reclamantă şi a obligat pe intimata reclamantă să plătească apelantului pârât suma de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei de casare, în privinţa problemelor de drept tranşate cât şi în privinţa necesităţii administrări unor probe, Curtea s-a conformat celor statuate prin decizia de casare, procedând la administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea terenului supus exproprierii, prin raportare la preţurile de tranzacţionare, aşa cum rezultă din contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referinţă şi având ca obiect imobile similare, situate în aceeaşi zonă. Luând în considerare şi solicitările părţilor şi poziţia procesuală exprimată, Curtea a stabilit ca evaluarea terenului, în raport de preţurile de tranzacţionare, să se realizeze atât la momentul evaluării terenului la instanţa de fond cât şi la momentul evaluării în instanţa de apel.
Pentru efectuarea lucrării de specialitate, Curtea a depus diligenţe din oficiu pentru obţinerea cât mai multor contracte de vânzare cumpărare perfectate în cele două momente de referinţă, solicitând astfel de relaţii de la O.C.P.I. Ilfov şi de la D.I.T.L., din cadrul Primăriei Snagov.
Pe baza relaţiilor furnizate de cele două instituţii, comisia de experţi a întocmit raportul de expertiză, din concluziile căruia rezultă că la data de 18 mai 2009 (momentul evaluării la prima instanţă) lotul de teren supus exproprierii avea o valoare de circulaţie de 135.700 lei, iar la data de 05 noiembrie 2012, suprafaţa respectivă de teren avea o valoarea de 67.300 lei. Pentru stabilirea acestor valori, experţii au analizat toate contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar, în urma relaţiilor obţinute de la O.C.P.I. Ilfov şi de la D.I.T.L., din cadrul Primăriei Snagov, cu luarea în considerare a circumstanţelor specifice ale pieţei imobiliare în această perioadă şi cu aplicarea corecţiilor necesare, impuse de situaţia particulară a terenului.
Sub aspectul situaţiei de fapt, comisia de experţi a evidenţiat, prin raportul de expertiză, faptul că, terenul reclamantei este traversat oblic de Autostrada A3 Bucureşti Ploieşti, iar după dezmembrare şi expropriere, autostrada împarte proprietatea iniţială a reclamantei în trei loturi distincte, din care două sunt situate adiacent (stânga/dreapta) limitei autostrăzii, fiind amplasate o bună parte din ele în zona de protecţie de 50 m a autostrăzii, măsuraţi din axul drumului, cu precizarea că unul din aceste loturi, în suprafaţă de 4.542 mp, este închis, nedispunând de nici un acces legal constituit la drumul public. Experţii au mai precizat faptul că accesul pe autostradă este posibil doar prin noduri rutiere special amenajate, situate la distanţe relativ mari de proprietatea reclamantei. Propunerea comisiei de experţi, pornind de la această situaţie, este de a expropria şi această porţiune de teren, pe care au evaluat-o, după aceleaşi criterii şi în aceeaşi manieră, la cele două momente de referinţă la suma de 318.700 lei şi respectiv 158.100 lei.
La termenul de judecată la care s-a depus raportul de expertiză, O.C.P.I. Ilfov a mai comunicat instanţei un set de contracte de vânzare cumpărare, ceea ce a determinat necesitatea suplimentării expertizei, pentru că respectiva comisie de experţi să aibă posibilitatea concretă să răspundă obiectivelor fixate de instanţă şi în raport de aceste contracte. Aşa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză, comisia de experţi a concluzionat, în urma examinării punctuale a fiecărui contract, că nu se modifică valorile estimate prin raportul de expertiză iniţial.
În privinţa dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a reţinut incidenţa prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora, contestaţia formulată de expropriat împotriva cuantumului reparaţiei consemnate de entitatea care realizează exproprierea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în privinţa stabilirii despăgubirii, cu precizarea că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile legii (art. 15).
Faţă de criticile formulate în apel, pentru a răspunde acestora, Curtea s-a raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului reparaţiei, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Având în vedere că suntem în ipoteza unei exproprieri parţiale, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile alin. (4) al acestui articol,care permite experţilor să diminueze cuantumul daunelor în cazul în care partea de imobil rămasă neexpropriată ar dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor se utilitate publică ce se vor realiza.
Având în vedere cele statuate de prin decizia de casare referitor la modalitatea de evaluare a terenului expropriat, şi anume prin raportare la preţurile de tranzacţionare nu şi cele ce rezultă din ofertele de vânzare, exigenţă respectată în totalitate de către experţi, precum şi concluziile raportului de expertiză, în sensul că nu se poate cuantifica un spor de valoare rezultat din executarea Autostrăzii A3 (în condiţiile în care terenul reclamatei a fost şi rămâne teren extravilan, agricol, iar cel de-al doilea lot rămas după expropriere are acces la un drum de exploatare), Curtea a reţinut că trebuie luată în considerare valoarea terenului, aşa cum a fost stabilită de comisia de experţi la momentul efectuării raportului în faza de apel. Faţă de stadiul procesual al cauzei, Curtea consideră că această variantă este de natură să respecte cel mai fidel prescripţiile legale, în sensul că evaluarea imobilului expropriat se realizează prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (care conţine o consacrare a principiului non reformatio in pejus,) în sensul că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât solicitată de către expropriat, Curtea a constatat că valoarea terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză este de 67.300 lei, valoare care este inferioară cuantumului despăgubirii oferite de expropriator de 88.068,56 lei.
Faţă de concluziile raportului de expertiză, relativ la identificarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a procedurii de expropriere şi mai ales la modalităţile de reparare a acestuia, în condiţiile în care prejudiciul este parte componentă a despăgubirii, Curtea a considerat relevant să se refere şi dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, cu precădere prevederile alin. (4), prin care legiuitorul recunoaşte organului judiciar competenţa de a aprecia, în raport de situaţia reală, dacă exproprierea parţială a terenului este posibilă, iar în caz contrar, legiuitorul conferă instanţei de judecată prerogativa de a dispune exproprierea întregii suprafeţe de teren. Din examinarea acestui text de lege reiese că această prerogativă este recunoscută organului judiciar, în ipoteza în care expropriatorul cere exproprierea doar a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală. Curtea a subliniat faptul că dreptul de apreciere al instanţei intervine numai în situaţia în care proprietarul solicită exproprierea integrală a imobilului.
Făcând aplicarea în cauză a acestor dispoziţii legale, Curtea a constatat că, aşa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut recalcularea despăgubirii oferite de instituţia expropriatoare, formulând şi unul doilea capăt de cerere, având ca obiect obligaţia de plata a despăgubirii, constând în contravaloarea restului de suprafaţă de 4.542 mp, care devine inutilizabilă în urma exproprierii, din moment ce nu mai are ieşire la drumul public.
Având în vedere că reclamanta nu a solicitat exproprierea întregii suprafeţe de teren, Curtea a constatat că nu poate eficienţă propunerii comisiei de experţi, în sensul exproprierii integrale a terenului, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele legale anterior prezentate.
În privinţa cererii reclamantei de acordare a unei despăgubiri, egale cu valoarea lotului de teren închis, care nu are acces la drumul public, Curtea a constatat că o astfel de solicitare este lipsită de suport legal, în condiţiile în care soluţia la care s-a oprit legiuitorul într-o astfel de situaţie este cea a exproprierii totale, care se poate dispune motivat de către instanţa de judecată, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei şi dacă partea îndreptăţită a formulat o solicitare în acest sens.
A acorda părţii expropriate contravaloarea unei porţiuni de teren, pe care continuă să o deţină, atât în fapt cât şi în drept, cu acelaşi titlu, are valenţele „unei duble reparaţii” şi este contrar spiritului Legii nr. 33/1994 şi implicit al legii speciale, incidente în cauză (Legea nr. 198/2004), care statuează în sensul că despăgubirea, constând în contravaloarea terenului, constituie o reparaţie pentru pierderea dreptului real asupra terenului expropriat. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, comisia a stabilit prejudiciul cauzat porţiunii de teren neexpropriate calculând contravaloarea acestui lot de teren, corelativ cu propunerea exproprierii totale, propunere căreia nu i se poate da curs, pentru motivele anterior expuse.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta M.I.D., pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a stabilit în mod greşit data în raport de care se stabileşte contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Astfel, arată că este greşit considerentul instanţei de apel în sensul că trebuia luată în considerare valoarea terenului la momentul realizării expertizei în faţa apelului, ca fiind momentul cel nai apropriat de pronunţarea hotărârii definitive, iar nu cel de la data expertizei la fond.
Recurenta susţine că soluţia pronunţată trebuie să fie în concordanţă atât cu legislaţia din România, cât şi cu legislaţia europeană, respectiv art. 1 alin. (1) din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa urmând a ţine seama de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României.
Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României care prevăd, în caz de expropriere, acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri. În speţă, această cerinţă nu este satisfăcută, în condiţiile în care valoarea reală a terenului este stabilită la un moment ulterior celui în care hotărârile de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor au fost emise.
Susţine că în speţă s-a realizat o expropriere de fapt, susţinută în cadrul jurisprudenţei C.E.D.O., sens în care invocă hotărârea pronunţată în cauza Burghelea împotriva României.
Despăgubirea acordată proprietarului ar trebui să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de cel al pierderii dreptului de proprietate, iar nu cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti. Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât valoarea bunului expropriat se depreciază, proprietarul bunului nemaifiind obligat să suporte scăderea preţurilor terenurilor.
Recurenta critică şi soluţia de respingere a solicitării de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată, arătând că a fost încălcat dreptul de acces la justiţie, reglementat de art. 6 din C.E.D.O.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la trei momente, respectiv la data întocmirii raportului de expertiză la fond (18 mai 2009), cât şi la momentul definitivării raportului în faza apelului, respectiv noiembrie 2012.
Cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
Critica recurentei cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, respectiv cel al efectuării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului este nefondată şi nu poate fi primită.
Astfel, afirmaţiile recurentei conform cărora momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea despăgubirii este cel al efectuării expertizei în faza fondului nu au susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispune: „La calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…) „
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „ întocmirii raportului de expertiză”.
Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.
Respectând indicaţiile din decizia de casare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că, faţă de dispoziţiile legale menţionate, acesta este momentul în raport de care instanţa avea a stabili cuantumul despăgubirilor.
Aşa fiind, cum reclamanta a înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înţeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară.
În ce priveşte critica privind acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de teren neexpropriată, aceasta a fost invocată direct în faza procesuală a recursului.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitată „omisso medio”. Această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţie adoptată în prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în situaţia în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, ele fiind invocate direct în faza procesuală a recursului.
Considerentele de fapt şi de drept pentru care prima instanţă a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de teren neexpropriată nu au fost contestate de reclamantă, prin exercitarea apelului, astfel că invocarea acestora direct în recurs nu mai pot face obiect al analizei instanţei de control judiciar, fiind formulate omisso medio.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 183/A din 5 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 827/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 829/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
