ICCJ. Decizia nr. 960/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 960/2014
Dosar nr. 2489/91/2009*
Şedinţa publică din 25 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 august 2009, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii C.I.N., M.E.S., A.E.I. şi T.I.M., au solicitat instanţei - în contradictoriu cu SC V.V. SA - să se constate că imobilul (construcţie) Fabrica de spirt G., anexele şi utilajele, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 78.963 mp, situate în intravilanul comunei G., judeţul Galaţi, au fost preluate fără titlu valabil şi să oblige pârâta la restituirea în natură a acestora precum şi la contravaloarea lipsei de folosinţă a bunurilor, de la data introducerii cererii şi până la emiterea procesului-verbal de punere în posesie.
Reclamanţii au mai solicitat totodată şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de la data introducerii cererii şi până la achitarea efectivă a debitului.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe - pentru a se verifica modalitatea de preluare a imobilului şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 - Tribunalul Vrancea, secţia I-a civilă, prin Sentinţa nr. 678 din 19 septembrie 2012, a respins excepţiile vizând tardivitatea formulării cererii şi lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, ca neîntemeiate.
A admis în parte acţiunea şi a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în baza art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
A constatat că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului C.N.Z., sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare celor 300 de acţiuni, din totalul de 15.000 acţiuni ale "SAR. G.", deţinute de acesta.
A respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a imobilului.
A respins, de asemenea ca neîntemeiate, cererile vizând restituirea utilajelor şi obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia decăderii (a tardivităţii) formulării acţiunii este neîntemeiată deoarece termenul invocat de către pârâtă se calculează în raport de data comunicării dispoziţiei motivate de respingere a notificării şi nu în raport de data când au existat manifestări ale refuzului de restituire, materializat într-un act al Consiliului de administraţie care nu îmbracă forma cerută de lege (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a reclamanţilor, în raport de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că nici această excepţie nu este întemeiată.
Astfel, reclamantele au depus declaraţiile prevăzute de art. 5.1 şi următoarele din normele metodologice (H.G. nr. 250/2007) prin care notificatorii au declarat că ei sau autorul lor nu au primit despăgubiri în baza acordului internaţional din 02 septembrie 1966 încheiat între România şi Grecia.
Prin depunerea acestor declaraţii, se arată, reclamanţii îndeplinesc cerinţele legale pentru a fi consideraţi persoane îndreptăţite la restituirea imobilului.
Tot astfel, se reţine că imobilul în litigiu nu a făcut obiectul Decretului nr. 83 din 02 martie 1949 chiar dacă prin Adresa nr. 16711 din 26 iunie 1951 a Sfatului Popular Bârlad s-a arătat acest lucru.
Imobilul a fost preluat în baza Legii nr. 119/1948, de naţionalizare, aspect care rezultă din extrasul de pe "Tabloul întreprinderilor naţionalizate din judeţul Tutova" din anul 1948 dar şi din raportul asupra operaţiunilor de naţionalizare de la Fabrica de Spirt şi Conserve "G." nr. 98 din 21 iunie 1948. Acest ultim act atestă că imobilul a fost naţionalizat prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 deoarece Decretul nr. 83 a fost edictat în anul 1949, când bunul era deja preluat de stat.
Cât priveşte calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 se constată că autorul reclamanţilor nu mai era proprietarul imobilului, la data preluării abuzive a acestuia.
Este adevărat, reţine tribunalul, că autorul a dobândit imobilul prin actul de donaţie din anul 1906 dar ulterior acest imobil a ajuns în patrimoniul Băncii C. SAR., aspect care rezultă din art. 4 alin. (2) din Actul constitutiv şi statut al societăţii anonime române pe acţiuni "G." SAR.
Banca a adus ca aport în societate imobilul fabrică de alcool, drojdie, potasă şi acid carbonic şi teren de circa 20 ha.
Autorul părţilor a avut calitatea de acţionar în această societate şi a deţinut 300 de acţiuni aspect ce rezultă din cuprinsul aceluiaşi art. 4 al Actului Constitutiv întocmit în anul 1941.
Faptul că, se arată, imobilul nu mai era în proprietatea autorului reclamanţilor, ca persoană fizică, după anul 1941 şi până la naţionalizare, rezultă din Adresa nr. 73 din 17 aprilie 1948 a "Controlului Permanent al Fabricii de Spirt SAR G." unde, la forma juridică a întreprinderii s-a înscris că este Societate Anonimă Română, cu sediul central în Bucureşti.
Şi în "Tabloul de naţionalizare" din anul 1948 la denumire, s-a înscris "SAR G." iar la numele proprietarului - Sucursala C., nume ce se referă la faptul că este vorba de o sucursală a societăţii şi nu de succesiunea cu acelaşi nume, deoarece nu putea fi vorba de vreo succesiune cât timp autorul reclamanţilor a decedat în anul 1972, adică mult mai târziu decât momentul naţionalizării.
Prin urmare, conchide prima instanţă, în patrimoniul autorului reclamanţilor la data naţionalizării, se aflau doar cele 300 de acţiuni la SAR Ghiojdeni şi nu imobilul în materialitatea lui.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de reclamanţi şi pârâta SC V.V. SA, a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia I-a civilă, care, prin Decizia nr. 14/A din 1 aprilie 2013, a schimbat în parte sentinţa şi pe cale de consecinţă a admis în parte acţiunea şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale, pentru suprafaţa de 67.824 mp teren şi construcţia Fabricii de spirt G., împreună cu anexele, astfel cum sunt descrise în procesul-verbal de preluare.
A menţinut celelalte dispoziţii privind respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere vizând restituirea în natură a imobilului şi utilajelor precum şi obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, dezlegarea dată - în ciclul procesual anterior - excepţiilor procesuale, a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate face obiectul analizei, în rejudecare.
În mod similar, se arată, a fost dezlegată irevocabil şi calitatea procesuală activă a reclamanţilor, trimiterea spre rejudecare vizând doar stabilirea măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate: restituire în natură sau prin echivalent.
Cât priveşte modalitatea de preluare a imobilului, s-a reţinut că, în mod corect tribunalul a apreciat că nemişcătorul a fost preluat cu titlu valabil în baza Legii nr. 119/1948.
Astfel, se arată, este evident că adresa nr. 16.711 din 26 iunie 1951 din care rezultă preluarea imobilului familiei C. din comuna G. în baza Decretului-lege nr. 83/1948 - nu vizează imobilul din prezenta cauză, ci un alt imobil, situat peste drum de Fabrica de Spirt, compus din 66 de camere, folosit de fabrica de conserve şi fabrica de spirt pentru cantină, club, cinematograf, locuinţe, şcoală elementară, Postul de Poliţie, 2 grajduri şi o magazie.
În realitate, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, Fabrica de Spirt G. a fost preluată de la Societatea Anonimă Română (SAR) în baza Legii nr. 119/1948, conform extrasului de pe Tabloul de întreprinderi naţionalizate din judeţul Tutova şi Raportului asupra operaţiunilor de naţionalizare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 119/1948, se naţionalizau toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Constituţiei RPR, precum şi "întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii".
Această lege, a fost primul act normativ de naţionalizare, fiind anticipată de dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi art. 11 din Constituţia de la 1948, în vigoare la 13 aprilie 1948.
Nici apărarea privind caracterul retroactiv al aplicării Legii nr. 119/1948, prevăzut de art. 1 alin. (4) nu a fost reţinută de instanţa de control judiciar.
Astfel, în cauză, nu s-a pus problema unei aplicări retroactive deoarece criteriul producţiei a cel puţin 100 tone pe an, era îndeplinit la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 119/1948, astfel cum rezultă din Adresa nr. 73 din 17 aprilie 1948.
Ca atare, se arată, în mod corect tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat cu titlu valabil.
Cât priveşte analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta nu se mai impune, susţine instanţa de apel, în condiţiile în care în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, imobilul nu se restituie în natură.
Nu a fost reţinută nici susţinerea că autorii reclamantelor ar fi încasat despăgubiri în baza Acordului încheiat de România cu Grecia în anul 1966, faţă de declaraţiile autentificate depuse la dosar.
Tot astfel, se arată, în condiţiile în care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent nu se mai poate pune problema lipsei de folosinţă a terenului.
Cu referire la apelul pârâtei SC V.V. SA s-a constatat că în mod greşit s-a apreciat de instanţa de fond că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este nedovedită.
Astfel, potrivit legislaţiei în materie, o factură fiscală este un document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a serviciilor prestate.
Atâta vreme cât la dosarul cauzei s-au depus şi factura fiscală şi ordinele de plată pentru sumele înscrise în factură, s-a constatat ca fiind dovedit aspectul suportării acestor cheltuieli de judecată, de către această parte.
În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanţii C.I.N., M.E.S., A.E.I. şi T.I.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- dezlegarea dată primului petit al cererii introductive, se opune principiului "non reformatio in pejus", consacrat prin dispoziţiile art. 296 şi 297 (1) C. proc. civ.
Astfel, se arată, tribunalul, în primul ciclu procesual a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, în înţelesul art. 3 al Legii nr. 10/2001, precum şi împrejurarea că imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului-lege nr. 83/1949, apreciere care, nu mai putea fi reevaluată cu ocazia rejudecării cauzei, ca urmare a apelului promovat doar de către reclamanţi.
- conform cu prevederile art. 295 (1) C. proc. civ., în primul ciclu procesual, instanţa de apel s-a pronunţat asupra sentinţei, doar în limitele învestirii, desfiinţarea vizând numai dispoziţiile atacate.
Ca atare, celelalte aspecte "neaduse în apel" au rămas definitiv judecate între părţi şi nu mai pot fi readuse în discuţie, fără a ştirbi un drept pe deplin câştigat.
- statuarea asupra caracterului de imobil preluat fără titlu valabil impunea instanţei şi analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi posibilitatea restituirii acestuia în natură.
Or, în ipoteza în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil de la autorul lor, recurenţii sunt deţinătorii unui "bun" în sensul prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O.
- este irelevantă împrejurarea că nu s-a constatat nulitatea titlului de proprietate deţinut de intimata-pârâtă, în condiţiile în care litigiul poartă asupra unui element (activ) al patrimoniului societăţii şi nu asupra unor acţiuni.
Ca atare, se arată, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a construcţiilor rămase nedemolate, aflate pe teren la data preluării şi a terenului liber.
Cât priveşte construcţiile noi, pârâta nu a făcut dovada că acestea sunt autorizate, incert fiind şi anul edificării lor.
Or, interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) coroborat cu art. 10(3) al Legii nr. 10/2001, nu duce la concluzia că terenurile pe care au fost edificate construcţii fără autorizaţie, înainte de 1 ianuarie 1990, nu se restituie.
Tot astfel, conchid recurenţii, art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, instituie prevalenţa restituirii în natură.
- instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind reprezentat de culpa procesuală a părţii care "cade în pretenţii".
Or, în speţă, reclamanţii nu au pierdut procesul, aspect ce rezultă din dispozitivul sentinţei atacate iar, pe de altă parte, sumele pretinse de pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată, nu s-a dovedit a fi fost achitate în baza contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi parte, pentru reprezentarea în prezentul dosar.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Motivul de recurs vizând încălcarea, de către instanţa de rejudecare, a principiului non reformatio in pejus, faţă de statuările din primul ciclu procesual, cu privire la temeiul juridic al preluării imobilului, nu se verifică în speţă, neputându-se reţine că, urmare desfiinţării Sentinţei civile nr. 724/2010 dată de Tribunalul Vrancea, li s-ar fi creat reclamanţilor o situaţie mai grea decât cea stabilită prin hotărârea atacată.
Astfel, se constată că sentinţa mai sus amintită a fost desfiinţată urmare a admiterii apelului declarat chiar de către reclamanţi, instanţa de control judiciar dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, cu indicaţia expresă de a da o dezlegare capătului de cerere vizând constatarea preluării fără titlu a imobilului (construcţie, teren şi utilaje) în baza unui act normativ care, potrivit susţinerilor reclamanţilor, încălca prevederile Constituţiei de la 1948.
S-a reţinut ca atare, cu privire la soluţionarea acestui capăt de cerere, incidenţa dispoziţiilor art. 297 (1) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 202/2010, în sensul că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În rejudecare, tribunalul, verificând temeiul juridic al trecerii imobilului în proprietatea Statului, a stabilit în mod judicios că nemişcătorul nu a făcut obiectul Decretului nr. 83 din 2 martie 1949, ci a fost preluat prin naţionalizare, în baza Legii nr. 119/1948, art. 1 pct. 52, care prevedea atât procedura de acordare a despăgubirilor cât şi cazurile când acestea nu se acordă.
S-a reţinut că actul normativ de preluare nu încalcă prevederile Constituţiei de la 1948, întrucât preluarea a operat ca efect al naţionalizării iar nu al exproprierii iar art. 11 din acea lege fundamentală permitea naţionalizarea mijloacelor de producţie, proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice.
În consecinţă, chiar dacă statuarea asupra caracterului nemişcătorului, de "imobil preluat cu titlu valabil" are consecinţe asupra modului de soluţionare a cererii vizând restituirea în natură, nu se poate susţine că aceasta ar fi generat o încălcare a principiului non reformatio in pejus.
În contextul arătat, instanţa de control judiciar a reţinut corect că analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, nu se mai impune, întrucât în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, acestea nu pot face obiectul restituirii în natură, aşa cum prevede art. 29 (1) al aceluiaşi act normativ.
Nu pot fi reţinute nici aserţiunile vizând lipsa de reacţie procesuală a intimatei care, nu ar fi înţeles să declare apel împotriva sentinţei dată de tribunal în primul ciclu procesual - hotărâre care, în opinia recurenţilor, ar fi statuat asupra preluării fără titlu a imobilului, prin Decretul-lege nr. 83/1949 - în condiţiile în care, prin această hotărâre, desfiinţată ulterior urmare apelului exercitat de către reclamanţi, s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a constatat dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În consecinţă, intimata nu ar fi justificat un interes în promovarea unei căi de atac, împotriva hotărârii dată în primă instanţă.
În dezvoltarea motivului de recurs vizând soluţionarea greşită a cererii de restituire în natură a imobilului, recurenţii reiau argumentele aduse împotriva hotărârii dată de instanţa de fond, din primul ciclu procesual, cu privire la faptul că nu au justificat un interes legitim în a cere constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al societăţii pârâte cât şi cu privire la modificările aduse construcţiilor preluate, prin adăugarea de corpuri noi or autorizarea lucrărilor de edificare a construcţiilor noi.
Or, analizarea acestor aspecte particulare ale cauzei nu se mai impune, din perspectiva reţinerii aplicaţiunii în speţă, a prevederilor art. 29 (1) al Legii nr. 10/2001, conform cărora pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Astfel, aşa cum s-a arătat, imobilul solicitat a fi restituit în natură este deţinut de o societate comercială privatizată integral (a se vedea Adresa nr. 11.302 din 10 decembrie 2008, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) iar preluarea acestuia de către stat s-a realizat cu titlu valabil, în baza art. 1 al Legii nr. 119/1948 şi art. 11 al Constituţiei de la 1948, aşa cum judicios s-a reţinut prin decizia atacată.
Nefondată este şi critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ. şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată deşi, se arată, aceştia nu au pierdut procesul şi respectiv nu au căzut în pretenţii.
Se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a criteriului culpei procesuale, consacrat implicit prin textul mai sus citat, considerând că atât recurenţii reclamanţi, cât şi intimata pârâtă (a se vedea şi Decizia civilă nr. 51A din 16 septembrie 2013 prin care s-a admis cererea reclamanţilor şi s-a dispus completarea hotărârii dată în soluţionarea apelului, cu menţiunea privind obligarea SC V.V. SA la plata unor cheltuieli de judecată, în cuantum de 13.640 lei, către reclamanţi) s-au aflat în culpă procesuală, întrucât doar o parte din cererile lor au fost admise în această fază procesuală.
În ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, acestora li s-au respins cererile vizând constatarea preluării fără titlu a imobilului, restituirea în natură a nemişcătorului şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestuia, instanţa de control judiciar apreciind corect, în raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ. şi prin prisma acestor capete de cerere, că reclamanţii au căzut în pretenţii.
Nu se confirmă nici susţinerile recurenţilor în sensul că sumele achitate de intimata-pârâtă, cu ordin de plată, nu ar avea corespondent într-un contract de asistenţă juridică încheiat pentru reprezentarea acestei părţi în dosar.
Astfel, în delegaţia avocaţială depusă la dosar, se menţionează că reprezentarea SC V.V. SA, se face în baza Contractului de asistenţă juridică nr. 4 din 25 ianuarie 2012, iar factura fiscală nr. 142 din 30 ianuarie 2012 face de asemenea referire la acelaşi contract încheiat între avocat şi parte.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.I.N., M.E.S., A.E.I. şi T.I.M. împotriva Deciziei nr. 14/A din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 959/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 961/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
