ICCJ. Decizia nr. 1166/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1166/2015
Dosar nr. 6192/2/2012
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială sub nr. 18671/3/2010 reclamanta SC C.'79 P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul L.S.Ş. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA în echivalent RON la data plăţii (1 dolari SUA = 3,0306 RON la data de 14 aprilie 2010).
Prin Sentinţa comercială nr. 10651 din 9 noiembrie 2010, instanţa a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială sub nr. 18671/3/2010.
Prin Decizia comercială nr. 175 din 18 aprilie 2011 a fost respins ca nefondat apelul reclamantei, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SC C.'79 P. SRL, acesta fiind admis prin Decizia nr. 3544 din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 18671/3/2010, a fost modificată Decizia nr. 175 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 10651 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti pe care a anulat-o, trimiţând cauza spre judecare instanţei de fond.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială la data de 15 aprilie 2010 sub acelaşi număr de dosar.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2012 instanţa a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii şi, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 6298 din 10 mai 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 RON către pârât, reprezentând onorariul avocatului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Între reclamantă şi pârât s-a încheiat, la data de 1 martie 1999, Contractul de asociere în participaţiune având ca obiect exploatarea eficientă a spaţiului comercial situat în Bucureşti, Ansamblul Mărăşeşti, Tronson III, în suprafaţă de 194,97 mp, prin contribuţia comună a părţilor, contribuţie materializată în aducerea ca aport de către pârât a folosinţei spaţiului comercial anterior descris şi în aducerea ca aport de către reclamantă a lucrărilor de construire necesare amenajării şi punerii în funcţiune a spaţiului comercial, pe cheltuiala sa, cuantumul sumelor real cheltuite urmând a fi determinat după efectuarea lucrărilor, prin întocmirea unei expertize tehnice evaluatoare de către un expert tehnic autorizat. Părţile au fost de acord să recunoască valoarea investiţiei realizate, în cuantumul astfel stabilit.
Conform prevederilor art. X alin. (4) din Contractul de asociere în participaţiune, pârâtul s-a obligat să cumpere spaţiul de la proprietarul său în cazul în care va avea această posibilitate şi să vândă acest spaţiu către asociatul SC C.'79 P. SRL. În cazul în care pârâtul nu va respecta obligaţia asumată de a cumpăra spaţiul comercial, acesta va despăgubi reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA, ce va fi achitată în RON la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii, în maxim 30 de zile de la notificarea realizată de SC C.'79 P. SRL.
În condiţiile în care suma nu va fi achitată potrivit celor prevăzute în contract, pârâtul s-a obligat să plătească asociatului SC C.'79 P. SRL şi o penalitate de 1% din debit pentru fiecare zi de întârziere.
Părţile au mai stabilit că în cazul în care pârâtul va cumpăra spaţiul comercial de la proprietarul său, iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu îşi va respecta promisiunea de vânzare făcută asociatului SC C.'79 P.C. SRL, spaţiul comercial va intra, de drept, în proprietatea promitentului cumpărător care are obligaţia de a plăti preţul spaţiului comercial, preţ ce va fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârât cu proprietarul spaţiului.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, pârâtul a cumpărat spaţiul comercial situat în Bucureşti, str. N.T., sector 3 cu o suprafaţă utilă de 157,26 mp şi cota parte indiviză de teren (sub construcţie) de 22,71 mp.
Contractul de vânzare-cumpărare anterior menţionat a fost încheiat în baza Legii nr. 550/2002 astfel că, în conformitate cu art. 20 din lege şi art. 7 din contract, spaţiul nu putea fi înstrăinat timp de 3 ani de la data dobândirii.
Prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA cu titlu de despăgubire pentru nerespectarea de către pârât a obligaţiei de a-i vinde spaţiul comercial, considerând că voinţa părţilor în acest sens a fost exprimată prin art. X alin. 4 din contractul de asociere în participaţiune.
Reclamanta a invocat în susţinerea cererii sale prevederile art. X alin. (4) din care dispun că pârâtul s-a obligat să despăgubească reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA dacă nu va respecta obligaţia asumată de a cumpăra spaţiul comercial, în cazul în care va avea această posibilitate.
Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul şi-a îndeplinit această obligaţie cumpărând spaţiul comercial menţionat în contractul de asociere prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 293 din 5 aprilie 2004.
Această clauză nu poate fi interpretată în sensul arătat de reclamantă în acţiune şi anume, că intenţia părţilor a fost aceea de a stabili o sancţiune de 100.000 dolari SUA pentru pârât, în cazul nerespectării obligaţiei de a-i transmite reclamantei dreptul de proprietate asupra spaţiului, câtă vreme părţile au prevăzut o altă sancţiune în cazul refuzului pârâtului de a vinde spaţiul, respectiv intrarea de drept a acestuia în proprietatea reclamantei.
Este adevărat că pârâtul s-a obligat să cumpere spaţiul urmând să-l vândă reclamantei, însă din conţinutul clauzei invocate de reclamantă, rezultă în mod clar, că pârâtul s-a obligat la plata despăgubirii de 100.000 dolari SUA în situaţia în care nu va cumpăra spaţiul deşi va avea această posibilitate.
Într-o asemenea situaţie, ar fi existat riscul de a se pierde folosinţa spaţiului, ceea ce ar fi avut drept consecinţă încetarea contractului de asociere pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate (art. VII) şi pierderea de către reclamantă a profitului pe care l-ar fi putut obţine, reclamantei revenindu-i 95% din profitul net al asocierii.
Prin urmare, suma de 100.000 dolari SUA reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului pe care reclamanta l-ar fi suferit în cazul încetării pierderii folosinţei spaţiului din culpa pârâtului cu consecinţa încetării contractului de asociere.
Prin contractul de asociere în participaţiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părţile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spaţiul ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spaţiul.
În atare împrejurare, pentru a fi obligat pârâtul la plata daunelor-interese în sumă de 100.000 RON pretinse de reclamantă, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului respectiv: săvârşirea unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i transmite dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial la preţul la care l-a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, deşi acesta a fost notificat în acest sens.
Reclamanta, căreia îi revine sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., nu a dovedit însă prejudiciul pretins şi nici legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită săvârşită de pârât.
Deşi reclamanta a susţinut că a pus la dispoziţia pârâtului atât plata avansului cât şi a ratelor pentru ca acesta să cumpere spaţiul în discuţie, nu a depus la dosar niciun înscris doveditor al sumelor pretins achitate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel, reclamanta, solicitând, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii ca întemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC C. 79 P. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6298 din 10 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat şi a fost obligată apelanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că susţinerile apelantei conform cărora intenţia intimatului a fost aceea de a plaţi suma de 100.000 dolari SUA dacă nu va fi de acord să-i vândă spaţiul comercial nu sunt în concordanţă cu clauzele contractului încheiat de părţi. Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că potrivit celor stipulate în contractul de asociere în participaţiune intimatul nu datorează despăgubiri, întrucât apelanta nu a făcut dovada prejudiciului.
Din examinarea art. X din contract rezultă faptul că intimatul nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani apelantei în cazul în care nu va fi de acord să-i vândă spaţiul comercial. Prin art. X părţile au înţeles să prevadă mai multe obligaţii, fiecare dintre acestea având o sancţiune corelativă.
Astfel, prin art. X alin. (4) din contractul de asociere în participaţiune părţile au prevăzut că „în cazul în care d-l L.S.Ş. va avea posibilitatea să cumpere spaţiul comercial mai sus descris, acesta este de acord şi îşi asumă obligaţia să cumpere spaţiul de la proprietarul său şi să vândă la rândul său spaţiul către asociatul SC C. 79 P. SRL".
Cu titlu de sancţiune pentru nerespectarea acestei clauze părţile au prevăzut următoarele: „în cazul în care d-l L.S.Ş. nu va respecta obligaţia asumată de a cumpăra spaţiul comercial, este de acord să despăgubească SC C. 79 P. cu suma de 100.000 dolari SUA."; În cazul în care d-l L.S.Ş. cumpără spaţiul comercial de la proprietarul său iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu îşi respectă promisiunea de vânzare făcută SC C. 79 P. SRL părţile convin că spaţiul comercial intră de drept în proprietatea SC C. 79 P. SRL, care are obligaţia de a plăti preţul spaţiului comercial, preţ ce urmează a fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare - cumpărare încheiat de d-l L.S.Ş. şi proprietarul spaţiului comercial".
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că nu se poate interpreta că intenţia părţilor a fost aceea de a stabili o sancţiune de 100.000 dolari SUA pentru intimat în cazul nerespectării obligaţiei de a transmite apelantei dreptul de proprietate asupra spaţiului, întrucât părţile au prevăzut altă sancţiune în cazul refuzului intimatului de a vinde spaţiul, respectiv aceea ca spaţiul să intre de drept în proprietatea reclamantei. Suma de 100.000 dolari SUA reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului pe care apelanta l-ar fi suferit în cazul pierderii folosinţei spaţiului din culpa intimatului, cu consecinţa încetării contractului de asociere.
Curtea de apel a mai reţinut că apelanta a formulat o acţiune împotriva intimatului, solicitând instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea fiind respinsă cu motivarea că nu a existat consimţământul la vânzare al pârâtei L.S.A.
Susţinerile apelantei conform cărora „apare astfel un izvor de obligaţii distinct şi anume actul încălcării obligaţiei contractuale", iar prejudiciul constă şi în câştigul nerealizat - lucrum cessans înţelegând prin aceasta creşterea patrimonială pe care apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condiţiile normale ale circuitului civil", reprezintă apărări noi formulate pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. în calea de atac apelanta a invocat răspunderea delictuală, susţinând că obligaţia de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligaţia rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba.
Or, în faţa instanţei de fond apelanta a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 100.000 dolari SUA conform clauzei penale prevăzută de art. X alin. (4) din contractul de asociere în participaţiune, solicitând interpretarea acestei clauze în sensul intenţiei părţilor, susţinând că temeiul pretenţiilor sale îl reprezintă răspunderea contractuală, respectiv dispoziţiile art. 969 C. civ.
În mod corect prima instanţă a reţinut că pentru a se putea dispune obligarea intimatului la plata pretenţiilor formulate, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului, respectiv: săvârşirea unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Prin contractul de asociere în participaţiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părţile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spaţiul, ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spaţiul.
Este adevărat că intimatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a transmite apelantei dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial la preţul la care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, deşi acesta a fost notificat în acest sens.
Însă, apelanta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ, prejudiciul pretins şi nici legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită săvârşită de pârât.
De asemenea, deşi a susţinut că a pus la dispoziţia intimatului atât plata avansului cât şi a ratelor pentru ca acesta să cumpere spaţiul în discuţie, apelanta nu a depus la dosar niciun înscris doveditor al sumelor pretins achitate.
Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat şi în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. 79 P. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, iar pe fond admiterea acţiunii promovate de către reclamantă, ca întemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că în soluţionarea acţiunii în pretenţii şi ulterior a apelului formulat de către reclamantă, instanţa de fond cât şi cea de apel, în mod eronat au reţinut ca fiind neîntemeiată acţiunea, stabilind o nouă realitate juridică cu privire la contractul de asociere în participaţiune încheiat între cele două părţi.
Arată că părţile implicate în raportul juridic dedus judecaţii au încheiat la data de 1 martie 1999, un contract de asociere în participaţiune, în condiţiile art. 251 - 256 C. com. Prin contractul de asociere în participaţiune părţile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial (sub condiţia suspensivă a dobândirii acestuia în proprietate de către intimat) la acelaşi preţ de achiziţie a spaţiului.
Intenţia părţilor a fost aceea de a transmite proprietatea asupra spaţiului către reclamantă în termen de 10 zile de la momentul în care acest lucru era posibil, respectiv data de 15 aprilie 2010, fiind stabilită prin contract şi sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii de către intimatul-pârât, adică plata sumei de 100.000 dolari SUA.
Este adevărat că din interpretarea obligaţiilor contractuale reiese faptul că pârâtul-intimat s-a obligat să cumpere spaţiul urmând să-l vândă recurentei-reclamante cu acelaşi preţ de achiziţie, însă cum acest lucru nu s-a realizat, plata despăgubirii constând în 100.000 dolari SUA poate fi asimilată unei evaluări anticipate a prejudiciului pe care recurenta-reclamantă l-a suferit în cazul pierderii folosinţei spaţiului din vina intimatului-pârât.
În ceea ce priveşte motivarea instanţei de apel asupra aspectului că recurenta-reclamantă nu a dovedit conform art. 1169 C. civ., prejudiciul pretins şi nici legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită săvârşită de către intimatul-pârât, recurenta consideră că prin reţinerea acestor concluzii se îndepărtează în mod voit obligaţiile contractuale ale părţilor prevăzute clar în contractul de asociere în participaţiune.
Arată că prejudiciul rezultă din simpla neexecutare a contractului, art. X din contract având valoarea juridică a unei clauze penale. Intimatul nu şi-a manifestat intenţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al spaţiului în conformitate cu condiţiile stabilite prin contractul de asociere în participaţiune, ci a înţeles să facă o ofertă de vânzare prin majorarea preţului de achiziţie a spaţiului.
Răspunderea civilă contractuală a intimatului intervine pentru încălcarea unei obligaţii generale preexistente, aceea de a nu săvârşi fapte ilicite prejudiciabile. În speţă obligaţia preexistentă este aceea de a vinde spaţiul către apelantă cu aceeaşi sumă cu care a fost achiziţionat. Dacă această obligaţie nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător din culpa intimatului care şi-a prezentat oferta de vânzare la un preţ mult mai mare decât cel de achiziţie, s-a creat un prejudiciu, luând naştere obligaţia de reparare a acestui prejudiciu, prin angajarea răspunderii contractuale.
Această obligaţie de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligaţia rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba. Apare astfel un izvor de obligaţii distinct de contract şi anume, actul încălcării obligaţiei contractuale.
Obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei din contract este o prelungire a acesteia din urmă şi nu o obligaţie distinctă. Obligaţia de reparare a prejudiciului, adică executarea prin echivalent este o consecinţă legală a obligaţiei primare născută din contract.
Efectele obligaţiilor cuprind nu numai efectul principal al acestora, cât şi efecte accesorii, adică posibilitatea executării prin daune-interese, concretizată prin obligarea intimatului la plata către apelantă a sumei de 100.000 dolari SUA.
Prejudiciul poate consta nu numai în paguba efectiv suferită -„damnum emergens" - ci şi în câştigul nerealizat - „lucrum cessans", înţelegând prin aceasta creşterea patrimonială pe care apelanta ar fi dobândit-o în condiţiile normale ale circuitului civil dacă pârâtul ar fi executat obligaţia contractuală.
De asemenea, recurenta apreciază că însuşi contractul de asociere în participaţiune are valoarea juridică a unei clauze penale, întrucât clauza penală este clauza prin care părţile evaluează, anticipat şi prin apreciere, daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.
Or, arată recurenta, intimatul-pârât nu şi-a manifestat intenţia de a încheia cu recurenta-reclamantă contractul de vânzare-cumpărare al spaţiului comercial evocat, în conformitate cu condiţiile stabilite prin contractul de asociere în participaţiune, decât prin aceea că a înţeles să facă o ofertă de vânzare prin majorarea preţului de achiziţie a spaţiului, adică la preţul de 150.000 euro, fapt pentru care consideră că acesta şi-a încălcat obligaţiile contractuale asumate ce izvorăsc din contractul de asociere în participaţiune.
Recurenta-reclamantă a depus la data de 6 decembrie 2013 o cerere de modificare, completare şi precizare a recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., care nu va fi analizată întrucât nu a fost depusă în cadrul termenului procedural, fiind calificată drept note scrise, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.
Intimatul-pârât L.S.Ş. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare, completare şi precizare a recursului (excepţii soluţionate în practicaua deciziei).
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Un prim motiv de recurs vizează interpretarea eronată a prevederilor art. X alin. (4) din contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţi la data de 1 martie 1999, recurenta susţinând că intenţia vădită a părţilor în momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune, a fost aceea de a transmite ulterior achiziţionării, proprietatea asupra spaţiului către recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL, în termen de 10 zile de la momentul în care acest lucru era posibil, respectiv data de 15 aprilie 2010, fiind totodată stabilită prin contract şi sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii de către intimatul-pârât, adică plata sumei de 100.000 dolari SUA.
Interpretând această clauză în contextul obligaţiilor reciproce ale părţilor, instanţa de apel a apreciat corect că intenţia părţilor nu a fost aceea de a stabili o sancţiune de 100.000 dolari SUA pentru intimatul-pârât în cazul nerespectării obligaţiei de a transmite recurentei-reclamante dreptul de proprietate asupra spaţiului, întrucât părţile au prevăzut o altă sancţiune în cazul refuzului intimatului de a vinde spaţiul, respectiv aceea ca spaţiul să intre de drept în proprietatea reclamantei.
Aşadar, rezultă în mod clar din contract că intimatul-pârât s-a obligat să plătească suma de 100.000 dolari SUA în cazul în care nu va cumpăra spaţiul deşi va avea această posibilitate, suma de 100.000 dolari SUA, reprezentând, aşa cum cu justeţe au reţinut instanţele fondului, o evaluare anticipată a prejudiciului pe care reclamanta l-ar fi suferit în cazul pierderii folosinţei spaţiului din culpa pârâtului, cu consecinţa încetării contractului de asociere.
Prin urmare, din interpretarea art. X din contract - care prevede mai multe obligaţii, fiecare dintre acestea având o sancţiune corelativă - s-a constatat în mod corect că intimatul-pârât nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani reclamantei în cazul în care nu va fi de acord să-i vândă spaţiul comercial.
De altfel, instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a reţinut şi faptul că recurenta-reclamantă a formulat o acţiune împotriva pârâtului, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiune respinsă irevocabil întrucât nu a existat consimţământul soţiei pârâtului, L.S.A., cealaltă proprietară a spaţiului, pentru înstrăinare.
Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este clar, fiind vădit neîndoielnic, instanţa i-a schimbat natura sau înţelesul. Această ipoteză nu este însă prezentă în speţă, deoarece astfel cum s-a menţionat, înţelesul clauzei supuse interpretării nu a fost denaturată, situaţie în care va fi înlăturată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa de apel examinând în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat.
Recurenta reiterează în recurs susţinerea potrivit căreia obligaţia de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligaţia rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba, invocând răspunderea civilă delictuală.
În speţă, prin decizia recurată s-a reţinut că susţinerile reclamantei conform cărora „apare astfel un izvor de obligaţii distinct şi anume actul încălcării obligaţiei contractuale", iar prejudiciul constă şi în câştigul nerealizat - lucrum cessans înţelegând prin aceasta creşterea patrimonială pe care apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condiţiile normale ale circuitului civil", nu au fost invocate prin acţiune, fiind motive noi care nu pot fi analizate în apel potrivit art. 294 C. proc. civ., aşa încât, pe acest aspect, decizia recurată putea fi criticată numai din perspectiva modului de aplicare la speţă, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., sens în care reclamanta nu a procedat, criticile sale neavând legătură cu argumentele instanţei de apel spre a fi susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA conform clauzei penale prevăzută de art. X alin. (4) din contractul de asociere în participaţiune, invocând răspunderea civilă contractuală, însă aceasta nu a dovedit prejudiciul pretins şi nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită săvârşită de pârât.
De asemenea, s-a statuat cu justeţe că prin contractul de asociere în participaţiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părţile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spaţiul, ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spaţiul.
Faţă de aceste considerente, nu se justifică nici susţinerea recurentei din finalul motivelor de recurs, în sensul că însuşi contractul de asociere în participaţiune are valoarea juridică a unei clauze penale, susţinere ce excede dispoziţiilor contractuale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. (8) şi (9) C. proc. civ., iar în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL, ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea apărătorului intimatului-pârât L.S.Ş., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligată recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL împotriva Deciziei civile nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât L.S.Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1867/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1114/2015. Civil → |
|---|
