ICCJ. Decizia nr. 917/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 917/2014

Dosar nr. 5148/1/2013

Şedinţa publică din 19 martie 2014

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2.147 din 23 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost constatat nul recursul declarat de revizuentul I.D.A. împotriva Deciziei nr. 476 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinându-se că nu s-au formulat critici de nelegalitate faţă de decizia recurată, susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii recurentul a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanţa are obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia invocată cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţa de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, din analiza textului legal citat, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus o condiţie imperativă şi anume, ca această instanţă să fi evocat fondul.

Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.

Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost constatat nul, în această ipoteză calea de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite formularea unei cereri de revizuire şi împotriva deciziilor pronunţate în recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

În speţă, cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs, decizie prin care recursul a fost constatat nul, fără a se putea reţine faptul că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre asupra fondului cauzei.

Pentru argumentele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.D.A. împotriva Deciziei nr. 2.147 din 23 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. 326/54/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat de GGC - AM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 917/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond