ICCJ. Decizia nr. 1138/2015. Civil

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1138/2015

Dosar nr. 2266/280/2012

Şedinţa publică din 29 aprilie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia civilă, sub nr. 2266/280/2012, reclamanta A.M.F.F.P.P. Piteşti, prin reprezentant dr. S.I., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 555, 557 alin. (1) şi (2) C. civ., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Argeş, obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Piteşti, Bv. I.C. Brătianu, ce cuprinde spaţiile de deservire situate la parterul şi mezaninul blocurilor, aşa cum au fost dotate cu mobilier şi aparatură medicală de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a dobândit în proprietate spaţiile revendicate conform Dispoziţiei nr. 162 din 23 decembrie 1998 a Consiliului Judeţean Argeş, menţinută prin Decizia nr. 1247/R/2009 a Curţii de Apel Piteşti-Secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar sumele de bani necesare lucrărilor de construire şi dotare a spaţiilor au fost achitate exclusiv din salariile medicilor.

Prin sentinţa nr. 4841 din 10 mai 2012 Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., raportat la valoarea imobilului revendicat astfel cum a fost evaluat de către instanţă pe baza valorilor furnizate de parte, respectiv, la suma de 3.135.500 lei.

Prin sentinţa nr. 18 din 22 ianuarie 2014, Tribunalul Argeş-Secţia civilă a respins acţiunea reclamantei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a prevalat în acţiunea introdusă de Dispoziţia nr. 162/1998 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, despre care a susţinut că reprezintă titlul său de proprietate şi îi justifică dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.

Despre imobilul revendicat, respectiv clădirea Policlinicii 2, a afirmat că aceasta a fost construită în perioada 1979-1982, iar după finalizare construcţia a fost atribuită D.S. Argeş, astfel că în perioada anterioară desfiinţării Policlinica cu Plată nu avea personalitate juridică fiind o unitate sanitară a D.S. Argeş.

Reclamanta şi-a sprijinit pretenţiile şi pe Convenţia nr. 123 din 05 ianuarie 1978 care reprezintă un acord de principiu încheiat între I.J.G.C.L. Argeş şi Policlinica cu plată în ceea ce priveşte condiţia de realizare şi întocmire a lucrărilor şi instalaţiilor clădirii.

După încheierea convenţiei, activitatea Policlinicii cu plată s-a desfăşurat prin abrogarea H.C.M. nr. 560/1970.

Cu privire la Dispoziţia nr. 162/1998, invocată ca titlu de proprietate de către reclamantă, s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7161/280/2011 că recurenta - reclamanta din prezent a susţinut în mod neîntemeiat că imobilul în litigiu nu ar fi făcut parte din domeniul public al statului, deşi prin H.G. nr. 640/2002 unitatea spitalicească a trecut din domeniul public al statului şi din A.M.S. în domeniul public al Judeţului Argeş şi în Administrarea Consiliului Judeţean Argeş.

A fost calificată ca nefondată şi susţinerea recurentei în sensul că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Piteşti, din înscrisurile depuse rezultând că policlinica a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat (sub forma de proprietate socialistă a întregului popor) în administrarea D.S. Argeş, modificarea titularului dreptului de proprietate prin H.G. nr. 640/2002 fiind realizată în condiţiile legii.

Referitor la Dispoziţia nr. 162/23 decembrie 1998, emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dispoziţie prin care reclamanta susţine că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, aceasta nu reprezintă un titlul de proprietate, iar emitentul dispoziţiilor nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate al unui bun proprietate publică.

Din întreg probatoriul administrat în cauză Policlinica cu Plată nu a făcut dovada că a dobândit în proprietate imobilul în litigiu, prin urmare Dispoziţia nr. 162/1998 nu reprezintă titlul de proprietate, de asemenea nu s-a făcut dovada cu documente legale din care să rezulte că s-au constituit fondurile necesare executării lucrărilor de investiţii cu privire la proiectul cu finalizare.

Întrucât imobilul în litigiu se afla în domeniul public al statului, prin H.G. nr. 640/2002, Policlinica Spitalului Judeţean Argeş a fost transmisă, alături de alte unităţi spitaliceşti din domeniul public al statului şi din A.M.S.F., în domeniul public al Judeţului Argeş şi în administrarea Consiliului Judeţean Argeş.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A.M.F.F.P.P. Piteşti prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:

- hotărârea atacată este nelegală întrucât calea de atac împotriva hotărârii date de prima instanţă este apelul şi nu recursul, cum greşit judecătorul fondului a trecut în dispozitivul sentinţei, invocându-se în drept dispoziţiile art. 282 teza a II-a C. proc. civ.;

- sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică întrucât s-a reţinut o situaţie de fapt greşită, înlăturându-se fără temei elementele de probă ce confirmă dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu trecându-se cu uşurinţă peste autoritatea de lucru judecat ce rezultă din hotărârile judecătoreşti anterioare, cu privire la acelaşi imobil. În mod greşit prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu ar fi făcut parte din domeniul public al statului, deoarece acesta nu s-a construit din fondurile statului, ci din fondurile proprii ale medicilor din Municipiul Piteşti, în sumă totală de 9.870.540 lei, în perioada 1974 - 1978. S-a susţinut în continuare că au fost depuse la dosar actul de proprietate reprezentat de Dispoziţia nr. 162/1968, emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş şi Convenţia nr. 123 din 05 ianuarie 1978, încheiată cu fostul I.J.G.C.L. Argeş, prin care Policlinica cu Plată Piteşti a dobândit calitatea de beneficiară de spaţii de deservire, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S. Judeţene Argeş, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Piteşti a unui plan de investiţii în sumă de 9.870.540 lei, precum şi procesul verbal din 09 decembrie 1998, prin care se atestă că Policlinica, înainte de desfiinţarea sa, începând cu data de 01 ianuarie 1978 avea finanţarea asigurată;

- sentinţa este nelegală deoarece în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, (Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă), s-a statuat că Dispoziţia nr. 162/1998, împreună cu documentaţia întocmită de Consiliului Judeţean Argeş, valorează titlul de proprietate al Policlinicii cu Plată Piteşti, asupra spaţiilor de deservire situate în Piteşti, la parterul şi mezaninul blocurilor. Aceste înscrisuri doveditoare nu au fost înlăturate prin alte dovezi de aceeaşi forţă probantă, astfel că reclamanta a dovedit pe deplin dreptul de proprietate asupra spaţiilor de deservire al Policlinicii cu Plată Piteşti, dreptul de dispoziţie fiind confirmat prin Dispoziţia reclamată nr. 162/1998;

- prin H.G. nr. 640/2002, imobilul în litigiu a trecut din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţului Argeş şi în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, dar această situaţie nu confirmă un transfer legal al dreptului de proprietate al imobilului în litigiu, în patrimoniul statului sau al Judeţului Argeş, ca unitate administrativ teritorială, aşa cum eronat s-a reţinut în hotărârea atacată.

În susţinerea acestei din urmă critici, s-a arătat că prin Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat ca fiind „valabilă şi legală” Dispoziţia nr. 162/1998, în care s-a constatat dreptul de proprietate al Policlinicii cu Plată Piteşti, asupra imobilului în litigiu, aspect care trebuia avut în vedere, în mod prioritar, în procedura pendinte.

Cu referire la calea de atac promovată, instanţa de apel a constatat că, în baza principiilor fundamentale ale procesului civil, calea de atac izvorăşte din lege, astfel încât aceasta a fost apreciată ca fiind apel în baza dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

Prin Decizia nr. 1330 din 22 decembrie 2014 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul a constatat că titlul invocat de reclamantă, constând în Dispoziţia nr. 162 din 23 decembrie 1998, emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, nu reprezintă un titlu valabil câtă vreme emitentul ei - preşedintele Consiliului Judeţean Argeş - nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun, proprietate publică, această apreciere având ca bază modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a statua diferit.

Referitor la faptul că prin Decizia nr. 1247/R/Cont din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a statuat în mod irevocabil asupra legalităţii Dispoziţiei nr. 162 din 23 decembrie 1998 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, s-a reţinut că în respectivul litigiu a fost analizată legalitatea acestui act administrativ din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă, precum şi a efectelor produse pe plan administrativ de H.G. nr. 640/2002. S-a arătat însă că acea analiză făcută de instanţa de contencios administrativ nu constituie un impediment pentru declanşarea şi judecarea litigiului pendinte, câtă vreme se solicită o comparare a titlurilor pe care le deţin părţile litigante în cadrul unei acţiuni în revendicare. Obiectul diferit al celor două acţiuni a fost reţinut şi de instanţa fondului, fapt ce rezultă din expunerea argumentelor pertinente privind respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta-reclamantă solicită a se statua asupra regimului juridic al imobilului, respectiv dacă acesta a făcut parte din domeniul public al statului, deoarece acest imobil - potrivit susţinerilor reclamantei - „nu s-a construit din fondurile statului, ci din fondurile proprii ale medicilor din Municipiul Piteşti”, fiind în proprietatea reclamantei.

S-a observat că această din urmă problemă de drept a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în prezenta cauză este uşurată sarcina probării validităţii acestui pretins titlu de proprietate invocat de către reclamantă.

Plecând de la cele două funcţii procesuale pe care le îndeplineşte instituţia autorităţii de lucru judecat, de excepţie şi de prezumţie, şi de la condiţiile diferite în care acestea se manifestă, s-a arătat că funcţia de prezumţie este cea care intervine în cauză cu referire la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Reglementarea puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti, prezumţia neîmpiedicând judecarea celui de-al doilea proces, ci uşurând sarcina probaţiunii prin aceea că aduce în faţa instanţei dezlegări ale unor raporturi juridice realizate în judecăţi anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Aşadar, plecând de la dezlegările irevocabile regăsite în Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 pronunţată de Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de apel a reţinut că modificarea titularului dreptului de proprietate publică prin H.G. nr. 640 din 28 iunie 2002 s-a făcut în mod legal, în timp ce Dispoziţia nr. 162 din 23 decembrie 1998, emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, prin care reclamanta susţine că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, nu reprezintă un titlu de proprietate întrucât emitentul dispoziţiei nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la un bun aflat în domeniul public al Judeţului Argeş şi în administrarea Consiliului Judeţean Argeş.

Totodată, este neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Piteşti, întrucât întreg ansamblul probator administrat în cauză confirmă împrejurarea că policlinica a fost construită în anii 1979-1982 de către stat, când forma de proprietate la acel moment era aceea de proprietate socialistă a întregului popor, imobilul aparţinând domeniul public al statului aflat în administrarea D.S. Argeş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 9 C. proc. civ., reclamanta A.M.F.F.P.P. Piteşti, formulând următoarele critici:

- Reţinând că în cauză operează puterea de lucru judecat în forma prezumţiei, instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a mai pune în discuţie natura juridică a titlului invocat de către reclamantă, în virtutea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

- Instanţele anterioare au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 480-481 C. civ. în raport de probele administrate în cauză din care rezultă că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spaţiilor revendicate.

În acest sens se invocă Dispoziţia nr. 162/1998 despre care se arată că în mod greşit s-a reţinut că nu constituie titlu valabil de proprietate al reclamantei în condiţiile în care aceasta nu a fost desfiinţată, fiind consfinţită prin două hotărâri judecătoreşti depuse la dosarul cauzei (sentinţa nr. 34/C din 23 martie 1999 - ce confirmă legalitatea şi valabilitatea actului administrativ în cauză şi Decizia nr. 1247/R/Cont din 19 noiembrie 2009 - prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că revocarea şi anularea dispoziţiei nu mai este posibilă, ambele hotărâri fiind pronunţate de Curtea de Apel Piteşti).

Recurenta-reclamantă mai arată că faţă de dispoziţia sus menţionată nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât nu s-a făcut dovada triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză între litigiul în care aceasta a fost pronunţată şi litigiul de faţă.

Recurenta-reclamantă invocă documentaţia întocmită de Consiliul Judeţean Argeş pe baza căreia această autoritate a emis avizul din 16 decembrie 1998 prin care a propus emiterea deciziei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra spaţiilor de deservire, în favoarea Policlinicii cu plată, Convenţia nr. 123 din 05 ianuarie 1978, încheiată cu fostul I.J.G.C.L. Argeş, prin care Policlinica cu Plată Piteşti a dobândit calitatea de beneficiară de spaţii de deservire, Decizia nr. 233 din 23 iunie 1978 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular Judeţean Argeş, de aprobare a proiectului de execuţie a investiţie, autorizaţia din 23 iunie 1978 pentru executarea de lucrări, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S. Judeţene Argeş, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Piteşti a unui plan de investiţii în sumă de 9.870.540 lei, precum şi procesul verbal din 09 decembrie 1998, prin care se atestă că Policlinica, înainte de desfiinţarea sa, începând cu data de 01 ianuarie 1978 avea finanţarea asigurată.

Recurenta-reclamantă susţine că a dobândit dreptul de proprietate prin Convenţia nr. 123/05 ianuarie 1978 în baza căreia a fost emisă dispoziţia nr. 162/1998, iar pârâtul nu a combătut dovezile care confirmă că fondurile alocate pentru construcţia spaţiilor de deservire au aparţinut Policlinicii cu Plată, provenind din sumele de bani reţinute medicilor lunar pe ştatul de plată.

- Reţinând că imobilul în litigiu nu s-ar fi aflat în patrimoniul Policlinicii cu Plată Piteşti, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Contrar întregului ansamblu probator al cauzei, instanţa de apel a constatat că Policlinica cu Plată a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, deşi înscrisurile doveditoare emise chiar de Consiliul Judeţean Argeş confirmă că imobilul în litigiu a fost construit exclusiv din fondurile Policlinicii cu Plată, care a achitat şi contravaloarea terenurilor expropriate pe care s-a construit imobilul, nefiind făcută finanţarea de către stat pentru această investiţie.

- Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate motivele de apel invocate împotriva sentinţei nr. 18 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel nu a răspuns criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii de atac, stabilindu-se doar că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, iar Dispoziţia nr. 162/1998 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş nu poate constitui titlu de proprietate, fără să se facă vreo referire la dovezile existente la dosarul cauzei.

Recurenta-reclamantă mai arată că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că operează prezumţia puterii de lucru judecat raportat la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.

Instanţa de apel nu s-a referit la existenţa puterii lucrului judecat în raport de hotărârile judecătoreşti anterioare, prin care s-a statuat în mod irevocabil că Dispoziţia nr. 162/1998 nu a fost desfiinţată, fiind valabilă, respectiv, sentinţa nr. 34/C din 23 martie 1999 şi Decizia nr. 1247/R/Cont din 19 noiembrie 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.

Reţinând că în cauză operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat privind calitatea de proprietar a recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a mai analizat niciun motiv de apel, soluţionând apelul pe excepţia puterii de lucru judecat fără a intra în cercetarea fondului, situaţie care impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de apel a reţinut greşit că reclamanta ar mai fi intentat alte acţiuni cu acelaşi obiect, întrucât din toate hotărârile judecătoreşti depuse la dosar rezultă că nu a existat identitate de obiect, iar această acţiune reprezintă primul demers judiciar prin care se urmăreşte revendicarea imobilului în litigiu, sens în care nu poate opera puterea de lucru judecat.

În mod greşit s-a reţinut că Policlinica cu Plată a aparţinut domeniului public al statului aflat în administrarea D.S. Argeş conform H.G. nr. 640 din 20 iunie 2002, când de fapt nu a operat vreun transfer al dreptului de proprietate de la Policlinica cu Plată către domeniul public al statului, imobilul în litigiu nefiind construit din fondul de stat.

La data de 31 martie 2015 s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât Consiliul Judeţean Argeş prin care s-a invocat excepţia netimbrării recursului declarat, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi că în rezolvarea litigiului instanţa de apel s-a raportat atât la Decizia 1247 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, cât şi la Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a aceleiaşi instanţe, ale cărei dezlegări irevocabile au fost reţinute deoarece s-a constatat că vizau chiar chestiunile litigioase din prezenta cauză. Faptul că Dispoziţia nr. 162/1998 nu a fost revocată sau desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească nu înseamnă că aceasta se bucură şi de eficienţă juridică, în condiţiile în care emitentul său nu avea puterea de a constitui sau transmite dreptul de proprietate asupra unui imobil aflat în domeniul public al statului.

La 14 aprilie 2015 recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea intimatei.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat în considerarea argumentelor ce succed.

În mod greşit susţine recurenta că instanţa de apel ar fi soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, limitându-se să reţină că în cauză operează puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Într-adevăr, în soluţionarea prezentului litigiu dedus judecăţii, având ca obiect revendicare imobiliară, instanţele de fond (aşadar, inclusiv instanţa de apel) au valorificat efectul pozitiv au autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatând că aspectele de dezlegat - ce constituiau argumente ale pretenţiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată - au primit deja o soluţionare în litigiul anterior purtat între aceleaşi părţi. Prin aceasta nu se poate spune că procesul ar fi fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, similar situaţiei în care instanţa ar fi valorificat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterior pronunţate între aceleaşi părţi, în manifestarea sa de excepţie procesuală. Dimpotrivă, procesul a fost soluţionat pe fondul său, asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, cu reţinerea şi observarea modului în care, în celălalt litigiu, aceleaşi chestiuni litigioase - cele privitoare la regimul juridic al imobilului revendicat şi la efectele juridice ale actului juridic invocat drept titlu de către reclamantă - au fost rezolvate, aceasta, dată fiind autoritatea de lucru judecat cu care hotărârea instanţei de contencios administrativ se impune părţilor şi nevoia de ordine şi stabilitate juridică, deziderate sociale asigurate inclusiv prin evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti cărora le dă expresie acest important atribut al hotărârii instanţei judecătoreşti (autoritatea sau puterea de lucru judecat).

Nici critica de interpretare şi aplicare greşită de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 480-481C. civ. nu este fondată, observându-se că soluţia litigiului nu a fost impusă ca rezultat al interpretării ori aplicării acestor dispoziţii legale.

Întrucât prin acţiunea sa în revendicare, reclamanta a dedus judecăţii în prezenta cauză situaţii juridice care făcuseră deja obiectul cenzurii instanţelor judecătoreşti în litigiul de contencios administrativ purtat anterior între aceleaşi părţi, ce a fost soluţionat irevocabil prin pronunţarea Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de fond au procedat corect evaluând pretenţiile reclamantei plecând de la dezlegările jurisdicţionale irevocabile regăsite în amintita hotărâre judecătorească. Nu era necesară pentru aceasta, după cum greşit susţine recurenta, regăsirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigiul în care respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunţată şi litigiul de faţă, întrucât întrunirea acestei condiţii este necesară atunci când se pune în valoare funcţia negativă a lucrului judecat, aceea de excepţie procesuală care se opune aducerii în faţa instanţelor judecătoreşti, pentru a doua oară, a aceluiaşi litigiu soluţionat deja irevocabil între (aceleaşi) părţi.

Or, raportându-se la dezlegările irevocabile regăsite în Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată între aceleaşi părţi în litigiul având ca obiect anularea H.G. nr. 640/2002 (ce a transferat bunul imobil litigios din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Argeş), instanţele de fond ce au soluţionat acţiunea în revendicare de faţă au valorificat funcţia pozitivă a lucrului judecat.

Aceasta presupune ca, în pofida obiectelor diferite a două litigii purtate între aceleaşi părţi, chestiunile litigioase ale acestora să fie identice, parţial identice sau aflate în legătură, astfel că dezlegările jurisdicţionale aduse acestora prin hotărârea din primul litigiu, intrate în puterea lucrului judecat, se vor impune ca atare şi celui de-al doilea proces, nemaiputând fi contrazise.

Astfel, sesizând corect că ceea ce s-a pus în discuţie prin cererea de chemare în judecată - prevalându-se de titlul de proprietate asupra imobilului revendicat, invocat ca fiind Decizia nr. 162/1998 a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, de modalitatea şi condiţiile edificării construcţiei revendicate, prin încheierea convenţiei din 5 ianuarie 1978 cu fostul I.J.G.C.L. Argeş şi prin asigurarea fondurilor necesare din contribuţiile lunare ale medicilor, care s-au ridicat la valoarea totală de 9.356.370 lei, iar nu din fondurile statului - a fost chiar regimul juridic al imobilului din Piteşti căruia reclamanta i-a negat apartenenţa la domeniul public al statului, respectiv al celui judeţean, şi reţinând că această chestiune litigioasă a fost deja lămurită în litigiul de contencios administrativ evocat anterior, în mod legal instanţa de apel a stabilit că dezlegările jurisdicţionale date tuturor acestor aspecte prin Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, nefiind permisă ori posibilă nici reluarea analizei lor în actualul proces de revendicare ce i-a succedat şi, cu atât mai puţin, dezlegarea lor contrară.

Prin urmare, de vreme ce prin respectiva hotărâre judecătorească s-a stabilit că „Dispoziţia nr. 162 din 23 decembrie 1998 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, prin care recurenta susţine că i s-ar fi constatat dreptul de proprietate asupra clădirii, aceasta nu reprezintă un titlu de proprietate, iar emitentul dispoziţiei nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică”, de bună seamă că aceasta nu putea fi valorificată cu succes, drept titlu de proprietate al reclamantei care să stea la baza admiterii acţiunii acesteia în revendicarea chiar a imobilului despre care s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, că a aparţinut dintotdeauna proprietăţii de stat, aşadar încă de la momentul edificării sale şi că aparţinea proprietăţii publice a statului la data emiterii pretinsului titlu de proprietate în favoarea reclamantei (Dispoziţia nr. 162/1998).

Împrejurarea că acţiunea de contencios administrativ având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 162/1998 introdusă de Prefectura Judeţului Argeş a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 34/C din 23 martie 1999 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă, pentru argumente de ordin formal, (depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea actului pentru contestarea sa de către prefect) şi că prin Decizia civilă nr. 1247/R din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a reţinut în mod irevocabil că atât revocarea, cât şi anularea aceluiaşi act administrativ nu mai sunt posibile, fiind depăşite termenele prevăzute în dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, nu este de natură să confere dispoziţiei în cauză efecte pe care, s-a stabilit tot pe cale jurisdicţională şi în mod irevocabil, că nu le poate avea. În alte cuvinte, faptul că nu a fost admisă o acţiune în anularea dispoziţiei nr. 162/1998, aceasta nefiind aşadar desfiinţată, nu conferă actului juridic în discuţie valoarea unui titlu de proprietate asupra imobilului revendicat atât timp cât, potrivit celor statuate prin Decizia civilă nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-secţia contencios administrativ, „emitentul dispoziţiei nu avea capacitatea juridică de a dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică”.

În sfârşit, actului juridic invocat drept titlu de proprietate de către recurentă nu-i putea fi recunoscută această valoare împotriva dezlegărilor irevocabile şi obligatorii pentru parte, ale aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, care i-a negat expres acest caracter.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că respingerea, ca fiind tardivă, a acţiunii în anularea Dispoziţiei nr. 162/1998, introduse de Prefectura Judeţului Argeş, prin sentinţa civilă nr. 34/C din 23 martie 1999 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă, ori anularea Dispoziţiei nr. 124 din 2 aprilie 2008 emisă tot de Prefectura Argeş (de revocare a dispoziţiei nr. 162/1998), prin Decizia nr. 1247/R din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, nu confirmă - după cum eronat a susţinut recurenta prin recursul său - stabilirea, cu autoritate de lucru judecat, a legalităţii şi valabilităţii Dispoziţiei nr. 162/1998 de vreme ce, pentru argumente de ordin procedural legate de nerespectarea termenelor de introducere a acţiunii în anularea actului administrativ de către prefect, în primul caz, ori legate de nerespectarea termenelor generale de contestare a actelor administrative prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 544/2004, în cel de-al doilea caz, o statuare din partea instanţelor judecătoreşti asupra legalităţii actului juridic în cauză nu a mai avut loc.

Prin urmare, neexistând, în niciuna din aceste acţiuni, statuări din partea organului jurisdicţional asupra legalităţii dispoziţiei nr. 162/1998, este inexistentă o putere a lucrului judecat asupra unui atare aspect, fiind lipsită de orice suport susţinerea recurentei în sensul că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (cele anterior evocate) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat legalitatea şi valabilitatea acestui act.

Singura consecinţă a soluţionării în felul arătat mai sus a acţiunii de anulare a Dispoziţiei nr. 162/1998, respectiv a celei de anulare a dispoziţiei ce o revoca, este aceea a existenţei sale ca act juridic valabil (în sensul de nedesfiinţat), dar care, în considerarea statuărilor din Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- secţia contencios administrativ, este inapt a produce efecte specifice unui real titlu de proprietate, respectiv de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului revendicat.

Înalta Curte reţine că, prin decizia supusă recursului, instanţa de apel a respectat toate aceste premise de analiză a actului juridic de care recurenta-reclamată s-a prevalat în acţiunea sa, pentru argumentele arătate fiind nejustificare criticile acesteia în sensul nereferirii instanţei de apel şi la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor prin care s-ar fi statuat asupra legalităţii şi valabilităţii Dispoziţiei nr. 162/1998.

Cât priveşte referirea recurentei la celelalte înscrisuri care, în opina sa, îi justifică deopotrivă dreptul de proprietate a cărui recunoaştere a solicitat-o prin acţiune - convenţia din 5 ianuarie 1978 încheiată cu fostul I.J.G.C.L. Argeş, Decizia nr. 233 din 23 iunie 1978 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular Judeţean Argeş, de aprobare a proiectului de execuţie a investiţie, autorizaţia din 23 iunie 1978 pentru executarea de lucrări, adresa din 30 ianuarie 1978 a D.S.J. Argeş, privind afectarea pentru Policlinica cu Plată Piteşti a unui plan de investiţii în sumă de 9.870.540 lei, precum şi procesul verbal din 09 decembrie 1998 - se reţine că acestea au fundamentat emiterea Dispoziţiei nr. 162/1998 a preşedintelui Consiliului Judeţean, invocat drept titlu de proprietate în actuala procedură, dar a cărui valoare de titlu de proprietate asupra imobilului din Piteşti, P+M nu a fost recunoscută, pentru motivele arătate, de către instanţa de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, aceleaşi înscrisuri invocate de actuala recurentă şi în Dosarul nr. 7161/280/2011 (în care a fost pronunţată Decizia nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) în susţinerea aceleiaşi teze a apartenenţei bunului imobil la domeniul privat al fostei Policlinici cu plată, urmare a edificării imobilului în cauză din fondurile proprii ale medicilor din municipiul Piteşti, în sumă totală de 9.870.540 lei, în perioada 1974-1978, au făcut, de asemenea, obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând că „este nefondată susţinerea recurentei că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Policlinicii cu plată Piteşti, din înscrisurile depuse rezultând că policlinica a fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, forma de proprietate a acestui bun la acea dată neputând fi decât aceea de proprietate socialistă a întregului popor, în administrarea Direcţiei Sanitare Argeş”

Cea de-a treia critică a recursului, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a evidenţiat interpretarea greşită dată de instanţa de apel „întregului ansamblu probator al cauzei”, ce a condus, în opinia recurentei, la extragerea unei concluzii greşite, contrară acestui probatoriu, în sensul că Policlinica cu plată ar fi fost construită în perioada 1979-1982 de către stat, deşi înscrisurile doveditoare emise chiar de Consiliul Judeţean Argeş confirmă că imobilul a fost construit exclusiv din fondurile Policlinicii cu Plată, care a achitat şi contravaloarea terenurilor expropriate pe care s-a construit imobilul, nefiind făcută finanţarea de către stat pentru această investiţie.

Sub aspect procedural, instanţa de recurs are în vedere că motivul legal de recurs consacrat prin dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. permite evidenţierea acelor greşeli de judecată săvârşite de instanţele de apel care constau în interpretarea greşită nu a înscrisurilor probatorii ale litigiului, ci ale actului juridic dedus judecăţii, în înţelesul său de „negotium iuris” (operaţiune juridică), atunci când instanţa schimbă natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. În alte cuvinte, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se pot corecta acele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce se concretizează în încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. - potrivit căruia convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante - ori a regulilor de interpretare a convenţiilor înscrise în C. civ.

Ceea ce s-a invocat însă prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de către recurenta-reclamantă a fost nu nesocotirea regulilor de interpretare a actelor juridice de către instanţa de apel, cu referire la un anume act juridic (în sensul de negotium iuris), ci stabilirea unei alte situaţii decât cea care, în opinia sa, rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Or, astfel explicitată, critica recurentei este inadmisibilă în recurs, neputându-se circumscrie nici temeiului legal indicat de parte - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - dar nici unui alt motiv legal de recurs întrucât, în esenţă, aceasta pune în discuţie interpretarea probelor de către instanţa de apel, aspect de netemeinicie a hotărârii incompatibil cu obiectul, structura şi funcţia recursului (restrânsă la verificarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii din apel).

Înalta Curte reţine şi că, prin această critică, recurenta-reclamantă nu face decât să nege dezlegarea jurisdicţională irevocabilă, ce i se impune cu puterea lucrului judecat, ca parte a procedurii în care a fost pronunţată Decizia nr. 5413 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce a statuat cea dintâi asupra acestor apărări ale sale, tranşând regimul juridic sub care s-a aflat bunul imobil litigios încă de la data edificării sale până în prezent. Aşadar, şi pentru acest al doilea motiv, critica invocată este inadmisibilă.

Este, de asemenea, nefondată critica recurentei ce a invocat aspectul nemotivării hotărârii atacate, pentru argumentul că aceasta nu răspunde motivelor de apel formulate împotriva hotărârii de primă instanţă. Instanţa de recurs constată că, dimpotrivă, prin considerentele sale, instanţa de apel nu doar că a răspuns motivelor de apel formulate care conţineau, toate, susţineri contrare dezlegărilor irevocabile ale Deciziei nr. 5412 din 16 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal - în sensul că imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, ci a fost construit din fondurile proprii ale medicilor din Piteşti, că Dispoziţia nr. 162/1998 a preşedintelui Consiliului Judeţean constituie titlul său de proprietate asupra bunului imobil, că prin H.G. nr. 640/2002 nu s-a realizat un transfer legal al dreptului de proprietate asupra clădirii în litigiu - dar a şi reţinut corect raţiunile care se opun statuării diferite asupra aceloraşi aspecte litigioase în actuala procedură, raţiuni regăsite în autoritatea sau puterea de lucru judecat a amintitei hotărâri judecătoreşti.

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu de avocat, în cuantum de 1.000 lei, diminuat de la suma de 4.000 lei, în considerarea muncii depuse şi complexităţii cauzei, a cărei soluţionare a avut loc la primul şi singurul termen de judecată acordat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.M.F.F.P.P. Piteşti împotriva Deciziei nr. 1330 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât Consiliul Judeţean Argeş cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, reduse conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1136/2015. Civil. Constatare nulitate act...		ICCJ. Decizia nr. 1143/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 1108/2015. Civil. Asigurări sociale. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1128/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1129/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1136/2015. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1143/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1161/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 1162/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Civil