ICCJ. Decizia nr. 1053/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1053/2015
Dosar nr. 896/1/2015
Şedinţa publică din 22 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 martie 2015 pe rolul Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 896/1/2015, revizuentul C.I.C. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe, arătând că va depune motivele cererii ulterior motivării hotărârii supuse căii extraordinare de atac.
Prin motivele de revizuire depuse la data de 5 aprilie 2015, revizuentul a indicat ca temei juridic al cererii dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ., şi a arătat, în principal, că Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție (prin care s-a stabilit că suma de bani ce se cuvine revizuentului a fost dată cu titlu de cost de expropriere în baza art. 28 şi urm. din Legea nr. 33/1994) este contrară Deciziei nr. 35/A/2002 a Curţii de Apel Alba lulia rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 3789/2003 (prin care s-a stabilit că suma de bani ce se cuvine revizuentului şi antecesorilor acestuia reprezintă despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art 998-999 C. civ.).
Contrarietatea rezidă în aceea că Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție contrazice ceea ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 3789/2003 a aceleiaşi instanţe, respectiv, faptul ca temeiul despăgubirilor îl reprezintă răspunderea civilă delictuală.
Referitor la căzui de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, şi anume, deşi reţine că pârâtul C. a invocat prescripţia dreptului de a cere prestaţia tabulară, nu a fost analizată această excepţie sub motivul că nu a fost invocată cu respectarea dreptului la apărare ai părţii adverse, căreia nu i s-a dat posibilitatea să pună concluzii cu privire la aceasta.
Susţine că prescripţia dreptului material la acţiune a fost invocată şi în faza apelului, dar având în vedere că apelul reclamantului a fost respins, pârâtul nu avea interes să atace respectiva hotărâre pe motivul neanalizărîi excepţiei invocate, sens în care nu se poate reţine că invocarea excepţiei s~a realizat direct în recurs, cu nerespectarea dreptului la apărare al părţii adverse.
Pe de altă parte, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie absolută ce putea fi invocată oricând, chiar în recurs, astfel încât instanţa de judecată avea obligaţia de a o pune în discuţia părţilor, iar soluţia adoptată ar fi trebuit să fie aceea a repunerii pe rol a cauzei pentru discutarea excepţiei, iar nu înlăturarea unei atare solicitări
La data de 15 aprilie 2015 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de madmisibiiitate a cererii de revizuire, nefiind întrunite cerinţele legale de aplicare nici a cazului de revizuire menţionat la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., dar nici cel consacrat la pct. 2 al aceleiaşi norme. Intimata a solictat acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară raportat ta aspectele de fond ale cererii, înalta Curte constată armatoarele:
Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri ramase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei instanţe de recurs atunci când evocă fondul „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Textul legal vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supus judecăţii şi ceea ce s-a pronunţat de către instanţa de judecată, deşi nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunţat deşi s-a cerut (minus petita) ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie o aplicare a principiului disponibilităţii şi a principiului consacrat de art. 129 alin. final din acelaşi cod, conform cărora instanţa are obligaţia de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii cu respectarea cadrului procesual fixat de părţi.
Revizuentul susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a cere prestaţia tabulară invocată de această parte prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor pe fond.
Sintagma „lucru cerut" din conţinutul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se referă însă numai la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii, adică la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvenţionala sau de alţi întervenienţi din proces, în cererile lor.
O atare interpretare a fost dată şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 492 din 19 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 340 din 17 mai 2011, când, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitatea a noţiunii de „lucru cerut' din cuprinsul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a reţinut că „prin lucru cerut se înţelege orice cerere principală, accesorie sau incidentală care a fixat cadrul litigiului, a determinat limitele acestuia şi a stabilit, obiectul pricinii deduse judecăţii".
Excepţia prescripţiei dreptului de a cere prestaţia tabulară, astfel cum a fost formulată, constituie un mijloc procedural de apărare, iar nu o cerere prin care să se deducă judecăţii pretenţii concrete, în timp ce notele scrise pe care părţile le formulează în dosar pot conţine argumente subsumate criticilor deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs ori apărărilor invocate prin întâmpinare, neavând însă aptitudinea de a fixa cadru! legal aî judecăţii, în general, dar nici măcar pe cei al judecăţii de recurs.
Astfel fiind, nepronunţarea instanţei de recurs asupra unei apărări a părţii, fie îmbrăcând aceasta şi forma unei excepţii de prescripţie a dreptului de a introduce o acţiune - în speţă, cea în prestaţie tabulară - nu se înscrie în ipoteza de aplicare a normei legale ce reglementează cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire având acest temei legai apare ca fiind inadmisibilă.
In ceea ee priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privitor ia contrari etatea Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosar nr. 4784/278/2008** faţă de Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosar nr. 554/2002, se apreciază, de asemenea, că nu sunt întrunite cerinţele legale de aplicare a acestui caz de revizuire.
Prin Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Alba lulia s-a statuat că valoarea terenului expropriat de la reclamantul C.I.C. corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi că este neîntemeiată critica pârâtei Exploatarea Minieră Lupeni legată de neexplicitarea dispozitivului hotărârii de fond cu privire ia ce înseamnă despăgubiri civile, deoarece acest lucru se regăseşte în motivarea sentinţei, Apelul pârâtei a fost admis doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile, fiind menţinute în rest celelalte dispoziţii având ca obiect rectificări de carte funciară şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Această decizie a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 3789 din 03 octombrie 2003 pronunţată de instanţa supremă în Dosar nr. 2629/2002, urmare a respingerii recursului formulat de reclamanţii C. împotriva deciziei anterior menţionate.
Prin Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. 4784/278/2008** s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei Exploatarea Minieră Lupeni asupra terenului în suprafaţă de 13.416,86 mp pentru care în procesul în care s-a pronunţat Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Alba lulia, reclamanta fusese obligată la despăgubiri către numiţii Cărpinean, reclamanţi în acel proces.
în opinia revizuentutui contrarietatea hotărârilor mai sus menţionate rezidă în aceea că prin Decizia nr. 35/A/2002 a Curţii de Apel Alba lulia s-a stabilit că suma de bani cuvenită revizuentului reprezintă despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., iar prin Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi s-a stabilit că aceeaşi sumă de bani a fost dată cu titlu de cost de expropriere în baza prevederilor art. 28 şi urm. din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior menţionat presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între litigiile finalizate prin hotărârile pretins contrare. Din raţiunea reglementării acestui caz special de revizuire se deduce că, de asemenea, o altă condiţie de aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie faptul de a nu se fi discutat şi verificat, în cel de-al doilea litigiu, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţată în cel dintâi litigiu, întrucât într-un astfel de caz revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-ar transforma într-un recurs deghizat împotriva dezlegărilor date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către instanţa din cel de-al doilea litigiu.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".
În acest sens, tripla identitate ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Faţă de cele arătate în precedent, Înalta Curte constată că în cauză, pe de o parte, nu este îndeplinită tripla identitate (părţi, obiect, cauză), în sensul că hotărârile presupus a fi contrare, sunt date în dosare având obiecte diferite respectiv, Decizia nr. 35/A din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Alba lulia a fost pronunţată într-o cauză având ca obiect rectificare carte funciară şi acordare despăgubiri pentru un teren asupra căruia se exercita exploatare minieră, iar Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi este pronunţată într-o cauză având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care în cauza precedentă s-au acordat despăgubiri.
Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerinţa ca în cel de-al doilea proces, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, dintre cele pretins a fi contrare, să nu fi fost discutată sau analizată, obsevându-se sub acest aspect că natura juridică a acţiunii ce a tăcut obiectul Dosarului nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara, temeiul juridic al acesteia şi, implicit, titlul cu care s-a stabilit că SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni datorează numiţilor C.l.C. şi C.R. despăgubirile în cuantum de 1.076.680.747 lei, la plata cărora a fost obligată prin Decizia nr. 35A/2012 a Curţii de Apel Alba lulia, rămasă irevocabilă, au constituit argumente de respingere a apelului declarat de complexul energetic împotriva Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în cel de-al doilea litigiu (nr. 4784/278/2008*),finalizat prin Decizia nr. 565/2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Astfel fiind, se constată că recursul declarat de SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni împotriva Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba-lulia a pus în discuţie chiar aceste aspecte, criticându-se, prin mai multe argumente, interpretarea dată de instanţa de apel naturii juridice a acţiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5411/2000 al Tribunalului Hunedoara şi temeiurilor de drept ce au stat la baza soluţionării acesteia, susţinându-se, în esenţă, că respectiva acţiune nu a fost una Întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (art. 998-999 C. civ.), ci pe prevederile Legii nr. 33/1994, temei de drept indicat expres prin precizarea de acţiune chiar de reclamanţii-persoane fizice din respectivul dosar, doar cu totul subsidiar, în măsura în care instanţele nu ar aprecia ca fiind întrunite condiţiile Legii nr. 33/1994 solicitându-se de către aceştia aplicarea prevederilor art. 998-999 C. civ.
Învestită cu dezlegarea acestor chestiuni prin recursul declarat împotriva Deciziei de apel nr. 12/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut, aşadar, de statuat tocmai asupra naturii juridice a acţiunii ce a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 3789/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, asupra temeiurilor legale pe care aceasta s-a întemeiat şi în care a fost rezolvată şi, implicit, inclusiv asupra titlului cu care SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni o fost obligată să plătească despăgubiri numiţilor C.l.C. şi C.R. . Aceste statuări au fost făcute plecându-se chiar de la dezlegările irevocabile şi intrate în puterea lucrului judecat regăsite în Deciziile nr. 35/A/2002 a Curţii de Apel Alba lulia şi nr. 3789/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, pe baza cărora Înalta Curte a concluzionat, pronunţând Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015, că obiectul celui dintâi cereri de chemare în judecată disputate între părţi a constat „în pretenţia de a fi obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, a casei de locuit, a anexelor gospodăreşti şi a recoltelor agricole/pomi fructiferi, obiect identic cu cel al unei cereri de acordare a unei sume de bani ca urmare a exproprierii^, suma acordată persoanelor fizice în acel litigiu reprezentând „eontraprestaţia cedării dreptului de proprietate, iar nu cea a încălcării doar a unui atribut al acesteia, aceasta fiind modalitatea de reparaţie, a prejudiciului constând în efectuarea exploatării subsolului cu deteriorarea iremediabilă, conform expertizelor, a construcţiilor şi terenului, înainte de finalizarea procedurii exproprierii"
Aşadar, Înalta Curte a dezlegat toate aceste aspecte, pe baza cărora a stabilit - „urmare a procedurii exproprierii imobilului în cauză, finalizată prin plata despăgubirilor cuvenite către pârâţii C.l.C. şi C.R., evaluate conform art. 26 din Legea nr. 33/1994"- existenţa în patrimoniul reclamantului SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în baza art, 28 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, valorificând în cel de-al doilea proces autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti despre care se susţine prin prezenta cerere de revizuire că hotărârea sa, Decizia nr. 565 din 24 februarie 2015, o încalcă. Or, astfel fiind, întrucât soluţia conţinută de Decizia nr. 565/2015 se sprijină pe chiar dezlegările jurisdicţionale ale Deciziilor nr. 35/A/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia şi nr. 3789/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se dovedeşte a fi inadmisibilă şi pentru acest motiv.
Aceasta întrucât, obstacolul în a obţine soluţionarea favorabilă a căii extraordinare de atac îl constituie chiar autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri care a tranşat deja chestiunea ce se supune dezbaterii pe calea revizuirii.
Faţă de aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, şi va obliga revizuentul la plata, către intimatul SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni a sumei de 130 lei cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport, astfel cum au fost solicitate şt dovedite de către această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.I.C. împotriva Deciziei nr. 565 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă pe revizuent la plata, către intimatul SC C.E.H. SA-Exploatarea Minieră Lupeni, a sumei de 130 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă putrtică, astăzi, 22 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1052/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1054/2015. Civil → |
|---|
