ICCJ. Decizia nr. 1067/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1067/2015
Dosar nr. 249/1/2014
Şedinţa publică din 21 aprilie 2015
Asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 11 iunie 2012, sub nr. 3594/110/2012, reclamanţii A.I. si A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale în sumă de 70.000 lei, către A.I. si câte 2.000.000 lei daune morale pentru fiecare dintre reclamanţi, cu dobânda legală.
Prin sentinţa civilă nr. 396 din 4 martie 2013, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.I. şi A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti şi intervenientul M.C.A., având ca obiect pretenţii.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului A.I. suma de 12.596 lei daune materiale şi 1.500.000 lei daune morale cu dobânda legală începând cu data de 08.06.2012 şi până la achitare.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului A.S.S. suma de 1.500.000 lei daune morale cu dobânda legală începând cu data de 08 iunie 2012 şi până la achitare.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 04 mai 2009, intervenientul forţat M.C.A. se deplasa cu autoturismul Skoda Octavia pe DN2 pe direcţia Bacău - Adjud, în autoturism aflându-se A.A.E. si mama acesteia A.M. ce ocupau locurile din faţă dreapta şi respectiv spate dreapta, iar pe raza localităţii Răcăciuni, pentru a evita impactul cu un alt autoturism, M.C.A. care se afla la volanul autoturismului a virat spre dreapta ieşind de pe suprafaţa carosabilă şi intrând în coliziune cu un podeţ.
Ca urmare a impactului, autoturismul s-a rostogolit, cazând pe capotă, iar cele două ocupante ale locurilor din faţă dreapta şi spate dreapta au suferit traumatisme în special în zona toracică ce au cauzat decesul acestora.
Prin rezoluţia nr. 7223/P/2009 din 17 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, învinuitul M.C.A. a fost scos de sub urmărire penală în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, apreciindu-se existenţa unei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit, deoarece şoferul şi numărul de înmatriculare al autoturismul pe care acesta a încercat să-l evite nu au putut fi identificaţi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a disjuns cauza cu privire la conducătorul autoturismului neidentificat, sens în care instanţa a reţinut că învinuitul M.C.A. a fost scos de sub urmărire penală, nu pentru că nu ar fi produs fapta de a intra în coliziune cu podeţul de beton aflat în afara acostamentului, ci pentru că există o cauză de înlăturare al caracterului penal al faptei, aceea a cazului fortuit.
Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data accidentului, prevede la art. 27 doar cazul de forţă majoră pentru neacordarea despăgubirilor, nu şi cazul fortuit, în care şoferul trebuia şi putea să prevadă producerea accidentului, în speţă fiind vorba doar de o răspundere civilă.
Având în vedere că pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având ca temei Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanţa a respins-o ca nefiind dovedită culpa unei terţe persoane.
Astfel, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria 20/107/R7/YD nr. 112286924 din 31 decembrie 2008, pârâtei i s-a stabilit răspunderea civilă contractuală în limitele despăgubirilor de 1.500.000 euro pentru anul 2009 pentru deces.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.Ţ.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC A.Ţ.A. SA în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A.I. şi A.S.S., fiind schimbată în parte sentinţa atacată în sensul obligării apelantei la plata în favoarea intimatului A.I. a sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei, cu titlul de daune morale, iar în favoarea intimatului A.S.S. a sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei, cu titlul de daune morale.
Au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi să plătească reclamantei suma de 14.509 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
A fost obligată apelanta să plătească cheltuieli de judecată în primă instanţă în cuantum de 15.089 lei, reprezentând onorariu avocaţial şi taxă de timbru aferentă capetelor de cerere admise, fiind compensate cheltuielile de judecată şi obligată apelanta să achite intimaţilor suma de 580 lei, cheltuieli de judecată necompensate.
În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, au fost obligaţi intimaţii A.I. să plătească taxa de timbru aferentă judecării la fondul cauzei în cuantum de 26.122 lei, taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, iar A.S.S. suma de 24.111 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că aceasta a fost respinsă în mod corect de către prima instanţă, apreciindu-se că pârâta s-a obligat la plata despăgubirilor civile în limita stabilită prin contractul de asigurare.
Instanţa de apel a apreciat că este fondat apelul sub aspectul cuantumului daunelor morale, considerând că la stabilirea acestora, trebuia avută în vedere întreaga situaţie în ansamblu şi în mod concret, alte criterii cum ar fi: veniturile victimelor, nivelul de trai anterior al părţilor civile, vârsta şi modul de trai şi dezvoltarea fizică şi psihică ulterioară a acestora, astfel încât repararea prejudiciului moral să nu reprezinte doar o valoare strict economică, iar faţă de aceste aspecte s-a apreciat că un cuantum de 150.000 lei pentru fiecare parte civilă este corectă şi rezonabilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanţii A.I. şi A.S.S., precum şi pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti au declarat recurs.
Recursul reclamanţilor A.I. şi A.S.S. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, întrucât hotărârea pronunţata nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau sunt cel mult străine de natura pricinii şi totodată fiind vădit lipsită de temei legal.
În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii susţin că, prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 80/2013, având în vedere faptul că pretenţiile derivă dintr-o cauză penală, respectiv dosarul penal nr. 1S21/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la nelegalitatea soluţiei din apel privind dispoziţiile art. 49 şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 republicată privind asigurările şi reasigurările în România, cu aplicarea art. 53 şi art. 54 din aceeaşi lege, a Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, întrucât instanţa a reţinut o serie de criterii subiective când a aplicat reducererea daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai şi vârsta acestora.
Recursul pârâtei SC A.T.A. SA Bucureşti a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâta apreciază că decizia este lipsită de temei legal, instanţa de apel făcând o greşită aplicarea a legii, privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât, vinovăţia în producerea accidentului de circulaţie din data de 05 septembrie 2009 nu îi aparţine asiguratului societăţii M.C.A., ci unui alt conducător auto rămas, pentru moment, neidentificat şi împotriva căruia se fac cercetări pentru identificare şi tragere la răspundere, astfel că, neexistând vinovăţia asiguratului în producerea evenimentului rutier, contractul de asigurare nu poate opera.
O altă critică se referă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât referindu-se la motivele pentru care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de apel a apreciat că „în situaţia în care se va stabili culpa unei terţe persoane, apelanta are calea în justiţie a acţiunii în regres”.
În opinia pârâtei este evidentă contradicţia instanţei de apel, întrucât pe de o parte respinge excepţia motivat de faptul că „pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în limita stabilită prin contractul de asigurare”, acest contract fiind unul care acoperă răspunderea civilă delictuală a asiguratului nominalizat în poliţă şi, pe de altă parte apreciază că în cazul în care se va stabili culpa unui terţ oarecare, societatea pârâtă are împotriva acestuia o acţiune in regres.
Contradicţia dintre motivele evocate este rezultatul aprecierii instanţei de apel, care admite că vinovată de producerea evenimentului rutier este o altă persoană decât asiguratul societăţii, persoana care are şi obligaţia de a despăgubi victimele accidentului sau pe cel care în locul său a plătit victimelor despăgubiri, însă în niciun caz persoana care despăgubeşte nu poate fi societatea pârâtă.
Mai susţine pârâta, că pentru a dispune în sensul scoaterii de sub urmărire penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, care a relevat faptul că nu M.C.A. este vinovat de producerea accidentului, ci o altă persoană, culpa terţului fiind dovedită cu materialul probator din dosarul de urmărire penală, terţ care însă nu a fost identificat.
O altă critică aflată sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează soluţia dată de instanţă asupra motivului de apel cu privire la nelegalitatea acordării dobânzilor, întrucât instanţa s-a limitat în a aprecia că motivul este nefondat, fără însă a arăta care au fost considerentele pentru care s-a reţinut această soluţie ori, motivarea hotărârii reprezintă un act de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicțional, hotărârea judecătorească pronunţându-se în urma unor raţionamente logice care să se regăsească în motivarea acesteia.
Recurenţii au depus întâmpinări la dosarul cauzei prin care au solicitat respingerea recursurilor părţilor potrivnice, recurenta-pârâtă depunând totodată şi răspuns la întâmpinarea recurenţilor-reclamanţi.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii A.I. şi A.S.S. şi de pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În susţinerea recursului, reclamanţii A.I. şi A.S.S. arată că prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi că în mod greşit instanţa de apel i-a obligat la plata taxei judiciare de timbru aferentă primei instanţe.
Această critică este întemeiată având în vedere că, într-adevăr acţiunea reclamanţilor este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, instanţa de apel evocând dispoziţiile art. 20 alin. (5) din acelaşi act normativ care prevăd doar competenţa instanţei de a impune taxe judiciare de timbru, obligând astfel reclamanţii la plata unei taxe de timbru, fără a se face trimitere la temeiul legal în baza căruia s-a luat această măsură. Ori, în speţă, despăgubirile civile solicitate de către reclamanţi decurg dintr-o cauză penală, totodată avându-se în vedere calitatea de consumatori ai serviciului de asigurare.
Din analiza considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 obligând reclamanţii la plata taxei judiciare de timbru, aspect ce impune înlăturarea obligaţiei reţinută în sarcina acestora.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a reţinut o serie de criterii subiective când a aplicat reducererea daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai şi vârsta acestora, se constată că aceasta este fondată.
În acest sens, se reţine că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Astfel, repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.
Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, aceasta putând oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, aspect care a fost neglijat de către instanţa de apel, întrucât reducerea despăgubirilor morale nu a avut la bază elemente obiective, ci doar subiective.
Cu privire la recursul pârâtei SC A.T.A. SA Bucureşti ce viza greşita aplicarea a legii, privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, se constată că această critică este nefondată, având în vedere că recursul în interesul legii, soluţionat de înalta Curte prin decizia nr. 1/2005 privind aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (4) şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare a decis că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.
Referitor la susţinerea pârâtei, conform căreia, motivarea instanţei de apel este contradictorie, întrucât pe de o parte a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei motivat de faptul că "pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în limita stabilită prin contractul de asigurare", iar pe de altă parte s-a reţinut că „în situaţia în care se va stabili culpa unei terţe persoane, apelanta are calea în justiţie a acţiunii în regres ” , se constată a fi fondată critica evocată.
Aceasta deoarece, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care reglementează expres cazurile în care asigurătorul acordă despăgubiri, precum şi dispoziţiile art. 27 din acelaşi ordin, ce prevăd expres şi limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, context în care, în dosarul penal deşi s-a dispus asupra culpei asiguratului, aceasta nu are autoritate de lucru judecat, astfel că cele evocate arată că există o contradicţie în cuprinsul considerentelor deciziei, iar instanţa trebuia să verifice aceste aspecte.
În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunţate se constată că soluţia pronunţată nu este susţinută de probele din dosar, instanţa de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinând că din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel, formându-şi convingerea în sensul soluţiei pronunţate nu a făcut o analiză judicioasă şi coroborată a întregului material probator administrat în cauză, sens în care se impune completarea probatoriului în vederea unei interpretări judicioase şi coroborate a întregului material probator administrat în raport de normele legale incidente, urmând ca celelalte critici evocate de părţi să fie analizate de către instanţa de trimitere.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanţii A.I. şi A.S.S. şi de pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii A.I. şi A.S.S. şi de pârâta SC A.T.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1064/2015. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
