ICCJ. Decizia nr. 865/2014. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 865/2014
Dosar nr. 14968/3/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23 martie 2010, sub nr. 14968/3/2010, reclamanta SC T.J.D. SRL a chemat în judecată pe pârâţii M.I. şi O.S.I.M., solicitând instanţei că, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea desenului industrial „P.J.” înregistrat din data de 11 septembrie 2002 şi radierea acestui desen din Registrul de Desene şi Modele, pentru neîndeplinirea condiţiilor de înregistrare a unui desen industrial, respectiv noutatea şi caracterul individual.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit. a) şi lit. c, art. 2, art. 6, art. 7 din Legea nr. 129/1992, prevederile Regulamentului de aplicare al Legii nr. 129/1992, art. 35 alin. (2) şi art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. a), art. 9 şi urm. din Legea nr. 11/2001 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 998 C. civ., art. 11 alin. (1) lit. c), art. 14 şi art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.
La data de 12 octombrie 2010, judecarea cauzei a fost suspendată în condiţiile art. 1551C. proc. civ., fiind reluată la data de 25 ianuarie 2011. De asemenea, s-a dispus suspendarea la data de 6 septembrie 2011, cu reluarea judecăţii la data de 28 februarie 2012, după ce reclamanta a susţinut că înţelege să îşi întemeieze cererea pe documentele depuse la data de 6 septembrie 2011, traduse şi legalizate.
La data de 24 aprilie 2012, reclamanta şi-a restrâns cererea, arătând că solicit anularea parţială a desenului industrial numai în privinţa primelor două reprezentări grafice ale acestuia.
La termenul de judecată din data de 16 iunie 2010, au fost respinse excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a desenului şi excepţia autorităţii de lucru judecat, iar la termenul din 22 martie 2011, a fost respinsă că neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ambele excepţii fiind invocate prin întâmpinare.
Prin concluziile depuse pentru termenul de judecată din data de 22 martie 2011, pârâtul a reiterat apărările formulate prin întâmpinare sub aspectul puterii de lucru judecat, în condiţiile art. 1201 C. civ., ce a fost pus în discuţia părţilor şi reţinut spre soluţionare ca aspect probator, iar nu ca excepţie de procedură.
Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 25 septembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că p ârâtul M.I. este titularul certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial pentru „P.J.”, 5 modele, cu protecţie de la data depozitului, 11 septembrie 2002.
După obţinerea acestui certificat, au existat mai multe contestaţii formulate de alte două societăţi comerciale, pronunţându-se hotărâri judecătoreşti irevocabile de respingere a aceluiaşi certificat de înregistrare a unui desen industrial.
În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară, care a avut în vedere următoarele înscrisuri depuse la dosar: catalog de produse al firmei S.; catalog de produse al firmei A.A.K. şi declaraţia administratorului firmei; catalog de produse şi preţuri ale firmei A.A.K. şi declaraţia administratorului firmei; secţiune de profil şi declaraţia reprezentantului firmei A.A.K.; catalog de produse al firmei B.P. N.V. şi scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei, că numai documentele D1 şi D5 pot fi relevante pentru stabilirea noutăţii, celelalte neavând o dată certă. Expertul nu a luat în considerare declaraţiile reprezentaţilor societăţilor comerciale sub acest aspect.
Raportat la cele două documente reţinute, expertul a stabilit că desenul pârâtului nu este nou sub aspectul reprezentărilor grafice din certificatul de înregistrare 1, 2 şi 3 (respectiv reprezentările grafice 1.1. şi 2.1. din desenul industrial nu sunt noi având în vedere înscrisul D5 catalog de produse al firmei B.P. N.V.)
Soluţionând obiecţiunile pârâtului, la data de 19 iunie 2012, instanţa a înlăturat concluziile întemeiate pe catalog de produse al firmei S., deoarece reclamanta arătase anterior că nu înţelege să se folosească de acest document pentru soluţionarea cererii.
Examinând cerinţele de registrabilitate a unui desen industrial, prevăzute de legea în vigoare la data solicitării de înregistrare (1 iulie 2002, dată depozit 11 septembrie 2002), respectiv de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare în 2002, anterior modificării sale prin Legea nr. 585/2002, tribunalul a constatat, în primul rând, că nu se impune a fi analizată cerinţa caracterului individual, înţeleasă că acea aptitudine a modelului de a nu produce o impresie globală apropiată de desenele şi modelele anterior divulgate, apreciată şi raportat la gradul de libertate al creatorului, deoarece nu era expres prevăzută drept condiţie la momentul depozitului constituit de pârât.
În al doilea rând, în ceea ce priveşte caracterul nou al desenului, tribunalul a reţinut că pârâtul a invocat în apărare o serie de litigii penale sau civile ce au stabilit caracterul de noutate al desenului său industrial.
Aceste litigii au fost iniţiate de alte societăţi comerciale decât reclamanta de faţă, iar analiza noutăţii nu a fost făcută în raport de catalogul de produse al firmei B.P. N.V.
Pentru lipsa identităţii de părţi şi de cauză, excepţia de procedură a autorităţii de lucru judecat a fost respinsă că neîntemeiată, însă puterea de lucru judecat a fost reţinută spre analiză sub forma prezumţiei, că mijloc de probă de natură să stabilească raporturile juridice dintre părţi [art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Astfel, îşi manifestă efectul său pozitiv, în sensul că cele dezlegate în litigiul anterior se impun şi în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Această prezumţie are caracter relativ faţă de reclamanta din cauză, deoarece aceasta nu a fost parte în litigiile anterioare astfel, încât situaţia de fapt reţinută în hotărârile judecătoreşti anterioare poate fi răsturnată de reclamantă prin administrarea unor probe apte să răstoarne prezumţia puterii de lucru judecat.
Pentru combaterea prezumţiei, reclamanta a administrat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică, tribunalul reţinând ca utile soluţionării cauzei numai concluziile expertizei întemeiate pe catalogul de produse al firmei B.P. N.V.
Pentru înlăturarea acestor concluzii, pârâtul M.I. a susţinut că acest catalog prezentat în original instanţei sub aspectul unor foi volante nu poartă dată certă.
Chiar dacă expertul a stabilit că acest document reprezintă un numar al catalogului, tribunalul a stabilit dacă această menţiune constituie sau nu dată certă, în condiţiile probatorii ale dreptului comun, având în vedere că H.G. nr. 1171/2003 a intrat în vigoare ulterior eliberării certificatului pentru desenul industrial (Regulamentul confirmând condiţia datei certe pentru publicităţile invocate că având anterioritate). Potrivit art. 1182 C. civ., un înscris sub semnătură privată poate fi opus unei terţe persoane de la data dobândirii de dată certă prin prezentarea înscrisului la o instituţie de stat; înregistrarea într-un registru public; menţionarea înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o persoană care deţine o funcţie de stat sau obştească; decesul oricăreia din persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui interesat, de către un organ notarial.
Raportat la aceste dispoziţii, tribunalul a constatat că acest catalog este datat, însă nu a fost relevată nicio situaţie de natură a-i conferi dată certă, astfel încât nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta cauză.
În consecinţă, în absenţa unor documente cu dată certă distructive de noutate, tribunalul a respins cererea că neîntemeiată.
Prin decizia nr. 130 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul reclamantei SC T.J.D. SRL, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea precizată şi a dispus anularea parţială a desenului industrial „P.J.” înregistrat din 11 septembrie 2002.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că analiza cerinţei lipsei noutăţii modelului industrial deţinut de pârât trebuie făcută cu respectarea regulii „tempus regit actum”, astfel încât urmează a fi raportată la legislaţia în vigoare la momentul emiterii actului, respectiv la data depunerii la înregistrare a modelului industrial, 1 iulie 2002.
Cerinţa datei certe, avută în vedere de instanţa de fond la analiza condiţiei noutăţii, este prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor regulii 5 din H.G. nr. 1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale [„Aducerea la cunoştinţă publicului, în condiţiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă”].
Curtea a apreciat că aceste prevederi legale, care stabilesc cerinţa datei certe, nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că adaugă la lege, câtă vreme în cuprinsul art. 9 din lege nu este menţionată această cerinţă, ci doar necesitatea ca modelul industrial să fi fost făcut public („un desen sau model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorităţii recunoscute, nu a mai fost făcut public, în ţară sau străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse”).
Chiar în ipoteza când s-ar accepta aplicarea în cauză a normelor H.G. nr. 1171/2003, acestea trebuie interpretate în sensul menţionat de către apelantă, respectiv fără a se face raportarea la dispoziţiile dreptului comun în materie, art. 1182 C. civ.
Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile art. 1182 C. civ. au un caracter restrictiv în ce priveşte dobândirea datei certe şi privesc înscrisurile în sens larg, avute în vedere de dreptul comun, însă modelele industriale sunt supuse cerinţelor legii speciale, reprezentate de Legea nr. 129/1992, norme care se completează cu dispoziţiile dreptului comun doar în ipoteza când nu există norme speciale care să reglementeze o anumită situaţie. Or, cerinţa noutăţii este reglementată pe larg în cuprinsul dispoziţiilor legii speciale, iar regulamentul de aplicare a acestei legi poate fi avut în vedere doar câtă vreme nu adaugă la dispoziţiile acestei legi.
Pe fondul pricinii, Curtea a apreciat că, deşi analiza noutăţii desenului industrial deţinut de pârât a mai fost făcută şi în cadrul altor litigii anterioare, cele reţinute de instanţele de judecată în aceste cauze nu au valoare probatorie în cauză, ca efect al puterii de lucru judecat, având în vedere că în cadrul respectivelor litigii analiza cerinţei noutăţii a fost făcută raportat la alte înscrisuri decât cele administrate în cauză.
Curtea a reţinut că prin probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertiză, s-a dovedit existenţa pe piaţă a unor produse similare celor ce înglobează desenul industrial protejat, astfel încât, la momentul depunerii la înregistrare, desenul industrial ce face obiectul acţiunii nu îndeplinea cerinţa noutăţii, astfel cum a fost reglementată prin art. 9 din Legea nr. 129/1992.
Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, au fost analizate o serie de documente relevante privind stabilirea condiţiei noutăţii, expertul concluzionând în sensul că modelele din reprezentările grafice nr. 1 şi 2 ale certificatului de înregistrare nu sunt noi în raport cu documentele D1 şi D5, respectiv cu catalogul de produse al firmei S., datat octombrie 1998 şi cu catalogul de produse al firmei B.P., datat aprilie 1999 şi scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei.
În apel, s-a efectuat un raport de expertiză completatoare, în cuprinsul căruia au fost analizate comparativ şi alte înscrisuri noi, pentru a se stabili dacă au caracter distructiv de noutate. Prin concluziile raportului s-a stabilit că se poate afirma cu un grad mare de certitudine că, în speţă, produsele menţionate în înscrisul 2 (care reprezintă o comandă de produse făcută către societatea B.P.) sunt aceleaşi cu produsele menţionate în documentul D5.
Curtea a apreciat că în mod greşit a înlăturat instanţa de fond valoarea probatorie a catalogului de produse al firmei B.P., având în vedere cele mai sus reţinute privind cerinţa datei certe, cât şi faţă de faptul că s-a făcut dovada că acesta poartă data anterioară desenului industrial protejat şi are natura unui document care ajunge la cunoştinţa publicului.
Aceste probatorii se coroborează şi cu înscrisul nou depus în apel (comanda de produse), cât şi cu concluziile suplimentului de expertiză, probatorii ce dovedesc caracterul public al modelelor industriale analizate.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- În mod greşit, a fost ignorată cerinţa datei certe pentru înscrisurile pretins anterioare datei depozitului pentru desenul industrial a cărui înregistrare se solicită a se anula în cauză.
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, care prevede că aducerea la cunoştinţa publicului a unui desen sau model poate fi luată în considerare numai dacă acesta are dată certă, nu adaugă la lege, ci doar urmăreşte asigurarea aplicării unitare a acesteia, conform Instrucţiunilor O.S.I.M. (în vigoare la data emiterii certificatului), parag. 17: „Obiecţia va fi prezentată în scris şi se va baza pe documentele oficiale anexate (broşuri, cărţi, reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului naţional reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută pe documentele oficiale), indicându-se exact şi modelul/modelele care au ca obiect opoziţia.” Prin urmare, pentru a prezenta relevanţă, în susţinerea obiecţiei, trebuia să se ataşeze doar documente oficiale.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziţiile Regulamentului nu pot fi luate în considerare, în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 1182 C. civ., deoarece actele opuse de reclamant au forma unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi opozabile unei terţe persoane numai de la data dobândirii de dată certă.
Instanţa de apel a procedat greşit la excluderea de la aplicare a dispoziţiilor art. 1182 C. civ., normă care, deşi nu a avut în vedere, la data redactării sale, problematica dovezii caracterului de noutate în materia proprietăţii intelectuale poate constitui un element obiectiv în a stabili momentul în care un document în sens larg poate fi considerat ca fiind adus la cunoştinţa publicului.
Altfel, oricine are interes ar putea fabrica în orice moment un astfel de catalog antedatat care să poată fi opus unor terţi într-o astfel de procedură, fără a mai fi nevoie de alte probe.
În această materie, practica judiciară este constantă în a considera că se poate dovedi faptul aducerii la cunoştinţa publicului a unui desen sau model industrial anterior înregistrării sale, prin documente oficiale, respectiv: broşuri, reviste de specialitate, cărţi care să conţină descrierea desenului etc.
Reclamanta nu a depus vreo dovadă care să conducă la concluzia că data menţionată este cea reală, cum ar fi: o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conţinând referiri la catalog, reviste de specialitate care să conţină modelele etc.
Un catalog ar putea avea relevanţă probatorie în măsura în care s-ar corobora cu alte dovezi care să ateste că a fost făcut public, utilizat efectiv în comerţ, cum ar fi facturi fiscale care să facă trimitere la catalog.
Mai mult decât atât, nu se poate reţine, în lipsa altor dovezi concrete, că acel catalog a fost făcut public doar prin simplul fapt că „are natura unui document care ajunge la cunoştinţa publicului.”
Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel se află într-o gravă eroare cu privire la probele administrate la fond, neobservând că anumite documente au fost înlăturate ca relevanţă probatorie, deoarece însuşi reclamantul renunţase la ele. Astfel instanţa de fond a reţinut că doar înscrisul D5, catalogul de produse al firmei B.P. N.V., va fi luat în considerare, însă acesta nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta cauză, deoarece nu a fost relevată nicio situaţie de natură a-i conferi dată certă.
Mai mult, instanţa de apel şi-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză, care reţine doar că „se poate afirma cu un grad mare de certitudine”, fără a confirma, practic, cu valoare absolută cele reţinute în acel raport.
Cu privire la expertiza completatoare efectuată în raport de înscrisurile depuse în faza apelului de către reclamantă, expertul a stabilit că doar înscrisul 2 (o comandă făcută de o societate din Budapesta la data de 26 iulie 1999) prezintă relevanţă, fiind ulterior catalogului D5.
Expertul a plecat de la premisa falsă, nesusţinută de niciun înscris din dosar, că acel catalog este datat aprilie 1999. Nu se poate reţine că cifra 4 care apare înscrisă pe acel catalog reprezintă luna aprilie, şi nu numărul catalogului, ştiut fiind că acest gen de cataloage sunt numerotate pentru a se putea face trimitere la ele şi că au o valabilitate (ca ofertă de produse şi de preţ) limitată, iar reclamanta nu a depus la dosar alte cataloage care să indice faptul că acestea erau tipărite lunar.
Recurentul a susţinut, totodată, că, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut lipsa datei certe a catalogului de care a înţeles să se folosească reclamanta, înscrisurile depuse în apel trebuiau să vizeze acest aspect şi să dovedească tocmai că acel catalog (singurul în care apare reprezentarea grafică a produselor care ar fi distructive de noutate pentru produsele protejate) are dată certă şi a fost adus la cunoştinţa publicului.
Simpla referire la nişte referinţe comerciale nu poate face dovada deplină a acestui lucru, în condiţiile în care niciunul dintre înscrisurile depuse în faza apelului nu este însoţit de reprezentări grafice şi nu face nicio referire la catalogul B.P. din 1999.
Concluzia expertului că „produsele menţionate în înscrisul 2 sunt cele ale căror reprezentare grafică este arătată în documentul D5” a fost formulată „cu un grad mare de certitudine”, ceea ce înseamnă că se poate considera că există şi un grad de incertitudine în a considera astfel. Mai mult, expertul nu a observat că în acea comandă (înscrisul 2), denumirea produsului este „profil PVC cu fantă”, spre deosebire de cea din catalog: „profil PVC deschis/închis”.
De asemenea, răspunsul la obiectivul nr. 2 al expertizei: „să se precizeze dacă înscrisurile noi depuse în apel sunt sau nu distructive de noutate” este unul neargumentat de expert, deoarece acesta se mulţumeşte să reia concluziile raportului efectuat la fond, apreciind caracterul distructiv de noutate al aceluiaşi catalog, şi nu al înscrisurilor depuse în apel.
Prin urmare, din analiza înscrisurilor depuse în apel nu se poate stabili nicio legătură între acestea şi catalogul de care s-a folosit reclamanta în susţinerea cererii, şi, deci, nu se poate reţine ca dovedită data înscrisă pe acesta, s-a conchis în motivarea recursului.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea primei instanţe pronunţată în cauză, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a înregistrării desenului industrial „P.J.”, având ca titular pe pârâtul M.I., dată depozit reglementar 11 septembrie 2002.
În considerentele sentinţei, a fost analizat doar motivul de anulare vizând lipsa noutăţii desenului la data constituirii depozitului reglementar, întrucât Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nu prevedea, la data depozitului, 11 septembrie 2002, şi condiţia de registrabilitate a caracterului individual al desenului industrial, a cărei neîndeplinire a fost, de asemenea, invocată prin cererea de chemare în judecată.
Analizând cerinţa noutăţii în raport de anteriorităţile invocate de către reclamantă, prima instanţă a valorificat concluziile expertizei de specialitate efectuate în cauză, constatând că doar catalogul de produse al firmei B.P. N.V. (documentul D5) poate fi considerat util soluţionării cauzei. Cu toate acestea, a apreciat că D5 nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului întrucât, deşi este datat, nu este identificată nicio situaţie dintre cele prevăzute de art. 1182 C. civ. de natură a conferi documentului dată certă. S-a constatat că H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992, ce prevede expres condiţia datei certe, nu era în vigoare la data eliberării certificatului de înregistrare a desenului industrial, motiv pentru care s-a făcut aplicarea normelor de drept comun în materia probelor.
Instanţa de apel, schimbând în tot sentinţa, ca urmare a admiterii apelului reclamantei SC T.J.D. SRL, a dispus anularea parţială a înregistrării desenului industrial.
S-a apreciat că Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992 nu este aplicabil în cauză, deoarece adaugă la lege prin instituirea cerinţei datei certe, în condiţiile în care art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a desenului industrial, 1 iulie 2002. De asemenea, art. 1182 C. civ. nu este aplicabil, deoarece completarea legii speciale cu dispoziţiile dreptului comun se impune doar în absenţa unor norme speciale care să reglementeze o anumită situaţie, ceea ce nu este cazul în speţă.
În raport de motivele de recurs, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de apel, cerinţa datei certe prevăzută de dispoziţiile art. 1182 C. civ. nu este aplicabilă în speţă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, în completarea celor reţinute în decizia recurată, în susţinerea soluţiei adoptate în mod legal şi care se impune a fi menţinută.
În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data de 11 septembrie 2002 (data depozitului reglementar al desenului industrial din cauză), „ Un desen sau un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorităţii recunoscute, nu a mai fost făcut public, în ţară şi în străinătate, pentru aceeaşi categorie de produse.”
După cum s-a reţinut, necontestat, în cauză, norma citată nu prevedea vreo cerinţă de ordin probator în legătură cu împrejurarea că un desen industrial a fost făcut public, în condiţiile legii. Astfel, nu numai cerinţa datei certe, în sensul art. 1182 C. civ., nu este menţionată, însă lipseşte orice referire la mijloacele de probă prin care s-ar putea dovedi împrejurarea în discuţie.
În absenţa unei reglementări exprese prin legea specială în materia desenelor industriale a unor cerinţe de ordin probator, s-ar impune trimiterea la normele de drept comun, contrar aprecierii instanţei de apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi exclusă de plano incidenţa prevederilor din materia probelor ale C. civ. (incidenţa H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 se va analiza distinct prin prezentele considerente).
Întrucât, în speţă, motivele de recurs vizează un înscris (un catalog de produse al firmei B.P. N.V., documentul D5), invocat de către reclamantă în dovedirea unei anteriorităţi distructive de noutate a desenului industrial, excede soluţionării recursului determinarea mijloacelor de probă, altele decât înscrisurile, admisibile în contextul art. 9 din Legea nr. 129/1992.
Art. 1182 C. civ. este aplicabil doar înscrisurilor sub semnătură privată, în înţelesul consacrat în literatura de specialitate, anume orice înscris semnat de partea sau părţile de la care emană.
Înscrisul din speţă nu reprezintă un înscris sub semnătură privată, în condiţiile în care nu respectă cerinţa semnăturii, fiind o publicaţie pusă în circulaţie de către firma producătoare a profilelor PVC în scopul informării publicului specializat despre obiectele destinate comercializării. Ca atare, art. 1182 nu este incident în speţă, concluzie la care se ajunge, de altfel, şi prin aplicarea art. 161 din Legea nr. 105/1992 pentru reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, în condiţiile în care D5 a fost publicat de o firmă din Belgia, iar potrivit normei menţionate, puterea doveditoare a înscrisului care constată un act juridic este cea prevăzută de legea locului încheierii actului.
Distincţia între înscrisuri sub semnătură privată şi înscrisuri autentice nu este, însă, relevantă în cauză, întrucât ceea ce interesează din perspectiva art. 9 din lege este plasarea în timp, faţă de data depozitului reglementar a desenului industrial a cărui înregistrare este verificată în speţă, a publicării, în ţară şi în străinătate, a unui desen industrial identic.
În raport de acest obiect al probaţiunii, verificarea formei înscrisurilor doveditoare exclusiv prin prisma cerinţelor art. 1171 şi urm. (inclusiv art. 1182) C. civ. ar reprezenta o limitare nejustificată a posibilităţii dovedirii unui fapt, anume data publicării unui desen industrial identic. Această condiţionare ar înlătura din sfera materialului probator înscrisuri general acceptate în practică pentru dovedirea unei anteriorităţi distructive de noutate în materia desenelor şi modelelor industriale, precum reviste, broşuri, cărţi, pliante etc. (fapt afirmat chiar prin motivele de recurs), dificil de încadrat în categoriile pentru care C. civ. impune cerinţe specifice de formă. Mai mult, ar fi imposibil de realizat în cazul mijloacelor de probă constituite în străinătate, pe care art. 9 din Legea nr. 129/1992 le permite, întrucât nu ar putea fi supuse cerinţelor de formă prevăzute de legea română, ci de legea locului unde au fost întocmite.
Fiind vorba despre o împrejurare de fapt, înscrisul doveditor admisibil în contextul art. 9 din lege nu poate fi supus, de principiu, cerinţelor de formă specifice prevăzute de C. civ., puterea sa doveditoare apreciindu-se în concret de către instanţă în raport de faptul probator, anume anterioritatea faţă de data depozitului reglementar al desenului industrial al cărui caracter de noutate este analizat.
Această apreciere este confirmată prin raportarea la regula 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992, potrivit căreia „ Aducerea la cunoştinţă publicului, în condiţiile art. 10 alin. (1) (…)” (fostul art. 9 din Legea nr. 129/1992) „(…) a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă.”
Chiar dacă regulamentul a intrat în vigoare după data depozitului reglementar al desenului industrial din cauză şi chiar după data eliberării certificatului de înregistrare, 7 octombrie 2003, motiv pentru care nu este incident în cauză, dispoziţiile sale pot fi invocate în interpretarea istorico-teleologică a prevederilor art. 9 din lege, pentru stabilirea intenţiei legiuitorului la momentul edictării normei, concretizate ulterior în actul normativ emis în executarea legii şi destinat aplicării corespunzătoare a acesteia.
Cerinţa datei certe expres prevăzută pentru materialele „de orice natură” (aşadar, şi pentru înscrisuri precum cel din cauză, catalog de produse) nu are în vedere sintagma utilizată în art. 1182 C. civ. pentru înscrisurile sub semnătură privată. Această interpretare a normei ar conduce fie la aplicarea normei exclusiv înscrisurilor sub semnătură privată, ceea ce nu poate fi acceptat, atât timp cât însuşi legiuitorul permite orice fel de înscrisuri, fie la extinderea cerinţei C. civ. tuturor categoriilor de înscrisuri, inclusiv celor autentice, în cazul cărora cerinţa este evident inutilă.
În această din urmă interpretare, ar rămâne, din nou, în afara mijloacelor de probă admisibile, o serie de înscrisuri care ar avea putere doveditoare în contextul art. 9 din lege (repetăm exemplele revistelor, broşurilor etc.), pentru care nu numai că este dificil de stabilit încadrarea în categoria înscrisurilor sub semnătură privată sau a înscrisurilor autentice, însă nici nu ar fi posibilă îndeplinirea ad litteram a condiţiilor din art. 1182 C. civ., care prevede dobândirea datei certe „ prin prezentarea înscrisului la o instituţie de stat; înregistrarea într-un registru public; menţionarea înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o persoană care deţine o funcţie de stat sau obştească; decesul oricăreia din persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui interesat, de către un organ notarial.”
În aceste condiţii, ţinând cont faptul că este admisibilă înfăţişarea unor „materiale de orice natură”, precum şi de obiectul probaţiunii, sintagma „dată certă” are semnificaţia reflectării certe, prin chiar conţinutul înscrisului, a datei înscrisului pe baza căruia se stabileşte momentul publicării unui desen industrial, în ţară sau în străinătate.
În acest sens, sunt relevante şi Instrucţiunile emise de directorul general al O.S.I.M., aprobate prin Decizia nr. 122/1997, în vigoare la data depozitului reglementar, invocate chiar prin motivele de recurs, care, la pct. 17 alin. (2), prevăd necesitatea, în privinţa anteriorităţilor distructive de noutate, a depunerii de „ documente oficiale (broşuri, cărţi, reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului naţional reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută pe documentele oficiale) (…)”.
Aşadar, este necesar ca înscrisul să reflecte, prin chiar conţinutul său, data întocmirii sau emiterii sale.
De altfel, pret inzând existenţa datei certe în raport de condiţia din regulamentul de aplicare a legii, respectiv C. civ., dar invocând, în acelaşi timp, şi Instrucţiunile O.S.I.M., recurentul nu dezvoltă susţinerea asimilării înscrisului în litigiu cu un înscris sub semnătură privată şi nici nu pretinde necesitatea întrunirii stricte a vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 1182 C. civ., afirmând chiar că cerinţa datei certe semnifică dovada momentului la care un document în sens larg poate fi considerat ca fiind adus la cunoştinţa publicului.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că, în fapt, recurentul, contestă data menţionată pe înscrisul în discuţie ca fiind chiar cea a aducerii la cunoştinţa publicului a unui desen industrial identic, în parte, cu cel în litigiu (coincizând cu două dintre modelele pentru care pârâtul a obţinut înregistrarea), prevalându-se de nerespectarea cerinţelor legale şi pretinzând că îndeplinirea acestora ar fi presupus dovezi suplimentare, precum o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conţinând referiri la catalog, reviste de specialitate care să conţină modelele etc.
După cum s-a demonstrat anterior, finalitatea determinării cu certitudine a datei înscrisului, desprinsă din art. 9 din Legea nr. 129/1992, nu presupune îndeplinirea obligatorie a formalităţilor suplimentare prevăzute de art. 1182 C. civ. Producerea în proces şi a altor mijloace de probă decât înscrisul invocat drept anterioritate s-a justificat în cauză în contextul contestării de către pârât a datei menţionate pe catalogul de produse (D5), fără a se putea considera că mijloacele de probă relevante pe acest aspect sunt doar cele indicate prin motivele de recurs.
În condiţiile în care pârâtul a susţinut că numărul de apariţie al catalogului, menţionat pe înscris nu corespunde calendaristic lunii aprilie a anului 1999, instanţa de apel a coroborat dovezile administrate de către reclamantă şi a ajuns la concluzia că respectivul catalog este datat chiar aprilie 1999, fiind, aşadar, anterior depozitului reglementar.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa nu şi-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză, deoarece a coroborat înscrisul respectiv cu o comandă de produse efectuată de o societate din Ungaria către producătorul din Belgia B.P. (căruia îi aparţine catalogul) la data de 26 iulie 1999, deci ulterior datei menţionate pe catalog, precum şi cu scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei belgiene B.P. N. V., prin care se confirmă că înscrisul D5 datează din aprilie 1999.
Înscrisurile arătate au fost depuse la dosar în traducere legalizată şi nu sunt supuse, în vederea recunoaşterii efectelor lor pe teritoriul României, cerinţei apostilei prevăzute de Convenţia de la Haga din 1961, în virtutea înţelegerilor bilaterale încheiate cu Belgia (ratificată prin Decretul nr. 368/1976, publicat în B.Of. nr. 93/4.11.1976), respectiv cu Ungaria (ratificată prin Decretul nr. 505/1958, publicat în B.Of. nr. 2/17.01.1959).
Aşadar, nu expertul judiciar a determinat data emiterii catalogului de produse (D5), astfel cum susţine recurentul, ci chiar instanţa de judecată, nefiind vorba despre o constatare a unui aspect de natura celor pentru care s-a apelat la opinia specialistului, anume determinarea comparativă a caracteristicilor tehnice ale desenului industrial înregistrat de către pârât şi ale desenului industrial invocat drept anterioritate (în faza judecăţii în primă instanţă) şi stabilirea corespondenţei între catalogul de produse (D5) şi comenzile de produse efectuate de societatea ungară. Instanţa a dezlegat o chestiune de drept, constând în stabilirea existenţei unei anteriorităţi faţă de desenul industrial, în raport de data la care desenul industrial identic a fost făcut public pentru aceeaşi categorie de produse, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 129/1992.
În această fază procesuală, nu este posibilă reaprecierea materialului probator pentru cenzurarea concluziei la care a ajuns instanţa de apel, constatând lipsa caracterului de noutate al desenului pârâtului, deoarece controlul judiciar vizează doar legalitatea, nu şi temeinicia deciziei de apel, nefiind incident vreunul dintre cazurile de modificare ori de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Urmează a fi înlăturate şi susţinerile recurentului referitoare la aprecierea greşită de către instanţa de apel a condiţiei publicării anteriorităţii, prevăzută de art. 9 din lege, în sensul asimilării ei cu cerinţa ca anterioritatea să fie susceptibilă de a ajunge la cunoştinţa publicului.
Contrar celor afirmate de către recurent, instanţa de apel, valorificând înscrisul ce reprezintă comanda de produse către emitentul catalogului (D5), a apreciat că cerinţa legală presupune dovada că desenul industrial a fost făcut public, în mod efectiv, din moment ce a constatat că au fost comercializate produse sub codul de catalog, ceea ce înseamnă că acesta a intrat în circuitul comercial şi a reprezentat suportul comenzilor efectuate de clienţi ai producătorului.
Înlăturându-se, totodată, susţinerile prin care se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt privind existenţa unei anteriorităţi viabile distructive de noutate, atât din perspectiva datei acesteia, cât şi a corespondenţei dintre D5 şi comanda de produse, susţineri care vizează temeinicia deciziei şi, ca atare, exced atribuţiilor acestei instanţei de control judiciar, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 130A din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 863/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 866/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
