ICCJ. Decizia nr. 124/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 124/2015
Dosar nr. 12669/215/2014
Şedinţa de la 20 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 23 octombrie 2012 sub nr. 21088/280/2012 reclamanţii G.T. şi G.A. au chemat în judecată pe pârâţii SC C.D. SA CRAIOVA şi SC C.D. SA - Centrul Piteşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la încheierea unei convenţii privind plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului afectat şi mutarea stâlpului din beton care prezintă pericol de prăbuşire.
În drept au invocat: art. 1166 şi art. 1421 C. proc. civ. şi art. 274 C. proc. civ.
Pârâta SC C.D. SA Craiova a formulat cerere reconvenţională şi întâmpinare la data de 17 mai 2013 prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti.
Prin Sentinţa nr. 9597/2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, reţinând că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unei convenţii privind plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului afectat şi mutarea stâlpului din beton care prezintă pericol de prăbuşire, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta are sediul în mun. Craiova, judeţul Dolj. Conform dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ. cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1591 C. proc. civ. necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
La data de 8 ianuarie 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 152/63/2014, cu termen de judecată la data de 4 februarie 2014.
La data de 29 ianuarie 2014 reclamanţii au depus o cerere prin care au invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Dolj.
Au arătat că faţă de obiectul acţiunii, consideră că potrivit art. 7 alin. (2) C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei aparţine instanţei în a cărei circumscripţiei se găseşte reprezentanţa, respectiv Centrul C.D. Piteşti, locul unde urmează a fi executate obligaţiile, respectiv mutarea stâlpului degradat şi depăşit funcţional.
De asemenea, conform art. 13 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Piteşti, deoarece acolo se află nemişcătoarele (terenul şi instalaţiile electrice).
În consecinţă, invocă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Dolj şi solicită declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Mai arată că, potrivit art. 159 pct. 2 competenţa materială, în cazul acţiunii având ca obiect obligaţia de a face, aparţine Judecătoriei şi nu Tribunalului, fiind necompetenţa de ordine publică.
La data de 24 februarie 2014, reclamanţii au depus o altă cerere prin care au arătat că potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competent, astfel că solicită respectarea acestor prevederi.
Analizând actele şi lucrările cauzei, tribunalul a constatat că litigiul dintre părţi face parte dintre cele neevaluabile în bani şi, potrivit art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă (...) cu excepţia (...) cererilor neevaluabile în bani, motiv pentru care în temeiul art. 159 pct. 2, art. 1 pct. 1 C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Craiova.
La Judecătoria Craiova cererea a fost înregistrată sub nr. 12669/215/2014.
În şedinţa publică din data de 17 octombrie 2014, reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova şi instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă depuse şi dispoziţiilor legale incidente în materie, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cererea împotriva unei persoane de drept privat se face la instanţa sediului ei principal, sau aceasta se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanţă comercială pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din actele încheiate prin reprezentat sau săvârşite de acesta, iar potrivit art. 10 C. proc. civ. în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii.
Aşadar dacă persoana juridică de drept privat are o reprezentanţă, art. 7 alin. (2) C. proc. civ., instituie o competenţă teritorială alternativă.
Reclamantul are alegerea între instanţa de la sediul principal al pârâtei şi cea de la sediul reprezentanţei, pentru că potrivit textului, cererea se poate face şi la instanţa locului unde se află reprezentanţa.
Competenţa teritorială este alternativă numai dacă cererea reclamantului are ca obiect obligaţii ce urmează a fi executate la locul unde se găseşte reprezentanţa sau obligaţii izvorâte din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâtele au puncte de lucru în Piteşti, înregistrate la ORC, punctul de lucru fiind asimilat reprezentanţei, iar cererea reclamantului are ca obiect obligaţii ce urmează a fi executate în acel loc, obligaţii izvorâte din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
Potrivit art. 12 C. proc. civ. reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, drept ce este reglementat favoarea reclamantului.
În cazul de faţă reclamantul a ales instanţa de la sediul reprezentanţei, al punctului de lucru, respectiv Judecătoria Piteşti, fapt ce rezultă din împrejurarea că, prin cererea de chemare în judecată, a înţeles să cheme în judecată şi pârâta SC D. SA Piteşti, litigiul izvorând din actele încheiate de C.D. Piteşti (respectiv din faptul că prin amplasarea stâlpului pe terenul reclamanţilor limitează folosinţa terenului fără să plătească şi refuză mutarea acestuia de pe teren).
Aşadar, din toate demersurile făcute de reclamanţi rezultă că au înţeles să-şi exercite dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente teritorial şi a ales Judecătoria Piteşti în raza căreia are sediu reprezentanţa pârâtei (punctul de lucru al acesteia), litigiul izvorând din actele încheiate prin reprezentat.
Având în vedere că punctul de lucru al unei societăţi comerciale este asimilat reprezentanţei comerciale, în cauză sunt incidente prevederile art. 7 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta", astfel că în baza dreptului reglementat de lege reclamantul a optat pentru una dintre instanţele competente teritorial.
Ca urmare văzând şi dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
În baza art. 22 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Craiova şi Judecătoria Piteşti - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.
Înalta Curte, reţine că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unei convenţii privind plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului afectat şi mutarea stâlpului din beton care prezintă pericol de prăbuşire, pârâta având sediul în mun. Craiova, judeţul Dolj.
Având în vedere obiectul principal al cererii, respectiv încheierea unei convenţii privind plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, instanţa reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal, care în cauză este Judecătoria Craiova, aceasta fiind regula generală în materia competenţei teritoriale neexclusive.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 7 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 125/2015. Civil. Pretenţii. Revizuire - Apel → |
|---|
