ICCJ. Decizia nr. 1280/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1280/2015

Dosar nr. 12462/62/2012

Şedinţa publică din 14 mai 2015

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06 aprilie 2011, pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanţii S.G. şi S.L.L. au chemat în judecată SN I.P.B. SA - Sucursala Braşov şi SN I.P.B. SA și au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtele să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în C.F. (provenită din conversia pe hârtie a C.F., constituit din teren grădină în suprafaţă de 1.138,80 mp, constituit din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 61,20 mp, precum şi a construcţiei C1- casă de lemn cu un etaj şi trei locuinţe situată pe aceste două topuri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 480 C. civ.

La termenul de judecată din data de 09 decembrie 2011, reclamanţii au depus la dosar precizare şi completare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că formulează acţiunea în revendicare şi împotriva numiţilor M.E. şi M.Ş. şi că precizează petitul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în C.F. a mun. Braşov (provenită din conversia pe hârtie a C.F., constituit din teren grădină în suprafaţă de 1.138,80 mp, constituit din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 61,20 mp, precum şi a tuturor construcţiilor situate pe aceste topuri, parte din ele identificate în cartea funciară ca fiind construcţii de locuinţe având nr. cadastral C1 şi formate din casă de lemn cu un etaj şi 3 locuinţe.

La termenul de judecată din data de 09 martie 2012, pârâta SN I.P.B. SA a depus cerere reconvenţională, formulată în contradictoriu cu reclamanţii S.G. şi S.L.L. şi cu pârâta B.G.I., prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M. în privinţa casei de lemn cu etaj, nevalabilitatea Încheierilor nr. 79144 din 17 septembrie 2010 şi nr. 6191 din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I. Braşov privind înscrierea dreptului de proprietate asupra casei de lemn cu etaj în favoarea I.G.B. şi, ulterior, în favoarea reclamanţilor; să dispună radierea din C.F. a dreptului de proprietate asupra casei de lemn cu etaj, înscrise în favoarea reclamanţilor şi, anterior, în favoarea I.G.B.. În subsidiar, pârâta-reclamantă a solicitat inS.ţei să constate nelegalitatea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanţilor-pârâţi asupra imobilului şi să dispună anularea încheierii nr. 6191 din 24 ianuarie 2011 a B.C.P.I. Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 10102 din 27 iulie 2012, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pe rolul Tribunalului Braşov, prin Încheierea din data de 22 martie 2013, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului la Tribunalul Harghita, ca urmare a faptului că prin Încheierea nr. 1121 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare.

Pe rolul Tribunalului Harghita, prin Încheierea nr. 1 din 29 martie 2013, s-a dispus, la cererea reclamanţilor-pârâţi, introducerea în cauză a numitului E.B., în calitate de moştenitor al pârâtei-reconvenţionale B.G.I., ca urmare a decesului acesteia.

Prin încheierea nr. 2 din 11 septembrie 2013, Tribunalul Harghita a revenit asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reconvenţionale B.G.I., prin moştenitor E.B., invocată din oficiu, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a SN I.P.B. SA - Sucursala Braşov şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SN I.P.B. SA, a unit cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.Ş. şi M.E., excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante SN I.P.B. SA

Prin sentinţa civilă nr. 588 din 26 februarie 2014, Tribunalul Harghita a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.Ş. şi M.E., excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a pârâtei-reclamante SN I.P. SA Bucureşti.

A admis acţiunea formulată, precizată şi completată de reclamanţii-pârâţi S.G. şi S.L.L., a obligat pârâta-reclamantă şi pârâţii să le lase în deplina proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în C.F. a mun. Braşov (provenită din conversia pe hârtie a C.F.), constituit din teren grădină în suprafaţă de 1.138,80 mp, constituit din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 61,20 mp, precum şi casă de lemn cu un etaj şi trei locuinţe.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi S.G. şi S.L.L. şi pârâtul reconvenţional B.E. (succesor al defunctei B.G.I.).

A obligat pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA să plătească reclamanţilor-pârâţi S.G. şi S.L.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 11.451,39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, invocată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, este neîntemeiată. Acţiunea în revendicare reprezintă acţiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar pentru recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului. În aceste condiţii, susţinerea că obţinerea bunului de către cumpărător se face doar în temeiul dispoziţiei speciale prevăzute de art. 1314 şi următoarele din vechiul C. civ. (obligaţia vânzătorului de predare a imobilului vândut) nu poate fi primită. Dispoziţiile speciale invocate de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, pe de o parte, sunt incidente în raporturile dintre vânzător şi cumpărător, şi, pe de altă parte, nu înlătură dreptul cumpărătorului de a obţine posesia imobilului cumpărat prin revendicarea acestuia de la orice persoană care îl ocupă fără drept.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.Ş. şi M.E., invocată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, este neîntemeiată, fiind dovedită împrejurarea că cei doi pârâţi, M.Ş. şi M.E., ocupă imobilul în litigiu, fapt ce le conferă calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare a imobilului respectiv.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a pârâtei-reclamante SN I.P.B. SA, invocate de reclamanţii-pârâţi S.G. şi S.L.L. şi de pârâtul reconvenţional B.E. (succesor al defunctei B.G.I.) sunt neîntemeiate. Pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA este posesoarea imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare parţială o solicită prin cererea reconvenţională, ceea ce înseamnă că justifică un interes în promovarea unei asemenea cereri şi, implicit, are şi calitate procesuală activă.

Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M., defuncta B.G.I. a vândut reclamantului S.G., căsătorit cu S.L.L., imobilul „situat în mun. Braşov, str. Stejerişului nr. 8, jud. Braşov, înscris în C.F. a mun. Braşov (provenită din conversia pe hârtie a C.F., cu următoarele: nr. top. X, constituit din teren grădină în suprafaţă de 1.138,80 mp şi nr. Y, constituit din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 61,20 mp, cu menţiunea că pe ambele nr. top. este edificată construcţia C1 - casă de lemn cu un etaj şi trei locuinţe”. Reclamanţii şi-au înscris, la data de 24 ianuarie 2011, dreptul de proprietate asupra acestui imobil în C.F. Braşov. În temeiul acestui titlu de proprietate înscris în cartea funciară, reclamanţii îşi revendică imobilul, în calitate de proprietari, de la pârâţi, posesori ai imobilului.

Puterea doveditoare absolută a înscrierii reclamanţilor-pârâţi în cartea funciară asigură temeinicia acţiunii în revendicare formulate. Ei au dovedit intabularea pe numele lor a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar mutaţia de carte funciară şi-a avut izvorul într-un act obligaţional oneros şi întemeiat pe buna-credinţă (contractul de vânzare-cumpărare), ceea ce înlătură obligaţia examinării titlului sau a posesiunii.

Vânzătoarea B.G.I. a intrat în proprietatea imobilului prin restituire în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar anterior acestei restituiri, pârâta SN I.P.B. SA - Sucursala Braşov a avut un drept de administrare operativă, drept radiat ulterior din cartea funciară ca urmare a Hotărârii nr. 167/2004 a Consiliului Local al Municipiului Braşov, prin care s-a dispus revocarea dreptului de administrare. Prin urmare, pârâţii nu au putut opune reclamanţilor niciun drept.

Prezumţia de proprietate invocată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA în favoarea ei, în baza posesiei pe care o exercită asupra construcţiilor aflate pe terenul revendicat, este răsturnată prin prezentarea titlului de proprietate de către reclamanţii-pârâţi. Drept urmare, rămâne fără suport şi dreptul de superficie invocat asupra terenului aferent construcţiilor.

Reclamanţii-pârâţi nu puteau să revendice decât imobilul cumpărat. Împrejurarea că pe teren nu s-ar afla o casă de lemn cu etaj, astfel cum susţine pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA, nu poate paraliza dreptul reclamanţilor-pârâţi de a-şi revendica imobilul cumpărat, aşa cum acesta apare identificat în cartea funciară. Posibilele neconcordanţele între înscrierile din cartea funciară şi situaţia din teren nu pot fi imputate cumpărătorului, acesta întemeindu-se cu bună-credinţă pe cuprinsul cărţii funciare, şi pot fi înlăturate pe calea unei acţiuni de rectificare a cărţii funciare.

Cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SN I.P.B. SA a fost respinsă în baza acelorași argumente. Contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi nul parţial pentru lipsa obiectului din moment ce acest obiect, pe care pârâta-reclamantă îl consideră lipsă, figurează înscris în cartea funciară, iar cumpărătorii l-au cumpărat bazându-se cu bună-credinţă pe cuprinsul cărţii funciare.

Prin Încheierea civilă din data de 26 martie 2014, Tribunalul Harghita a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 588 din 26 februarie 2014, formulată de pârâta-reclamantă SN I.P. SA.

Tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată, deoarece prin dispozitivul a cărui lămurire se solicită instanţa a dispus asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare invocat în susţinerea acţiunii, astfel cum acesta apare înscris în cartea funciară. Chiar dacă ar exista nepotrivire cu situaţia din teren, acestea nu pot fi remediate decât pe calea unei rectificări de carte funciară, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Pârâta SN I.P. SA Bucureşti a declarat apel atât împotriva sentinţei civile 588 din 26 februarie 2014 a Tribunalului Harghita, cât şi împotriva încheierii civile din data de 26 martie 2014 şi a încheierilor premergătoare.

Prin Decizia civilă nr. 454/A din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În mod legal a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SN I.P. SA - Sucursala Braşov.

Apelanta nu a făcut dovada că această sucursală nu ar avea organe proprii de conducere, pentru a se putea constata de către instanţă neîndeplinirea condiţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Pe de altă parte, chemarea în judecată şi a sucursalei SN I.P. SA s-a impus prin însuşi obiectul acţiunii, reclamanţii revendicând chiar imobilul unde această sucursală are înregistrat sediul social. Nu în ultimul rând, această sucursală are un reprezentant înscris în evidenţele O.N.R.C., conform extrasului depus la dosar.

În mod legal, a fost respinsă de către prima instanţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SN I.P. SA, având în vedere obiectul acţiunii. Acţiunea în revendicare, care constituie obiectul acţiunii civile deduse judecăţii, este acţiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar. Posesorul imobilului în speţă este SN I.P. SA Bucureşti, SN I.P. SA - Sucursala Braşov, M.E. şi M.Ş., pârâţii în cauză. Nu are nicio relevanţă existenţa sentinţei civile nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Braşov sau a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, deoarece nu Municipiul Braşov sau numita B.G.I., vânzătoarea imobilului, sunt posesorii imobilului în litigiu. În aceste condiţii, calitatea procesuală pasivă a pârâtei SN I.P. SA Bucureşti este pe deplin justificată.

În ceea ce privește excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.E. şi M.Ş., instanța de apel a reținut că, în cauză s-a făcut dovada că aceştia locuiesc efectiv în imobilul în litigiu, îl administrează în numele şi pentru pârâta SN I.P. SA Bucureşti şi, ca atare, deţin posesia imobilului.

Curtea de apel a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare a fost în mod corect respinsă de către prima instanţă. Obiectul acţiunii civile deduse judecăţii este acţiunea în revendicare şi nu acţiunea în obligarea vânzătorului de predare a bunului către cumpărător. Este evident că în cauză interesul proprietarului imobilului este acela de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv posesia asupra bunului cumpărat şi aceasta nu se poate realiza decât prin obligarea posesorilor nelegali ai imobilului - în speţă pârâţii chemaţi în judecată - să lase în deplină şi liniştită posesie imobilul.

Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, pe când acţiunea menţionată de apelantă şi pe care susţine că ar fi trebuit să o formuleze reclamanţii este o acţiune personală, derivată din încheierea unui contract. Cum în speţă nici Municipiul Braşov şi nici vânzătorul nu au în posesie imobilul, este evident că aceştia nu pot fi obligaţi la predarea bunului vândut. Finalitatea acţiunii în revendicare este tocmai aceea ca proprietarul să intre în posesia imobilului cumpărat, de la orice persoană care îl ocupă fără drept.

În ceea ce priveşte critica apelantei privind greşita respingere de către prima instanţă a unor probe solicitate în faza judecăţii în primă instanţă, curtea de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin administrarea acestor probe apelanta nu ar fi putut face dovada titlului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, în condiţiile în care existau suficiente probe la dosar din care să rezulte că apelanta nu are nici un titlu de proprietate şi nici un alt titlu legal asupra construcţiilor şi terenului în litigiu.

În cauză, se poate vorbi, eventual, de o modificare a descrierii imobilului, prevăzută de art. 914 C. civ. Nu poate fi vorba de o rectificare a cărţii funciare în contradictoriu cu pârâţii din cauză, câtă vreme s-a dovedit că aceştia deţin posesia imobilului în mod nelegal, ci de o modificare a menţiunilor din cartea funciară, făcută de proprietarul tabular, în speţă, reclamanţii.

Apelanta nu a făcut dovada prin probele administrate - suficiente pentru dezlegarea stării de fapt şi de drept - că ar fi edificat construcţiile de pe terenul în litigiu sau că ar avea un drept legal asupra lor. Dimpotrivă, din probele administrate, rezultă că toate construcţiile menţionate în contractul de vânzare-cumpărare au fost edificate de familia S., anterior preluării abuzive de către Statul Român şi că, după preluarea şi administrarea imobilului de către apelantă, nu a mai fost edificată nicio altă construcţie pe terenul în litigiu.

Instanța de apel a apreciat că prima instanţă a respectat dispoziţiile procedurale incidente în cauză, atunci când a procedat la decăderea apelantei din administrarea probei cu interogatoriul numitului B.E., cu atât mai mult cu cât această probă nici nu ar fi fost utilă soluţionării cauzei. Această persoană a fost introdusă în cauză doar în calitate de moştenitor al fostei proprietare a imobilului, numita B.G.I.

Criticile aduse de apelantă soluţiei date de prima instanţă cu privire la fondul pretențiilor formulate prin cererea principală şi prin cea reconvenţională au fost respinse, ca neîntemeiate.

Fiind posesori nelegali, pârâţii nu au nici interesul şi nici calitatea de a invoca aspecte privind neconcordanţa între înscrierile construcţiilor în cartea funciară şi cele existente pe teren. În nici un caz, posesia apelantei asupra acestor construcţii nu creează prezumţia de proprietate. Reclamanţii au revendicat prin acţiunea dedusă judecăţii imobilul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentic. Apelanta a avut înscris în cartea funciară un drept de administrare operativă asupra imobilului în litigiu, drept de administrare care a fost revocat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brașov nr. 167/2004, conform menţiunilor de sub C+5 din C.F. Braşov. Acest drept de administrare, care nu mai există în prezent, nu valorează şi nu creează prezumţia unui drept de proprietate.

Probele administrate în faţa primei instanţe fac dovada că imobilele aflate în prezent pe terenul revendicat de către reclamanţi sunt aceleaşi cu cele preluate abuziv de către Statul Român de la foştii proprietari tabulari, conform menţiunilor de sub B7 şi B8 din cartea funciară. Apelanta nu a făcut dovada că pe terenul revendicat sunt şi alte construcţii decât cele preluate abuziv şi nu a făcut dovada că, pe terenul revendicat de reclamanţi, ar fi edificat alte construcţii, în perioada în care folosea imobilul în litigiu în baza dreptului de administrare operativă, pentru a putea invoca cu succes un drept de proprietate asupra acestor construcţii. Nu a prezentat nici un titlu de proprietate asupra construcţiilor sau terenului, care să poată fi opus, titlului de proprietate al reclamanţilor. Pretinsa neconcordanţă între cuprinsul cărţii funciare şi situaţia faptică nu poate fi în beneficiul unui posesor nelegal, iar existenţa altor construcţii pe terenul în litigiu, neîntabulate în cartea funciară, nu poate afecta dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiilor şi terenului.

Curtea de apel a apreciat că este întemeiată şi soluţia de respingere, prin încheierea apelată, a cererii apelantei de lămurire a dispozitivului sentinţei civile. Această soluţie este justificată de chiar considerentele care au stat la baza pronunţării soluţiei pe fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta SN I.P. SA Bucureşti.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., sunt formulate următoarele critici:

1. Instanţa de apel nu a analizat majoritatea motivelor de apel:

a. Contrar afirmaţiilor primei instanţe, prezumţia de proprietate invocată de pârâtă nu a fost răsturnată prin prezentarea titlului de proprietate de către reclamanţii pârâţi, pentru simplul motiv că reclamanţii pârâţi nu au titlu pe construcţiile stăpânite de recurentă.

Pe terenul revendicat, există mai multe construcţii, dar niciuna dintre ele nu este „casa de lemn cu etaj şi trei locuinţe”. Prin urmare, reclamanţii nu fac dovada că deţin dreptul de proprietate asupra construcţiilor existente pe acest teren.

Construcţiile existente pe acest teren sunt în posesia exclusivă a SN I.P. SA, iar această posesie creează prezumţia de proprietate.

InS.ţa de apel nu și-a motivat considerentul conform căruia deţinerea construcțiilor fără niciun titlu legal nu echivalează cu o prezumţie de proprietate și nici considerentul că pârâţii sunt „posesori nelegali”. În acelaşi context, este nemotivat şi greşit considerentul conform căruia „posesia apelantei asupra acestor construcţii nu creează prezumţia de proprietar”.

La rândul ei, proprietatea prezumată asupra construcţiilor a născut dreptul de superficie asupra terenului aferent construcţiilor.

b. A mai reţinut instanţa ca fiind dovedită, în baza titlului şi a înscrierii în cartea funciară, proprietatea reclamanţilor pârâţi asupra terenului şi a construcţiilor, respectiv „casa de lemn cu etaj şi trei locuinţe”.

În realitate, nu s-a stabilit pe bază de probe, identitatea dintre imobilul prevăzut în titlul reclamanţilor şi cel posedat de recurentă.

c. A considerat instanţa că reclamanţii pârâţi nu puteau să revendice decât imobilul cumpărat. Însă, în cauză, reclamanţii-pârâţi au cumpărat ceva ce nu exista la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (casa de lemn cu etaj şi trei locuințe).

Instanţa de apel a reținut că „reclamanţii au revendicat prin acţiunea dedusă judecaţii imobilul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentic”. Din cererile precizatoare rezultă că s-au revendicat toate construcţiile de pe terenul revendicat, iar nu doar cele din contractul de vânzare-cumpărare, care sunt oricum inexistente.

d. Este greşită afirmaţia instanţei în sensul că posibilele neconcordanțe între înscrierile din cartea funciară şi situaţia din teren nu pot fi imputate cumpărătorului.

În realitate, ca orice cumpărător diligent, reclamanţii pârâţi aveau posibilitatea să se deplaseze la locul situării imobilului pe care au intenţionat să-l cumpere şi să constate că nu exista „casa lemn cu etaj şi trei locuinţe”, ci alte construcţii.

e. Posibilitatea formulării unei acţiuni de rectificare a cărții funciare nu există şi, oricum, nu rezolvă problema de drept din speţă, întrucât construcțiile stăpânite de recurentă nu au făcut obiectul contractului vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M.

Art. 914 C. civ. este inaplicabil în cauză (ceea ce atrage şi incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru că, în speţă, nu este vorba de o simplă neconcordanță între descrierea construcţiilor din cartea funciară şi realitatea din teren, ci de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor sunt menţionate construcţiile aflate în posesia recurentei.

f. Reclamanţii pârâţi insistă asupra faptului că acele construcţii posedate de recurentă ar fi edificate de familia S. şi că ar fi fost proprietatea acestora. Acelaşi lucru a fost reţinut și de instanța de apel, fără nicio motivare. În plus, această împrejurare ar fi lipsită de relevanță, din moment ce B.G.I. nu le-a vândut către reclamanții-pârâți.

g. Instanţa de apel nu a observat cauza de nulitate pe care recurenta a invocat-o cu privire la cererea reconvențională. Astfel, recurenta a arătat în motivele de apel că este parţial nul contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 deoarece, din moment ce bunul nu există, nu poate exista nici dreptul de proprietate asupra sa.

Instanţa de apel se limitează să susţină ca „obiectul contractului există în materialitatea sa”, dar nu motivează afirmaţia şi nu precizează din ce probe a dedus existența obiectului contractului. Fiind edificate în anul 1925, construcţiile de pe terenul revendicat existau la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, deci puteau face obiectul acestui contract, iar faptul că nu au fost vândute este cea mai bună dovadă că părţile contractului de vânzare-cumpărare nu au intenţionat înstrăinarea acestora.

Pe cale de consecinţă, reclamanţii nu fac dovada dreptului de proprietate asupra construcţiilor revendicate, motiv pentru care nu sunt valabile încheierile din 2010 şi din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I. Braşov privind înscrierea dreptului de proprietate asupra casei de lemn cu etaj în favoarea I.G.B. şi, ulterior, în favoarea soţilor S., fiind înscris un drept asupra unui bun ce nu exista.

2. În plus, nu sunt motivate nici susţinerile instanţei de apel în sensul că „prima instanţă a respectat dispoziţiile procedurale incidente în cauză, atunci când a procedat la decăderea apelantei din administrarea probei cu interogatoriul numitului B.F.”, „posesorii nelegal nu pot invoca prezumţia de proprietate”, „probele administrate în fața primei instanţe fac dovada că, construcţiile aflate în prezent pe terenul revendicat de către reclamanţi sunt aceleaşi cu cele preluate abuziv de către Statul Român de la foştii proprietari tabulari”, „în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 492, 489 şi 482 C. civ.”

3. Probele solicitate de apelantă au fost greșit respinse.

În mod nelegal şi netemeinic ambele instanţe au respins probele cu expertize (topo şi construcţii) şi martori solicitate prin cererile scrise depuse.

Nu dovada titlului de proprietate asupra imobilului în litigiu era obiectul probațiunii, ci lipsa identităţii între construcţiile revendicate şi cele aflate în posesia apelantei.

4. La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, prima instanţă a încuviinţat proba cu interogatoriu pârâţilor S.G., S.L.L. şi E.B.. În ceea ce priveşte interogatoriul pentru pârâtul E.B., în încheierea de şedinţă de la acel termen, s-a consemnat greșit că instanţa ar fi pus în vedere pârâtei să-l depună în scris în termen de 5 zile.

Deşi din transcrierea şedinţei din 11 septembrie 2013, rezultă că instanţa nu a pus în vedere depunerea în scris a interogatoriului în termen de 5 zile, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2013, instanţa a dispus ca interogatoriu să nu mai fie administrat.

5. Este incident motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele argumente:

a. În mod nelegal pârâţii au fost obligaţi la predarea celor două imobile menționate în dispozitiv. Nu există în fapt nicio casa de lemn cu etaj și/sau 3 locuinţe situata pe terenul de 61,20 mp. Altfel spus, reclamanţii pârâţi nu au făcut dovada că imobilul revendicat există şi că pârâţii posedă imobilul revendicat.

b. Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 492, 489 şi 482 din C. civ., deoarece a fost răsturnată prezumţia instituită prin art. 492 C. civ. (nu reclamanţii pârâţi au edificat construcţiile revendicate, iar titlul lor nu le cuprinde).

c. În ceea ce priveşte greşita soluţionare a unor excepţii.

În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SN I.P. SA - Sucursala Braşov, deşi aceasta nu are personalitate juridică. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât o sucursală a unei societăţi comerciale este un dezmembrământ al unei societăţi și nu se încadrează în noţiunile de „asociaţii sau societăţi care nu au personalitate juridică”, iar în speţă, sucursala nu are organe proprii de conducere.

În mod greșit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SN I.P. SA

În raport de sentinţa civilă nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Braşov şi de contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, reclamanții trebuiau să se îndrepte împotriva vânzătorului, care are obligaţia legală de predare a imobilului în temeiul art. 1314 şi urm. C. civ. în vigoare la momentul încheierii vânzării, iar vânzătoarea B.G.I., la rândul ei, trebuia să se îndrepte împotriva Municipiului Braşov, căruia i s-a stabilit irevocabil obligaţia de restituire şi predare a imobilului.

Reclamanți-pârați nu au făcut dovada că recurenta deţine construcţiile menţionate în titlul lor. Faptul că în cartea funciară şi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 se menţionează o casă de lemn cu un etaj şi trei locuinţe nu înseamnă că acestea mai există în realitate.

În mod greşit, a fost respinsă excepţia inadmisibilității cererii principale.

Reclamanți au cumpărat terenul revendicat, iar obţinerea bunului de către cumpărător se face în temeiul dispoziției speciale prevăzute de art. 1314 şi urm. C. civ., iar nu în temeiul dispoziţiei generale prevăzute de art. 480 C. civ.

Deşi a reţinut caracterul special al dispoziţiilor art. 1314 şi urm. C. civ., instanţa nu a dat eficienţă regulii specialia generalibus derogant, în sensul aplicării acestor norme speciale cu prioritate.

În mod greşit, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.E. şi M.Ş.

Pârâţii M. realizează administrarea bunurilor SN I.P. SA, astfel că ei nu pretind proprietatea şi nu deţin posesia imobilului, deci nu au calitate procesuală pasivă.

6. În mod greșit, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 588 din 26 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Harghita deoarece, pe terenul revendicat, există mai multe construcţii, dar nici una dintre ele nu este casa de lemn cu etaj.

Prin cererea de recurs a fost formulată și o cerere de suspendare a executării Deciziei civile nr. 454 din 10 septembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș și a sentinței civile nr. 588 din 26 februarie 2021 a Tribunalului Harghita. Această cerere a fost respinsă ca rămasă fără obiect prin încheierea de la termenul de judecată din data de 12 martie 2015, Înalta Curte constatând că a fost încheiată executarea silită, având în vedere procesul verbal întocmit la data de 20 ianuarie 2015 de către B.E.J., T.C.T.

Totodată, recurenta a formulat o cerere de întoarcere a executării, în temeiul art. 4041 - 4042 C. civ.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

1.a. În mod corect, instanța de apel, în aplicarea prevederilor art. 480 C. civ., a constatat că reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai bunului revendicat.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 de B.N.P., L.M., prin care defuncta B.G.I. a vândut reclamantului S.G., căsătorit cu S.L.L., imobilul „situat în mun. Braşov, jud. Braşov, înscris în C.F. a mun. Braşov (provenită din conversia pe hârtie a C.F.), la A+1, cu următoarele: constituit din teren grădină în suprafaţă de 1.138,80 mp, constituit din teren curţi-construcţii în suprafaţă de 61,20 mp, cu menţiunea că pe ambele nr. top. este edificată construcţia C1 - casă de lemn cu un etaj şi trei locuinţe”, și care a fost înscris în cartea funciară, face dovada calității reclamanților de proprietari ai imobilului revendicat.

În prezența titlului de proprietate opus de reclamanți, prezumția instituită în favoarea recurentei prin prevederile art. 1854 C. civ. a fost răsturnată, iar afirmațiile privind dobândirea unui drept de superficie asupra terenului aferent construcţiilor rămân fără suport.

Susținerea conform căreia prezumţia de proprietate invocată de pârâtă nu a fost răsturnată prin prezentarea titlului de proprietate de către reclamanţii deoarece acest titlu nu ar viza construcţiile stăpânite de recurentă nu poate fi primită. Această susținere și cea prin care recurenta arată că pe terenul revendicat există mai multe construcţii, dar niciuna dintre ele nu este „casa de lemn cu etaj şi trei locuinţe”, astfel încât reclamanţii nu ar face dovada că deţin dreptul de proprietate asupra construcţiilor existente pe teren, pun în discuție situația de fapt și modul în care aceasta a fost stabilită de instanța de apel prin interpretarea probelor administrate.

Or, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

b, e-f. Recurenta susține că inS.ța de apel nu a stabilit pe bază de probe identitatea dintre imobilul prevăzut în titlul reclamanţilor şi cel posedat de recurentă, că imobilele-construcții pe care le stăpânește nu au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, că art. 914 C. civ. este inaplicabil pentru că nu este vorba de o simplă neconcordanță între descrierea construcţiilor din cartea funciară şi realitatea din teren, ci de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor sunt menţionate construcţiile aflate în posesia recurentei, că, fără nicio motivare, inS.ța de apel a reținut că familia S. ar fi edificat construcţiile aflate în posesia recurentei.

Toate aceste susțineri vizează în realitate interpretarea pe care inS.ța de apel a făcut-o cu privire la înscrisul ce constituie titlul de proprietate al reclamanților, felul în care a interpretat clauzele contractului vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 și probele administrate pentru stabilirea situației de fapt sub aspectul construcțiilor existente și a posesiei exercitate cu privire la acestea.

Întrucât controlul exercitat pe calea recursului nu poate viza decât aspecte de legalitate, criticile menționate, cuprinzând aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.

c. Nu este întemeiată susținerea potrivit căreia inS.ța de apel ar fi reținut greșit că „reclamanţii au revendicat prin acţiunea dedusă judecaţii imobilul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentic” deoarece, din cererile precizatoare ar rezulta că s-au revendicat toate construcţiile de pe terenul revendicat, iar nu doar cele din contractul de vânzare-cumpărare.

Această critică, care ar putea fi circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nu este susținută de actele de procedură efectuate de reclamanți în cauză. Precizarea formulată la data de 09 decembrie 2011 sub aspectul petitului cererii de chemare în judecată, coroborată cu cauza pretențiilor formulate de reclamanți, astfel cum aceștia au indicat-o, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 coroborat cu mențiunile înscrise în cartea funciară, dovedesc că inS.ța de apel a soluționat cauza în limitele deduse judecății de către reclamanți.

d. Susținerile conform cărora instanța de apel ar fi greșit afirmând că posibilele neconcordanțe între înscrierile din cartea funciară şi situaţia din teren nu pot fi imputate cumpărătorului, deoarece, ca orice cumpărător diligent, reclamanţii pârâţi aveau posibilitatea să se deplaseze la locul situării imobilului pe care au intenţionat să-l cumpere şi să constate că nu exista „casa lemn cu etaj şi trei locuinţe”, ci alte construcţii, nu reprezintă o argumentare juridică a nelegalităţii invocate. Ele se constituie în simple afirmații care nu satisfac cerințele art. 3021 C. proc. civ. și, de aceea, nu vor fi analizate de instanța de recurs.

g. Înalta Curte apreciază că hotărârea inS.ței de apel respectă exigențele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Afirmațiile recurentei în sensul că „instanţa de apel se limitează să susţină ca obiectul contractului există în materialitatea sa, dar nu motivează afirmaţia” și că, „în realitate, deși existau la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, construcţiile de pe terenul revendicat nu au fost vândute, ceea ce atrage nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a solicitat prin cererea reconvențională”, nu pot determina admiterea recursului.

Aceasta pentru că, pe de o parte, instanța de apel și-a întemeiat concluzia sub aspectul existenței obiectului contractului pe probe pe care le-a indicat, respectiv conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011 coroborat cu prezumția rezultată din înscrierea în cartea funciară și cu lipsa oricăror dovezi în sens contrar din partea recurentei, iar pe de altă parte, pentru că, în realitate, aceste susțineri vizează, de fapt, tot un aspect legat de situația de fapt stabilită de inS.ța de apel.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite nici susținerile privind lipsa valabilității Încheierilor nr. 79144/2010 şi nr. 6191 din 24 ianuarie 2011 ale B.C.P.I. Braşov, cât timp recurenta justifică aceste susțineri prin pretinsa inexistență a bunului ce face obiectul respectivelor înscrieri.

2. Instanța are obligația de respecta prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul de a arăta motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței și au condus la soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei.

Fragmentele din cuprinsul hotărârii, citate prin motivele de recurs nu constituie un argument în sensul nemotivării corespunzătoare a deciziei, deoarece acestea trebuie apreciate în contextul analizării considerentelor deciziei recurate în ansamblul lor.

În cauză, Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă această cerință, modul de redactare a considerentelor permițând exercitarea controlului judiciar pe calea recursului, astfel încât nu se poate dispune modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

3. Motivul de recurs prin care se susține greșita respingere a probelor administrate nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de casare sau de modificare a deciziei, prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și, de aceea, nu va fi analizat. Numai în măsura în care ar fi invocat greșita administrare a probelor încuviințate, recurenta ar fi formulat o critică care ar fi învestit în mod corect inS.ța de recurs cu verificarea legalității deciziei recurate.

Pe de altă parte, nu se poate susține că, neîncuviințându-se probele solicitate de recurentă, nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt sub aspectul identităţii între construcţiile revendicate şi cele aflate în posesia recurentei. Recurenta nu a probat faptul că a edificat alte construcții pe terenul în litigiu pentru a fi necesară clarificarea identității între imobile. Dimpotrivă, s-a dovedit în cauză că asupra imobilului proprietatea reclamanților, pârâta SN I.P.B. SA - Sucursala Braşov a avut un drept de administrare operativă, radiat ulterior din cartea funciară ca urmare a Hotărârii nr. 167/2004 a Consiliului Local al Municipiului Braşov, prin care s-a dispus revocarea acestui dreptul.

4. Critica vizând nelegalitatea hotărârii pentru neadministrarea unei probe încuviințate de inS.ță - interogatoriul pentru pârâtul E.B. - nu poate determina admiterea recursului. Potrivit art. 167 C. proc. civ., numai dovezile care pot aduce dezlegarea pricinii trebuie administrate în cauză. Or, interogatoriul pârâtului E.B. nu era o probă utilă în delegarea prezentului litigiu, cât timp, conform art. 218 C. proc. civ., interogatoriul poate privi numai fapte personale, iar pârâtul E.B. era citat în cauză în calitate de moștenitor al fostei proprietare a imobilului, numita B.G.I.

5.a,b. Recurenta reia critici formulate anterior vizând lipsa titlului reclamanților, a dovezilor că pârâții posedă imobilele în litigiu și, pe cale de consecință, a unor dispoziții legale indicate de inS.ță. Întrucât aceste critici au fost deja analizate în cadrul motivelor de recurs anterioare, ele nu vor fi reanalizate.

c. În ceea ce priveşte soluţionarea pretins greșită a unor excepţii, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată cuprinde dezlegări corecte sub aspectele indicate de recurentă.

Astfel, inS.ța de apel a interpretat corect prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a soluționat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SN I.P. SA - Sucursala Braşov.

Potrivit acestui articol, „asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere”, iar el este aplicabil sucursalelor cât timp se referă la societăți care nu au personalitate juridică, iar conform art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala este un dezmembrământ al unei societăți comerciale. Este adevărat că, potrivit aceluiași articol, sucursala nu are personalitate juridică, însă, art. 41 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o situație de excepție și dispune că, o societate sau o asociație, chiar în lipsa personalității juridice, poate sta în judecată ca pârâtă dacă are organe proprii de conducere. Or, în cauză, instanța de apel a reținut că apelanta nu a dovedit că SN I.P. SA - Sucursala Braşov nu ar avea organe proprii de conducere, în cauză probându-se în schimb că reclamanţii revendică chiar imobilul unde această sucursală are înregistrat sediul social și că sucursala are un reprezentant înscris în evidenţele O.N.R.C., conform extrasului depus la dosar. Aceste constatări ale instanței nu au fost combătute pe parcursul soluționării apelului și nici în faza de judecată a recursului, în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Nu sunt fondate nici criticile prin care se susține dezlegarea greșită a excepției lipsei calităţii procesuale pasive a SN I.P. SA și a pârâților M.E. şi M.Ş.

Recurenta susține că în raport de sentinţa civilă nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Braşov şi de contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011, reclamanții trebuiau să se îndrepte împotriva vânzătorului, care are obligaţia legală de predare a imobilului în temeiul art. 1314 şi urm. C. civ., iar vânzătoarea B.G.I., la rândul ei, trebuia să se îndrepte împotriva Municipiului Braşov, căruia i s-a stabilit irevocabil obligaţia de restituire şi predare a imobilului. În plus, reclamanți nu au făcut dovada că recurenta deţine construcţiile menţionate în titlul lor.

Critica nu este fondată. Recurenta ignoră faptul că inS.țele au fost învestite cu o acțiune în revendicare, iar nu cu o pretenție care să-și aibă cauza în prevederile art. 1314 C. civ. În raport de obiectul acțiunii deduse judecății - acțiune în revendicare - calitatea procesuală pasivă revine posesorului neproprietar al bunului revendicat. Pe baza probelor administrate, și care nu mai pot fi reapreciate în această fază de judecată, față de prevederile art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a stabilit că posesorii imobilului revendicat de reclamanți sunt SN I.P. SA Bucureşti, SN I.P. SA - Sucursala Braşov, M.E. şi M.Ş.

Prin urmare, pentru determinarea calității procesuale pasive în cauză, în raport de obiectul pretențiilor deduse judecății, este lipsită de relevanță sentinţa civilă nr. 328/S din 07 noiembrie 2008 a Tribunalului Braşov și contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2011. Cât timp, inS.ța a constatat, că posesia imobilului este exercitată de pârâții menționați, aceștia au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare formulată de proprietarul neposesor al bunului imobil revendicat.

Pentru aceleași argumente care țin de obiectul acțiunii formulate - acțiune în revendicare, iar nu cerere întemeiată pe prevederile art. 1314 C. civ. - nu pot fi primite nici criticile legate de soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii.

Nu există un raport regulă generală-regulă specială între dispozițiile art. 480 C. civ. și prevederile art. 1314 C. civ., așa cum susține recurenta, și a cărei încălcare să facă aplicabilă excepția inadmisibilității. Cererile întemeiate pe cele două norme menționate au natură și regim juridic diferit, astfel că reclamanții care urmăreau obținerea posesiei imobilului de la posesorul neproprietar, iar nu predarea imobilului de către vânzător, au uzat, în mod corect, de acțiunea în revendicare.

6. Criticile vizând respingerea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 588/26 februarie 2014 pronunţate de Tribunalul Harghita, soluție confirmată de curtea de apel prin decizia recurată, sunt de asemenea, nefondate.

Recurenta susține că această cerere ar fi trebuit admisă, deoarece, pe terenul revendicat, există mai multe construcţii, dar nici una dintre ele nu este casa de lemn cu etaj.

Or, cât timp, în dispozitivul hotărârii se regăsește obiectul contractului de vânzare-cumpărare, așa cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată și cum apare înscris în cartea funciară și cât timp, inS.ța de apel a respins motivele de apel care vizau pretinsa neconcordanță între situația reală și cea existentă în cartea funciară, soluția dată cererii de lămurire a dispozitivului este corectă.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și, pe cale de consecință, în baza art. 4042 C. proc. civ., și cererea de întoarcere a executării formulată de pârâta SN I.P. SA Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SN I.P. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 454/A din 10 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Respinge cererea de întoarcere a executării silite, formulată de pârâta SN I.P. SA Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1279/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 1283/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1280/2015. Civil