ICCJ. Decizia nr. 101/2015. Civil. Pretenţii. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CI VILĂ
Decizia nr. 101/2015
Dosar nr. 11310/3/2012
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015
Asupra recursului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 6 aprilie 2014, sub nr. 11310/3/2012, reclamanta SC S.T.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.R.D.G.S.G. SA solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 464.143,72 RON, actualizată în raport cu dobânda legală şi rata inflaţiei, sumă reţinută fără drept de către pârâtă, factor în contractul de factoring din 24 martie 2011;
- să se constate că nu a intervenit rezilierea contractului notificată de către pârâtă, reclamanta îndeplinindu-şi cu bună-credinţă obligaţiile contractuale;
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a oricăror altor sume, reprezentând contravaloarea prejudiciului prezent sau viitor cauzat prin acţiunile sale abuzive;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
Prin sentinţa civilă nr. 4984 din 17 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti s-a respins cererea ca neîntemeiată şi s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 4.900 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
„La data de 24 martie 2011 SC S.C. SRL, în calitate de aderent, a încheiat cu pârâta SC B.R.D. SA, în calitate de factor, contractul de factoring din 24 martie 2011.
Potrivit art. 1 din contract, aderentul cesionează factorului, în baza prevederilor art. 1391-1398 şi 1402-1404 C. civ., toate creanţele deţinute de primul împotriva debitorilor săi acceptaţi în prealabil de factor, în limitele şi condiţiile stabilite prin contract, iar factorul asigură aderentului, în limitele aprobate şi termenii specificaţi în condiţiile generale şi în condiţiile speciale, cel puţin două din următoarele servicii cu privire la creanţele provenite din executarea contractelor comerciale ale aderentului cu debitorii acceptaţi:
a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură evidenţa creanţelor cesionate de aderent, gestionarea acestora precum şi prezentarea aderentului lunar, de situaţii privind creanţele derulate prin operaţiunile de factoring;
b) finanţarea: serviciul prin care factorul asigură plata anticipată către aderent a unui procent din creanţele aprobate, conform termenilor şi condiţiilor contractului de factoring;
c) protecţia împotriva riscului de neplată: serviciul prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii creanţelor certe, lichide şi exigibile şi nelitigioase în limitele şi în cadrul unui plafon aprobat, în termenii şi condiţiile specificate în contract;
d) colectarea: serviciul prin care, urmare a cesiunii de creanţă factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor creanţelor cesionate de aderent factorului şi care fac obiectul contractului de factoring.
Prin condiţiile speciale la contractul de factoring s-a convenit ca pârâta să presteze aderentului pentru relaţia cu debitorii SC M.R.R. SRL şi SC B.C.A. SRL a următoarelor servicii: administrarea creanţelor, colectarea creanţelor şi finanţarea creanţelor aprobate (file 14).
Tot în cuprinsul condiţiilor speciale s-a convenit ca SC S.C. SRL să beneficieze de un plafon de finanţare factoring în valoare de 150.000 lei, termenul de valabilitate a plafonului de finanţare a fost stabilit la data de 20 septembrie 2011 iar termenul de dezaprobare a facturilor a fost convenit la 45 de zile de la data scadentei contractuale a facturilor.
SC S.C. SRL s-a obligat să plătească pârâtei un comision de factoring de 0,7% + TVA + 5 RON/document + TVA, rata anuală a comisionului de finanţare (echivalent dobândă) ROBOR/3L + 3%p.a + TVA, taxa de analiză debitor 250 lei + TVA şi comision de acordare facilitate de 0,25% + TVA.
Prin actul adiţional la contract a fost majorat plafonul de finanţare la suma de 350.000 lei pentru relaţia comercială a SC S.C. SRL cu SC M.R.R. SRL şi SC B.C.A. SRL (filele 121-122).
Prin actul adiţional nr. 2 la contract a fost majorat din nou plafonul de finanţare pentru relaţia comercială a SC S.C. SRL cu SC M.R.R. SRL, SC B.C.A. SRL şi M.D., la valoarea de 600.000 lei.
Ca urmare, SC S.C. SRL nu a beneficiat şi de serviciul de protecţie împotriva riscului de neplată, astfel încât nu au fost primite susţinerile reclamantului potrivit cărora creanţele cesionate pe relaţia cu SC M.RR. SRL au fost acoperite pentru risc de neplată până la plafonul de 600.000 lei. Este adevărat că prin actul adiţional la contract a fost majorat plafonul de finanţare pentru relaţia cu SC M.R.R. SRL, SC B.C.A. SRL şi M.D., la valoarea de 600.000 lei însă pârâta nu şi-a asumat şi protecţia împotriva riscului de neplată.
Ca urmare a întârzierilor la plată înregistrate pe relaţia cu SC M.R.R. SRL, pârâta a notificat aderentul cu privire la suspendarea finanţării pe relaţia comercială cu SC M.R.R. SRL precum şi faptul că soldul facturilor finanţate şi neîncasate era în valoare de 514.955,42 lei iar scadenta maximă a facturilor era la 15 decembrie 2011.
Prin actul adiţional nr. 3 la contract, încheiat la 9 noiembrie 2011, părţile au majorat termenul de dezaprobare a facturilor la 90 de zile, pentru recuperarea creanţelor de la debitorul SC M.R.R. SRL.
Potrivit art. ll pct. 6 din contract factorul poate decide în orice moment diminuarea, suspendarea sau anularea plafoanelor de finanţare, această decizie trebuind notificată aderentului în scris (fax, e-mail sau scrisoare cu confirmare de primire.)
Ca urmare, decizia de suspendare a finanţării pe relaţia cu SC M.R.R. SRL a fost luată de pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. ll pct. 6 din condiţiile generale ale contractului de factoring.
La data de 17 februarie 2012, pârâta a notificat SC S.C. SRL anularea limitelor de finanţare pe relaţiile comerciale cu SC B.C.A. SRL şi SC M.R.R. SRL şi rezilierea contractului de factoring din 24 martie 2011. Prin aceeaşi adresă pârâta a învederat SC S.C. SRL că, întrucât creanţele cesionate pe relaţia cu SC M.R.R. SRL nu au fost acoperite pentru risc de neplată, conform art. VI pct. 9 din contractul de factoring, a procedat la recesionarea acestora, fiind în imposibilitate de a le colecta, în ciuda demersurilor efectuate pe tot parcursul perioadei restante. Prin aceeaşi adresă SC S.C. SRL a fost informată că, urmare a recesionării soldului finanţat de către bancă, SC S.C. SRL datorează suma de 464.143,74 lei, sumă ce include şi comisionul de finanţare (dobânda) la zi, conform condiţiilor speciale din contractul de factoring.
Ulterior notificării, pârâta a reţinut din contul SC S.C. SRL deschis la SC B.R.D.G.S.G. SA suma de 464.142,74 lei, la data de 17 februarie 2012.
Potrivit art. VI pct. 9 din condiţiile generale la contract, pentru creanţele neacoperite, factorul poate decide recesionarea acestora către aderent în situaţia în care se află in imposibilitatea de a le colecta.
Tribunalul reţine că ambele părţi au învederat instanţei că debitorul SC M.R.R. SRL se află în procedura insolvenţei.
Susţinerile reclamantului, conform cărora pârâta nu s-a aflat în imposibilitate de a colecta creanţele de la debitorul SC M.R.R. SRL, ci trebuia să se înscrie la masa credală nu au fost primite. Procedura insolvenţei este o procedură de durată şi cu un rezultat incert pentru creditor. Dealtfel, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Factorul are obligaţia de a întreprinde demersurile rezonabile în vederea recuperării creanţelor, neputându-i-se solicita înscrierea la masa credală în procedura insolvenţei împotriva debitorului.
De altfel, potrivit art. IX pct. 1 din contractul de factoring încheiat între părţi factorul este îndreptăţit să exercite dreptul de regres împotriva aderentului şi să solicite aderentului rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanţele cesionate chiar în cadrul aprobării acordate, atunci când acestea rămân neplătite de către debitorii acceptaţi în următoarele situaţii, fără ca această enumerare să fie limitativă: (...) p) creanţele au fost cesionate factorului în timp ce debitorul acceptat se găsea în incapacitate de plată, un terţ creditor iniţiase procedura de insolvenţă, redresare judiciară lichidare, judiciară sau în alte cazuri asemănătoare, dacă aderentul a avut cunoştinţă de acest fapt sau ar fi putut să cunoască un astfel de fapt.
Ca urmare, voinţa factorului, exprimată în contract a fost în sensul de a nu accepta cesiunea de creanţe în condiţiile în care debitorul se află în incapacitate de plată sau insolvenţă.
Potrivit art. IX pct. 3 din contract pentru toate situaţiile în care există sume datorate de aderent către factor, fie din exercitarea dreptului de regres al factorului asupra aderentului, fie din alte situaţii prevăzute în contract, iar aceste sume nu pot fi recuperate din rezerva constituită în contul de factoring, factorul va acţiona pentru recuperarea acestor sume din conturile curente sau de depozit în lei sau valută ale aderentului deschise la factor.
Tribunalul reţine că, potrivit art. XI pct. 4 din condiţiile generale ale contractului de factoring, factorul poate rezilia contractul de factoring în orice moment, fără nici o formalitate şi fără trecerea unui termen în situaţiile mai jos prezentate şi nu numai: d) în situaţia în care intervine o modificare substanţială în situaţia juridică a debitorului acceptat sau a aderentului şi/sau în activitatea derulată de aceştia, sau o degradare semnificativă a situaţiei economico-financiare a acestora. (5) în această situaţie, obligaţiile a căror executare a început înainte de data notificării factorului se vor executa până la completa lor stingere (6) în perioada de preaviz sau după rezilierea contractului de factoring, factorul este autorizat de aderent să-şi stingă, cu prioritate din încasările aderentului, sumele datorate de aderent factorului în baza contractului de factoring.
Având în vedere deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului acceptat SC M.R.R. SRL, la data de 17 februarie 2012 pârâta a notificat SC S.C. SRL anularea limitelor de finanţare pe relaţiile comerciale cu SC B.C.A. SRL şi SC M.R.R. SRL şi rezilierea contractului de factoring din 24 martie 2011 în temeiul art. XI pct. 4 lit. d). Reclamantul a recunoscut în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar că a primit notificarea rezilierii pe e-mail la data de 17 februarie 2012.
Susţinerile reclamantului potrivit cărora în speţă nu a putut opera rezilierea contractului întrucât reclamantului nu i se poate imputa nicio culpă nu au fost primite întrucât părţile, de comun acord, au convenit să intervină rezilierea în situaţia în care intervine o degradare semnificativă a situaţiei economico-financiară a debitorului cedat (în speţă SC M.R.R. SRL care a intrat în faliment). Chiar dacă părţile au denumit-o impropriu reziliere, este de necontestat că au avut în vedere o încetare a contractului la cererea factorului, în situaţia intervenirii vreunuia din cazurile enumerate în contract.
Nu au fost primite nici susţinerile reclamantului potrivit cărora la data debitării contului său nu înregistra nici o datorie faţă de pârâtă. Ca urmare a recesionării creanţelor cesionate pe relaţia cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL datora pârâtei suma de 464.143,74 lei, sumă în care a fost inclus şi comisionul de finanţare (dobânda) la zi.
Nu au fost primite nici susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâta putea dezaproba creanţele rezultând din facturile cedate în termen de 90 de zile de la data scadenţei contractuale a facturilor or, la data notificării pârâta era decăzută din dreptul de a mai lua o asemenea decizie.
În speţă nu s-a produs o dezaprobare a creanţelor care este definită în condiţiile generale ale contractului ca fiind eliminarea din soldul facturilor finanţate/ finanţabile a creanţelor care nu îndeplinesc condiţiile de finanţare şi recuperarea de la aderent a eventualelor sume generate în urma dezaprobării facturilor.
Recesionarea este definită ca fiind operaţiunea de transmitere din patrimoniul factorului în patrimoniul aderentului a creanţelor cesionate iniţial de către acesta.
Recesionarea intervine în situaţiile prevăzute în contract, fără legătură cu situaţiile în care poate interveni dezaprobarea facturilor.
O interpretare contrară ar presupune ca factorul să recupereze toate creanţele în termenul de 90 de zile de la scadentă şi în situaţia în care nu le poate recupera să aducă la cunoştinţă dezaprobarea în termenul de 90 de zile cu consecinţa recuperării acestor sume de la aderent, or o asemenea interpretare nu poate fi primită şi nici nu profită reclamantului.
Contrar susţinerilor reclamantului, Tribunalul a apreciat că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. XI pct. 5 din condiţiile generale ale contractului de factoring întrucât, prin recesionarea de către factor a creanţelor cesionate pe relaţia cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL a devenit debitoarea acestor sume. Ca urmare, pârâta nu mai avea dreptul să urmărească debitorul cedat în conformitate cu art. XI pct. 5.
În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. XI pct. 6 care dau posibilitatea factorului ca în caz de reziliere să stingă, cu prioritate din încasările aderentului, sumele datorate de acesta factorului. Prin recesionarea creanţelor cesionate pe relaţia cu SC M.R.R. SRL, SC S.C. SRL a devenit debitor al pârâtei cu suma de 464.143,74 lei, astfel încât pârâta era îndreptăţită să recupereze din conturile SC S.C. SRL această sumă în conformitate cu art. XI pct. 6 din condiţiile generale la contractul de factoring.
Tribunalul a reţinut de asemenea că pârâta nu a depus la dosar copie de pe registrul de operaţiuni bancare din datele de 16 februarie 2012 şi 17 februarie 2012 din care ar fi reieşit succesiunea operaţiunilor efectuate de pârâtă.
Reclamantul a susţinut că pârâta a blocat mai întâi suma de 500.000 lei din contul reclamantului, a reţinut suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 şi numai după efectuarea acestor operaţiuni a procedat la trimiterea pe e-mail a notificării de reziliere a contractului la data de 17 februarie 2012.
Reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ. şi aprecierea ca fiind dovedite susţinerile sale cu privire la succesiunea operaţiunilor.
Pârâta nu a negat că deţine un registru al operaţiunilor bancare însă nu a depus la dosar copia solicitată de instanţă, astfel încât Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 174 C. proc. civ., şi a socotit ca adevărate susţinerile reclamantului referitoare la succesiunea operaţiunilor. Astfel, Tribunalul a reţinut că pârâta, în aceeaşi zi, 17 februarie 2012, a blocat şi retras din conturile SC S.C. SRL suma de 464.143,74 lei, după care a notificat rezilierea contractului.
Chiar şi în această situaţie în care pârâta a retras mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul SC S.C. SRL şi apoi a expediat pe e-mail în aceeaşi zi notificarea rezilierii contractului, pretenţiile reclamantului nu sunt întemeiate. Astfel, pârâta nu are obligaţia de restituire a sumei de 464.143,74 lei câtă vreme SC S.C. SRL datora această sumă ca urmare a recesionării creanţelor pe relaţia cu SC M.R.R. SRL. în aceste condiţii, reclamantul poate solicita doar obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în situaţia în care i s-a produs un prejudiciu ca urmare a imposibilităţii de folosire a acestei sume în intervalul cuprins între blocarea acestei sume şi notificarea privind rezilierea contractului”.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.G.C. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 136 din 25 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins apelul formulat de reclamantul G.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 4984 din 17 iunie 2013 pronunţată de Secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel şi-a fundamentat hotărârea pe următoarele considerente:
Conform condiţiilor speciale la care fac trimitere şi condiţiile generale (aplicabile contractului dintre părţi) respectiv art. 2 rezultă că părţile nu au convenit să se acopere riscul de neplată din partea debitorilor şi, mai mult, s-a stabilit ca aderentul să menţină tot timpul în conturi sume de minim 600.000 RON (profitul societăţii) iar aceste sume să fie şi gajate în favoarea factorului.
Riscul de neplată a sumelor din partea SC M.R.R. SRL şi SC B.C.A. SRL nu a făcut obiectul contractului de factoring dintre părţi, trebuind să fie suportat în continuare de S.
Referitor la faptul că factorul nu ar fi făcut eforturi de recuperare a creanţelor instanţa de apel a reţinut că după intrarea în insolvenţă orice urmărire sau acţiune directă împotriva debitorului se suspendă.
În ceea ce priveşte alternativa înscrierii la masa credală în procedura falimentului, s-a reţinut că, această interpretare dată de apelant obligaţiei factorului de a colecta creanţele de la debitori apare drept vădit contrară voinţei iniţiale a părţilor şi tinde a ignora şi scinda conţinutul şi sensul de ansamblu al normelor contractuale, reţinând în acest sens art. ll pct. 6 şi art. VI pct. 9 din contract.
S-a reţinut că modalitatea de comunicare a notificării prin e-mail a fost stabilită prin voinţa părţilor, indiferent de unde ar fi avut părţile cunoştinţă de adresele reciproce de e-mail.
S-a mai motivat că, în mod corect instanţa de fond a observat că, deşi denumită greşit „reziliere" (însă nu denumirea juridică, ci voinţa reală a părţilor în redactarea unei clauze trebuie să primeze), există posibilitatea desfiinţării unilaterale a contractului conform normei prevăzute la art. XI alin. (4) lit. d) ce se raportează la modificare substanţială a situaţiei juridice a debitorului acceptat sau o degradare a situaţiei economico-financiare a acestuia.
Faptul că factorul a înţeles să utilizeze de aceste norme contractuale în loc să continue urmărirea (colectarea) creanţelor după deschiderea procedurii insolventei sau să se înscrie la masa credală doar pentru a recupera o parte (procent) din creanţe nu-i poate fi imputabil din moment ce utilizatorul se presupune a nu leza ilicit pe nimeni - qui suo iure utitur nemini laedit. Astfel, dintre posibilităţile pe care le avea la dispoziţie, factorul a făcut o alegere de oportunitate ce corespundea, în mod evident, intereselor sale, însă care corespundea şi voinţei esenţiale iniţiale a părţilor contractuale, din moment ce aderentul nu s-a asigurat şi împotriva riscului de neplată a creanţelor şi trebuia ca, în final, să suporte eventuala insolvabilitate a debitorilor săi. „Epuizarea posibilităţilor de recuperare a creanţelor" de care face vorbire apelantul nu se poate raporta la situaţia în care factorul îşi păstrează dreptul de a desfiinţa (considera desfiinţat) contractul dacă situaţia economică a debitorului cedat se degradează.
Cât priveşte faptul că respectivul contract este un contract de adeziune, având clauze fixe, impuse de factor, acest aspect, faţă de natura de profesionişti a părţilor contractuale iniţiale nu are o consecinţă directă asupra valabilităţii clauzelor; dacă existau motive de nulitate aplicabile şi profesioniştilor (eroare, doi, obiect ilicit, etc.) acestea trebuiau invocate şi dovedite ca atare, simplul aspect că acesta ar fi un contract de „adeziune", eventual care ar impune şi obligaţii disproporţionate, nefiind de natură a crea efecte juridice.
Totodată, curtea a reţinut drept corectă motivarea instanţei de fond cu privire la influenţa momentului prelevării sumei raportat la momentul notificării acesteia. Astfel, acceptând chiar că pârâta ar fi prelevat mai întâi suma de 464.143,74 lei la data de 17 februarie 2012 din contul S. şi apoi a expediat pe e-mail în aceeaşi zi notificarea rezilierii contractului, pretenţiile apelantului nu sunt întemeiate. Astfel, dacă pârâta a recesionat, aşa cum s-a constatat mai sus, creanţele faţă de debitorul SC M.R.R. SRL, iar apelantul nu era asigurat de riscul de neplată a acestora, acesta nu are temei juridic pentru a solicita restituirea unor sume pe care avea obligaţia să le suporte (inclusiv prin menţinerea în conturile sale ale unor sume de până la 600.000 lei care să asigure dreptul de gaj al factorului).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.G.C. înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 11310/3/2012.
Prin cererea de recurs a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei apelate iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
A criticat decizia instanţei de apel pentru nelegalitate arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele:
Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. în sprijinul acestui motiv de recurs a prezentat următoarele argumente:
1. SC S.T.C. SRL a fost protejată împotriva riscului de neplată. în acest sens susţine că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi d) din contract rezultă că factorul şi-a asumat obligaţia de a asigura aderentului, printre altele, protecţia împotriva riscului de neplată de către debitorii cedaţi a creanţelor deţinute de aderent împotriva acestora şi cesionate pârâtei, precum şi colectarea de către pârâtă a creanţelor cesionate.
În acest context arată că, în ceea ce priveşte creanţele cesionate pe relaţia SC M.R.R. SRL, acestea au fost acoperite la risc de neplată până la plafonul de 600.000 lei în conformitate cu actul adiţional nr. 2 la condiţii speciale nr. 1 la Contract.
Doar în cazul creanţelor neacoperite pârâta putea să decidă recesionarea acestora către reclamantă, conform art. IX (9) din contract.
2. Intimata SC B.R.D.G.S.G. SA nu s-a aflat în imposibilitate de a recupera creanţele de la debitoarea MICRO odată cu intrarea acesteia în insolvenţă.
Se motivează că interpretarea dată de instanţă noţiunii de „imposibil" este forţată atât din punct de vedere lingvistic cât şi din punct de vedere al normelor legale, în condiţiile în care o creanţă devine caracterizată ca imposibil de recuperat (în cazul procedurii insolvenţei) numai în urma unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate de judecătorul sindic.
În acest sens prezintă cu titlu exemplificativ prevederile art. 3 pct. 21, 22, 23 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Recurenta consideră că doar o hotărâre definitivă şi irevocabilă de închidere a procedurii insolvenţei marchează obiectiv momentul de la care factorul s-ar fi aflat în imposibilitate de a colecta creanţele neacoperite de la debitorul cedat SC M.R.R. SRL. în situaţia în care nu ar fi reuşit să recupereze creanţele în cursul procedurii falimentului SC M.R.R. SRL, SC B.R.D.G.S.G. SA avea posibilitatea ca la momentul închiderii procedurii să considere pierderea din creanţă nerecuperată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, recuperând astfel 16%.
3. Notificarea prin e-mail nu a fost valabil efectuată deoarece nu are temei contractual. Acest fapt a determinat-o pe intimată să o expedieze şi prin poştă.
4. Rezilierea contractului este o instituţie de sine stătătoare şi nu poate fi asimilată unei denunţări unilaterale a unui contract şi nu a operat în cauza dedusă judecăţii.
Rezilierea contractului este abuzivă în condiţiile în care nu poate fi reţinută nici o culpă în executarea obligaţiilor contractuale de către S., iar efectele pe care le produce sunt doar pentru viitor. S. nu a fost niciodată notificată cu privire la motivele pentru care SC B.R.D. SRL a considerat intervenită rezilierea contractului, în notificarea din 17 februarie 2012 comunicându-i-se doar că s-a procedat la anularea limitelor de finanţare, rezilierea contractului şi recesionarea creanţelor pe relaţia SC M.R.R. SRL, aceasta din urmă măsură fiind şi singura pentru care s-a făcut trimitere la un temei contractual.
Mai susţine recurenta că trebuie analizată poziţia manifestată de intimată când, la întrebarea nr. 21 din interogatoriul administrat pentru termenul din data de 14 ianuarie 2013 precizează că nu avea obligaţia nici de a trimite notificare, nici de a informa cu privire la decizia de reziliere unilaterală a contractului, aspect care arată modul abuziv în care banca înţelege să interpreteze clauzele contractuale cu partenerii de afaceri care îi sunt inferiori.
În drept, a invocat disp art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă, SC B.R.D.G.S.G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei pronunţată de instanţa de apel ca fiind temeinică şi legală.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate de către recurentă şi ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
Recurentul-reclamant a invocat prin recursul dedus judecăţii motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Primul argument adus în sprijinul acestui motiv rezidă în susţinerea că autoarea reclamantului, SC S.T.C. SRL a fost protejată împotriva riscului de neplată aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a disp art. 1 lit. c) şi d) din contract şi din actul adiţional nr. 2 la condiţii speciale nr. 1 la contract.
Susţinerea recurentului-reclamant referitoare la protejarea împotriva riscului de neplată este lipsită de temei contractual şi legal.
Prin art. 1 pct. 1 lit. a), b), c) şi d) din contractul de factoring părţile au convenit că „factorul asigură aderentului, în limitele aprobate şi în termenii specificaţi în Condiţii Generale şi în Condiţiile speciale, cel puţin două din următoarele servicii cu privire la creanţele provenite din executarea contractelor comerciale ale aderentului cu debitorii acceptaţi:
a) administrarea: serviciul prin care factorul asigură evidenţa creanţelor cesionate de Aderent, gestionarea acestora precum şi prezentarea aderentului, lunar, de situaţii privind creanţele derulate prin operaţiunile de factoring;
b) finanţarea: serviciul prin care factorul asigură plata anticipată către aderent a unui procent din creanţele aprobate, conform termenilor şi condiţiilor prezentului contract de factoring;
c) protecţia împotriva riscului de neplată: serviciul prin care factorul acoperă pentru aderent riscul de neplată a contravalorii creanţelor certe, lichide, exigibile şi nelitigioase, în limitele şi în cadrul unui plafon aprobat, în termenii şi condiţiile specificate în prezentul contract de factoring;
d) colectarea: serviciul prin care, urmare cesiunii de creanţă factorul asigură procedura de urmărire a încasării tuturor creanţelor cesionate de aderent factorului şi care fac obiectul prezentului contract de factoring ” .
Raportat la dispoziţiile contractuale mai sus enunţate rezultă că părţile au convenit ca factorul să asigure aderentului cel puţin două din cele patru servicii individualizate şi definite la lit. a), b), c) şi d) ale alin. (1) art. 1 din contract, în limitele aprobate în condiţiile generale şi în condiţiile speciale.
Analizând condiţiile speciale nr. 1 la contractul de factoring, aplicabile relaţiei comerciale dintre aderentul SC S.T.C. SRL şi debitorii SC M.R.R. SRL şi SC B.C.A. SRL rezultă că părţile au convenit serviciile prestate de factor aderentului pe relaţia comercială menţionată, în limitele stabilite în art. 2 din condiţiile speciale şi acestea sunt următoarele:
- administrarea creanţelor
- colectarea creanţelor
- finanţarea creanţelor aprobate.
Faţă de limitele contractuale determinate de părţi prin art. 2 din condiţiile speciale nr. 1 rezultă fără echivoc faptul că intimata-pârâtă în calitate de factor nu şi-a asumat obligaţia de a asigura aderentul pentru protecţia împotriva riscului de neplată.
Prin actul adiţional nr. 2 la condiţiile speciale nr. 1 la contractul de factoring s-au modificat art. 4, 5 şi 3 însă, art. 2 din condiţiile speciale nr. 1, referitor la serviciile prestate de factor aderentului, a rămas neschimbat ceea ce înseamnă că factorul nu şi-a asumat obligaţia enunţată la art. 1 pct. 1 lit. c) din contractul de factoring, condiţii generale.
Raportat la cele mai sus reţinute instanţa nu poate primi argumentele recurentei reclamante deoarece sunt lipsite de temei contractual.
Printr-un al doilea argument adus în sprijinul motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susţine că intimata nu s-a aflat în imposibilitate de a recupera creanţele de la debitoarea SC M.R.R. SRL ca urmare a intrării acesteia în insolvenţă şi că instanţele de fond şi de apel au dat o interpretare restrictivă noţiunii de „imposibil" de recuperat, recurentul reclamant considerând că intimata are deschisă calea recuperării creanţei de la debitoarea SC M.R.R. SRL în cadrul procedurii insolvenţei declanşată asupra acesteia.
Susţinerile prezentate de recurent din această perspectivă nu se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, sunt prezentate fără a se ţine seama de clauzele contractului de factoring care potrivit art. 969 C. civ. din 1865 reprezintă legea părţilor.
În acest sens, relevante sunt prevederile art. 9 pct. 1 din contractul de factoring potrivit cărora „factorul este îndreptăţit să exercite dreptul de regres împotriva aderentului şi să solicite aderentului rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanţele cesionate chiar în cadrul aprobării acordate atunci când acestea rămân neplătite de către debitorii acceptanţi în următoarele situaţii, fără ca această enumerare să fie limitativă:
p) creanţele au fost cesionate factorului în timp ce debitorul acceptat se găsea în incapacitate de plată, un terţ creditor iniţiase procedura de insolvenţă, redresare judiciară, lichidare judiciară, sau în alte cazuri asemănătoare, dacă aderentul a avut cunoştinţă de acest fapt sau ar fi putut să cunoască un astfel de fapt".
Prin urmare, insolvenţă debitoarei, care, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, „este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile” reprezintă una dintre situaţiile stabilite prin convenţia părţilor pentru a îndreptăţi factorul să exercite regresul împotriva aderentului şi să solicite rambursarea imediată a sumelor pe care i Ie-a plătit pentru creanţele cesionate. Nicidecum nu se poate considera că intimata-pârâtă ar fi trebuit să urmărească realizarea creanţei împotriva debitoarei în cadrul procedurii insolvenţei, această posibilitate nefiind convenită de părţi.
Procedura de notificare prin email este expres reglementată prin art. ll alin. (6) din condiţiile generale la contractul de factoring iar susţinerea recurentului în sensul că notificarea nu a fost valabil efectuată este infirmată de prevederile contractuale precizate.
Nu poate fi primit nici argumentul referitor la rezilierea abuzivă a contractului justificată de faptul că nu poate fi reţinută nici o culpă în executarea obligaţiilor contractuale de către autoarea reclamantului.
În mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că situaţia creată prin intrarea debitoarei în insolvenţă conferă factorului, în temeiul art. XI pct. 4 din condiţiile generale ale contractului de factoring, posibilitatea de a rezilia contractul de factoring în orice moment, fără nicio formalitate şi fără trecerea unui termen, în cazul în care intervine o modificare substanţială în situaţia juridică a debitorului acceptat şi/ sau în activitatea acestuia sau o degradare semnificativă a situaţiei economico-financiară a acestuia.
Potrivit art. XI pct. 6 din aceleaşi condiţii generale ale contractului de factoring în perioada de preaviz sau după rezilierea contractului de factoring, factorul este autorizat de aderent să-şi stingă, cu prioritate din încasările aderentului sumele datorate de aderent factorului în baza contractului de factoring.
Trimiterile făcute de către recurent la analiza răspunsului la interogatoriul administrat exced controlului de legalitate specific fazei procesuale a recursului.
Faţă de considerentele mai sus expuse Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. urmează a fi respins.
Reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant G.G.C. împotriva deciziei nr. 136 din 25 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant G.G.C. la plata sumei de 4.960 cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC B.R.D.G.S.G. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1811/2015. Civil → |
|---|
