ICCJ. Decizia nr. 1259/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1259/2015
Dosar nr. 11701/30/2013
Şedinţa camerei de consiliu din 13 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul O.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, obligarea acesteia la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispoziţiilor art. 1 pct. 6 din Legea nr. 250/2007, art. 165 alin. (1) şi (2) şi art. 166 din Legea nr. 263/2010, precum şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor cuvenite, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 852/PI din 24 aprilie 2014 a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul O.F. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, având ca obiect obligaţia de a face.
Prin sentinţa nr. 1967/PI din 19 august 2014, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins cererea formulată de reclamant, având ca obiect îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei civile nr. 852/PI/2014.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 45/A din 15 ianuarie 2015, prin care s-au respins apelurile declarate de reclamant împotriva sentinţelor pronunţate de tribunal.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul O.F., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17 februarie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 30 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 30 martie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
La data de 9 aprilie 2015, recurentul - reclamant O.F. a depus punct de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 4 mai 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 13 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În speţă, prin Decizia nr. 45/A din 15 ianuarie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile declarate de reclamantul O.F. împotriva sentinţelor civile nr. 852 din 24 aprilie 2014 şi nr. 1967 din 19 august 2014 pronunţate de Tribunalul Timiş.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Or, obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de asigurări sociale.
În ceea ce priveşte sentinţa nr. 1967/PI din 19 august 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, atacată, de asemenea, cu recurs, se reţine incidenţa prevederilor art. 446 C. proc. civ., potrivit cărora încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.
Ca atare, în raport de prevederile legale menţionate, se constată că atât Decizia civilă nr. 45/A/2015 cât şi sentinţa civilă nr. 1967/PI/2014, sunt hotărâri definitive, nesusceptibile a fi recurate.
Se reţine că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat reclamantul O.F. împotriva Deciziei civile nr. 45/A din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, precum şi a sentinţelor nr. 852/PI din 24 aprilie 2014 şi nr. 1967/PI din 19 august 2014 ale Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1256/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 126/2015. Civil. Expropriere. Contestaţie în... → |
|---|
