ICCJ. Decizia nr. 375/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 375/2015
Dosar nr. 376/43/2007**
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2918 din 22 decembrie 2006, Tribunalul Mureş a admis contestaţia formulata de contestatoarele C.G.R. şi M.E.L. împotriva deciziei nr. 38 din S aprilie 2006 emisă de intimata A.N.A.R. – D.A. Mureş.
A dispus modificarea deciziei atacate în sensul restituirii în natură contestatoarelor, în cote egale, a imobilului înscris în c.f. 121 P. nr. top. lî. 10/2/6 teren în suprafaţă de 1217m.p. şi construcţii cu destinaţie actuală, sediul formaţiei de lucru P.
S-a dispus întabularea dreptului de coproprietate în cartea funciară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta şi a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul obligării A.N.A. R. în calitate de deţinător al imobilului revendicat în baza Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent.
Pe parcursul judecării apelului, reclamanta M.E.L. a decedat, fiind introduşi în. cauză moştenitorii acesteia, M.V. şi M.G.M.
Prin decizia nr.19/ IA din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Târgui Mureş a admis apelul declarat de pârâta A.N.A.R. – D.A. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş.
A schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins contestaţia formulată de con testatoarele C.G.R. şi M.E. L., decedată, continuată prin moştenitorii M.V. şi M.G.M., împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata A.N.A.R. – D.A. Mureş,
Prin decizia nr. 6173 din 10 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii C.G.R., M.V. şi M.G.M. împotriva deciziei nr. 19/ A din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale.
A dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin notificarea formulată de petentele C.G.R. şi M.E.L., în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea P., str. Gorgenyaija, judeţul Harghita, înscris în c.f. 121 P., sub nr. top. 10/2/6 şi 11, în suprafaţă de 1217 m.p,, compus din casă cu etaj şi terenul aferent.
Prima instanţă a restituit în natură reclamanţilor imobilul în litigiu, iar instanţa de apel a admis apelul pârâtei, reţinând că terenul aferent construcţiei în care se află sediul formaţiei de lucru P. din cadrul D.A. Mureş a fost dobândit în anul 1924, prin cumpărare, de numitul K.D., potrivit copiei cărţii funciare 3962 P., nr. top. 10/1, iar terenul identificat sub nr. top. 10/2/6 şi 11, revendicat de reclamanţi, nu este identic cu terenul aferent construcţiei situate în P., str. Gorgenyaija, judeţul Harghita şi că acesta din urmă nu aparţine în prezent pârâtei D.A. Mureş, a conchis că pârâta nu are calitatea de unitate deţinătoare a. terenului respectiv. In ceea ce priveşte construcţia revendicată de reclamanţi, s-a reţinut că aceasta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, din moment ce situaţia construcţiei este legată de situaţia juridică a terenului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel a soluţionat pricina fără a stabili pe deplin situaţia de fapt.
Astfel, instanţa de apel nu a stabilit dacă imobilul în litigiu, teren şi construcţie, a fost preluat de stat de la autorii reclamantelor în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001; dacă imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, precum şi modalitatea de preluare a acestuia de către stat, cu titlu valabil, tară titlu valabil sau fără titlu, având în vedere ca potrivit Legii nr. 10/2001 preluarea imobilelor de către stat, în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ, în oricare din modalităţile indicate mai sus, a fost calificată ca fiind abuzivă; dacă imobilele, teren şi construcţii, erau la data preluării, două corpuri funciare distincte sau au constituit un singur corp funciar, teren şi construcţiile aferente, iar dacă acestea au constituit un singur corp funciar nu s-a lămurit regimul juridic al acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi anume, de ce atât la acel moment, cât şi în prezent, pe terenul preluat de la autorii reclamanţilor este situată piaţa agroalimentara a localităţii P., iar construcţiile aferente acestui teren, preluate de la autorii reclamanţilor sunt situate pe terenul ce a aparţinut din anul 1924 numitului K.D.
Mai mult, s-a constatat că, în recurs, s-a depus sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Odorhei Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, având ca obiect „rectificare c.f. şi altele”, potrivit căreia, urmare a localizării şi reaşezării corecte a parcelelor, aşa cum rezultă din dispozitivul acesteia, s-a dispus lotizarea suprafeţei de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar 1, cu suprafaţa de 1961 m.p, de la numărul administrativ 985 P., unde îşi are sediul formaţia de lucru P. din cadrul S.H. Târnava – S.G.A. Mureş şi se identifică cu nr. top. nou 4/1/1, 9/1, 8/a/l, S/b/l şi 56/1 cu suprafaţa tabulară de 196.1 m.p» clădire ce reprezintă sediul şi două magazii şi care se notează într-o carte funciară nouă, în favoarea proprietarilor tabulari, iar acelaşi număr administrativ a fost indicat de reclamanţi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată în prezentul litigiu.
Prin urmare, faţă de probele administrate în recurs, potrivit cărora construcţiile care constituie în prezent sediul punctului de lucru P. din cadrul S.H. Târnava – S.G.A. Mureş sunt situate pe terenul iotizat ca fiind corpul funciar 1, cât şi faţă de cele administrate în apel potrivit cărora construcţiile cu destinaţia de sediu al aceluiaşi punct de lucru sunt situate pe terenul ce nu a aparţinut autorilor reclamanţilor, s-a constatat că se impune reevaluarea situaţiei de fapt.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 8/ A din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia l civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta A.N.A.R. – D.A. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş.
A fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatoarele împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata A.N.A.R. – D.A. Mureş.
Prin decizia civila nr. 313 din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii C.G.R., M.V., M.G.M. împotriva deciziei civile nr. 8 A din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a casat decizia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în considerentele deciziei de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 s-a statuat, în mod clar, ca instanţa de apel a soluţionat pricina Iară a stabili pe deplin situaţia de fapt în cauză sub aspectele indicate.
În speţă, instanţa de trimitere nu avea un drept de apreciere şi nu putea să aibă în vedere la rejudecarea cauzei în apel un singur înscris, respectiv extrasul de carte funciară 51566 P., nr. cadastral 51566, bazându-se pe principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară şi să ignore astfel, indicaţiile obligatorii date de instanţa de casare în legătură cu necesitatea de a lămuri situaţia de fapt şi de drept a imobilului litigios, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Considerând că faţă de acest înscris depus Ia dosar nu mai este necesară lămurirea situaţiei de fapt şi de drept a imobilului, în sensul indicaţiilor instanţei superioare de control judiciar, având în vedere obiectul şi cauza juridica a pricinii, din perspectiva aplicării legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, instanţa de rejudecare a nesocotit hotărârea instanţei de casare şi a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Vătămarea reclamanţilor constă în aceea că le-a fost respinsă acţiunea (contestaţia) fără să se fi lămurit situaţia imobilului solicitat în procedura administrativă şi judiciară a Legii nr. 10/2001, respectiv îndreptăţirea acestora la măsurile reparatorii, în una sau alta din formele prevăzute de legea specială.
Instanţa de rejudecare s-a pronunţat pe baza unor înscrisuri noi, respectiv extrasul de carte funciară 51566 P., nr. cad. 51566, eliberat după sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, sentinţă pe care instanţa de casare a avut-o în vedere atunci când a stabilit că nu este lămurită pe deplin situaţia de fapt a imobilului în vederea aplicării corecte a legii incidente.
În rejudecare, instanţa de apel a încuviinţat proba testimonială, fiind audiaţi martorul L.M. precum şi expertul F.T., în vedere lămuririi situaţiei de fapt.
Prin decizia nr. 474/ A din 11 septembrie 2014, Curtea de Apei Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.N.A.R. – D.A. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mureş.
A schimbat în parte hotărârea în sensul că a modificat decizia atacată în sensul restituirii în natură contestatoarelor, în cote egale, a imobilului înscris în c.f. 51566 P., nr. crt. Al, nr. top 51566, în suprafaţă de 1961 m.p., teren şi construcţii Al. l nr. top. 51566 - CI - sediu, A1.2 nr. top 51566-C2 magazie şi Al.3 nr. top 51566 - C3 - magazie şi garaj, situat în P., str. Gorgenyalja.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
A obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 9.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin decizia nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de pârâtă, s-a respins notificarea nr. 876 din 3 august 2001 formulată de reclamantele C.G.R. şi M.E., prin care acestea au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în P., str. Gorgenyalja, în care în prezent se află sediul formaţiei de lucru din comuna P. din cadrul S.H. Târnava – S.G.A. Mureş, unitate subordonată pârâtei,
Reclamantele au formulat notificarea soluţionată prin decizia contestată în calitate de moştenitoare ale fostului proprietar al imobilului înscris în c.f. nr. 60 P., B.S. Dovada faptului că defuncta acestuia, K.L. şi moştenitorii lui B.S. au fost proprietarii imobilului înscris în c.f. nr. 60 P. rezultă din înscrierile de carte funciară de la B + 33 până la B4 - 39, de la aceşti proprietari fiind preluat dreptul de proprietate în anul 1948 şi înscris în favoarea Societăţii Raionale de Electricitate Sibiu. Ulterior, imobilul a fost înscris în c.f, nr. 121 P.
în consecinţă, asupra calităţii de persoană îndreptăţită, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, reclamantele, cu actele de stare civilă şl certificatul de moştenitor depuse la dosarul de fond au făcut dovada persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, respectiv a moştenitoarelor persoanelor de la care a fost preluat imobilul.
S-a reţinut că, prin sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond, nr. 2918 din 22 decembrie 2006, s-a constatat calitatea reclamantelor de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari, iar acest aspect nu a mai fost ulterior contestat prin căile de atac.
De aceea, în aplicarea principiului „tantum devolutum quanium indicatum” instanţele aveau obligaţia a se pronunţa doar asupra criticilor formulate de apelantă, caracterul devolutiv al apelului fiind limitat acestor critici.
Or, apelul pârâtei a fost limitat strict la faptul că instanţa de fond a greşit în ceea ce priveşte imobilul la care erau îndreptăţite reclamantele, acesta fiind altul decât cel deţinut de pârâtă.
Sub acest aspect, curtea de apel a reţinut, din probele administrate în cauză, expertiza şi declaraţiile martorilor, precum şi înscrierile din cartea funciară, că antecesorii reclamantelor au deţinut Imobilul înscris în c.f. nr. 60 P. nr. top. 10,11, compus din casă cu 57 stânjeni şi grădină cu 687 stânjeni.
Prin notificarea formulată, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea P., str. Gorgenyalja, judeţul Harghita, înscris în c.f. nr. 121 P., nr. top. 10/2/6 şi 11, casă şi teren aferent, susţinând că acesta este imobilul preluat de la antecesorii lor şi transcris ulterior naţionalizării în această carte funciară.
Acest imobil este deţinut în prezent de pârâtă, aici funcţionând formaţia de lucru din comuna P. din cadrul S.H. Târnava.
Sub aspectul clădirii este evident că reclamantele solicită ceea ce deţine în prezent formaţia de lucru, în consecinţă, orice susţinere a pârâtei potrivit căreia ceea ce se revendică este de fapt un alt imobil este lipsit de relevanţă.
Din întreg materialul probator administrat în cauza rezultă ca, în fapt, s-a realizat o greşită dezmembrare a numerelor top.
Din precizările depuse de reclamante, precum şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, a expertului F.T. care, de altfel, a şi examinat dezmembrările de carte funciară precum şi intabulările efectuate, rezultă că parcela 10/1 deţinută de D.A. este cea care a aparţinut antecesorilor reclamantelor.
Chiar dacă numerele topo revendicate în etapa notificărilor se află într-o altă parte, în concret este dovedit de întregul material probator că reclamantele revendică clădirea şi terenul aferent deţinute de pârâtă.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză de instanţa de fond şi în rejudecare de instanţa de apel, rezultă că imobilul preluat abuziv de la B. S. este ce! deţinut în prezent de pârâtă.
Este lipsită de relevanţă astfel, indicarea în acţiune a unui alt număr top, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Odorheiu- Secuiesc s-au constatat erorile de întabulare, dispunându-se tocmai reaşezarea şi localizarea corectă a acestora,
Or, în aceste condiţii, acţiunea formulată înainte de pronunţarea acestei hotărâri, este evident că a cuprins o menţiune eronată în ceea ce priveşte identificarea imobilului revendicat
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile de îndrumare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probele administrate în cauză şi efectele autorităţii de lucru judecat ale sentinţei civile nr. 4666/2011, instanţa de apel a reţinut că imobilul în cauză se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.N.A.R. – A.B.A. Mureş, solicitând în principal, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulată de con testatoarele C.G.R. şi M.E.L. decedată, continuată prin moştenitorii M.V. şi M.G.M.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că nu i-a fost transmis imobilul, casă de lemn fosta proprietate a reclamantelor, transnotată din cartea funciară nr. 60 P. în proprietatea S.R.E. din Sibiu prin naţionalizare, ci o casă din cărămidă şi piatră de la C.P.J. Harghita, care la rândul său dobândise o construcţie din cărămidă şi piatră de ia întreprinderea forestieră de exploatare şi transport Mureş - Reghin, imobil construcţie care nu era înscris în evidentele cărţii funciare.
Cele precizate anterior sunt confirmate şi de raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. Ţ.l. şi din completările la raportul iniţial, unde din constatările referitoare la situaţia terenului rezultă ca parcelele de teren în suprafaţă de 1023 m.p. şi 194 m.p. corespunzătoare numerelor topografice 10/2/6 şi li, solicitate de recurenţii-reclamanţi prin notificarea adresată instituţiei pârâte, nu aparţin acesteia, ci parcelele respective reprezintă terenul pe care este situată piaţa agroalimentară din localitatea P.
În privinţa terenului aferent construcţiei pe care se află semi formaţiei de lucru P., expertul a stabilit că acesta este identificat pe nr. top 10/1, terenul respectiv fiind înscris în c.f. nr. 3962 P.
Recurenta-pârâtă a arătat că au făcut obiect al naţionalizării imobilele terenuri descrise ca grădină / loc pietros improductiv, cu numerele topo noi 4/1/1, 9/1, S/a/l, 8/b/l şi 56 /l, pe aceste terenuri nefiind edificată nicio construcţie la data naţionalizării, precum şi imobilele descrise ca grădină / casă de lemn, cu numere topografice 10/2/6 şi 11, care se identifică cu piaţa agroalimentară a comunei P., doar pe terenul cu nr. topo 11 fiind edificat imobilul casa de lemn, la data naţionalizării.
Astfel, potrivit actelor depuse Ia dosarul cauzei, terenul revendicat de intimaţi i-reclamanţi identificat, sub număr topografic 10/2/6 şi îl nu este identic cu terenul deţinut de pârâtă. Acest fapt este confirmat şi de extrasul de carte funciară 51566 P.
Prin urmare, construcţia deţinută de către intimată nu a făcut obiectul preluării de către stat şi ca atare nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001. Potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, în evidenţele cărţii funciare imobilele se Identifică cu numere topografice şi nu prin coordonate administrativ-teritoriale, aşa cum în mod eronat afirmă recurenţi i-reclamanţi.
Intimaţii-reclamanţi C.G.R., M.V. şi M.G.M. au invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că nu s-au formulat critici de nelegalitate a deciziei atacate, care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Excepţia nulităţii recursului va fi respinsă, întrucât criticile formulate de pârâta A.N.A.R. pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate, pârâta-recurentă invocă faptul ca nu are calitatea de unitate deţinătoare a imobilului solicitat de reclamanţi şi că acesta nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, deoarece nu a făcut obiectul naţionalizării de la autorul reclamanţilor.
Aspectele contestate au fost analizate şi lămurite de către instanţa de apel, în lumina îndrumărilor deciziei de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care se impuneau la rejudecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Cu respectarea celor statuate prin decizia de casare asupra problemelor de drept deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut, în limitele de rejudecare, din coroborarea probatoriului administrat în cauză (expertiza, declaraţiile martorilor şi înscrierile din cartea funciară) că:
- antecesorii reclamantelor au fost proprietarii imobilul înscris în c.f. nr. 60 P., nr. top. 10,11, compus din casă cu 57 stânjeni şi grădină cu 687 stânjeni;
- imobilul solicitat prin notificare de către reclamante este deţinut în prezent de pârâtă şi reprezintă sediul formaţiei de lucru din comuna P. din cadrul S.H. Târnava;
- parcela 10/1 deţinută de D.A. este cea care a aparţinut antecesorilor reci amante lor. acest aspect rezultând din precizările depuse de reclamante, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, din examinarea dezmembrărilor şi întabulărilor efectuate în cartea funciară.
Drept urmare, Curtea de Apel a constatat, analizând întregul material probator administrat în cauză, că în fapt, s~a realizai o greşită dezmembrare a numerelor topografice şi acesta este motivul pentru care în acţiunea introductivă a fost indicat un alt număr topografic,
Prin sentinţa civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, definitivă şi irevocabilă, s-au constatat erorile de intabulam, dispunându-se reaşezarea şi localizarea corectă a acestora.
Această hotărâre judecătorească a fost depusă în dosarul de recurs în care a fost pronunţată decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012, Înalta Curte reţinând că prin dispozitivul sentinţei s-a dispus lotizarea suprafeţei de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar I, cu suprafaţa de 1961 m.p, de la numărul administrativ 985 P., unde îşi are sediul formaţia de lucru P. se identifică cu nr. top. nou 4/1/1, 9/1, 8/a/î, S/b/l şi 56/1 cu suprafaţa tabulară de 1961 m.p, care se notează într-o carte funciară nouă, In favoarea proprietarilor tabulari, iar acelaşi număr administrativ a fost indicat de reclamanţi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată.
Dată fiind situaţia constatată, este evident că acţiunea formulată înainte de pronunţarea acestei hotărâri a cuprins o menţiune eronată în ceea ce priveşte identificarea imobilului revendicat.
Or, în cauză se impun efectele autorităţii de lucru judecat ale sentinţei civile nr. 4666 din 7.12,2031 pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc în acţiunea având ca obiect „rectificare carte funciară”.
Aceasta întrucât în pricina ce a făcut obiectul, dosarului Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc reclamanţii s-au judecat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R. – A.B.A. Mureş, hotărârea pronunţată fiind opozabilă părţilor în proces.
În motivarea sentinţei, judecătoria a reţinut că reclamanţii au promovat acţiunea pentru reaşezarea corectă a parcelelor cu numere topografice din cartea funciară, cu scopul ca partea din imobilul naţionalizat de Statul român de la antecesorii lor să fie corect localizată, pentru a putea recupera imobilul în natură sau prin echivalent.
Totodată, s-a reţinut că pot fi localizate foarte bine corpurile funciare care au fost naţionalizate, ea suprafaţă totală şi se impune îndreptarea erorilor materiale apărute în timp, rectificarea de carte funciară şi a pianului de carte funciara, cu consecinţa aducerii acestora în concordanţă cu situaţia reală din teren.
Având în vedere cele ce preced, în rejudecare, instanţa de apel a analizat incidenţa prevederilor legii speciale şi a soluţionat cauza cu respectarea tuturor dezlegărilor şi îndrumărilor Înaltei Curţi.
Situaţia de fapt astfel stabilita nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs şi, prin urmare, probele nu mai pot fi reevaluate, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ. Instanţa de recurs poate doar să verifice legalitatea deciziei atacate.
Calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la restituire în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost constatată de către Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 2918 din 22 decembrie 2006, în baza înscrisurilor depuse la dosar. Acest aspect nu a fost contestat ulterior prin căile de atac, intrând în puterea lucrului judecat.
Prin decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus să se verifice dacă imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, precum şi modalitatea de preluare a acestuia de către stat, cu titlu valabil, tară titlu valabil sau tară titlu, având în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001 preluarea imobilelor de către stat, în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ, în oricare din modalităţile indicate mai sus, a fost calificată ca fund abuzivă.
Acest aspect a fost verificat în rejudecare, instanţa de apei constatând că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către S.R. de la autorul reclamantelor şi înscris în favoarea S.R.E. Sibiu, în baza deciziunii nr. 7359 din 6 august 1948, publicată în M. Of. nr. 183 din 10 august 1948, astfel cum rezultă din c.f. 121 P.
Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, imobilul intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h) din acest act normativ, după cum a reţinut în mod corect Curtea de Apel.
Referitor la critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare potrivit cărora imobilele se identifică în evidenţele cărţii funciare cu numere topografice este de reţinut că instanţa de apel a identificat imobilul în dispozitivul deciziei, prin numerele topografice din cartea funciară. în considerentele hotărârii s-a reţinut existenţa unei dezmembrări eronate a numerelor topo, greşelile de intabulare constatându-se prin sentinţa civila nr. 4666 din 7 decembrie 2011 a Judecătoriei Odorheiu- Secuiesc, dispunându-se reaşezarea şi localizarea corectă a acestora.
Având în vedere considerentele reţinute, recursul este nefondat şi urmează a fi respins, ca atare, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligata la plata sumei de 5.270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.G.R., M.V. şi M.G.M., potrivii dovezilor aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A.R. – A.B.A. Mureş împotriva deciziei nr. 474/ A din data de 11 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.G., M.V. şi M.G.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 280/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1493/2015. Civil → |
|---|
