ICCJ. Decizia nr. 1207/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1207/2015
Dosar nr. 4986/109/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 15 mai 2014, Tribunalul Argeş, respingând excepţiile netimbrării cererii, autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate şi admiţând pe cea a lipsei calităţii procesuale active a SC N. SRL, a respins cererea formulată de această reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Totodată, a fost admisă în parte acţiunea precizată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, com. Bascov, Prefectura Judeţului Argeş, Statul Român - prin CN A.D.N.R. SA, A.N.C.P.I.-O.C.P.I., B.C.P.I. Piteşti.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 12.920 euro, în echivalent lei la data plăţii efective şi 9800 lei, aceasta actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, către reclamant, reprezentând despăgubiri.
Pârâta A.N.C.P.I.-O.C.P.I.- B.C.P.I. Piteşti a fost obligată la radierea din C.F. din 19 februarie 2008 a localităţii Bascov, a menţiunii privind terenul expropriat în suprafaţă de 38 mp.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3400 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, reclamanţii I.N. şi SC N. SRL, prin lichidator judiciar, solicitaseră pârâţilor Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, com. Bascov, Prefectura Judeţului Argeş, Statul Român-prin CN A.D.N.R. SA, de a le plăti despăgubiri pentru un teren de 50 mp, construcţiile afectate, devalorizarea restului de teren rămas, refacerea cadastrului şi întreruperea activităţii în firmă, precum şi obligarea A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Biroul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Piteşti de a radia din C.F. din 19 februarie 2008 a localităţii Bascov, judeţul Argeş, a menţiunilor privind suprafaţa terenului expropriat.
Pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat iniţial în judecată Consiliul Local Bascov, prin încheierea din 28 februarie 2012 instanţa a constatai că acţiunea a fost precizată, în sensul că cererea de chemare în judecată se referea în realitate la com. Bascov, iar nu la organul decizional al acesteia.
Prin aceeaşi încheiere, a fost constatată lipsa calităţii procesual pasive a M.T.I., reţinându-se că expropriator este Statul Român reprezentat însă prin CN A.D.N.R. SA, iar nu prin acest minister, sub a cărui autoritate, într-adevăr, compania se află, având însă personalitate juridică distinctă. Pentru acelaşi motiv, fundamentat pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, s-a constatat că această companie, respectiv Statul Român, are calitate procesual pasivă, fiind respinsă excepţia invocată.
În ce priveşte autoritatea lucrului judecat faţă de cauza soluţionată în Dosar nr. 1390/CV/2005 al Tribunalului Argeş, prin sentinţa civilă nr. 87 din 22 mai 2006, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6897 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curții și Casație și Justiție, s-a constatat că ea nu există, întrucât în acea cauză a fost contestată hotărârea nr. 15/21 decembrie 2004 a CN A.D.N.R. SA,acţiunea de faţă având un alt obiect.
Legal de pretenţiile formulate de SC N. SRL, instanţa a respins acţiunea asupra lor, în considerarea lipsei calităţii procesual active a persoanei juridice, interpretând art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prin prisma art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că despăgubirea s-ar cuveni exclusiv proprietarului terenului, în cazul de Pală acesta fiind doar persoana fizică, nu şi persoana juridică.
Asupra fondului pricinii, s-a constatat din probatoriul administrat că, pentru edificarea unui element al infrastructurii reţelei de transport în zona comunei Bascov, respectiv a terenului de legătură între autostrada A1 şi D.N. 7 Râmnicu Vâlcea, au fost realizate lucrări al căror amplasament se suprapune cu cel al proprietăţii reclamantului I.N.
Cu toate acestea, nu a fost întocmită o hotărâre de expropriere anterior realizării lucrărilor, fiind încălcată proprietatea privată fără o justă şi prealabilă despăgubire.
Excepţia de inadmisibilitate formulată de pârâţi, în sensul că reclamantul nu ar avea o acţiune în justiţie în protejarea drepturilor sale întrucât nu a fost emisă o hotărâre de expropriere, a fost constatată nefondată.
Aceasta, întrucât cel care nu a respectat procedura legală prevăzută pentru lipsirea unei persoane private de proprietatea sa, pentru satisfacerea unei utilităţi publice, sunt chiar pârâţii, care nu-şi pot invoca propria culpă în apărare.
În concret, expertiza a constatat că suprafaţa de 38 mp din proprietatea reclamantului, este ocupată efectiv cu realizarea unor elemente ale pasajului de legătură între autostrada A1 şi D.N. 7 Vâlcea, expertiza întocmită de P.L. evaluând această întindere la suma de 12.920 euro.
Pe această suprafaţă s-au constatat, potrivit schiţei cadastrale, că, a existat, la momentul afectării proprietăţii, două construcţii notate C1 magazin şi C2 baracă metalică, în care funcţiona o vulcanizare cu rampă auto, dar şi o împrejmuire cu gard din metal şi soclu de beton, pentru care fusese eliberat certificat de urbanism în anul 1996.
Pentru demolarea totală sau parţială a acestora, acelaşi expert a calculat o valoare de despăgubire de 9.800 lei.
Sumele de 87.000 euro şi, respectiv 52.400 euro, s-au constatat a nu constitui un prejudiciu cauzat prin exproprierea unei părţi din teren, ci ca urmare a edificării pasajului, aşa încât, chiar dacă nu ar fi fost necesară preluarea unei părţi din proprietate, deprecierea tot s-ar fi produs. Or, cadrul legal invocat nu permite analiza pretenţiilor având ca obiect un astfel de prejudiciu, întrucât art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede în mod expres care poate fi considerată sursa unei astfel de despăgubiri.
Reclamantul a mai solicitat, cu titlu de astfel de despăgubiri, sume reprezentând prejudiciul încercat ca urmare a întreruperii activităţii comerciale a societăţii sale, cheltuielile cu suspendarea activităţii acesteia, drepturile salariale nerealizate pe care, însă, instanţa de fond le-a apreciat ca lipsite de legătură cu operaţiunea de expropriere.
Pe cale de consecinţă, instanţa, apreciind dovedită exproprierea a 38 mp, a dispus pârâtului O.C.P.I.Piteşti să radieze din cartea funciară a localităţii Bascov menţiunea privind acest teren, întrucât înscrierea lui în patrimoniul reclamantului nu este conformă cu realitatea, ca urmare a unei exproprieri de fapt, fără titlu, care să transfere dreptul de proprietate.
Proporţional cererilor admise din obiectivele expertizelor întocmite, instanţa a obligat Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, la plata, în parte, a cheltuielilor de judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat apel reclamanţii I.N. şi SC N. SRL, precum şi pârâta CN A.D.N.R. SA.
Criticile reclamanţilor vizează greşita admitere numai în parte a acţiunii. În ce priveşte persoana juridică, s-a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, arătându-se societatea deţinea pe acest teren unicul său punct de lucru în temeiul unui contract de comodat autentificat în anul 2006, unicul asociat fiind reclamantul l.N. obţinând venituri din activitatea desfăşurată de societate. Exproprierea în vederea construirii autostrăzii a obligat societatea să-şi închidă activitatea, reclamantul ieşind forţat la pensie anticipată, iar soţia intrând în şomaj.
Din această perspectivă se susţine că prejudiciul trebuia constatat a fi constituit, din nerealizarea cifrei de afaceri nete privind mărfurile în cadrul SC N. SRL, prin raportare la perioada anterioară datei de 31 mai 2009, calculată la suma de 92.094 lei, la care se adaugă cheltuielile necesare suspendării activităţii, în sumă de 470,37 lei, precum şi prejudiciul cauzat reclamantului, ca salariat al societăţii, de 3.912,44 lei. Preluarea proprietăţii a condus la demolarea imobilelor în care se desfăşura activitatea, respectiv îngrădire, vulcanizare cu rampă şi grup social, ca şi a unei părţi a magazinului, respectiv şopronul, în plus, vadul comercial fiind compromis definitiv, motiv pentru care, începând cu anul 2007 au scăzut progresiv veniturile societăţii.
Toate acestea trebuiau să conducă la concluzia că există un prejudiciu cauzal altei persoane decât proprietarului expropriat.
Cea de-a doua critică vizează greşita neacordare a tuturor despăgubirilor calculate de expertul constructor, respectiv deprecierea valorică a restului terenului rămas în proprietate, calculată la 87.000 euro, dar şi lipsa de folosinţă a aceluiaşi teren, de 52.400 euro.
Instanţa în mod greşit, arată apelanţii, a considerat că prejudiciul ar trebui să provină exclusiv din preluarea unei părţi din proprietate, iar nu din executarea unui obiectiv de interes public, care prin el însuşi atrage devalorizarea proprietăţii rămase. Art. 26 al Legii nr. 33/1994 nu distinge între aceste daune şi nu limitează despăgubirea la prejudiciul urmare exclusiv lipsirii de o parte din proprietate.
Or, din probele de la dosar a rezultat că această depreciere a valorii proprietăţii este rezultatul construcţiei pasajului rutier, lipsind de avantaje economice terenul.
S-a mai susţinut că, reclamantul persoană fizică, suportă un prejudiciu prin aceea că, pentru a ajunge cu vehiculul său în centrul com. Bascov sau în oraşul Piteşti, este obligat, datorită semnalizării rutiere, să urmeze un sens unic către Râmnicu Vâlcea, de circa 750 mp, pentru ca, apoi, să poată efectua manevre de întoarcere într-o intersecţie cu risc sporit de accidente. Chiar şi din punct de vedere pietonal, mai arată acelaşi reclamant, pentru a ajunge de la gospodăria sa la staţia de autobuz, este nevoit să parcurgă distanţe mari,tocmai datorită edificării autostrăzii.
Reclamantul consideră că se impune a-i fi acordai prejudiciul constând în diminuarea valorii restului proprietăţii sale În plusfaţă de apărările formulate în faţa instanţei de fond, se invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a instituirii asupra terenului său a unei zone de protecţie a autostrăzii în condiţiile O.U.G. nr. 43/1997, interdicţia de executare de construcţii şi plantaţii pentru imobilul învecinat cu autostrada şi eventuala imposibilitate de valorificare, prin vânzare sau în altă modalitate, a acestui teren.
O ultimă critică priveşte greşita acordare parţială a cheltuielilor de judecată, care, în realitate erau de 6.614 lei. constând în onorariile de expertiză iniţial dispuse, cel pentru expertul nou numit şi onorariul de avocat.
Pârâta CN A.D.N.R. SA a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita soluţionare a excepţiei de netimbrare, a celei a autorităţii lucrului judecat, a inadmisibilităţii acţiunii, dar şi nelegalitatea întocmirii expertizei care trebuia să revină unei comisii constituită în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, din câte trei experţi pentru fiecare specialitate, ceea ce, încă o dală, este un argument că instanţa s-a aliat în faţa unei acţiuni de drept comun, iar nu a uneia fondată pe dispoziţiile speciale privitoare la expropriere.
Prin Decizia civilă nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curtea de apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta persoană juridică SC N. SRL şi de pârâta CN A.D.N.R. SA reprezentam legal al Stalului Român, fiind schimbată în parte sentinţa în sensul că, admiţând în parte acţiunea, s-a dispus obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA pentru Statul Roman să declanşeze procedura de expropriere pentru suprafaţa de 26 mp afectată prin executarea trotuarului pietonal, alei în interiorul culoarului de expropriere, cât şi prin modificarea detaliilor acestuia, identificat conform R.E.T., N.G. şi I.A.
A fost admisă şi cererea de efectuare a cuvenitelor forme de publicitate, însă în sarcina aceluiaşi expropriator, reţinând că în cauză pârâtul O.C.P.I. neavând obligaţii în raporturile de expropriere faţă de proprietar, decât acelea de înscriere a dreptului dobândit prin expropriere şi, respectiv, radiere a celui pierdui, însă numai după ce operaţiunea de expropriere. întocmită potrivii regulilor special edictale pentru domeniul autostrăzi şi drumuri naţionale, va li realizată de către instituţia de stat însărcinată prin lege.
Întrucât în cadrul procedurii de expropriere are loc şi stabilirea despăgubirilor cuvenite potrivit cererilor adresate de către proprietar şi alte persoane interesate, instanţa de apel a respins cererile de despăgubire, ca prematur formulate, menţinând soluţia de respingere a acţiunii faţă de M.T.I. şi respinsă acţiunea şi faţă de ceilalţi pârâţi, în sarcina cărora nu au fost fixate obligaţii prin hotărârea fondului, dar nici nu se pretinde că ar avea calitatea de expropriator sau alte obligaţii decurgând din preluarea de către stat a părţii din proprietatea persoanei private.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta CN A.D.N.R. SA a fost obligată la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, către SC N. SRL, reprezentând cheltuieli făcute cu apărarea, aceasta neplătind expertizele întocmite în cauză, care, de altfel, nu au privit prejudiciul invocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Verificând soluţia sub aspectul descalificării reclamantei SC N. SRL din rândul persoanelor cu calitate de a solicita despăgubiri în urma actului de expropriere, s-a constatat că instanţa de fond a ţinut cont doar de teza I a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2010, aplicabilă litigiului declanşat la data de 21 octombrie 2011, potrivit cărora, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, deşi teza a II-a a aceluiaşi text, vizează şi cererile adresate de către orice persoană care justifică un interes legitim.
Reclamanta persoană juridică se pretinde prejudicială în însăşi esenţa scopului pentru care a fost înfiinţată, respectiv împiedicarea desfăşurării activităţii pentru care a fost înfiinţată, anume lipsirea de elementele fondului de comerţ.
Astfel, s-a apreciat că în această situaţie, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că persoana juridică nu are calitatea de a solicita despăgubiri ca urmare a preluării în fapt a suprafeţei de teren proprietatea persoanei fizice,în condiţiile în care trebuia să se verifice dacă această suprafaţă de teren fusese esenţială pentru fiinţarea persoanei juridice, sau lipsirea de ea ar atrage doar nevoia modificării unora dintre condiţiile în care ea ar putea, în continuare, funcţiona.
În aceste condiţii, reţine instanţa de apel, se impunea a se cerceta admisibilitatea pretenţiilor formulate, inclusiv prin verificarea condiţiilor pentru care s-a trecut la suspendarea activităţii comerciale, ţinându-se cont de întregul ansamblu legislativ în materie comercială şi fiscală din acea perioadă, pentru se stabili dacă măsura întreruperii activităţii, ar fi fost o consecinţă directă a lipsirii de suprafaţa de teren din proprietatea persoanei fizice, sau aceasta putea fi evitată cu minime mijloace de schimbare a configuraţiei spaţiului comercial ale căror costuri să fie apreciate ca o consecinţă a exproprierii.
Criticile vizând pensionarea şi, respectiv, şomajul, ce ar fi eventuale consecinţe ale aceleiaşi măsuri, au fost apreciate că nu vizează elementele fondului de comerţ ale persoanei juridice.
În ce priveşte criticile formulate de către reclamantul persoană fizică, instanţa de apel le-a apreciat ca nefondate, pentru următoarele considerente:
În condiţiile în care, în cauză, ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată este faptul că, deşi parţial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de expropriere, iar parţial a intrat în fapt sub incidenţa lucrărilor efectuate în scop public, fără însă a fi fost formulată propunere de despăgubire, o cerere adresată în mod direct instanţelor de judecată, câtă vreme exproprierea în condiţiile Legilor speciale nr. 198/2004 şi respectiv nr. 255/2010, nu cade în atribuţia instanţelor de judecată, ci a instituţiilor special create de legiuitor, poate, cel mult, să constate, că lucrările publice afectează direct sau indirect proprietatea privată, dar nu să şi suplinească procedura de expropriere.
Ca atare, s-a reţinut că instanţa nu putea, ea însăşi, să procedeze la stabilirea valorilor despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât nu s-au respectat nici regulile privitoare la judecata contestaţiilor aduse propunerilor 1 acute de către expropriator, în sensul administrării expertizelor tehnice întocmite de către evaluatori autorităţi A.N.E.V.A.R., constituiţi în comisia prevăzută de Legea nr. 33/1994.
În atare condiţii, s-a apreciat că nici critica privind acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, nu este fondată, prima instanţă verificând care dintre acestea sunt justificate sub aspectul poliţelor găsite fondate, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., fără a opera o reducere a onorariului experţilor, ci, doar, acordarea lui, proporţional cu cererile apreciate fondate, pentru care, o astfel de lucrare s-a constatat necesară şi utilă.
S-a mai reţinut că în condiţiile în care procedura extrajudiciară de expropriere nu a avut loc. este fondai apelul expropriatorului CN A.D.N.R. SA, reprezentant al statului în litigiile de acest tip dar sub sub următoarele aspecte:
Astfel, s-a apreciat că este nefondată critica referitoare la timbrarea acţiunii, în condiţiile în care cauza vizează domeniul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, proprietarul invocând exproprierea în fapt şi prejudiciul cauzat, iar pârâta necontestând că a preluat, parţial, o proprietate privată.
În atare condiţii, s-a reţinut că atât pentru partea inclusă de la bun început în culoarul de expropriere, cât şi pentru cea inclusă în fapt în lucrările de utilitate publică, soluţionarea nemulţumirilor reclamantului este subordonată prevederilor legislaţiei în domeniu, care, atât prin norma generală. Legea nr. 33/1994, cât şi prin cea specială, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, scuteşte de plata taxelor judiciare de timbru cererile adresate instanţelor.
Faptul că pârâta nu a emis o hotărâre de expropriere, nu constituie decât o invocare a propriei culpe, în condiţiile în care aceasta nu contestă că a preluat proprietatea privată, fără a recurge la procedura obligatoriu prevăzută de lege.
Or, reţine instanţa de apel şi această situaţie cade tot în domeniul generic al instituţiei exproprierii, însuşi legiuitorul constatând că în fapt există situaţii în care amplasamentul lucrărilor, aşa cum a fost el proiectat, se modifică, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.
Din interpretarea acestor dispoziţii, reiese fără niciun fel de dubiu că. cererile de acest lip sunt scutite de plata laxelor judiciare de timbru, reclamantul neformulând o acţiune în revendicarea terenului pe nedrept ocupat, pentru a se reţine natura litigiului de drept comun comun, susceptibil de timbrare.
Nefondată a fost apreciată şi critica ce vizează eventuala încălcare a autorităţii lucrului judecat. Pentru cercetarea acesteia, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize care să transpună în plan terenul ce a lacul obiectul judecăţii în Dosarul nr. 1390/2005 al Tribunalului Argeş. Lucrarea a constatat că. acel teren este unul distinct, de cel asupra căruia poartă litigiul de faţă. cu un amplasament total diferit.
S-a apreciat că în aceste condiţii, instanţa nu s-a pronunţat asupra aceluiaşi obiect ce a fost tranşat deja în cauza anterioară, motiv pentru care nu erau incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Cea din urmă critică, vizând greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care pârâta din culpa sa, nu a emis o hotărâre de expropriere pentru utilitate publică, a fost apreciată fondată doar parţial.
Pentru a respinge această excepţie, tribunalul a făcut trimitere în conţinutul motivării hotărârii date asupra fondului, la pronunţarea dată prin încheierea din 28 februarie 2012. Din examinarea acestei încheieri însă, instanţa de apel a constatat că nu a existat o astfel de pronunţare, cu acel prilej fiind unite cu fondul excepţiile autorităţii lucrului judecat şi a lipsei calităţii procesual active a persoanei juridice SC N. SRL.
În acel moment procesual, au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local Bascov, ca rămasă fără obiect şi. cea a lipsei calităţii procesual pasive a CN A.D.N.R. SA, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a M.T.I.. Nici din motivarea dată acestor soluţii nu rezultă că instanţa ar fi examinat excepţia de inadmisibilitate pe care nu o tratează, cum s-a arătat deja, nici în cuprinsul motivării soluţiei de fond.
Instanţa de apel a mai reţinut că pârâta consideră că acţiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a declanşat procedura de expropriere a persoanei fizice, peste al cărei teren au fost executate lucrări de interes public.
Protejarea proprietăţii private este un imperativ constituţional, în temeiul căruia au fost adoptate legile privind modalitatea în care acest drept poale fi încălcat în mod excepţional şi. cu o justă şi prealabilă despăgubire.
Or, din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că pârâta CN A.D.N.R. SA îşi invocă propria culpă, chestiune inadmisibilă în sistemul judiciar român. Cu toate acestea, urmează a se observa că instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti, dat fiind obiectul special al interesului public, respectiv edificarea, modernizarea infrastructurii, constând în autostrăzi şi drumuri naţionale în România.
Prin excepţie de la dispoziţiile generale ale Legii nr. 33/1994, reţine instanţa de apel, operaţiunea de expropriere a fost dată în competenţa unor organe extrajudiciare, ca o procedură specială, menită să slujească interesului public. Ca atare, instanţele nu pol în mod direct să procedeze ele însele la expropriere, de altfel nici reclamantul nu a solicitat pronunţarea unei hotărâri de expropriere pentru a se putea lua măsuri în ce priveşte schimbarea titularului dreptului de proprietate, aşa cum în mod greşit s-a hotărât prin dispoziţiile ultime ale sentinţei atacate, fiind obligată autoritatea însărcinată cu ţinerea evidenţelor publice funciare să efectueze menţiuni privind terenul expropriat.
În atare condiţii, instanţa trebuia să observe faţă de limitele investirii că, în esenţă, cererea priveşte revenirea în cadrul legal a pârâţilor pentru ca aceştia să poată prelua proprietatea reclamantului în partea necesară utilităţii publice, în condiţiile legii. S-a mai apreciat că acţiunea trebuia interpretată ca fiind una în obligarea pârâţilor la exproprierea, în condiţiile legii, a proprietăţii preluate în fapt.
Expertiza întocmită în instanţa de apel a verificat întinderea acestei preluări şi a constatat că ea este, contrar celor statuate în prima instanţă, de numai 26 mp, iar nu de 38 mp. În această suprafaţă se observă, potrivit expertizei întocmite în apel, că se regăsesc atât suprafaţa de la bun începui afectată de construirea trotuarului pietonal proiectat în cadrul culoarului de expropriere, între punctele de contur 24-28-28 -12-11-24, cât şi în afara acestui cadru, între punctele de contur 28-29-24-241-28 (fila 89 dosar apel, anexa 1 a R.E.T. recepţionat cu procesul-verbal de recepţie al O.C.P.l.Argeş-B.CP.I.Piteşti, privind lucrarea din 27 noiembrie 2014), acesta din urmă căzând sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.
S-a apreciat că nu pot fi luate în considerare nici susţinerile expertului Dumitrescu Valerica. propus de reclamant, în sensul că, sub măsura exproprierii s-ar cuveni să cadă şi o suprafaţă aflată imediat alăturat trotuarului destinat circulaţiei publice. întrucât până la marginea acestei fâşii reclamantul ar II montat, sub pretinsa indicaţie a primăriei, ţevi metalice în urmă cu 3 ani. în vederea edificării unui gard.
În cauză, reţine instanţa de apel, nu a fost depusă vreo dovadă a unei interdicţii de împrejmuire chiar pe limita trotuarului pietonal, sau o altă formă de împiedicare a exercitării posesiei asupra acestei suprafeţe de 7 mp, ca urmare a utilizării celor 26 mp pentru interesul public.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii I.N. şi SC N. SRL prin lichidator judiciar M. şi Asociaţii.
Criticile aduse de reclamanţi hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
Astfel, se susţine că în fapt, Iară respectarea procedurii de expropriere prevăzută de Legea 198/2004 şi Legea nr. 33/1994, partea din proprietatea reclamantului I.N. şi a SC N. SRL a fost afectată de realizarea obiectivului Autostrada D.N. 7 - intersecţia Bascov, în sensul deposedării lor de o suprafaţă de 38 mp teren. conform expertizei topo întocmită de expertul G.D. (după schiţa de punere în posesie).
Reclamanţii susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât obligând CN A.N.D.R. SA pentru Statul Român să declanşeze procedura de expropriere pentru suprafaţa de 26 mp ce rezultat că a fost afectată de construirea D.N. 7 conform expertizei dispusă în apel. instanţa se contrazice în motivarea hotărârii, în condiţiile în care reţine că instanţele nu pot să procedeze ele însele la expropriere, operaţiunea de expropriere fiind dată în competenţa unor organe extrajudiciare, cu o procedură specială.
Sub acest aspect se arată că instanţa de apel face o confuzie gravă, dispunând această măsură, întrucât procedura de expropriere este declanşată de Guvern conform art. 4 alin din Legea nr. 198/2004 (în speţă F.F.G. nr. 683/2007 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării „Varianta ocolitoare a municipiului Piteşti”) şi, că practic nu poate fi declanşată după 8 doar pentru terenul reclamanţilor.
În aceeaşi idee, se mai susţine că hotărârea instanţei de apel este ambiguă în condiţiile în care se reţine că cererea de chemare în judecată s-ar fi referit la revenirea în cadrul legal al pârâţilor, prin declanşarea unei noi exproprieri, iar tribunalul nu ar li observat acest aspect, în condiţiile în care din cererea de chemare în judecată şi din precizările ulterioare, reiese în mod evident că reclamanţii au solicitat în mod expres plata despăgubirilor şi acoperirea prejudiciului suferit, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de legislaţia exproprierii.
Din aceeaşi perspectivă a motivării necorespunzătoare a hotărârii, reclamanţii mai arată că deşi se recunoaşte că la stabilirea despăgubirilor sunt aplicabile dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 (conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004), totuşi instanţa de apel nu a observai că, instanţa de fond în mod eronat şi nelegal a invocat prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994 ca argument al neacordării despăgubirilor pentru deprecierea valorică a terenului, în condiţiile în care art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu distinge dacă prejudiciul cauzat proprietarului, respectiv stabilirea daunelor aduse acestuia survin doar ca urmare a exproprierii, sau ca urmare a edificării unei construcţii de drum, în urma exproprierii.
Reclamanţii învederează şi faptul că în cadrul acestei proceduri de expropriere, nu au fost notificaţi eu privire la propunerea unui preţ pentru suprafaţa de teren preluată şi nici în ce priveşte celelalte prejudicii produse prin expropriere.
O altă critică, vizează greşita reţinere a instanţei de apel că tribunalul nu ar fi motivat respingerea excepţiei de inadmisibilitate, în condiţiile în care, instanţa de fond în respingerea acestei excepţii a racul trimitere inclusiv la dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi la jurisprudenţa C.B.D.O. (cauza Burghelea împotriva României finalizată prin Hotărârea din 27 ianuarie 2009, publicată în M. Of. partea I, nr. 736 din 29 octombrie 2009).
S-a mai învederat că, deşi instanţa a recunoscut dreptul reclamanţilor de a obţine o despăgubire, ca urmare a lucrărilor efectuate in zona. ce au afectat proprietatea lui I.N. respectiv activitatea comercială a SC N. SRL, totuşi cheltuielile de judecată efectuate în cauză nu au fost acordate în cuantumul justificat cu înscrisurile de la dosar.
Reclamanţii arată că, susţinând declanşarea unei noi proceduri de expropriere, instanţa de apel a respins prematură acţiunea şi cererea de acordare a despăgubirilor.
Se mai arată că, exproprierea a avut drept cauză construirea autostrăzii D.N. 7 care include în imediata vecinătate a proprietăţii reclamantului, o bandă îngustă de circulaţie cu sens unic, un trotuar subdimensionat şi un pasaj subteran descoperit pentru autovehicule, care a determinat separarea faţă de cartierul de peste drum. Prin această construcţie a autostrăzii şi a pasajului, reclamanţii susţin că sunt lipsiţi de orice avantaje economice, iar accesul la proprietatea lor nu numai că este limitat, dar şi restricţionat.
În acest sens se arată că reclamantul I.N. este obligat ca de fiecare dată când iese din incinta proprietăţii sale cu autoturismul, să facă parcurgă cea. 750 m spre Râmnicu Vâlcea, apoi să facă manevre de întoarcere într-o intersecţie cu risc sporit de accidente, pentru a ajunge în centrul com. Bascov, sau spre Piteşti.
Se mai învederează că, instanţa de apel nu a avut în vedere aceste aspecte şi nu s-a referit nici la abandonarea construcţiei unei vile P.H. cu temelie şi materiale de construcţie achiziţionate şi abandonate, sau la abandonarea extinderii şi modernizării magazinului, deşi aceste aspecte rezultă din expertiza de la pag.442, 444, dosarul instanţei de fond.
O altă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 26 ultimul alineat din Legea nr. 33/1994, conform căruia: „În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată, va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o reducere a daunelor”, ceea ce per a contrario, rezultă că, în situaţia în care terenul suferă o diminuare valorică ea urmare a lucrărilor realizate, experţii vor putea propune instanţei o mărire a daunelor, ceea ce s-a şi realizat în cazul de faţă prin expertiza efectuată de expert P.L.
Reclamanţii susţin că, în lipsa oricăror avantaje economice şi contrar celor susţinute de instanţa de apel, instanţa de apel trebuia să observe că din terenul rămas în exproprierea reclamantului, în realitate este afectată o porţiune mai mare decât cea efectiv expropriată, având în vedere că zona de protecţie a autostrăzii se extinde, conform O.G. nr. 43/1997 şi, peste suprafaţă terenului rămas după expropriere, astfel că în realitate, prejudiciul priveşte şi deprecierea acestui teren.
Se mai arată că, instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că hotărârea primei instanţe ar fi fost dată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, în sensul că expertiza tehnică de evaluare nu a fost întocmită de o echipa de experţi, unul desemnat de instanţă şi câte unul desemnat de părţi, în condiţiile în care instanţa a luat in considerare o expertiză tehnică ce a fost analizată cu participarea procurorului, iar soluţia instanţei s-a conformat astfel dispoziţiilor art. 4-7 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Din perspectiva celor expuse reclamanţii solicită casarea deciziei şi acordarea despăgubirilor în cuantum de: 12 920 curo (în echivalent lei la data plăţii efective) valoarea suprafeţei de 38 mp teren expropriat (conform expertizei de la tribunal); 9800 lei valoarea construcţiilor demolate, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii efective: 87 000 curo deprecierea valorică suferită în ce priveşte terenul rămas neexpropriat ca urmare a construcţiei autostrăzii; 52400 euro prejudiciul constând în venitul net nerealizat ca urmare a lipsei de folosinţă (conform e expertizei efectuate de expert P.L.); 9.209,4 lei prejudiciul suferit ca urmare a întreruperii activităţii comerciale a SC N. SRL : 470 lei cheltuieli suferite ca urmare a suspendării activităţii a SC N. SRL: 3.912 lei prejudiciul suferit de I.N. ca urmare a pierderii drepturilor salariale cuvenite ca şi salariat al SC N. SRL.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel a reţinut că. ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată este faptul că, deşi parţial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de expropriere, iar parţial a intrat în fapt sub incidenţa lucrărilor efectuate în scop public, totuşi nu a fost formulată propunerea de despăgubire în condiţiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, ţinând seama de obiectul dedus judecăţii, de faptul că pârâta a recunoscut că în executarea unor lucrări de construcţie a autostrăzii a fost ocupată şi o suprafaţă de teren din proprietatea reclamanţilor, fără a se fi declanşat procedura prealabilă a exproprierii pentru această suprafaţă, de împrejurarea că în fapt s-a produs o deposedare a reclamanţilor de terenul lor, ce a fost afectat de utilităţi publice, se desprinde concluzia că ambele părţi au consimţit la transmiterea dreptului de proprietate de la reclamanţi pârâtă, divergenţele continuând să se poarte asupra despăgubirilor, chestiune asupra căreia instanţa de judecată are competenţa a se pronunţa, la cererea oricăreia dintre părţi.
Este real că, instanţa civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator în condiţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 şi, numai după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20 din aceeaşi Lege, condiţia declarării utilităţii publice, potrivit acestei legi fiind una de admisibilitate pentru sesizarea instanţei de judecată, conform art. 3, însă este de observat că art. 4. alin. (1) şi (2), din Legea nr. 33/1994, prevede o situaţie de excepţie.
Astfel, acest text legal prevede că :” - (1) Cei interesaţi pot conveni atât asupra modalităţii de transfer al dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului şi naturii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de fond, de formă şi de publicitate, fără a se declanşa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege. (2) În cazul în care acordul de voinţă al părţilor priveşte numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu şi cuantumul sau natura despăgubirii, instanţele judecătoreşti vor lua act de înţelegerea părţilor şi vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege”.
Din perspectiva celor expuse este de reţinut că expropriatul are deschisă calea unei acţiuni civile întemeiată pe dispoziţiile Legii 33/1994. numai în contextul dispoziţiilor art. 4 din acest act normativ.
Ocuparea terenului reclamanţilor şi demararea lucrărilor de expropriere în lipsa declanşării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atributele esenţiale ale acestui drept, precum posesia şi folosinţa, în virtutea cărora reclamanţii ar fi putut realiza venituri.
Această situaţie a fost, aşadar, una prejudiciabilă pentru reclamanţi şi în mod, corelativ, imputabilă pârâtului în calitate de posesor şi autoritate abilitată în procedura exproprierii.
Or, prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanţilor de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă pentru terenul în litigiu, dar şi de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poale asigura titularilor dreptului.
În cauză, este de reţinut că reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituţionale care garantează respectarea dreptului de proprietate, şi cu condiţiile în care o persoană poale fi lipsită de acest drept, conţinute de art. 44 din Constituţia României, precum şi cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.
În acest sens este de reţinut că, în jurisprudenţa sa C.E.D.O. a subliniat constant că o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate dacă această măsură este prevăzută de lege, este justificată de o cauză de utilitate publică şi dublată de o indemnizare corespunzătoare a titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional, orice limitare trebuind să fie proporţională cu scopul urmărit. Noţiunea de „privare de proprietate”, are de altfel semnificaţia unei preluări complete şi definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei măsuri luate de autorităţile naţionale urmând a se face nu numai în raport de dispoziţiile interne în vigoare, ci şi ţinând cont de efectul real produs de acea măsură, (hotărârea C.E.D.O. în cauza Burdov contra Rusiei din 7mai 2002, cauza Sporrong contra Suediei hotărârea din 23 septembrie 1982 şi hotărârea din 24 iunie 1993) în cauza Papamichalopolus contra Greciei.
Din perspectiva celor expuse, este de reţinut că reclamantul a suferii o privare de bunul său, care, deşi justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoţită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de circulaţie, a suprafeţei de teren de care a fost deposedat, cât şi contravaloarea lipsei de folosinţă calculată de la data preluării în fapt. În aceste condiţii, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, pentru apărarea drepturilor sale, potrivit art. 21, alin. (3), din legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile legale sus evocate, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi alte art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care considerentele cuprind elemente neclare şi contradictorii, ce fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamanţii I.N. şi SC N. SRL prin lichidator judiciar M. şi Asociaţii, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.N. şi SC N. SRL prin lichidator judiciar M. şi Asociaţii împotriva Deciziei nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2015. Civil. Brevete de invenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 1225/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
