ICCJ. Decizia nr. 995/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 995/2014
Dosar nr. 4747/1/2013
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra cauzei de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2011 pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. 72/305/2011 reclamantul Municipiul Sfântul Gheorghe, prin primar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC I.D.C. SRL, obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul "Cinematograful A.", proprietate publică a municipiului Sfântu Gheorghe, situat în str. K.C.S. înscris în CF Sfântu Gheorghe, compus din teren în suprafaţă de 1.722 mp, cinematograf şi centrală termică, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 784 euro/lună reprezentând despăgubiri civile aferente folosinţei imobilului după data de 31 decembrie 2010 şi până la data predării efective, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC I.D.C. SRL, pe calea unei cererii reconvenţionale, a solicitat să se constate existenta unui drept de creanţă împotriva reclamantului, în sumă de 458.726,26 euro, reprezentând cheltuieli necesare şi utile cu titlu de investiţii efectuate la imobilul în litigiu, ca urmare a contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006 modificat prin actele adiţionale aferente; obligarea reclamantului să achite contravaloarea acestor investiţii necesare şi utile, cu dobânda legală de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii efective; recunoaşterea existenţei unui drept de retenţie al pârâtei asupra spaţiului cinematografului "A." până la plata sumei anterior menţionate.
Prin Sentinţa nr. 707 din 23 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul mai sus arătat, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, raportat la criteriul valoric al pretenţiilor deduse judecăţii.
La dosarul nr. 72/305/2011 au fost conexate Dosarele nr. 3654/119/2011 şi nr. 1713/119/2011 ale Tribunalului Covasna.
Municipiul Sfântu Gheorghe a depus o cerere de chemare în garanţie a Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor România Film solicitând ca în situaţia în care s-ar dovedi că societatea I.D.C. SRL a efectuat totuşi unele investiţii minore atunci acestea să fie suportate de R.A.D.E.F în solidar cu municipiul Sfântu Gheorghe.
Prin Sentinţa civilă nr. 2187 din 22 iunie 2012, Tribunalul Covasna a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "România Film"; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere pentru predarea imobilului în litigiu; a suspendat judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC I.D.C. SRL la plata unor despăgubiri în cuantum de 784 euro/lunar începând cu data de 31 decembrie 2010 şi până la data predării imobilului în discuţie, 22 martie 2012; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea conexă formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva pârâtului municipiul Sfântu Gheorghe prin primar, având ca obiect constatarea existenţei dreptului acesteia de a încheia cu pârâtul contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul "Cinematograful A.", obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare în caz contrar pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care suplineşte actul autentic, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al municipiului Sfântu Gheorghe şi a dreptului de administrare operativă a R.A.D.E.F "România Film", corelativ înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei; a admis în parte cererea reconvenţională; a constatat existenţa unui drept de creanţă al pârâtei-reclamante asupra reclamantului-pârât, în sumă de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare şi utile ca urmare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii din imobilul reprezentând "Cinematograful A."; a obligat reclamantul-pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.D.C. SRL suma de 838.000 RON, cu dobânda legală, începând cu data introducerii cererii 28 februarie 2011 şi până la stingerea debitului; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din acţiunea reconvenţională, având ca obiect recunoaşterea în favoarea pârâtei reclamante a unui drept de retenţie asupra imobilului "Cinematograful A." până la plata creanţei în sumă de 838.000 RON; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere conexe acţiunii reconvenţionale, având ca obiect în principat constatarea compensaţiei legale dintre suma de 109.019,49 RON cu penalităţi de întârziere şi cea de 458.726,26 euro, în subsidiar dispunerea compensaţiei judiciare; a respins, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, împotriva Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor.
Prin Decizia civilă nr. 109 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis în parte, apelul reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat existenţa unui drept de creanţă al pârâtei reclamante asupra reclamantului pârât, în sumă de 797.363 în loc de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare şi utile ca urmare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii din imobilul reprezentând "Cinematograful A."; a obligat reclamantul pârât reconvenţional municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.D.C. SRL suma de 797.363 RON în loc de 838.000 RON cu dobânda legală, începând cu data pronunţării prezentei decizii şi până la stingerea debitului; a obligat municipiul Sfântu Gheorghe să plătească intimatei SC I.D.C. SRL suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., municipiul Sfântu Gheorghe prin primar, formulând următoarele critici:
I. Instanţele de fond şi apel au încălcat prevederile dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece, deşi existau suficiente probe la dosar pentru a-şi forma convingerea, au nesocotit aceste probe, respectiv, contractele încheiate de R. cu societatea comercială şi au schimbat ori denaturat sensul lor, ajungând la concluzii eronate, pronunţând astfel hotărâri netemeinice şi nelegale.
Recurentul a invocat în acest sens contractul de asociere în participaţiune nr. x/1997 încheiat între R. România Film şi SC I.D.C. SRL prin care s-a stipulat că la încetarea contractului, lucrările realizate în baza acestuia trec de drept în proprietatea R. cu titlu gratuit.
La data transmiterii imobilului în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe, investiţiile realizate în baza contractului de asociere în participaţiune nr. x/1997 au trecut, ca urmare a voinţei părţilor, cu titlu gratuit în proprietatea R., ulterior acestea transmiţându-se prin efectul Legii nr. 303/2008, din patrimoniul R., în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe.
Prin urmare, în mod greşit au reţinut instanţele că această asociere în participaţiune şi-ar fi produs efectele numai faţă de R., iar nu şi faţă de municipiul Sfântu Gheorghe, întrucât odată efectele produse, sunt valabile pentru toate transmiterile succesive, iar nu cum greşit a argumentat instanţa de fond că s-a născut un drept de creanţă al SC I.D.C. SRL. Aşadar, nu se poate susţine de o instanţă că anumite clauze care îi sunt favorabile creditorului se menţin, iar altele care îi sunt defavorabile nu îşi produc efectele.
Recurentul a arătat că există o contradicţie între susţinerile instanţelor de fond şi de apel care afirmă că municipiul Sfântu Gheorghe nu se poate prevala de prevederile contractului de asociere în participaţiune nr. x/1997, dar cu toate acestea obligă pârâtul la plata investiţiilor necesare şi utile realizate la imobil.
Municipiul Sfântu Gheorghe nu a iniţiat vreun raport contractual sau de altă natură cu SC I.D.C. SRL, care să creeze anumite obligaţii, ci a preluat raportul preexistent de la R. România Film, în starea în care se afla la data apariţiei Legii nr. 303/2008, respectiv, cu investiţiile efectuate de SC I.D. SRL, trecute în patrimoniul R. România Film.
Acest raport s-a consolidat prin încheierea Protocolului de predare-preluare a imobilului la data de 31 martie 2009, prilej cu care s-a predat contractul de închiriere nr. 3/2006 cu actele adiţionale aferente, încheiat în baza contractului de asociere în participaţiune între R. România Film şi SC I.D.C. SRL, valabil până la data de 31 decembrie 2010.
Recurentul a mai arătat că pentru clarificarea acestor aspecte a formulat cerere de chemare în garanţie a R. România Film, cerere în mod nelegal respinsă, fără a se intra astfel în cercetarea fondului.
Atât prin contractul de închiriere nr. x/2006, cât şi prin nota de constatare predate odată cu dosarul investiţiilor, se constată trecerea în proprietatea locatorului cu titlu gratuit a lucrărilor executate la clădire, prevederi ce se referă la investiţiile realizate după anul 2006, situaţie faţă de care concluzia instanţelor de fond că acest raport este valabil numai faţă de R. este netemeinică şi nelegală.
II.Instanţa de fond nu a luat în considerare şi nu a făcut nicio referire la obiecţiunile la expertiza realizată de expert în construcţii A.G., nefiind analizate obiectivele şi apărările formulate.
III. Instanţele anterioare au acordat, în mod nelegal, dobânzi la investiţiile efectuate şi nu a ţinut cont că bunurile imobile aparţinând intimatei transmise odată cu imobilul preluat de la R. sunt în custodia recurentului, pe cheltuiala acestuia.
IV. În mod greşit instanţele anterioare au respins excepţia prescripţiei dreptului de creanţă al SC I.D.C. SRL împotriva recurentului, întrucât dreptul la acţiune privind investiţiile efectuate de pârâtă în baza contractului de asociere în participaţiune s-a născut la data încetării acestui contract, respectiv, la data încheierii contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006, iar nu la data introducerii acţiunii de către SC I.D.C. SRL şi nici la data evacuării acesteia din imobil, cum greşit au reţinut instanţele.
V. În mod greşit instanţele anterioare au atribuit expertizei realizate de expert A.G. valoarea de "regină a probelor", instanţele având obligaţia de a corobora toate probele în conturarea soluţiei adoptate.
Prin Decizia nr. 3896 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul reclamantului; a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a respins capătul din cererea reconvenţională şi acţiunea conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanţă pentru investiţiile realizate la Cinematograful "A.", precum şi capătul de cerere din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiţii, cu dobânda legală; a înlăturat obligarea reclamantului municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC I.D.C. SRL, prin administrator judiciar I.C.I.; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei; în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC I.D.C. SRL, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 6.047 RON către recurentul Municipiul Sfântu Gheorghe, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv, taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
La data de 26 septembrie 2013 SC I.D.C. SRL a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. împotriva acestei decizii.
În susţinerea contestaţiei s-a arătat că din încheierea de dezbateri din 9 septembrie 2013 rezultă că SC I.D.C. SRL a invocat excepţia nulităţii căii de atac, excepţie asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat, toate aspectele invocate de către Municipiul Sfântu Gheorghe în calitate de recurent vizând chestiuni de analiză şi reapreciere a probatorilor ce nu pot forma obiect al controlului de legalitate în recurs.
În acest sens, contestatoarea apreciază că excepţia de nulitate trebuia pusă în discuţia părţilor şi admisă, situaţie faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Instanţa de recurs a calificat în mod greşit raportul juridic existent între aceasta şi R. RA în baza contractului de asociere în participaţiune din 4 iulie 1997 şi continuat prin contractele de închiriere din 23 august 2004 şi din 24 ianuarie 2006, concluzionând, în mod eronat, că deşi SC I.D.C. SRL a efectuat investiţii asupra spaţiului Cinema A., aceasta nu ar avea dreptul la despăgubiri întrucât sporul de valoare adus imobilului este executat şi transferat cu titlu gratuit în baza prevederilor art. 6 din contractul de asociere în participaţiune, aceeaşi chestiune fiind reglementată de către părţile contractante şi ulterior, când I.D.C. SRL a devenit locatar al imobilului în litigiu.
În acest din urmă caz instanţa de recurs nu a mai identificat clauza contractuală prin care investiţiile efectuate trecute în patrimoniul R. sunt cu titlu gratuit sau din contră, aceasta ar fi trebuit să suporte contravaloarea lor pentru beneficiul obţinut şi nu a analizat dispoziţiile art. 30 din cap. XI - Alte clauze din contractul de asociere în participaţiune din 4 iulie 1997, potrivit căruia "în cazul rezilierii contractului din motive neimputabile părţilor construcţiile definitive executate în perioada asocierii trec în proprietatea R. care va despăgubi SC I.D. SRL pentru valoarea nerecuperată de aceasta prin amortizarea pe durata cât a funcţionat asocierea".
Este adevărat că părţile au convenit ca lucrările investiţionale să treacă în proprietatea R., însă nu rezultă de nicăieri şi nici părţile nu au tranşat această chestiune, dacă pentru aceste bunuri trecerea în patrimoniul locatorului se face cu titlu gratuit sau oneros, problemă la care instanţa de recurs nu a dat nici un răspuns.
Motivele de nelegalitate învederate din perspectiva dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. nu subzistau în cauză, acestea fiind simple interpretări personale de netemeinicia a hotărârii pronunţate.
În cadrul judecăţii de fond instanţa a încuviinţat toate probatoriile solicitate de părţi, respectiv, interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate în construcţii necontestată de vreuna din părţi, astfel încât nu se poate reţine că nu a avut un rol activ în soluţionarea cauzei, concluzia fiind aceea că lucrările de investiţii efectuate de reclamanta reconvenţională în calitate de locatar au adus un spor de valoare spaţiului închiriat, astfel încât pârâta, în calitate de locator, datorează acesteia preţul lucrărilor edificate, stabilit în funcţie de valoarea tehnică a investiţiilor.
În mod corect instanţele de fond şi apel au avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea investiţiilor de către locatar la imobilul închiriat şi au apreciat că valoarea reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experţilor, în considerarea normelor de evaluare în vigoare şi înscrisurilor depuse de părţi, neputându-se face o raportare a valorii despăgubirilor la contractul de asociere în participaţiune şi la transferul dreptului de proprietate către municipalitate conform Legii nr. 303/2008.
Contestatoarea a mai învederat o serie de aspecte legate de modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, de raporturile juridice dintre R. şi contestatoare, de obligaţia de garanţie a acestei societăţi faţă de SC I.D. SRL şi de faptul ca operaţiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorităţi administrativ teritoriale fără o justă despăgubire echivalează cu o expropriere forţată.
Atâta timp cât municipalitatea a primit un bun prin efectul legii, cu titlu gratuit, R. RA nebeneficiind de vreo justă reparaţie, rămâne ca şi sarcinile ce poartă acest imobil să fie suportate de noul dobânditor, conform dispoziţiilor art. 1073 - 1075 C. civ.
Referitor la dreptul la dezdăunare în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acţiunii, contestatoarea arată că dobânda legală acordată de instanţele de fond şi apel avea în vedere şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză a noului dobânditor, sens în care o atare soluţie era conformă legii.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate prin întâmpinare, a căror analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la excepţia lipsei de interes, aceasta nu poate fi primită, întrucât contestatoarea a avut calitatea de pârâtă în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului, respectiv, de intimată în calea de atac a recursului exercitată de către reclamantul Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, iar prin decizia contestată în prezenta cauză s-a admis recursul reclamantului, s-a modificat în parte decizia instanţei de apel, în sensul că s-a respins capătul din cererea reconvenţională şi acţiunea conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanţă pentru investiţiile realizate la Cinematograful "A.", precum şi capătul de cerere din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiţii, cu dobânda legală; s-a înlăturat obligarea reclamantului municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC I.D.C. SRL, prin administrator judiciar I.C.I.
Această soluţie fiind nefavorabilă din perspectiva SC I.D.C. SRL, în mod firesc pârâta a exercitat calea extraordinară de atac prevăzută de lege, neputându-se reţine lipsa de interes în demersul judiciar promovat în contextul arătat.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate, aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, prin care nu se pot remedia greşeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Pentru a fi incident motivul de contestaţie prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. invocat de către contestatoare, este necesar ca instanţa de recurs să fi omis din greşeală să analizeze vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod şi care au fost invocate prin declaraţia de recurs, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de celelalte părţi ale litigiului, ce nu au fost titulare ale recursului. Textul legal invocat drept temei al contestaţiei în anulare de faţă este unul de strictă interpretare şi aplicare, extinderea sa prin analogie altor ipoteze decât cele avute în vedere de legiuitor nefiind posibilă întrucât se denaturează pe această cale scopul şi rolul acestui instrument procesual.
În speţă, cererea de contestaţie în anulare, deşi formal încadrată în dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., sub aspectul motivelor invocate, prin care se deduc judecăţii chestiuni legate de fondul cauzei, nu se circumscrie ipotezei legale indicate drept temei legal al său, pentru a fi analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.
Criticile privind pretinsa nepronunţare asupra excepţiei de nulitate a recursului despre care contestatoarea arată că a invocat-o la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 când s-au pus concluzii pe fond; greşita calificare a raportului juridic existent între contestatoare şi R. în baza contractului de asociere în participaţiune din 4 iulie 1997 şi continuat prin contractele de închiriere din 23 august 2004 şi din 24 ianuarie 2006; modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe; raporturile juridice dintre R. şi contestatoare; obligaţia de garanţie a R. faţă de SC I.D. SRL şi faptul că operaţiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorităţi administrativ-teritoriale fără o justă despăgubire echivalează cu o expropriere forţată; dreptul la dezdăunare în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acţiunii, dovedesc că petenta este nemulţumită, în realitate, de soluţiile date de instanţele anterioare în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului respectiv şi reprezintă chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Este de observat că asupra acestor chestiuni petenta nici măcar nu susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat, ci arată doar că ele au fost soluţionate în mod greşit şi reiterează, în fapt, apărări de fond care, faţă de configuraţia art. 318 C. proc. civ., nu pot fi analizate ca atare în cadrul contestaţiei în anulare întrucât exced ipotezelor restrictiv reglementate de textul legal anterior citat.
Aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanţei de judecată astfel învestită şi reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.
Având în vedere că aspectele învederate de către contestatoare nu se circumscriu dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. invocat ca temei juridic, cererea acesteia nu poate fi primită, sens în care contestaţia în anulare se va respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de SC I.D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 993/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Civil. Recuzare. Recurs → |
|---|
