ICCJ. Decizia nr. 890/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 890/2014
Dosar nr. 74441/3/2011
Şedinţa publică din 18 martie 2014
A supra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 189A din data de 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de apelantul-reclamant I.G.D împotriva sentinţei civile nr. 622 din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C.E.O. SA, ca nefondat, reţinând următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 28 noiembrie 2011, reclamantul I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele SN L.O., SC C.E.T. SA, SC C.E.R. SA şi SC C.E.C. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligate pârâtele la despăgubiri în cuantum de 500.000 RON reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite inventatorului pentru folosirea brevetului de invenţie, conform Legii nr. 214/2008 şi de 1.000.000 RON pentru folosirea fără drept a aceluiaşi brevet, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 29 octombrie 1998 I.G., P.I. şi S.N., salariaţi ai C.N.L.O., au informat compania despre realizarea tehnică „Cupa E.R.C. 1400 cu geometrie de aşchiere modificată” în vederea înregistrării ca invenţie, potrivit Legii nr. 64/1991. În acest scop, la data de 19 mai 1999, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 48 din lege, s-a încheiat cu C.N.L.O. contractul de cesiune, având ca obiect dreptul la eliberarea brevetului de invenţie cu titlu „Cupa de excavator cu rotor”. La data de 19 septembrie 2000 a decedat I.G. şi la 29 decembrie 2002 soţia sa, unic succesor fiind I.G.D.
Depozitul reglementar al invenţiei a fost constituit de cesionară la 21 iunie 1999, fiindu-i eliberat brevetul de invenţie la 29 iunie 2001.
Se reclamă comportamentului delictual al pârâţilor cesionari care, cu rea credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de plată a taxelor anuale de menţinere în vigoare a brevetului, pentru a interveni astfel decăderea din dreptul la brevet de invenţie, cu consecinţa încetării contractului de cesiune şi astfel inventatorii să nu-şi mai poată valorifica drepturile patrimoniale prin acţiuni în justiţie având temei contractual. Cererile întemeiate pe răspunderea contractuală au fost respinse cu motivarea că titularul brevetului de invenţie a fost decăzut din drepturi, urmare a neplăţii taxelor anuale.
Situaţia este aceeaşi atât pentru titulara brevetului, cesionara din contract C.N.L.O., care nu a achitat taxele de menţinere în vigoare a brevetului, cât şi pentru succesoarele sale (pârâte în cauză, urmare reorganizării dispuse prin H.G. nr. 103/2004).
Deşi au folosit invenţia şi în perioadele următoare celor pentru care au fost obligate prin hotărâri judecătoreşti, pârâtele nu au achitat drepturile patrimoniale.
Temeiul juridic al acţiunii introduse împotriva pârâtelor pentru repararea prejudiciului cauzat prin neplata remuneraţiei îl constituie art. 59 din Legea nr. 64/1991, care reglementează folosirea fără drept a unei invenţii, cu raportare la art. 1349 C. civ. (art. 998-art. 999 din fostul C. civ.) care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Prin sentinţa civilă nr. 622 din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Tribunalului Bucureşti, s-a admis excepţia privind inaplicabilitatea Legii nr. 214/2008 şi a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea la despăgubiri de 500.000 RON reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite inventatorului pentru folosirea brevetului de invenţie, conform Legii nr. 214/2008 şi de 1.000.000 RON pentru folosirea fără drept a brevetului, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991.
În motivarea acţiunii a arătat că pârâta C.N.L.O. şi succesoarele sale, pârâte în cauză, au folosit invenţia autorului său pe perioada 21 iunie 1999-31 decembrie 1999 fără remunerarea inventatorilor.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 introdus prin Legea nr. 214/2008, potrivit căruia au fost repuse în termenul de prescripţie pentru repararea daunelor, persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de stat şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără acordul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.
Reclamantul a susţinut că legea l-a repus în termenul de prescripţie şi solicită drepturile patrimoniale aferente.
Temeiul de drept material al pretenţiilor sale îl constituie art. 59 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 1349 din noul C. civ., respectiv art. 998-art. 999 din vechiul C. civ., invocând culpa pârâtelor pentru decăderea din dreptul la brevet a autorului său.
Legea nr. 214/2008 şi a O.U.G. nr. 100/2005 vizează, potrivit art. 4 lit. c), „persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drepturi, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiilor în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acesteia.”
Prin art. II alin. (2) din Legea nr. 214/2008 se statuează că în raporturile juridice privind persoanele prevăzute la art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, care nu au putut să introducă sau să continue o acţiune juridică ori să îndeplinească formalităţile necesare pentru valorificarea drepturilor lor, ca urmare a măsurilor şi a legislaţiei restrictive impuse de regimul comunist de după 6 martie 1945, toate termenele de prescripţie sau de limitare a dreptului de a introduce ori de a continua o acţiune juridică sau de a lua măsuri de conservare, vor fi considerate ca fiind suspendate, indiferent dacă aceste termene au început să curgă înainte sau după 6 martie 1945. Aceste termene vor reîncepe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Textele invocate de reclamant ca temei juridic al acţiunii sale au un caracter restrictiv cu privire la incidenţa repunerii în termen, numai pentru brevetele de invenţie emise în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În speţă reclamantul se prevalează de brevete de invenţie emise după 1990, deci în afara perioadei de timp avută în vedere de actele normative invocate, ceea ce atrage inaplicabilitatea Legii 214/2008 şi, pe cale de consecinţă, respingerea ca nefondată a acţiunii întemeiată pe dispoziţiile acestui act normativ.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat cerere de apel reclamantul, în analiza căreia instanţa a reţinut următoarele considerente:
1. Brevetul de invenţie din 29 iunie 2001 are depozitul naţional reglementar constituit la 21 iunie 1999, dată ce nu situează dreptul de proprietate industrială în speţă în intervalul de timp al brevetelor ocrotite de art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, respectiv cele deţinute în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind astfel corect reţinută de către instanţa de fond inoperativitatea efectelor legale invocate de către reclamant.
2. În privinţa criticii referitoare la omisiunea de analiză şi pronunţare asupra cererii în despăgubiri formulate în baza răspunderii civile delictuale, s-a reţinut corect de către prima instanţă că temeiul de drept material al pretenţiilor reclamantului îl constituie art. 59 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 1349 din noul C. civ., respectiv art. 998-art. 999 din vechiul C. civ., fiind invocată culpa pârâtelor pentru decăderea din dreptul la brevet a autorului reclamantului.
Prima instanţă a constatat însă inaplicabilitatea temeiului de drept în privinţa unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile, prin urmare un impediment procedural în privinţa ocrotirii dreptului (legat de repunerea în termenul de prescripţie a dreptului la acţiune), astfel încât este evident că nu se mai impunea o analiză asupra fondului dreptului, care să cerceteze temeinicia despăgubirilor.
Prin urmare, nu s-a produs o omisiune de pronunţare, soluţionare, astfel cum invocă apelantul-reclamant. Susţinerea privind existenţa a două capete de cerere, având temei juridic diferit, este astfel înlăturată nu numai din lămurirea caracterului acestora, dar şi din formularea unitară a pretenţiilor de către reclamant, cu argumente în baza răspunderii civile delictuale, în contextul descris de însuşi acesta, ca fiind luat anterior în soluţionarea irevocabilă a altor instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.G.D, formulând următoarele motive:
a. S-a făcut interpretarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).
Interpretarea dispoziţiilor art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 nu s-a efectuat prin metoda sistematică, prin analiza integrată a acestui articol în corelare cu celelalte norme din cuprinsul Legii nr. 214/2008, instanţa rezumându-se la a stabili cercul persoanelor cărora se aplica legea, potrivit titlului legii.
Astfel, art. II alin. (1), privind modul de calcul a perioadei despăgubirilor stabileşte că „la determinarea perioadei înăuntrul căreia un brevet, dintre cele prevăzute la art. 4 lit c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industriala, cu modificările ulterioare, trebuia să fie exploatat, nu se va ţine seama de perioada dintre instaurarea regimului comunist în Romania şi intrarea în vigoare a prezentei legi, perioadă care va fi considerată ca o prelungire în mod automat a termenului de revendicare a drepturilor decurgând din brevetul de Invenţie.”
Această prevedere privind repunerea în termenul de prescripţie priveşte pe titularii ce deţin invenţii până în prezent, sens în care în expunerea de motive a legii se explicitează ca „prezentul proiect de lege a apărut ca urmare a necesitaţii reglementarii unor probleme privind dreptul de proprietate industrială protejat prin acordarea de către statul roman a unui brevet de invenţie care a fost deţinut de titular în perioada de după 6 martie 1945 până în prezent”.
b. Motivarea nu se întemeiază pe datele speţei, întrucât în acţiune sunt două capete distincte, respectiv despăgubiri conform Legii nr. 214/2008, întrucât C.N.L.O. şi succesoarele sale au folosit invenţia în perioada 21 iunie 1999-31 decembrie 1999, fără remunerarea inventatorilor şi despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 64/1991, cu raportare la art. 1349 C. civ. (art. 998-art. 999 vechiul C. civ.), urmare prejudiciului suportat prin fapta ilicită a pârâtelor.
Referitor la primul capăt de cerere, prin cererea de chemare în judecată a arătat că art. 4 lit. c) din Legea nr. 214/2008 repune inventatorii în termenul de prescripţie, efectele prescripţiei fiind înlăturate şi a solicitat obligarea pârâtelor la despăgubiri.
Pentru cel de-al doilea capăt de cerere, ce priveşte despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 64/1991, cu raportare la art. 1349 C. civ. (art. 998-art. 999 vechiul C. civ.), urmare prejudiciului suportat prin fapta ilicită a pârâtelor, nu a mai solicitat aplicarea normei speciale a art. 4 lit. c) din Legea nr. 214/2008 ci a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2528 C. civ. (fost art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958), ce prevede că prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
În susţinerea celui de-al doilea capăt de cerere a arătat că a luat cunoştinţă de faptele delictuale ale pârâtelor la data de 13 mai 2009, când a primit de la O.S.I.M. adresa din care rezultă că decăderea titularului din drepturile conferite de brevet a fost comunicată C.N.L.O., şi că cesionarele, în calitate de titulare a brevetului de invenţie, aveau obligaţia să achite taxele de menţinere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, însă, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit această obligaţie pentru a interveni astfel decăderea din dreptul la brevetul de invenţie, cu consecinţa încetării contractului de cesiune şi folosirea gratuită a invenţiei.
Cele două capete de cerere au temeiuri juridice diferite, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cel de-al doilea capăt de cerere, în vreme ce instanţa de apel, deşi constată temeiul juridic diferit al celor două capete de cerere, fără nicio argumentaţie reţine greşit că nu ar fi îndeplinită o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile (repunerea în termenul de prescripţie a dreptului la acţiune), deşi aceasta chestiune priveşte primul capăt de cerere, fără nici o legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere, unde nu s-a invocat această chestiune.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
a. Prin Legea nr. 214/2008 s-a completat O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, prin introducerea lit. c) la art. 4 şi includerea sub protecţia acestei norme legale a unei noi categorii, respectiv „persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.”
Potrivit art. II din lege, invocat în susţinerea recursului,
„(1) La determinarea perioadei înăuntrul căreia un brevet, dintre cele prevăzute la art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, cu modificările ulterioare, trebuia să fie exploatat, nu se va ţine seama de perioada dintre instaurarea regimului comunist în România şi intrarea în vigoare a prezentei legi, perioadă care va fi considerată ca o prelungire în mod automat a termenului de revendicare a drepturilor decurgând din brevetul de invenţie.
(2) În raporturile juridice privind persoanele prevăzute la art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, cu modificările ulterioare, care nu au putut să introducă sau să continue o acţiune juridică ori să îndeplinească formalităţile necesare pentru valorificarea drepturilor lor ca urmare a măsurilor şi a legislaţiei restrictive impuse de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945, toate termenele de prescripţie sau de limitare a dreptului de a introduce ori de a continua o acţiune juridică sau de a lua măsuri de conservare vor fi considerate ca fiind suspendate, indiferent dacă aceste termene au început să curgă înainte sau după data de 6 martie 1945. Aceste termene vor reîncepe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin art. II din lege nu s-au modificat beneficiarii ordonanţei de urgenţă şi brevetele de invenţie vizate, ci s-au făcut precizări cu privire la cei ale căror drepturi au fost recunoscute prin art. 4 lit. c) şi care sunt numai persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În primul alineat se detaliază cerinţa privind exploatarea brevetului din conţinutul art. 4 lit. c), în vreme ce în al doilea alineat se fac referiri la termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor introduse de persoanele prevăzute la art. 4 lit. c).
Se constată astfel că instanţa de apel a aplicat corect aceste dispoziţii legale, reţinând că brevetul de invenţie din 29 iunie 2001, cu depozit reglementar constituit la data de 21 iunie 1999, nu se află printre cele ocrotite de art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, ceea ce face să nu fie incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu sunt incidente dispoziţiile din noul C. proc. civ., deoarece art. 24 prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
b. În motivarea deciziei se arată considerentele care susţin soluţionarea criticii referitoare la nepronunţarea de către prima instanţă asupra celui de-al doilea capăt de cerere, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile formulate atrag însă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., impunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtelor la despăgubiri, cu rezerva de modificare a cuantumului pretenţiilor formulate în funcţie de concluziile expertizei de specialitate, de 500.000 RON reprezentând drepturi patrimoniale pentru folosirea brevetului de invenţie, conform Legii nr. 214/2008 şi de 1.000.000 RON pentru folosirea aceluiaşi brevet de invenţie, pe temeiul răspunderii civile delictuale, conform art. 59 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 1349 C. civ. (art. 998-art. 999 vechiul C. civ.).
S-au detaliat de către reclamant motivele care susţin pretenţiile sale, acesta subliniind că în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate conform Legii nr. 214/2008, această lege l-a repus în termenul de prescripţie, iar referitor la cele solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale, pe lângă explicitarea tuturor condiţiilor legale pe care le impune această formă a răspunderii civile, a arătat că art. 2528 C. civ. (fost art. 8 din Decretul nr. 167/1958) prevede că prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Din perspectiva aplicării acestui din urmă text legal, reclamantul a susţinut că la data de 13 mai 2009 a primit de la O.S.I.M. adresa prin care i s-a adus la cunoştinţă că decăderea din drepturile asupra brevetului a fost comunicată C.N.L.O.
Se constată astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că prin acţiune reclamantul a formulat două cereri distincte, fundamentate diferit, ce determină limitele de învestire, în condiţiile art. 112 C. proc. civ.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele arătate .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I.G.D împotriva deciziei nr. 189A din data de 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la instanţa de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 889/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 891/2014. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
