ICCJ. Decizia nr. 1811/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1811/2015
Dosar nr. 5301/120/2014
Şedinţa din cameră de consiliu de la 23 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data 12 decembrie 2014 sub nr. 5301/120/2014 reclamanţii D.C., F.(B.)A.R., S.N., B.C.M., D.A., I.(B.)L.M., C.M., O.S., V.C.C., M.M., N.I. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, Constituţiei României, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Directiva nr. 2000/78/CE, Legea nr. 47/1992 obligarea pârâţilor Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata de daune interese moratorii, respectiv, dobânzi legale începând cu data de 01 ianuarie 2011. iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
Prin Sentinţa nr. 461 din 26 martie 2015 pronunţată în Dosar nr. 5301/120/20!4 Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, reţinând că, potrivit art. 127 alin. (1), (3) Noul C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu aceea în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea, dispoziţii ce se aplică inclusiv procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor. Cum din preambulul acţiunii rezultă că reclamanţii au calitatea de grefieri şi personal auxiliar ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, iar pârâţii au invocat aceste dispoziţii legale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Argeş.
Prin Sentinţa nr. 1586 din 24 iunie 2015 pronunţata în Dosar nr. 5301/120/2014 Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte. S-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 Noul C. proc. civ., întrucât acestea reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/grefierul care are calitatea de reclamant, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru argumentele ce succed:
Dispoziţiile art. 127 Noul C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă - şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcţionează pe lângă aceste instanţe.
Înalta Curte constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiţie, având în vedere că, din relaţiile aflate la dosar, rezultă că reclamanţii nu funcţionează ca grefieri şi personal auxiliar în raza teritorială a instanţei de la care a operat declinarea de competenţă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, ci în cadrul unei judecătorii aflate în circumscripţia teritorială a acestei instanţe (judecătoria Târgovişte). Prin urmare, instanţa de la care a operat declinarea de competenţă nu reprezintă instanţa unde aceştia îşi "desfăşoară efectiv activitatea" potrivit dispoziţiilor art. 127 Noul C. proc. civ., sens în care textul legal ce a stat la baza declinării de competenţă dispusă de Tribunalul Dâmboviţa în favoarea Tribunalului Argeş nu este aplicabil şi nu poate justifica învestirea acestuia din urmă cu judecarea litigiului.
Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2015. Civil. Pretenţii. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 1736/2015. Civil → |
|---|
