ICCJ. Decizia nr. 1049/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1049/2015
Dosar nr. 6927/2/2014
Şedinţa publică din 22 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 10 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 47593/3/2012, reclamantul J.V.A. a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 şi a art. 169 din Legea nr. 262/2010, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute actele normative indicate şi la plata diferenţelor de pensie rezultate din neacordarea punctajelor suplimentare, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Prin sentinţa nr, 1609 din 13 februarie 2014 Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.
Prin Decizia nr. 5088 din 29 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de munca şi asigurări sociale, a respins, ca nefondaf, recursul reclamantului împotriva sentinţei mai sus arătate.
Împotriva acestei decizii, ta data de 18 noiembrie 2014, reclamantul Jiiăraşu Valeriu-Aurel a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul, secţiei a VIl a civile şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 69271212014, întemeiată în drept pe dispoziţiile art 322 pct. 2 C. proc. civ.
În motivare, revizuentul a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerat, respectiv, instanţa de recurs nu a dezlegat problema de drept supusă judecăţii, nu a îndreptat greşelile instanţe de fond, care a schimbat conţinutul alin. (1) cu cel al alin. (4) din art. 2 - Anexa la H.G. nr. 1550/2004, excluzându-I pe revizuient de la drepturile ce i se cuvin legal.
De asemenea, s-au nesocotit dispoziţiile legale incidente în materîe,întrucât revizuentul nu a beneficiat de condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special nici la stabilirea drepturilor de pensie în anul 1996, nici la recalcularea pensiei în anul 2011.
Instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut, motivat cu dovezile probatorii administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi a nesocotit dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1550/2004 în care se precizează că stagiul complet de cotizare utilizat îa determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în munca prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie şi nu vechimea în muncă necesară prevăzută de acte normative cu caracter special, conform alin. 4 din acelaşi articol.
Nu s-a ţinut seama de dispoziţiile Deciziei nr. 274 din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea Constituţională, care a statuat neconstituţionalitatea art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, a menţinut (1) din Constituţia României, art. 169 alin. (2) fiind constatat neconstituţionaî şi-a încetat efectele juridice de la data de 01 septembrie 2013, dată de la care nu va mai putea fi aplicat de instanţele judecătoreşti celor îndreptăţiţi să beneficieze de creşterea punctajului suplimentar conform dispoziţiilor art. 169 alin. (1).
Prin Decizia nr. 341 din 29 ianuarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reţinând că hotărârea supusă căii extraordinare de atac nu evocă fondul, respectiv, în recurs, nu s-a reţinut o altă stare de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, nici nu s-a realizat aplicarea altor dispoziţii legale în afara celor incidente la împrejurările de fapt deja stabilite şi nu s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Împotriva Deciziei de recurs nr. 5088 din 29 octombrie 2914 a Curţii de Apel, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat calea de atac intitulată „apel" reclamantul J.V.A., fără a încadra în drept demersul judiciar.
În susţinerea căii de atac, după expunerea situaţiei de fapt dedusă judecăţii în fond, reclamantul a arătat că în cauză s-a procedat la o greşită interpretare a acteior normative incidente privind încadrarea activităţii desfăşurate de acesta în locuri încadrate în grupele superioare de muncă I şi II anterior datei de 1 aprilie 2001, eă în recurs au fost luate în considerare exclusiv apărările formulate de intimată prin întâmpinare, fiind înlăturate, în mod nejustificat, apărările proprii,, iar în revizuire, aceasta nici măcar nu a depus întâmpinare.
Instanţa de recurs nu a analizat decât modul de soluţionare a excepţiei prevăzută de art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, fără a evoca fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
Motivarea instanţei de recurs este greşită, Legea nr. 3/1977 fiind clasificată greşit ca fiind un act normativ cu caracter special.
De asemenea, instanţa de recurs nu a luat în considerare toate probatorlile administrate, actele normative incidente şi nu a procedat la remedierea erorilor săvârşite de către prima instanţă, aspect ce impunea trimiterea cauzei spre rejudecare ori judecarea fondului de către Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând cauza în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în Ioc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
În conformitate eu prevederile art. 299 coroborate eu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate eu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile alîor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
În speţă, Decizia nr. 5088 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. 47593/3/2012, este o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de a mai fi atacată eu recurs, întrucât prin aceasta s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant J.V.A. împotriva sentinţei nr. 1609 din 13 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 47593/3/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
În aceste condiţii şi faţă de dispoziţiile legale anterior citate, cum decizia menţionată este irevocabilă, rezultă ca împotriva sa nu se mai poale exercita o atare cale de atac.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, potrivit căreia nimănui nu-i este îngăduit a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac, respectiv, nimeni nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul J.V.A. împotriva Deciziei nr. 5088 din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 47593/3/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2015. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1051/2015. Civil → |
|---|
