ICCJ. Decizia nr. 1957/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1957/2015
Dosar nr. 181/1/2015
Şedinţa publică din 30 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii Ţ.A., Ţ.C. şi Ţ.C.A. au chemat în judecată pe pârâţii T.V., T.I., T.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună, în urma comparării titlurilor de proprietate, obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, Bucureşti.
Urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr,21960 din 9 noiembrie 2010, în raport de art. 2 pct. î lit. h) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 982 din 19 mai 2011 a respins excepţia inadmisibilității acţiunii şi excepţia netimbrării acţiunii. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii Ţ.A., Ţ.C. şi Ţ.C.A. în contradictoriu cu pârâţii T.V., T.I. şi T.M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, In esenţă, având în vedere Decizia nr. 33/2008 dată în recursul în interesul legii, precum şi hotărârea pilot pronunţată de Curtea Europeană în cauza Măria Atanasiu şi alţii contra României, că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a bunului ci doar la acordarea de despăgubiri, în condiţiile în care aceştia au parcurs procedura prevăzută de Legea specială nr. 10/2001 şi faţă de faptul că titlul pârâţilor, reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, nu a fost anulat, iar valabilitatea acestuia şi examinarea bunei credinţe a cumpărătorilor nu mai pot fi puse în discuţie, respectivele aspecte fiind dezbătute irevocabil prin Decizia civilă nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 111/ A din 3 aprilie 2014, a constatat perimate apelurile declarate de reclamanţii Ţ.C.A., Ţ.R.A. şi Ţ.C. împotriva sentinţei tribunalului. A respins cererea de repunere pe rol formulată de apelantul - reclamant Ţ.C.A., ca rămasă tară obiect.
În raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că ambele cereri care vizau redeschiderea judecăţii depuse de reclamantul Ţ.C.A., din 18 iunie 2013 şi 26 septembrie 2013, au fost formulate după împlinirea termenului de 1 an de la data suspendării (8 mai 2012) şi deci după intervenirea de drept a perimării.
Prin Decizia civilă nr. 2908 din 29 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Ţ.C. împotriva Deciziei nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Cât priveşte „apelul ” declarat de reclamant împotriva încheierii din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apei, se observă că aceasta reprezintă practicaua Hotărârii recurate nr. 111/ A din 3 aprilie 2034, care face corp comun eu decizia, astfel că urmează regimul juridic al căii de atac formulate împotriva deciziei recurate, neputând ti atacată separat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, decizia atacată a fost pronunţată în apel la data de 3 aprilie 2014.
Decizia recurată, prin care s-au constatat perimate apelurile reclamanţilor, putea fi atacată în termenul prevăzut de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare”.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.
Or, în speţă, cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apei Bucureşti la data de 8 mai 2014, după expirarea termenului de 5 zile de [a pronunţarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ. şi care se împlinea ia 9 aprilie 2014.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civila, Ia data de 14 ianuarie 2015 sub nr. 181/1/2015, contestatorul Ţ.C.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 pronunţată de această instanţă în Dosar nr. 2559/1/2014.
Contestatorul a criticat decizia din perspectiva în care, în mod greşii, instanţa a respins ca tardiv recursul.
În susţinerea acestei critici a arătat că Înalta Curte era învestită şi cu verificarea legalităţii încheierii din 03 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, încheiere împotriva căreia a declarat calea de atac a apelului în faţa acestei din urmă instanţe. Pe cale de consecinţă, susţine că şi recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost declarat în termen.
De asemenea, contestatorul critică decizia şi din perspectiva în care în mod greşit s-a reţinui că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 împiedică exercitarea unei acţiuni în revendicare de drept comun având ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, Bucureşti, preluat în mod abuziv de Primăria Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi de către intimaţii T.V., T.I., Ţ.C., Ţ.A.R., T.M.
Cererea nu a fost încadrată în drept.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Carte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dală cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare ia competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În înţelesul textelor de lege menţionate, care reglementează contestaţia în anulare, se constată că această cale extraordinară de atac poate fi primită numai in situaţia îndeplinirii cerinţelor expres determinate.
În cauză, prin decizia atacată, s-a respins, ca tardiv, recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Analizând motivele contestaţiei în anulare formulate de contestator, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile învederate nu se încadrează în motivele de contestaţie în anulare strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale mai sus redate.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea privitoare la faptul că prin exercitarea căii de atac intitulate „apel” împotriva încheierii din 03 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost declarat în termen, contestatorul pune în discuţie chestiuni legate-de aplicarea şi interpretarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor legale referitoare la căile de atac ce pot II exercitate împotriva încheierilor premergătoare pronunţării deciziilor, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 282 C. proc. civ. şi de momentul de la care acesta începe să curgă.
Or, aceste chestiuni privesc modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, care exced cadrului procesual al contestaţiei în anulare, nefiind vorba de o eroare materială care să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Referitor la susţinerea privitoare la faptul că în mod greşit s-a reţinut de către instanţă că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 împiedică exercitarea unei acţiuni în revendicare de drept comun având ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, Bucureşti, preluat în mod abuziv de Primăria Municipiului Bucureşti. SC H.N. SA şi de către intimaţii T.V., T.I., Ţ.C., Ţ.A.R., T.M., Înalta Curte constată că acestea reprezintă o critica de fond asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat, dat fiind soluţia dată, de admitere a excepţiei tardivităţii, ca excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, care împiedică analiza pe fond a cererii.
Prin admiterea excepţiei tardivităţii cererii de recurs, instanţa nu mai putea să facă o analiză pe fond a criticilor de nelegalitate invocate, devreme ce legiuitorul, prin dispoziţiile procedurale, a impus părţilor o anumită conduită în exercitarea căilor de atac, prin stabilirea unor termene legale imperative în care partea este îndrituită să îşi exercite drepturile procesuale, sub sancţiunea decăderii, aşa cum prevede art. 103 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează sa respingă contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.C.A. împotriva Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2559/1/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.C.A. împotriva Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2559/1/2014.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1828/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 43/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
