ICCJ. Decizia nr. 116/2015. Civil. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 116/2015
Dosar nr. 436/36/2014
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 517 din 2 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanta a fost admis recursul formulat de reclamant C.F.M.S. - lichidator judiciar al debitoarei SC P.D.C. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 11 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 411/88/2012/a1**, în contradictoriu cu intimatul - pârât I.P. A fost modificată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator I.P.. A fost dispusă suportarea pasivului societar în cuantum de 24.547 lei reprezentând obligaţia debitoarei SC P.D.C. SRL iar sumele rezultate din executare vor intra în patrimoniul falitei şi vor fi destinate plăţii creanţelor.
În motivare, Curtea a reţinut că în respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi a principiului autorităţii de lucru judecat, în cursul rejudecării cauzei de către judecătorul-sindic al Tribunalului Tulcea, acesta a avut de cercetat dacă sunt întrunite elementele răspunderii civile materiale a fostului administrator statutar I.P., prin analiza faptei reglementate la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, în ceea ce priveşte ipotezele de "ţinere a unei contabilităţi fictive sau neconforme legii, ori a provocării dispariţiei unor documente contabile".
Pentru a fi antrenată răspunderea materială a fostului membru al organelor de conducere ale debitoarei SC P.D.C. SRL este necesar a fi întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei făptuitorului, a unei legături de cauzalitate şi a unui prejudiciu.
Lichidatorul judiciar al societăţii debitoarei a identificat în raportul privind cauzele şi împrejurările care au determinat insolvenţa persoanei aflată sub incidenţa Legii nr. 85/2006, ca şi cauze ale aplicării acestei legi asupra respectivei entităţi juridice, neţinerea evidenţei contabile conform legii, fapt ce a condus la consecinţa apariţiei insolvabilităţii SC P.D.C. SRL.
Potrivit adresei de la prezentul dosar, societatea falită nu a depus la organul fiscal bilanţurile contabile de la data înfiinţării acestei societăţi, respectiv 2006, până la data dizolvării, în anul 2009.
Pentru această încălcare a dispoziţiilor legale privind depunerea documentelor contabile la organul fiscal competent, societatea în cauză a fost amendată contravenţional, fiind astfel dovedită, fără îndoială, existenţa faptei reglementate de art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, în forma ţinerii unei contabilităţi neconforme legii.
Este de observat că intimatul-pârât I.P. nu a probat în contra afirmaţiilor lichidatorului judiciar C.F.M.S., deşi sarcina probei îi revenea, dat fiind faptul pozitiv pe care acesta avea interesul să îl dovedească, acela al existenţei documentaţiei contabile a societăţii la care era administrator conform prevederilor legale.
În privinţa prejudiciului, acesta este reprezentat prin sumele înscrise în tabelul definitiv de creanţe al societăţii debitoarei, iar vinovăţia cerută pentru antrenarea răspunderii civile delictuale poate fi manifestată chiar şi sub forma celei mai uşoare culpe, fără a fi necesar să existe doar sub forma intenţiei.
Referitor la condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, Curtea a reţinut că este probată şi această cerinţă, cât timp intimatul pârât, în îndeplinirea mandatului său de administrator statutar al debitoarei, a fost amendat contravenţional de către Garda Financiară pentru nereguli în ţinerea contabilităţii acestei societăţi comerciale, iar ignorarea de către acesta cu bună ştiinţă a prevederilor legii contabilităţii, prin efectuarea de retrageri de sume din patrimoniul societar fără a fi evidenţiate în documentele justificative ale entităţii pe care o administra, determină concluzia unei conduite asumate de a acţiona contrar legii, cu consecinţe în planul relaţiilor economice şi fiscale, ce au determinat inexistenţa plăţilor scadente şi a îndeplinirii obligaţiilor la bugetul de stat.
Prin urmare, acest comportament al intimatului-pârât se impune a fi sancţionat, prin atragerea răspunderii sale materiale, pentru fapte prevăzută la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, pentru ţinerea contabilităţii contrar normelor legale şi lipsa unor documente contabile din categoria celor a căror existenţă faptică era imperios cerută de art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Împotriva acestei decizii a formulat cererea de revizuire I.P. întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii se arată că instanţa, respectiv Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat de două ori în sensul admiterii recursului revizuentului respectiv casarea hotărârilor Tribunalului Tulcea şi trimiterea acestora spre rejudecare, apoi s-a pronunţat contrar la data de 2 iulie 2014 prin Decizia nr. 759.
Astfel, C.F.M.S. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva revizuentului întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit. d) din Legea insolvenţei. Cererea a fost admisă iar împotriva încheierii din data de 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 411/88/2012/a1 revizuentul a declarat recurs. Curtea de Apel Constanţa la data de 3 decembrie 2012 prin Decizia nr. 1422 a admis recursul casând încheierea prin care revizuentul a fost obligat la plata pasivului debitoarei şi a trimis-o spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii personale a revizuentului C.F.M.S. a completat probatoriul precizând cererea în sensul invocării incidenţei art. 138 lit. a) şi e ori, susţine revizuentul, cu toate că a invocat în principal tardivitatea cererii de chemare în judecată pe aceste litere precum şi actele depuse în probaţiune după încheierea fazei probatorii, instanţa a nesocotit aceste prevederi, respingând excepţia.
Tribunalul Tulcea a admis acţiunea reclamantului prin Sentinţa civilă nr. 2849 din 31 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 411/88/2012/a1*.
Împotriva acestei sentinţe revizuentul a formulat recurs care a fost admis şi trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe. în rejudecare, Tribunalul Tulcea a suspendat judecarea cauzei în vederea stabilirii pasivului debitoarei. Ulterior valorificării bunurilor acţiunea a fost repusă pe rol iar prin Sentinţa nr. 759 din 11 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 411/88/2012/a1** a fost respinsă cererea reclamantului ca nefondată.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva criticilor formulate, constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.
În susţinerea cererii, revizuentul face trimitere la soluţiile pronunţate de instanţe în acelaşi dosar, în diverse cicluri procesuale.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi şi având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
În speţă, nu se poate reţine existenţa unor hotărâri potrivnice în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci este vorba de hotărâri pronunţate în faze procesuale diferite şi care, prin raportare la stadiul procesual la care au fost adoptate, nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de faţă vizează hotărâri pronunţate în acelaşi dosar, deci nu se înscriu în cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 322.7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul I.P. împotriva Deciziei nr. 517 din 2 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2164/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
