ICCJ. Decizia nr. 43/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 43/2015
Dosar nr. 721/44/2013
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin cererea din 27 august 2007 la Curtea de Arbitraj Braşov SC C.M. SRL Bucureşti a chemat în judecată C.M.I. Dr. B.C. pentru pretenţii în sumă de 270.963,35 euro reprezentând 20.959,68 euro preţ neachitat, 200.798,24 euro penalităţi de întârziere, 550,43 euro beneficiu nerealizat şi penalităţi de întârziere aferente.
A solicitat şi obligarea pârâtului la restituirea aparatului ecograf închiriat prin contractul de leasing nr. x/2002.
Prin Hotărârea Arbitrală 35 din 7 noiembrie 2007 cauza a fost declinată la Tribunalul Vrancea şi a fost înregistrată la nr. 3847/91/2007.
Pârâtul a făcut precizări la întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei care decurge din nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă şi a arătat că este de acord cu restituirea aparatului ecograf.
SC R.C. SRL Braşov a formulat cerere de intervenţie în nume propriu şi a solicitat restituirea aparatului ecograf sau plata contravalorii acestuia, cerere care a fost admiră în principiu.
La termenul din 13 mai 2009 s-a luat act de renunţarea reclamantului la penalităţile de întârziere.
Prin sentinţa civilă 160 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă din 20 februarie 2006 şi s-a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
S-a admis cererea de intervenţie în nume propriu a intervenientei SC R.C. SRL şi s-a dispus restituirea către aceasta a aparatului ecograf.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 16/ A din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.
Prin Decizia nr. 88 din 12 ianuarie 2011 a Î.C.C.J s-a admis recursul declarat de SC C.M. SRL Bucureşti, s-a modificat decizia din apel, s-a desfiinţat sentinţa tribunalului Vrancea şi s-a trimis cauza în rejudecare la acelaşi tribunal, având în vedere valabilitatea contractului de cesiune de creanţă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la acelaşi număr.
La termenul din 28 iunie 2011 reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata ratelor neachitate şi a penalităţilor de întârziere şi renunţă la beneficiul nerealizat.
Pârâta s-a înscris în fals cu privire la actul adiţional din 2 martie 2006, factura fiscală din 9 martie 2006 şi chitanţa din 9 martie 2006, înscrisuri pe care reclamanta Ie-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost suspendată până la 10 octombrie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 45 din 8 mai 2013 Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC R.C. SRL Braşov pentru lipsă calitate procesuală activă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.M. SRL Bucureşti împotriva pârâtului Cabinet Dr. B.C.
A fost obligat pârâtul să-i restituie reclamantului ecograful staţionar care face obiectul contractului de leasing nr. x/2002.
A fost obligat pârâtul la 11.931 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că având în vedere valabilitatea contractului de cesiune urmează să se constate neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârât.
În ce priveşte pe intervenienta SC R.C. SRL Braşov, având în vedere că aceasta a cesionat dreptul său de proprietate către reclamantă urmează să se constate că aceasta nu are calitate procesuală activă în cererea de intervenţie.
Pe fondul cauzei faţă de concluziile expertizei efectuate de expert B.V. sub aspect aspectul preţului închirierii s-a constatat că acesta nu este cert, lichid şi exigibil, pretenţiile reclamantei nefiind dovedite.
Din contractul de leasing nu a rezultat chiria lunară, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat doar în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate a contractului de cesiune şi nu în legătură cu temeinicia pretenţiilor reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta SC C.M. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru
La data de 22 noiembrie 2013 Cabinetul Medical Individual Dr. B.C. a formulat o cerere de aderare la apelul formulat de reclamantă potrivit dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ.
Cererea de aderare la apel s-a considerat a fi făcută până la prima zi de înfăţişare prin încheierea din 29 ianuarie 2014 în Dosarul nr. 721/44/2013 al Curţii de Apel Galaţi.
În această cerere s-a invocat faptul că pârâtul C.M.I. Dr. B.C. nu poate fi obligat nici la restituirea ecografului, nici la plata vreunei chirii sau penalităţi, întrucât contractul de leasing nr. x/2002 este lovit de nulitate absolută ca urmare a încălcării de către SC R.C. SRL Braşov a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Prin decizia civilă nr. 77/A din 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei şi a fost respins ca tardiv apelul declarat de intervenientul în nume propriu SC R.C. SRL Braşov prin lichidator C.L.S.
Având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile din contractul de cesiune, care la rândul său se sprijină pe contractul de leasing este evident că nici acest contract nu poate produce efecte conform principiului că nulitatea actului principal determină nulitatea şi a actului subsecvent.
La data de 29 ianuarie 2014 prin apelul intervenientului în nume propriu SC R.C. SRL Braşov prin lichidator C.L.S. se susţine cererea de aderare la apel potrivit căreia contractului de cesiune de creanţă este lovit de nulitate absolută pentru motive ivite ulterior pronunţării deciziei Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nr. 88 din 12 februarie 2011.
Faţă de data comunicării sentinţei de fond apelată, respectiv 22 mai 2013 aşa cum rezultă din dovada de la fila 87 Dosar nr. 3847/91/2007 al Tribunalului Vrancea, apelul declarat de intervenient este tardiv, peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantă aşa cum corect a reţinut instanţa de fond înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 88 din 12 ianuarie 2011 a stabilit că respectivul contract de cesiune de creanţă din 20 februarie 2006 conţine în mod neechivoc şi neinterpretabil denumirea sa, calitatea părţilor semnatare, natura drepturilor şi obligaţiilor la care se referă şi întemeierea în drept a acestui a acestui contract numit reglementat de dispoziţiilor art. 1391-1398 C. civ.
S-a reţinut că din contractul de leasing nu rezultă chiria lunară, astfel acest capăt de cerere pretins în rejudecare după pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiat.
Calculul făcut de apelantă este aleatoriu şi nu se bazează pe concluziile expertizei contabile cum eronat se susţine în motivele de apel.
Este adevărat că expertiza contabilă efectuată de expert B.V. stabileşte că în perioada septembrie 2002 - iulie 2006 pârâtul a achitat către SC R.C. SRL Braşov suma de 11.800 lei echivalentul a 30.789,95 euro, în 20 februarie 2006 se cesionează o creanţă de 30.256,65 euro preţ şi penalităţi, dar în condiţiile în care din contractul de leasing nu rezultă fără dubiu preţul închirierii, iar la 1 iulie 2005 a expirat termenul de închiriere.
Cât priveşte penalităţile de întârziere în mod corect s-a reţinut că prin înscrisul depus la dosar la 30 aprilie 2009 reclamanta a declarat că renunţă la acestea şi nu achită taxa de timbru şi timbru judiciar, împrejurare de care s-a luat act prin încheierea din 13 mai 2009.
Invocarea faptului că renunţarea nu s-a făcut de către titularul dreptului nu are suport, câtă vreme există notele de şedinţă din 30 aprilie 2009 a SC C.M. SRL în Dosar nr. 3867/91/2007, prin care se solicită expres acest lucru (cu ştampila societăţii) note de şedinţă de care s-a luat act prin încheierea din 13 mai 2009 în acel dosar.
În ceea ce priveşte aderarea la apel a cabinetului Medical Individual Dr. B.C. instanţa de apel a reţinut că:
Invocarea nulităţii contractului de leasing nr. nr. x/2002 ca urmare a încălcării de către SC R.C. SRL Braşov a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă este în contradicţie cu ceea ce a statuat definitiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 88 din 12 ianuarie 2011 şi anume că în mod greşit s-a constatat nulitatea contractului de cesiune încheiat la 20 februarie 2006.
Cronologia încheierii acestor acte juridice şi soluţia pronunţată de instanţa supremă nu poate duce la concluzia nulităţii absolute a contractului de leasing nr. x/2002, chiar dacă se susţine existenţa unor motive ulterioare consacrate printr-o hotărâre judecătorească care nu este prezentată instanţei.
De altfel, chiar intervenienta în nume propriu SC R.C. SRL Braşov a susţinut doar nulitatea contractului de cesiune de creanţă încheiat cu recurenta, nu şi a contractului de leasing nr. nr. x/2002 nefiind de acord cu motivarea din cererea de aderare la apel şi aducând ca argument şi faptul că el a fost confirmat tacit prin executarea parţială de către Cabinet Dr. B.C.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta şi pârâtul au declarat recurs.
Prin recursul declarat de reclamantă, se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv suma datorată de pârâtă cu titlu de chirie pentru folosirea aparatului ecograf staţionar L. 500 - 2D este vădit eronată, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 969, art. 977, art. 981 şi art. 982 C. civ. în acest sens, recurenta invocă ceea ce a stabilit expertul B.V. în expertiza contabilă efectuată în cauză. în opinia acestei recurente, suma datorată este de 53.874 euro (657 euro lunar x 82 luni), pentru perioada în care a fost încheiat contractul de leasing nr. x/2002, respectiv 3 ani începând cu data de 1 iulie 2002.
În consecinţă, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a Deciziei civile nr. 77/A din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi şi, în rejudecare, admiterea apelului reclamantei, în sensul obligării pârâtului şi la plata sumei de 51.238 euro în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând contravaloarea/preţul aparatului ecograf L. 500-2D şi la plata sumei de 16.737 euro reprezentând penalităţi, la cursul de schimb BNR din ziua efectuării plaţii.
Prin recursul declarat de pârâtă, se susţine că hotărârea este nemotivată şi este contrară legii, invocând ca temei de drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta arată că instanţa de apel nu a analizat motivul de apel prin care a invocat nulitatea absolută a contractului de leasing nr. nr. x/2002 pentru încălcarea principiului specialităţii. In opinia recurentei, prin decizia de îndrumare a instanţei supreme, nu s-a examinat valabilitatea contractului de leasing, ci doar a cesiunii de creanţă, pe baza unor acte prezentate de societatea reclamantă în recurs, acte care ulterior au fost constatate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani ca fiind false şi anulate de instanţa de judecată prin admiterea acţiunii promovată de parchet în acest sens.
De asemenea, recurenta susţine că, instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat în nici un mod cu privire la existenţa sentinţei din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Focşani, rămasă irevocabilă - în Dosarul nr. 8081/231/2012 - prin care a fost admisă acţiunea promovată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani ca fiind false, instanţa anterioară rezumându-se să afirme, fără prezentarea argumentelor juridice, că această hotărâre judecătorească nu poate conduce la concluzia nulităţii contractului de leasing.
Instanţa de apel, în virtutea rolului activ, avea obligaţia să pună în vedere apelantei SC C.M. SRL să depună acele hotărâri care aveau incidenţă în ceea ce priveşte soluţia din apel.
De asemenea, instanţa de apel nu a analizat motivul de apel din care rezulta nulitatea contractului de cesiune de creanţă, nu numai pentru faptul că actele care demonstrau plata preţului au fost anulate ca fiind false ulterior Deciziei nr. 88/2011 a I.C.C.J., dar şi pentru motivul că acest contract a fost încheiat în perioada dintre dizolvarea societăţii SC R.C. SRL şi intrarea acesteia în faliment, cu încălcarea dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă susţine că:
a) - contractual de leasing nr. x/2002 intervenit între SC R.C. SRL şi pârât este lovit de nulitate absolută ca urmare a încălcării de către SC R.C. SRL a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Conform înregistrărilor de la registrul comerţului (fila 207) capitalul social al SC R.C. SRL la înfiinţare a fost de 2.000.000 lei ROL majorat abia în anul 2005 la 13.370 lei RON.
Faţă de cele de mai sus rezultă în mod evident că SC R.C. SRL a încheiat un contract de leasing pentru care nu avea dreptul în mod legal, încălcând în acest fel principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, sancţiunea fiind nulitatea absolută expresă prevăzută de lege.
Nu este lipsit de relevanţă faptul că SC R.C. SRL nu a făcut nici o dovadă că a înregistrat în evidenţele sale contractul de leasing.
Nu este lipsit de relevanţă că această societate, aflată în faliment, a refuzat să predea lichidatorului desemnat de instanţă actele societăţii, motiv pentru care s-a formulat şi plângere penală (a se vedea adresa din 12 februarie 2010 a SC C.L.I. SRL).
În mod eronat instanţa a reţinut că motivele invocate nu atrag nulitatea absolută.
Încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută.
Având în vedere că reclamanta SC C.M. SRL îşi întemeiază pretenţiile decurgând din contractul de cesiune, care la rândul său se sprijină pe contractul de leasing, este evident că nici acest contract nu poate produce efecte, conform principiilor : nulitatea actului principal determină nulitatea şi a actului subsecvent şi că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are.
b). - Contractul de cesiune de creanţă este lovit de nulitate absolută, pentru motive ivite sau descoperite ulterior pronunţării deciziei I.C.C.J. nr. 88 din 12 februarie 2011.
Decizia I.C.C.J. nr. 88/2011 a avut în vedere actele prezentate de SC C.M. SRL în faţa înaltei Curţi: actul adiţional 1/ A din 2 martie 2006, factura fiscală din 9 martie 2006 şi chitanţa din 9 martie 2006, cu care C.M. făcea dovada plăţii parţiale a preţului; în raport de această sentinţă, C.M. nu poate dovedi plata vreunui preţ pentru dobândirea creanţei şi a dreptului de proprietate asupra ecografului de la SC R.N.C. SRL.
Pe de altă parte, din elementele ulterioare ale cauzei rezultă încheierea contractului de cesiune de creanţă în perioada dintre dizolvarea societăţii cedente SC R.C. SRL şi intrarea acesteia în faliment în procedură simplificată.
Acest act este încheiat la data de 20 februarie 2006.
Din cuprinsul sentinţei civile 694/ SIND din 9 septembrie 2008 prin care s-a deschis procedura falimentului simplificat al SC R.C. SRL în Dosarul nr. 239/F/2004 al Tribunalului Braşov rezultă că debitoarea era dizolvată anterior formulării cererii introductive (dosarul fiind înregistrat în anul 2004).
Conform art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 din momentul dizolvării administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. Conform art. 233 alin. (4) societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiile lichidării până la terminarea acestora.
Ulterior, prin sentinţa din 24 octombrie 2012 a Judecătoriei Focşani rămasă irevocabilă (dos.8081/231/2012) a fost admisă acţiunea promovată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi au fost anulate aceste acte ca fiind false.
Probabil şi contractul de cesiune din 20.02,2006 este unul fals nefiind înregistrat în contabilitatea SC R.C. SRL.
Instanţa de fond precum şi cea de apel nu analizează această hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen invocă nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Înalta Curte examinând cererea de recurs formulată de reclamantă, din perspectiva criticilor invocate şi reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. impun sub sancţiunea nulităţii, respectarea unor exigenţe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
În cauza de faţă, recurenta - reclamantă SC C.M. SRL Galaţi invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă în motivarea acestuia, după cum se poate observa, reclamantă invocă aspecte de netemeinicie cu referire la suma achitată de pârâtă în considerarea raportului de expertiză contabilă efectuată de expert B.V., care tind spre o reapreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrare în cauză, ceea ce exclude controlul judiciar al deciziei atacate în calea de atac a recursului.
Astfel, după cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurenta se raportează la expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, dezvoltarea acestora reprezentând aspecte care readuc în discuţie reaprecierea situaţiei de fapt deja stabilită şi reaprecierea probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în cererea de recurs, înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate şi nu conţine argumentele de drept aduse în sprijinul ei.
Altfel spus, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a greşelilor săvârşite de instanţă în raport de dispoziţiile legale incidente şi a unor contraargumente la aprecierile şi constatările instanţei.
Practic, aşa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, critici de netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză şi o restabilire a situaţiei de fapt, deşi se referă la aplicarea greşită a legii, lipsa motivării deciziei atacate şi a rolului active al instanţei.
Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situaţie în care se va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta - reclamantă SC C.M. SRL Galaţi nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantă, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Cabinet Medical Individual Dr. B.C.
Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale invocate, înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, deoarece invocarea nulităţii contractului de leasing nr. nr. x/2002 ca urmare a încălcării de către SC R.C. SRL Braşov a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă este în contradicţie cu ceea ce a statuat definitiv înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 88 din 12 ianuarie 2011 şi anume că în mod greşit s-a constatat nulitatea contractului de cesiune încheiat la 20 februarie 2006. De altfel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei instanţei supreme, că în mod greşit s-a constatat că nulitatea contractului de cesiune încheiat la data de 20 februarie 2006 între reclamantă şi intervenientă şi de asemenea, în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, dat fiind că aceasta - contrar reţinute de cele două instanţe - are calitatea procesuală active. Prin urmare, sub toate aceste aspecte, în considerarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., nu mai pot fi puse în discuţie şi spre analiză.
De aceea, criticile formulate de această recurentă cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale invocate, înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, pe de o parte, iar pe de altă parte recurenta este nemulţumită de soluţia pronunţată în apel, argumentele aduse în susţinerea recursului nu îşi au un suport logico-juridic; pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu va mai examina celeilalte critici, neavând relevanţă juridică.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondată, deoarece, instanţa de apel în virtutea rolului său activ şi cu respectarea rigorilor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a analizat pricina sub toate aspectele, aşa încât nu i se poate reproşa nepronunţarea asupra unor chestiuni pretinse de recurenta - pârâtă. Concluzionând, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală în limitele cu care a fost învestită, astfel încât hotărârea atacată este la adăpost.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Cabinet Dr. B.C. împotriva Deciziei civile nr. 77/ A din 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanta SC C.M. SRL Galaţi împotriva Deciziei civile nr. 77/ A din 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Cabinet Dr. B.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1957/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 116/2015. Civil. Alte cereri. Revizuire -... → |
|---|
