ICCJ. Decizia nr. 1296/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1296/2015
Dosar nr. 45351/3/2010
Şedinţa publică din 15 mai 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a V-a civilă, sub nr. 453513 din 23 septembrie 2010, reclamanta U.C.M.R., în contradictoriu cu SC C.M. SRL a solicitat obligarea pârâtei la: plata sumei de 350.000 lei, constând în contravaloarea timbrului muzical datorat reclamantei pe perioada 01 octombrie 2007 - 31 august 2010; obligarea pârâtei la plata, în favoarea statului, a penalităţilor în cuantum 0,2% pe fiecare zi de întârziere din suma datorată cu titlu de contravaloare a timbrului muzical, de la data introducerii prezentei cereri şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului proces.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 35 din 06 iunie 1994 şi ale Ordinului nr. 2823 din 14 octombrie 2003.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC C.M. SRL a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, în prealabil, invocând următoarele excepţii procesuale: excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la plata penalităţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; pârâta a prezentat argumente de fapt şi de drept în susţinerea excepţiilor invocate, ca şi pentru soluţia propusă asupra fondului pricinii.
Prin sentinţa civilă nr. 127 din 27 ianuarie 2011, a fost respinsă excepţia netimbrării, ca neîntemeiată.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că:
Pârâta a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997, şi nu cele ale art. 5 din aceeaşi lege, cu motivarea că reclamanta nu urmăreşte, prin prezenta acţiune, nici recunoaşterea drepturilor de autor, nici constatarea încălcării sau plata acestor drepturi. Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 35/1994, prima instanţă a apreciat că timbrul muzical, potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) şi art. 2 din Lege, reprezintă o sumă calculată în procente din fiecare tipăritură, casetă video şi audio înregistrată de producător, care se repartizează organizaţiilor de creatori şi care se utilizează în scopuri culturale, conform art. 3 din Lege. De asemenea, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii prevede: „În cazul în care pentru un domeniu cultural există mai multe organizaţii de creatori constituite potrivit dispoziţiilor legale, care îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor, repartizarea sumelor încasate se face în funcţie de opţiunile titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, astfel:
a) titularii de drepturi de autor sau moştenitorii acestora, după caz, stabilesc destinaţia pentru 75% din suma rezultată din aplicarea timbrului;
b) titularii de drepturi conexe sau moştenitorii acestora, după caz, stabilesc destinaţia pentru 25% din suma rezultată din aplicarea timbrului.”
Cum aceste sume sunt destinate, în parte, titularilor drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe, prima instanţă a apreciat că acţiunea având ca obiect plata timbrului muzical face parte dintre cererile enunţate de art. 5 lit. a) din Legea taxelor de timbru şi, ca atare, taxa de timbru datorată este fixă, în cuantum de 39 lei.
În consecinţă, excepţia insuficientei timbrări a cererii a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţia de fond a lipsei calităţii procesuale active, prin raportare la prevederile Legii nr. 35/1994 şi ale Normelor metodologice din 2003, instanţa a constatat că reclamanta este lipsită de calitate procesuală activă, apreciind că sunt întemeiate susţinerile pârâtei sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 35/1994: „(1) Sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vor vira lunar de unităţile care le încasează, în conturile organizaţiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P.***) şi cu consultarea organizaţiilor de creatori.
(2) În cazul în care pentru un domeniu cultural există mai multe organizaţii de creatori constituite potrivit dispoziţiilor legale, sumele încasate se vor repartiza organizaţiilor de creatori, în funcţie de opţiunile titularilor de drepturi de autor sau titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, moştenitorilor acestora. Pentru operele clasice sau traducerile ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecţie legală destinaţia sumelor încasate din aplicarea timbrului literar va fi hotărâtă de către editor. Pentru operele clasice ale căror drepturi de autor nu se mai află în perioada de protecţie legală destinaţia timbrului muzical, plătit de distribuitor, va fi hotărâtă astfel:
a) în cazul filmului străin, contravaloarea timbrului se varsă la Fondul cinematografic;
b) în cazul înregistrărilor muzicale, de către producător;
c) în cazul spectacolelor organizate în ţară, de către producător, pentru partea aferentă dreptului de autor, care nu se mai află în perioada de protecţie legală, şi de către titularii celorlalte drepturi de autor, sau drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, de moştenitorii acestora.
(3) Fiecare organizaţie de creatori este obligată să-şi constituie un organism financiar pentru timbrul respectiv.
(4) Pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, organizaţiile de creatori trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) cel puţin 90% din numărul membrilor acestora trebuie să fie titulari de drepturi de autor sau titulari de drepturi conexe dreptului de autor ori persoane care, prin profesiunea lor, participă nemijlocit la crearea operei din domeniul pentru care se colectează timbrul;
b) în obiectivele stabilite prin statut să se regăsească activităţi prevăzute la art. 3.
(5) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4) de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor se va realiza de către o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.”
De asemenea, tribunalul a reţinut că Normele metodologice enumeră, în anexa 4, organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, reclamanta numărându-se printre acestea.
Coroborând cele două prevederi citate, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu poate pretinde contravaloarea timbrului muzical câtă vreme aceasta nu numai că nu este unic destinatar al acestei taxe, dar nici nu a ataşat dovezi care să ateste îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 2 din lege, însoţită de verificarea efectuată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii.
În aceste condiţii, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active; având în vedere admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa a apreciat că a devenit de prisos analizarea celorlalte excepţii invocate de către pârâtă - a lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei interesului procesual.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie; intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând menţinerea sentinţei apelate, prin respingerea apelului ca nefondat.
La data de 27 octombrie 2011, intimata a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 35/1994.
În şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2011, instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate de intimată, dispunând înaintarea cererii de sesizare către instanţa de contencios constituţional.
Prin Decizia civilă nr. 272/A din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul formulat de pârâtă a fost admis, sentinţa apelată a fost desfiinţată în parte, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel conform celor prevăzute de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut şi apreciat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta apelantă a invocat/pretins dreptul de a încasa sumele ce se impune a fi colectate cu titlu de timbru muzical în condiţiile Legii nr. 35/1994 şi a Normelor metodologice emise în aplicarea acestei legi, aprobate prin Ordinul nr. 2823/2003 emis de ministrul culturii şi ministrul finanţelor.
Justificarea calităţii procesuale active în procesul civil presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi persoana care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii.
Prin art. 3 pct. 1 din Anexa 4 la Normele metodologice ce au fost aprobate prin Ordin comun al Ministrului Culturii şi M.F.P., este nominalizată (şi) U.C.M.R. printre organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical.
La art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 se prevede că: „Sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vor vira lunar de unităţile care le încasează, în conturile organizaţiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P.***) şi cu consultarea organizaţiilor de creatori.”
Instanţa de apel a apreciat că, având în vedere că reclamanta îndeplineşte condiţia de a fi organizaţie de creatori (din domeniul muzical), iar prin lege este lăsat pe seama emitentului Normelor metodologice dreptul de a individualiza organizaţiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor, în mod eronat prima instanţă a reţinut că era necesar un probatoriu suplimentar - constând în documentul de verificare emis de o comisie special constituită în acest scop, prin Ordin al ministrului culturii - pentru ca reclamanta să justifice faptul că este îndreptăţită să pretindă încasarea sumelor ce fac obiectul litigiului.
De vreme ce Legea nr. 34/1995 nu instituie o procedură prin parcurgerea căreia organizaţiile de creatori să poată solicita verificările la care se face referire în art. 2 alin. (4) şi (5) din acest act normativ, şi să poată obţine un document de natură a confirma satisfacerea respectivelor cerinţe legale, iar autoritatea executivă căreia i-a revenit dreptul de a emite norme metodologice nu numai că nu a stabilit nici ea o asemenea procedură, dar a desemnat/nominalizat în concret beneficiarii sumelor respective, curtea de apel a apreciat că emiterea acestei din urmă reglementări generează prezumţia că organismele astfel nominalizate au fost supuse verificărilor cerute prin lege, şi că ele satisfac cerinţele ce rezidă din art. 2 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 35/1994.
O interpretare a dispoziţiilor legale în sensul în celor susţinute de pârâta intimată (şi primită de prima instanţă, în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active), este de natură a pune organizaţiile de creatori în situaţia de a administra o probă imposibil de obţinut, respectiv o autorizare/confirmare de verificare în privinţa căreia nu s-a stabilit o procedură pe baza căreia să fie posibilă solicitarea şi eliberarea ei către entităţile interesate.
Pe de altă parte, prin art. 8 din Statul apelantei-reclamante se stabileşte că „pot fi membri ai U.C.M.R. cetăţenii români care, prin activitatea lor profesională în domeniul compoziţiei sau muzicologiei, participă la îmbogăţirea patrimoniului artistic sub multiplele sale forme (…)”.
Instanţa de apel a apreciat că din această prevedere statutară reiese în mod neechivoc faptul că, pentru a dobândi calitatea de membru al Uniunii apelante, este necesară desfăşurarea unei activităţi profesionale în domeniul compoziţiei sau muzicologiei, apte a îmbogăţi patrimoniul artistic, situaţia faţă de care se naşte prezumţia că şi condiţia impusă (relativă la calitatea de titulari de drepturi de autor a 90% dintre membri organizaţiei de creator) prin art. 2 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 35/1994 este satisfăcută. În plus, adresa din 2011 emisă de U.C.M.R.- A.D.A. confirmă faptul că un număr de 252 de titulari de drepturi patrimoniale de autor aflaţi în evidenţele acestui organism de gestiune colectivă au calitate de membri au organizaţiei apelante.
În ce priveşte condiţia instituită prin art. 2 alin. (4) lit. b) din acelaşi act normativ, respectiv aceea ca în obiectivele stabilite prin statut să se regăsească activităţi prevăzute la art. 3 din lege, curtea de apel a constatat că şi aceasta este îndeplinită în raport de activităţile stabilite prin art. 7 lit. d), e) şi f) din Statut.
De asemenea, împrejurarea că apelanta reclamantă nu este singura organizaţie de creatori desemnată ca beneficiar al sumelor reprezentând timbrul muzical, s-a apreciat că nu poate conduce la concluzia lipsei calităţii procesuale a acesteia.
Legitimarea procesuală activă constituie una dintre condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile în justiţie, interesând aspectele procedurale ale litigiului, în timp ce chestiunea legată de determinarea limitelor dreptului dedus judecăţii şi a temeiniciei acestuia, în raport de obligaţia corelativă pretins a reveni pârâtului chemat în judecată, ţine de însăşi judecata fondului pricinii.
S-a apreciat că, susţinând lipsa calităţii procesuale a reclamantei din perspectiva prevederilor art. 6 raportat la art. 5 lit. c) din Legea nr. 35/1994, intimata ignoră obiectul concret al acţiunii promovate, care constă în realizarea dreptului pretins de a încasa sumele ce i se cuvin în calitate de beneficiar al timbrului muzical, şi care se înscrie în coordonatele unei acţiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (care se analizează din perspectiva ilicitului civil).
Normele metodologice la care intimata-pârâtă se raportează, constituie fundament al răspunderii civile contravenţionale, aceasta din urmă fiind proprie sferei ilicitului administrativ şi, ca atare, nu este aptă produce finalitatea urmărită prin acţiunea reclamantei, şi anume aceea a reparării prejudiciului pretins încercat ca efect al faptului (pretins ilicit) că pârâta intimată nu a efectuat viramentele stabilite prin acte cu caracter normativ cu privire la sumele ce reprezintă contravaloarea timbrului muzical.
În consecinţă, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis apelul formulat de reclamantă, sentinţa apelată a fost desfiinţată în parte şi cauza trimisă spre rejudecarea în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat întrunirea de către U.C.M.R. A.D.A. (în realitate, U.C.M.R., potrivit precizărilor consemnate în practicaua deciziei) a condiţiilor de eligibilitate pentru a încasa sumele provenite din colectarea timbrului muzical, decizia fiind dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4) şi cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9).
Astfel, în cadrul apelului formulat de reclamanta U.C.M.R., instanţa de apel a procedat ea însăşi la verificarea condiţiilor enunţate de art. 2 din Legea nr. 35/1994, ajungând la concluzia că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale de a beneficia de sumele provenite din încasarea timbrului muzical în baza înscrisurilor ataşate motivelor de apel.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamanta are calitatea procesuală activă constatându-se că legea însăşi nu a instituit o procedură prin parcurgerea căreia organizaţiile de creatori să poată solicita verificările la care se face referire în art. 2 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 34/1995, astfel încât s-a apreciat că nu i se poate pretinde reclamantei-intimate U.C.M.R. să producă o probă imposibil de obţinut, respectiv o autorizare pentru care nu s-a stabilit nicio procedura de obţinere a acesteia.
Recurenta învederează că la pronunţarea hotărârii recurate, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că „prin lege, este lăsat pe seama emitentului Normelor metodologice dreptul de a individualiza organizaţiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor”; or, această concluzie este în contradicţie manifestă cu textul art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care prevede expres că: „Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (4) de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor se va realiza de către o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.”
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel trece în mod inadmisibil peste necesitatea parcurgerii unei proceduri reglementate de lege (emiterea unui Ordin al Ministrului Culturii, numirea unei comisii, emiterea unui act administrativ de către aceasta comisie prin care să ateste îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale), dar şi confundă chiar autoritatea administrativă competentă să indice organizaţiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre.
Potrivit legii, emitenţii Normelor metodologice sunt M.C.C. şi M.F.P. (prin ordin comun), în timp ce verificarea/aprobarea organizaţiilor de creatori îndrituite să încaseze timbrul este în sarcina unei comisii numite prin Ordin al ministrului culturii.
Se mai arată de către recurentă că în măsura în care decizia recurată a apreciat ca emitentul Normelor metodologice are dreptul de a individualiza organizaţiile de creatori care vor încasa sumele aferente diferitelor categorii de timbre instituite de legiuitor, iar respectivul emitent în mod evident şi-a exercitat acest drept (prin nominalizarea a patru organizaţii de creatori în cuprinsul Normelor metodologice), apare inexplicabil de ce instanţa de apel a mai făcut propria verificare a întrunirii condiţiilor legale de către reclamantă de a beneficia de dreptul de a încasa sumele provenite din timbru muzical, analizând pe larg prevederile Statutului intimatei şi celelalte înscrisuri administrate în apel, astfel încât a stabilit concluzii proprii cu privire la îndeplinirea acestor condiţiilor legale.
Recurenta susţine că, în realitate, este evident faptul că înseşi Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al M.C.C. şi M.F.P. nr. 2.823/1.566/2003 care au nominalizat cele patru organizaţii de creatori (între care şi reclamanta-intimata) ca beneficiare ale timbrului muzical nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care impun verificarea de către o comisie numită prin Ordin al Ministrului Culturii a condiţiilor legale de eligibilitate a unei organizaţii de creatori pentru a încasa timbrul muzical.
În aceste condiţii, procedând la propria verificare a condiţiilor legale, instanţa de apel comite un exces de putere, întrucât a realizat o verificare şi a acordat o autorizare care cade în sarcina unui organ administrativ (o comisie numită prin Ordin al ministrului culturii).
Astfel, chiar dacă instanţa ar aprecia ca U.C.M.R. îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 34/1994 (deşi analiza este superficială şi se bazează pe prezumţii), prin aceasta nu se poate înlătura viciul procedural al lipsei verificării şi autorizării de către organul administrativ în sarcina căruia legea stabileşte aceasta competenţă.
Totodată, recurenta mai arată că se verifică nici situaţia unei „probe imposibil de obţinut”, constând într-o autorizare/confirmare de verificare emisă de Ministerul Culturii, astfel cum a reţinut instanţa de apel, întrucât reclamanta-intimata U.C.M.R. avea deschisă calea contenciosului administrativ pentru obţinerea autorizării de a beneficia de sumele colectate cu titlu de timbru muzical, ceea ce însă aceasta nu a făcut.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, recurenta învederează că instanţa de apel a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 35/1994 cu privire la perceperea timbrului muzical.
Astfel, s-a procedat la calificarea obiectului acţiunii promovate de către U.C.M.R. ca fiind o „cerere în realizarea dreptului pretins de a încasa sumele ce i se cuvin în calitate de beneficiar al timbrului muzical”, drept care s-ar înscrie în „coordonatele unei acţiuni în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (care se analizează din perspectiva ilicitului civil)”.
Mai mult, instanţa de apel a considerat că răspunderea contravenţională nu este aptă a răspunde finalităţii urmărite de către U.C.M.R., respectiv repararea prejudiciului produs prin fapta pretins ilicită a recurentei, motiv pentru care s-a apreciat că U.C.M.R. are legitimare procesuală de a se îndrepta împotriva sa pe calea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 35/1994, neperceperea şi nevirarea contravalorii timbrului muzical constituie contravenţie, iar potrivit art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, doar M.E.F. are atribuţia de a constata şi sancţiona această contravenţie. Contrar celor arătate în considerentele deciziei recurate, recurenta pretinde că nu a ignorat obiectul acţiunii reclamantei prin invocarea lipsei calităţii procesuale active, ci s-a prevalat de acest text pentru a susţine inexistenţa unui drept subiectiv al părţii adverse corelativ unei obligaţii de colectare a timbrului muzical.
Mai mult, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 35/1994 prevede posibilitatea aplicării unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, care se fac venit la bugetul de stat. Prin urmare, penalităţile de 0,2% care pot fi aplicate la sumele încasate şi datorate în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/1994 au regimul unor creanţe bugetare care pot fi urmărite şi recuperate de către A.N.A.F., în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.
Dacă legea stabileşte beneficiarul taxei (organizaţia de creatori), aceasta rămâne o „taxă”, aşadar un instrument creat în baza unui raport juridic fiscal între organul fiscal şi debitor care nu poate crea nici drepturi, nici obligaţii beneficiarului final al taxei.
În opinia recurentei, acest aspect rezultă în mod implicit şi din faptul că sumei principale i se calculează penalităţi ce se fac venit la bugetul de stat.
Or, în măsura în care U.C.M.R. ar fi prejudiciată prin neplata timbrului muzical, aceasta ar avea, teoretic, dreptul la recuperarea întregului prejudiciu, principal plus dobândă/penalităţi, iar dacă s-ar accepta calitatea procesuală activă a U.C.M.R. în acest caz, s-ar crea situaţia absurdă în care debitorul taxei ar plăti penalităţi de întârziere către bugetul statului şi principalul către alte entităţi, ceea ce nu poate corespunde intenţiei legiuitorului.
Prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1994 se prevede doar posibilitatea organizaţiilor de creatori să verifice corectitudinea operaţiunilor de percepere şi virare a contravalorii timbrelor muzicale, acestea având obligaţia de a sesiza organele abilitate cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor atunci când se evidenţiază existenţa unor nereguli în modul de percepere şi virare a contravalorii timbrelor.
Astfel, din toate aceste aspecte, rezultă fără dubiu că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda competenţă doar autorităţilor statului, în speţă, M.E.F., respectiv A.N.A.F., în legătură cu perceperea sumelor reprezentând timbrul muzical de la cei îndatorați să colecteze şi să transfere aceste sume către organizaţiile de creatori autorizate.
În consecinţă, în mod nelegal instanţa de apel a constatat calitatea procesuală activă în favoarea U.C.M.R., substituind-o practic unor autorităţi ale statului.
Intimata reclamantă U.C.M.R. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicitat menţinerea deciziei recurate prin respingerea recursului ca nefondat.
La filele 31-38 dosar recurs se regăseşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 892/25 octombrie 2012 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment; excepţia de neconstituţionalitate a invocată de către pârâta SC C.M. SRL în faţa instanţei de apel, instanţa de contencios constituţional fiind sesizată prin încheierea din 24 noiembrie 2011 a curţii de apel.
Prin cererea depusă în dosarul de recurs la 21 februarie 2013, recurenta pârâtă SC C.M. SRL a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ - Ordinul nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicare timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora.
Prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2013, această instanţă de recurs a admis cererea recurentei de sesizare a instanţei de contencios administrativ, dispunând înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate; în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC C.M. SRL; a constatat nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4 - pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C. şi M.F.P.
Prin Decizia civilă nr. 4796 din 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile formulate de U.C.M.R., M.C.C. şi M.F.P.; s-a modificat sentinţa recurată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.
Recurenta pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Referitor la primul motiv de recurs, susţinerile recurentei au privit, în principal, aspecte de nelegalitate a Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicare timbrului muzical (ce interesează în speţă), prin care U.C.M.R. este desemnată între unităţile beneficiare ale timbrului muzical, dată fiind calitatea acesteia de organizaţie de creatori; motivul de nelegalitate invocat se referă la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.
Atare apărare a recurentei-pârâte a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanţă, astfel că tribunalul a admis excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei U.C.M.R. pentru ambele capete de cerere: primul, având ca obiect o cerere în realizare, prin care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei prin obligarea la plata timbrului muzical datorat pentru perioada 01 octombrie 2007 - 31 august 2010, iar cel de-al doilea - cererea de obligare a pârâtei la plata, în favoarea statului, a penalităţilor în cuantum 0,2% pe fiecare zi de întârziere, din suma datorată cu titlu de contravaloare a timbrului muzical, de la data introducerii cererii şi până la data plăţii efective.
Excepţia procesuală de fond a lipsei calităţii procesuale active a fost infirmată de instanţa de apel cu referire la primul capăt de cerere, curtea de apel apreciind că aceasta se justifică în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 coroborate cu Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, având în vedere că reclamanta U.C.M.R. face parte dintre organizaţiile de creatori desemnate de lege în calitate de beneficiare ale timbrului muzical, fiind individualizată în mod explicit în această calitate, prin dispoziţiile menţionate din Normele metodologice.
Totodată, s-a apreciat că prin desemnarea reclamantei în această calitate de către emitenţii Normelor metodologice (Ordin comun al M.C.C. şi M.F.P.), nu au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 35/1994, norme care stabilesc condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească organizaţiile de creatori pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului (alin. (4)), precum şi stabilirea competenţei de verificare a îndeplinirii acestor condiţii în sarcina unei comisii constituite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor (alin. (5)).
Pe lângă acest argument, astfel cum recurenta a susţinut, instanţa de apel a confirmat calitatea procesuală activă a reclamantei şi prin raportare la dispoziţiile statutare ale acesteia.
Cu referire la aceste considerente ale curţii de apel, recurenta pretinde, între altele, că au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât instanţa de apel s-ar fi substituit în atribuţiile comisiei indicate prin dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 căreia îi revenea, potrivit legii, competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiilor de către organizaţiile de creatori pentru a beneficia de valoarea timbrului, verificând şi stabilind ea însăşi îndeplinirea acestor condiţii.
Aşa cum rezultă din expozeul deciziei de faţă, recurenta-pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a Anexei 4 pct. 3 a Ordinului nr. 2383/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 35/1994, cu privire la care s-a susţinut că ar fi fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Lege, excepţie care a fost respinsă prin decizie irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de contencios administrativ a constatat că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate, vizează unităţile beneficiare ale timbrului muzical, fiind menţionate în acest sens organizaţiile de creatori, între care, şi U.C.M.R.
S-a reţinut că din expunerea de motive care fundamentează emiterea ordinului contestat, rezultă că acesta a fost emis „în temeiul art. 2 din O.G. nr. 123/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 121/2002.”
Instanţa de contencios administrativ a reţinut că reclamanta nu a contestat în cauză că prevederile Anexei 4 pct. 3 din ordinul atacat sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 123/2000.
Ca atare, s-a stabilit că legalitatea acestui ordin trebuie verificată în raport cu dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis.
Prin aceeaşi decizie, s-a apreciat că neconcordanţa acestor prevederi în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 (motivat de faptul că desemnarea organizaţiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical nu a fost precedată de o procedură în care o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din aceeaşi lege, de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, astfel cum reţinuse prima instanţă, ca motiv al admiterii excepţiei de nelegalitate), nu putea fi verificată în cadrul judecăţii presupuse de soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
S-a considerat că aceste aspecte ţin de legalitatea verificărilor date în competenţa comisiei constituite prin ordin comun al ministrului culturii şi cultelor şi ministrul finanţelor public, iar verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrelor menţionate, constituie o etapă anterioară emiterii Normelor metodologice, fapt ce rezultă din cuprinsul art. 2 din O.G. nr. 123/2000, potrivit căruia, elaborarea normelor metodologice se realizează cu consultarea organizaţiilor de creatori, stabilite de comisia constituită în modalitatea anterior descrisă, care constată că acestea îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.
Aşa fiind, instanţa de contencios administrativ a concluzionat că nelegalitatea prevederilor din ordinul contestat nu putea fi stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994; pe de altă parte, s-a apreciat că prima instanţă reţinuse în mod greşit că dispoziţiile pct. 3 din Anexa 4 a Normelor metodologice menţionate prin care sunt desemnate organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, depăşesc enumerarea prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 123/2000; or, această enumerare a unităţilor beneficiare s-a făcut în baza prevederilor legale ale cap. IV pct. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2383/1566/2003, intitulat „Dispoziţii finale” a căror legalitate nu a fost contestată sau constatată, acestea fiind emise în temeiul şi pentru punerea în executare a art. 2 din O.G. nr. 123/2000.
Având în vedere soluţionarea irevocabilă prin decizia instanţei de contencios administrativ a incidentului procedural al excepţiei de nelegalitate a Anexei 4 a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2383/1566/2003, Înalta Curte constată că aceste dezlegări se impun în cauza de faţă cu puterea lucrului judecat, având valoarea unor chestiuni prejudiciale asupra cărora această instanţă de recurs nu ar putea realiza evaluări proprii, în mod direct şi nemijlocit.
Ca atare, vor fi înlăturate ca rămase fără obiect criticile susţinute de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ. cu privire la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în combaterea argumentelor instanţei de apel referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 cu ocazia emiterii Ordinului comun al M.C.C. şi M.F.P. nr. 2383/1566/2003 (cu referire la Anexa 4 privitoare la timbrul muzical) ca şi cele privind verificarea dispoziţiilor statutare ale reclamantei din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din aceeaşi lege, considerentele instanţei de apel urmând a fi considerate substituite cu cele anterior redate din decizia instanţei de contencios administrativ care, în limitele competenţelor sale legale, a respins excepţia de nelegalitate invocată de recurentă pe cale incidentală, în această etapă procesuală.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) coroborate cu pct. 3 din Anexa 4 la Ordinul comun al M.C.C. şi M.F.P. nr. 2383/1566/2003, rezultă că, în cauză, se confirmă calitatea procesuală activă a U.C.M.R. în formularea primului capăt de cerere.
Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute nici criticile dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanţei de apel, pronunţată în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. priveşte anularea sentinţei apelate în parte, cauza fiind trimisă pentru rejudecare în fond a capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii timbrului muzical pentru perioada 01 octombrie 2007-31 august 2010; pe de altă parte, au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Faţă de această precizare explicită în dispozitivul deciziei recurate, rezultă în mod neîndoielnic că instanţa de apel a confirmat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, făcând o corectă calificare a celor două pretenţii şi o necesară distincţie între titularii drepturilor pretinse.
Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 1 lit. d), art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1994 Anexa 4 pct. 3.1 din Ordinul nr. 2383/1566/2003, instanţa de apel a calificat primul capăt de cerere ca fiind o cerere în realizare prin care reclamanta tinde la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pe baza faptei ilicite a acesteia de a nu fi virat sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului (muzical, în speţă), în conturile organizaţiilor de creatori, potrivit normelor metodologice elaborate de M.C.C., în colaborare cu M.F.P. şi cu consultarea organizaţiilor de creatori (între care, şi U.C.M.R., conform pct. 3.1 din Anexa 4 a Ordinului menţionat).
Dispoziţiile invocate sunt norme imperative, astfel că nesocotirea acestora de către recurenta-pârâtă echivalează cu o conduită ilicită, chiar omisivă de ar fi şi, în consecinţă, cu posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale la solicitarea entităţii prejudiciate - beneficiarul valorii timbrului.
În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, aşa cum deja s-a arătat, instanţa de apel a confirmat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, pe baza unei corecte calificări a naturii penalităţilor, ca fiind circumscrise unui raport de răspundere contravenţională care poate fi angajată doar la iniţiativa organelor de specialitate ale M.E.F., astfel cum dispune art. 6 alin. (1) din Legea nr. 35/1994.
În plus, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, cele două raporturi juridice de angajare a răspunderii pârâtei nu se exclud, ci pot fi cumulate, având cauze juridice şi finalităţi diferite.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.M. SRL împotriva Deciziei nr. 272/A din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1297/2015. Civil → |
|---|
