ICCJ. Decizia nr. 909/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 909/2015
Dosar nr. 395/57/2014
Şedinţa publică din 26 martie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, sub nr. 955/57/2013 revizuienţii B.I. şi B.M. au solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 2662/2006 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosar nr. 283/257/2006, contradictorie Sentinţei civile nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, Dispoziţiei nr. 73/2001 pronunţată în baza Legii 10/2001, precum şi Deciziei civile nr. 144/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 2120/257/2011, solicitând anularea sentinţei civile nr. 2662/2006.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 3 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus disjungerea cererilor de revizuire a sentinţelor invocate de revizuenți şi formarea unor dosare distincte, astfel că cererea de revizuire a Sentinţei nr. 2662/2006 a Judecătoriei Mediaş a fost înregistrată în prezentul dosar sub nr. 395/57/2014.
În motivarea cererii, revizuienţii au arătat că după respingerea cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu formulată de antecesorii intimaţilor în baza Legii 112/1995, revizuienţii au cumpărat cu bună credinţă imobilul pe care l-au folosit în calitate de chiriaşi. Cererea de restituire în natură formulată de intimaţii B. în baza Legii 10/2001 a fost respinsă de unitatea deţinătoare prin Dispoziţia nr. 73/2001. Această dispoziţie a fost contestată în instanţă, iar judecata contestaţiei s-a perimat, astfel că Dispoziţia 73/2001 prin care s-a recunoscut antecesorilor intimaţilor doar un drept la măsuri reparatorii, ca efect al respingerii cererii de restituire în natură, a rămas definitivă.
Din moment ce prin Sentinţa civilă nr. 1123/2008 s-a constatat cu autoritate de lucru judecat perimarea contestaţiei făcută de antecesorii intimaţilor împotriva Dispoziţiei nr. 730/2001, Sentinţa civilă nr. 2662/2006 pronunţată într-un alt litigiu între aceleaşi părţi şi având ca obiect restituirea în natură a aceluiaşi imobil, este lovită de nulitate, fiind obţinută prin fraudarea Dispoziţiei nr. 730/2001 şi a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia revizuienţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi totodată prin încălcarea autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1123/2008.
Revizuienţii au invocat în susţinerea contestaţiei Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun. Prin urmare, Sentinţa nr. 2662/2006 nu poate fi invocată sub aspectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat în procesul în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2993/2012 din moment ce în acest proces operează autoritatea şi puterea de lucru judecat a Sentinţei nr. 1123/2008 şi efectele Dispoziţiei 730/2001 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură. Se invocă şi faptul că Sentinţa civilă nr. 2662/2006 este în contradicţie cu Decizia nr. 144/2012 pronunţată în Dosar nr. 2120/257/2011 prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat că revizuienţii au calitate procesuală activă şi justifică un interes în promovarea cererii reconvenţionale şi ca atare a admis apelul împotriva hotărârii prin care instanţa de fond a respins cererea reconvenţională trimiţând cererea spre rejudecare.
Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. Civ.
Prin Sentinţa nr. 59 din 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire şi a dispus obligarea revizuenţilor să plătească intimaţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 570 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 2662/2006 pronunţată de Judecătoria Mediaş, numiţii B.V. şi B.E.E. au fost repuşi în situaţia anterioară exproprierii de către Statul Român prin Decizia nr. 1056/1987 în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Prin Dispoziţia nr. 730/2001 emisă de Primăria Mediaş a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului înscris în CF 4846, situat în Mediaş.
Prin Sentinţa civilă nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a constatat perimarea contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei nr. 730/2001.
În ce priveşte existenţa unei contrarietăţi între Sentinţa civilă nr. 2662/2006 şi Dispoziţia primarului nr. 730/2001, Curtea a constatat că o asemenea cerere de revizuire este inadmisibilă întrucât, pe de-o parte prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se referă la „hotărâri definitive”, iar dispoziţia primarului nu se include în această categorie, iar pe de altă parte, această dispoziţie a făcut obiectul cenzurii judecătoreşti, în dosarul nr. 283/257/2006, în care s-a admis irevocabil contestaţia împotriva acestei dispoziţii.
În ceea ce priveşte Sentinţele nr. 2662/2006 şi nr. 1123/2008, pentru a exista contradicţie între acestea, este necesar ca ele să fie pronunţate în aceeaşi pricină, să existe o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Pe de altă parte, este necesar ca dispozitivele celor două hotărâri judecătoreşti să fie potrivnice, respectiv să fie imposibil de a fi puse în executare, or în speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Prin sentinţa civilă nr. 2662/2006 Judecătoria Mediaş a admis acţiunea reclamanţilor B.V. şi B. E.E. în contradictoriu cu pârâţii B.I.I. şi B.M., Primăria Mediaş şi Consiliul Local Mediaş, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 1997 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 16/85/2001, s-a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanţii B.V. şi B.E.E. în contradictoriu cu intimata Primăria Mediaş, prin care au solicitat constatarea nulităţii actelor juridice şi a operaţiunilor de carte funciară făcute după preluarea imobilului lor de către stat.
Pentru ca o hotărâre să se circumscrie noţiunii de hotărâre definitivă potrivnică alteia în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca această hotărâre să rezolve fondul. Sentinţa civilă nr. 1123/2008, de care se prevalează revizuienţii nu rezolvă raporturile juridice dintre părţi, ci soluţia este bazată pe considerente de ordin procedural, respectiv perimarea.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuienţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor suma de 570 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat 400 RON (fila 48) şi cheltuieli de transport 170 RON (fila 47).
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs revizuienţii B.I. şi B.M., care în dezvoltarea motivelor de recurs au formulat următoarele critici:
După expunerea pe larg a situaţiei de fapt, recurenţii susţin că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât cererea de revizuire întrunea condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. Astfel, există identitate de obiect atâta vreme cât scopul urmărit de intimaţi în litigiile finalizate cu pronunţarea Sentinţelor civile nr. 2662/2006 şi nr. 1123/2008 era acelaşi, respectiv redobândirea dreptului de proprietate, precum şi aceeaşi cauză.
Susţin recurenţii că Sentinţa nr. 2662/2006, a cărei anulare o cer pe calea revizuirii a fost dată prin fraudă la lege, astfel că nu poate produce nici un efect.
Totodată, în mod nelegal curtea a respins cererea de revizuire, cu motivarea că Sentinţa civilă nr. 1123/2008 nu se încadrează în noţiunea de hotărâre potrivnică, întrucât nu rezolvă raporturile juridice dintre părţi, fiind dată pe considerente de ordin procedural, înlăturând astfel autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe şi, în mod implicit, efectele perimării contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei nr. 730/2001 emisă în baza Legii nr. 10/2001.
În realitate, ca efect al perimării contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, constatată cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa nr. 1123/2008, Sentinţa nr. 2662/2006 nu mai produce efecte şi, ca atare, Dispoziţia nr. 730/2001, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, formulată de B.V. şi B.E.E. a rămas definitivă, intrând în circuitul civil.
Recurenţii critică decizia recurată şi în ce priveşte constatarea că Sentinţele civile nr. 2662/2006 şi nr. 1123/2008 au fost date în aceeaşi pricină, susţinând că acestea au fost pronunţate în soluţionarea celor două capete de cerere ale contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, disjunse.
În mod nelegal, instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a respins cererea de conexare a acesteia la dosarul având ca obiect revizuirea Sentinţei civile nr. 2993/2012, deşi erau întrunite condiţiile pentru conexare.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar trebuie menţionat că, deşi recurenţii au formulat pe larg susţineri în cererea cu care au învestit prezenta instanţă, în realitate aceştia îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu soluţiile date de instanţe în litigiile dintre părţi.
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Ca atare, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi cele care nu au legătură cu argumentele din decizia recurată nu pot forma obiect al cenzurii instanţei de recurs.
Cu privire la criticile care vizează soluţia de respingere a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Textul de lege enunţat instituie, deci, ca primă condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire ca hotărârea atacată să evoce fondul cauzei.
Hotărârea care evocă fondul în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este aceea prin care instanţa rezolvă fondul pretenţiei deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.
Prin cererea cu care au investit instanţa, s-a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 2662/2006 pronunţată de Judecătoria Mediaş, invocându-se contrarietatea cu Sentinţa civilă nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu şi cu Decizia nr. 144/2012 a aceleiaşi instanţe.
Aşa fiind, contrar celor susţinute de recurenţi, nici sentinţa civilă nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, nici Decizia nr. 144/2012 a aceleiaşi instanţe, invocate ca pretins potrivnice Sentinţei civile nr. 2662/2006, nu se încadrează în noţiunea de hotărâre potrivnică, în sensul dispoziţiilor sus menţionate, întrucât nu rezolvă raporturile juridice dintre părţi. Aceasta întrucât, prin Sentinţa nr. 1123/2008 s-a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanţii B.V. şi B.E.E., în contradictoriu cu intimata Primăria Mediaş, iar prin Decizia nr. 144/2012 s-a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 2933/2011 a Judecătoriei Mediaş şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, sentinţa civilă nr. 2662/2006 a Judecătoriei Mediaş, Sentinţa civilă nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi Decizia nr. 144/2012 a Tribunalului Sibiu, invocate ca fiind potrivnice nu au acelaşi obiect şi cauză. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 2662/2006, Judecătoria Mediaş a admis acţiunea, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 1997 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, acţiunea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea 10/2001, iar prin Sentinţa civilă nr. 1123/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a constatat perimată contestaţia formulată de reclamanţii B.V. şi B.E.E., prin care au solicitat constatarea nulităţii actelor juridice şi a operaţiunilor de carte funciară făcute după preluarea imobilului lor de către stat. În ce priveşte Decizia nr. 144/2012 a Tribunalului Sibiu, aceasta constituie o hotărâre de casare, prin care, admiţându-se apelul declarat de pârâţii B.I. şi B.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2933/2011 a Judecătoriei Mediaş, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Între hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu este îndeplinită nici condiţia identităţii de părţi.
Astfel, litigiul finalizat prin Sentinţa civilă nr. 2662/2006 a Judecătoriei Mediaş a avut ca părţi pe reclamanţii B.V. şi B.E.E., în contradictoriu cu B.I.I., B.M., Consiliul local Mediaş, Primăria municipiului Mediaş, RAGCL Mediaş şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cel finalizat cu Sentinţa civilă nr. 1123/2008 a Tribunalului Sibiu a fost purtat între B.V. şi B.E.E., în calitate de reclamanţi şi Primăria Mediaş, în calitate de pârâtă, iar cel în care s-a pronunţat Decizia nr. 144/2012 a Tribunalului Sibiu a avut ca reclamanţi pe B.I.I. şi B.M., iar în calitate de pârâţi pe numiţii B.C. şi G.G.E.
Prin urmare, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză între hotărârile invocate de revizuenţi ca fiind potrivnice.
Faţă de împrejurarea că cererea de revizuire nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi de art. 322 pct. 7 din acelaşi cod, nu se mai impune analizarea susţinerii privind respingerea cererii de conexare.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuienţii B.I. şi B.M. şi, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurenţilor la plata sumei de 2.337,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii B.C. şi G.G.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienţii B.I. şi B.M. împotriva Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurenţi să plătească intimaţilor B.C. şi G.G.E. suma de 2.337,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 100/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
