ICCJ. Decizia nr. 1064/2015. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1064/2015
Dosar nr. 12486/118/2012
Şedinţa publică din 21 aprilie 2015
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 30 octombrie 2012, sub nr. 12486/118/2012, reclamanţii D.E. şi D.A., în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL au solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 20 din data de 26.04.2010, hotărâre adoptată de societatea pârâtă.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că Hotărârea adunării generale a asociaţilor SC D. SRL din data de 26.04.2010 este lovită de nulitate absolută, fiind adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât în cadrul acestei adunări s-a hotărât vânzarea imobilului situat în Sinaia, Bd. Republicii, compus din teren în suprafaţă de 300 mp. şi construcţie existentă pe acest teren, fără ca reclamanţii, în calitate de asociaţi să fi fost prezenţi.
Prin încheierea din 21 octombrie 2013, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, reţinând că prin acţiunea promovată, reclamanţii tind la desfiinţarea unui act la încheierea căruia nu au fost respectate anumite norme legale, interesul acesteia constând tocmai în înlăturarea efectelor produse de actul încheiat cu încălcarea normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, astfel că este lipsit de importanţă dacă aceştia înţeleg să formuleze şi acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat ca efect al adoptării Hotărârii nr. 20 din 26 aprilie 2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 2308 din 25 noiembrie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind admisă acţiunea formulată de reclamanţii D.E. şi D.A., în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL şi constatată nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. nr. 20 din 26 aprilie 2010 a SC D. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanţii au invocat nulitatea absolută a Hotărârii adunării generale a asociaţilor SC D. SRL din data de 26 aprilie 2010, întrucât hotărârea a fost luată fără convocarea legală a asociaţilor, astfel cum impune art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 21 octombrie 2013, pârâta SC D. SRL a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 319 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de pârâta SC D. SRL, reţinându-se că motivul care vizează soluţionarea excepţiei lipsei de interes este nefondat, având în vedere că reclamanţii îşi justifică interesul în prezenta acţiune, întrucât constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A. nr. 20 din 26 aprilie 2010 ar constitui fundamentul acţiunii având ca obiect desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
În legătură cu critica privind soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ca urmare a calificării greşite a nulităţii hotărârii A.G.A., instanţa de apel a reţinut că prin invocarea motivelor de nulitate absolută, în conformitate cu art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acţiunea este imprescriptibilă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că apelanta nu a respectat cerinţa impusă de lege cu privire la convocare, iar în acelaşi timp nu a făcut demersurile necesare pentru a asigura participarea la şedinţa respectivă a tuturor asociaţilor, inclusiv a reclamantului D.A., astfel că, riscul adoptării unei hotărâri cu nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la convocare, urmează a fi suportat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC D. SRL Constanţa a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a acestei hotărâri, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2308 din 25 noiembrie 3013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 12486/118/2012, schimbării în parte a acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
La termenul din 21 aprilie 2015, Înalta Curte din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocă motivul de ordine publică ce priveşte legalitatea căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, aspect asupra căruia a rămas în pronunţare.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Examinând decizia atacată în raport de aceste dispoziţii, înalta Curte constată că art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, modificat prin Legea nr. 202/2010, aplicabil prezentului litigiu, prevede că „cererea de anulare a Hotărârii A.G.A. se judecă în camera de consiliu, iar hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai recursului”, aceasta fiind o normă procedurală imperativă.
Din această perspectivă, se constată că hotărârea primei instanţe era supusă numai căii de atac a recursului, având în vedere că Sentinţa civilă nr. 2308 a fost pronunţată la data 25 noiembrie 2013, când prevederile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, lege care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, astfel că, începând cu această dată hotărârile judecătoreşti pronunţate în cererile privind anularea hotărârilor A.G.A. sunt supuse numai căii de atac a recursului.
Dispoziţiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în Capitolul II - Dispoziţii de punere în aplicare - la art. 7 alin. (1), statuează că, „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară”, iar la alin. (2) „dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
În acest sens se vor reţine dispoziţiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate”, precum şi faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 30 octombrie 2012.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC D. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 319 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 319 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1067/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 102/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
