ICCJ. Decizia nr. 102/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 102/2015
Dosar nr. 1338/102/2009
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 ianuarie 2014, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, în temeiul art. 114 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cererii formulate la data de 19 noiembrie 2013 de A.P.A.M.C.D. Mureş, V.R.R., P.A. prin curator V.R. şi alţii, în Dosarul nr. 1338/102/2009/a 1.
În motivare s-a reţinut că prin cererea formulată s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, în sensul de a se îndrepta competenţa organului de cercetare, de a face prescrierea faptei de la momentul datat şi de a se restitui taxele de timbru nedatorate.
La solicitarea instanţei, reclamanta A.P.A.M.C.D. Mureş a depus la dosar o precizare în care a menţionat părţile care formulează cererea, respectiv A.P.A.M.C.D. Mureş, V.R.R. şi P.A. prin curator V.R. şi alţii, a menţionat că se solicită îndreptarea acţiunii civile pentru repararea prejudiciului suferit prin erorile judiciare, restituirea taxelor de timbru nedatorate şi s-au menţionat mai multe temeiuri de drept fără a se putea face o legătură între solicitarea de îndreptare a erorii materiale şi aspectele precizate, nefiind indicate clar motivele de fapt şi de drept ale acestei cereri, spre a putea fi analizate.
Având în vedere că obligaţia de completare a cererii nu a fost îndeplinită până la termen conform solicitării, Curtea a dispus, în temeiul art. 114 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecării cererii formulate la data de 19 noiembrie 2013 de A.P.A.M.C.D. Mureş şi alţii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentele-reclamante A.P.A.M. Reghin, V.R.R. şi P.A. prin curator V.R., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenţii au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate susţinând că a fost greşit rezolvată cererea.
Înalta Curte, la termenul de judecată din 20 ianuarie 2015 a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Analizând cu prioritate această excepţie, instanţa o va respinge având în vedere că încheierea atacată a fost pronunţată după repartizarea cauzei în vederea soluţionării recursului, prin urmare nu vizează o suspendare pronunţată în procedura necontencioasă.
În ceea ce priveşte recursul, Înalta Curte, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce succed.
Încheierea atacată este pronunţată în faza procesuală a recursului, de către un complet legal constituit pentru judecarea recursului.
Conform art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Cum încheierea atacată este pronunţată în calea de atac a recursului, rezultă că partea nu are deschisă calea recursului împotriva acesteia.
Conform dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Aceste dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele statuate prin legea procesuală.
În raport de principiul consacrat prin textul de lege mai sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În consecinţă, fiind pronunţată în faza procesuală a recursului, încheierea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, situaţie în care, în temeiul art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia necompetenţei materiale.
Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A.P.A.M. Reghin, V.R.R. şi P.A. prin curator V.R. împotriva Încheierii din 8 ianuarie 2014, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1064/2015. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 103/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|