ICCJ. Decizia nr. 930/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 930/2014

Dosar nr. 7181/63/2013

Şedinţa camerei de consiliu din data de 20 martie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Reclamantul SELC Craiova a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 624 pronunţată la data de 11 decembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, la data de 07 ianuarie 2014.

În cuprinsul motivelor de recurs, Sindicatul SELC Craiova a arătat că instanţa de apel a analizat doar cauzele care au dus la neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâtă prin contractul colectiv de muncă, fără a stabili dacă reclamanţii au dreptate sau nu.

Or, salariaţii nu au consimţit la anularea sau suspendarea drepturilor băneşti, aşa încât pârâta nu avea dreptul de a modifica adaosurile salariale.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 2 (7) din Contractul colectiv de muncă, care stabileşte obligaţia angajatorului de a respecta întru totul conţinutul acestuia, fără a putea a-i aduce vreo modificare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 466, 304 pct. 7 şi 9, art. 3041C. proc. civ.

La data de 3 februarie 2014 s-a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul formulat de SELC Craiova.

Ulterior, la data de 10 februarie 2014 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de judecată a luat act de conţinutul raportului prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 11 februarie 2014, dispunând comunicarea raportului către părţile în litigiu.

Raportul a fost comunicat la data de 12 februarie 2014, dată de la care s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 28 februarie 2014, recurentul SELC Craiova a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat ca instanţa să analizeze şi să dispună asupra recursului.

A fost depusă delegaţia consilierului juridic care a formulat recursul, împreună cu un set de înscrisuri reprezentând fişe de pe portalul instanţelor de judecată, referitoare la dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care este parte SNTF CFR Călători şi CFR Marfă, având ca obiect litigii de muncă.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar este un conflict de muncă, privind acordarea drepturilor salariale neplătite membrilor de sindicat SELC Craiova pe perioada martie - decembrie 2010, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 03 aprilie 2013.

Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, rezultă că dispoziţiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă recurentul a invocat, ca temei al cererii de recurs, şi prevederile art. 304, respectiv art. 3041C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 624 pronunţată la data de 11 decembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta S.N.T.F.C. "CFR Călători" SA împotriva Sentinţei civile nr. 5.908 pronunţată la data de 24 septembrie 2013 de Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost schimbată hotărârea primei instanţe, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantului Sindicatul SELC Craiova, decizie care este definitivă.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs, la data de 07 ianuarie 2014.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ. prevede că "hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului".

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Principiul legalităţii căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie tăcută în condiţiile legii.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 624 pronunţată la data de 11 decembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de SELC Craiova împotriva Deciziei civile nr. 624 pronunţată la data de 11 decembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 martie 2014.

Procesat de GGC - AM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 930/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs