ICCJ. Decizia nr. 1256/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1256/2015
Dosar nr. 20213/303/2014
Şedinţa din cameră de consiliu de la 13 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 24 octombrie 2014, sub nr. 20213/3031/2014, contesta toarea C.P.S. a M.A.N., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 192 şi urm. art. 711 şi urm. C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâţii B.E.J.A., B.Ş.C. şi D.N., şi S.A.C., suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare; anularea tuturor actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional nr. 1298/2014.
Prin sentinţa nr. 616 din 27 ianuarie 2015 Judecătoria sector 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, reţinând că întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a Instanţei, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce ia instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat. Instanţa a mai reţinut însă că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie fa executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, respectiv critice aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş.
Astfel, prin contestaţia ia executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinţei civile nr. 2453/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5935/109/2011, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificai prevederile legale în material stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită.
Or, analiza acestor aspect este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
Potrivit art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2030, tribunalul judecă în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi şi având în vedere şi dispoziţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi act normativ, rezultă că motivele de contestaţie anterior analizate atrag competenţa Tribunalului Argeş de soluţionare a cauzei.
În cauză se solicită şi o contestaţie la titlu aşa cum rezultă din susţinerile orale ale conîestatoarei, iar potrivit art. 713 alin. (3) C. proc. civ. contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în speţă Tribunalului Argeş.
Având în vedere faptul că unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar altele competenţa Tribunalului Argeş, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unui instanţe de grad mai înalt.
Prin sentinţa nr. 804 din 01 aprilie 2015 Tribunalul Argeş, secţia conflicte ele muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Argeş a reţinut că potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar conform art, 153 lit. i) din acelaşi act normativ, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.
Prin „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi se înţeleg măsurile de executare promovate de autoritatea/autorităţile prevăzute de lege şi reglementate special pentru aplicarea şi respectarea sistemului unic de pensii publice, în speţă C.N.P.P., casele teritoriale judeţene şi cele sectoriale etc, printre aceste măsuri regăsindu-se, eu titlu de exemplu, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensii încasate necuvenit, din variate motive.
Or în speţa de faţă, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică şi personalitate juridică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului - pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, aşa cum s-a stabilit prin titlu executoriu.
Prin urmare, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care soluţionarea cauzei ţine de competenţa materială a instanţei de executare, în speţă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Înalta Curte, competenta să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (2) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti, pentru argumentele ce succed:
Reclamanta a sesizat Judecătoria sector 1 Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1298/2014 şi cenzurarea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-I neconform dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000.
Acţiunea a fost formulată urmare a modificărilor legislative în materie intervenite ulterior pronunţării sentinţei nr. 2453 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 137/AS/2012 a Curţii de Apel Piteşti), prin care a fost admisă acţiunea reclamantului Stanciu Adrian Cezar, anulată Decizia de pensionare nr. 92509 din 31 decembrie 2010 şi menţinută decizia de pensionare emisă de Casa de Pensii a M.A.N. în temeiul Legii nr. 164/2001.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 711 Noul C. proc. civ., care, în alin. (1) prevede că „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".
Textul legal anterior menţionat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalităţii executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceştia putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.
Argumentele ce ţin de modificarea cadrului legislativ prin introducerea unor reglementări ce nu au constituit obiect al investirii instanţei de fond şi care ar limita temporal întinderea efectelor hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlu executoriu, nu sunt de natură a atrage calificarea litigiului ca fiind o contestaţie la titlu de competenţa instanţei de dreptul muncii, întrucât prin contestaţia la titlu, instituţie menită a explicita dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat în procedura executării silite, nu se poate anula sau modifica titlul executoriu, această finalitate fiind atributul exclusiv al căilor de atac.
Prin urmare, faţa de aceste dispoziţii legale şi faţă de scopul pentru care a fost sesizată instanţa (constatarea nulităţii tuturor actelor de executare, respectiv, controlul de legalitate al onorariului executorului judecătoresc), rezultă că în cauză este vorba de o contestaţie la executare, iar nu de o contestaţie la titlu, cum greşit a reţinut Judecătoria sector 6 Bucureşti.
Cu alte cuvinte, prin intermediul contestaţiei la titlu nu se poate pune în discuţie legalitatea actelor de executare şi nici nu se poate solicita constatarea nulităţii acestora, aşa cum contestatoarea şi-a manifestat voinţa prin prezenta cerere,
Contrar celor reţinute de către Judecătoria sector 6 Bucureşti, împrejurarea că la termenul de judecată contestatoarea a precizat că înţelege să formuleze şi contestaţie la titlu, nu are nicio o relevanţă, întrucât la acel termen, cererea cu care a fost învestită instanţa nu mai putea fi modificată cu respectarea dispoziţiilor art. 204 Noul C. proc. civ. care reglementează termenul şi modalitatea unei atare modificări. În plus, în faţa Tribunalului Argeş, contestatoarea a revenit asupra precizării, afirmând că a înţeles să învestească instanţa cu o contestaţie la formele de executare.
Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabileşte competenţa tribunalului de a soluţiona contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiţionează ca aceste măsuri să fi fost dispuse „în baza prezentei legi", or, În speţă, măsurile contestate de către petentă privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviinţării executării silite în temeiul art. 665 Noul C. proc. civ., ceea ce exclude competenţa materială a tribunalului.
Art. 713 alin. (1) Noul C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din acelaşi cod în favoarea instanţei de executare, iar art. 650 Noul C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. .138/2014 publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014), statuează că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţiile la executare este „.judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Cum în speţă sediul C.P.S. a M.A.N. se află în Bucureşti, sector 6, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1248/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1259/2015. Civil → |
|---|
