ICCJ. Decizia nr. 1298/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1298/2015
Dosar nr. 41854/3/2008*
Şedinţa publică din 15 mai 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 05 noiembrie 2008, reclamanţii D.S., D.C. şi B.I. au formulat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Consiliul Local al sectorului 1, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a sectorului 1, contestaţie împotriva Hotărârii din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a sectorului 1, Bucureşti, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, în cuantum de 10.800 euro (38.489 lei), respectiv 100 euro/mp, pentru exproprierea suprafeţei de 108 mp ce le aparţine, din mun. Bucureşti, sector 1, considerând că valoarea reală este superioară.
De asemenea, s-a solicitat a se dispune exproprierea integrală a terenului de 312 mp, întrucât imobilul construcţie rămas (casă de locuit) este afectat de apropierea şoselei, datorită zgomotului şi trepidaţiilor, iar suprafaţa rămasă de 204 mp este prea mică.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al sectorului 1 a invocat lipsa capacităţii de folosinţă a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi lipsa calităţii sale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 1613 din 29 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cele două excepţii şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, disjungând cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
După disjungere s-a format Dosarul nr. 41854/3/2008 al aceluiaşi tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 1350 din 08 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41854/3/2008, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.S., D.C. şi B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.E.F., prin CN A.D.N.R. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, s-a modificat Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al sectorului 1, doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 119.249 lei, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 108 mp teren din Bucureşti, sector 1, identificat pe conturul A-B-C-D conform schiţei anexe la raportul de expertiză topo efectuat de expert D.M.D., a fost obligat pârâtul la 2.07,20 lei către reclamanţi reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 180/A din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 1350 din 8 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41854/3/2008, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi D.S., D.C. şi B.I., ca fiind tardiv declarat.
Curtea a reţinut că termenul în care poate fi exercitat apelul este, potrivit, art. 284 alin. (1) C. proc. civ., de 15 zile şi, dacă legea nu dispune altfel, el începe să curgă de la comunicarea hotărârii primei instanţe. Prin Decizia civilă nr. 1435 din 18 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în majoritate, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, împotriva Deciziei nr. 180/A din 24 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului declarat de pârât.
Înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., printre altele, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă, prin aceasta, s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Potrivit art. 93 din Cod, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar dacă persoana nu a fost indicată, comunicarea se va realiza la domiciliul părţii.
În speţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, sentinţa civilă apelată nu a fost comunicată la domiciliul procesual ales, deşi cererea pârâtului în acest scop cuprindea toate elementele necesare unei asemenea comunicări, fiind indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, respectiv Cabinetul de Avocatură S.T., şi adresa completă a sediului cabinetului de avocatură (fila 227 dosar fond).
În consecinţă, comunicarea sentinţei civile menţionate la sediul pârâtului (fila 241 dosar fond) s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură edictate în materia comunicării actelor de procedură (art. 93 C. proc. civ.), cu consecinţa încălcării drepturilor procedurale ale pârâtului, care, prin soluţia de respingere a apelului ca tardiv declarat, s-a aflat în situaţia de a nu-şi putea susţine şi proba calea de atac exercitată.
În consecinţă, termenul de apel trebuia calculat de la data dovezii de comunicare a sentinţei în condiţii legale, la domiciliul ales, respectiv 18 ianuarie 2012 (fila 248 dosar fond), în raport de care apelul era exercitat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. (25 ianuarie 2012).
Cât priveşte dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a procedat la o greşită aplicare a acestui text de lege în cauză, luând în calcul drept criteriu de referinţă a termenului de apel comunicarea sentinţei odată cu înştiinţarea înfiinţării popririi asupra conturilor pârâtului, respectiv 26 octombrie 2011.
În speţă, însă, comunicarea sentinţei apelate odată cu înştiinţarea înfiinţării popririi nu s-a realizat la sediul ales, ci tot la sediul părţii (fila 21 dosar apel), deşi şi în faza de executare, care reprezintă tot o fază a procesului civil, era relevant domiciliul ales, indicat de pârât pe parcursul judecăţii în fond.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 27 septembrie 2013, sub nr. 41854/3/2008*.
Cu prilejul rejudecării apelului, au fost administrate probele cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică evaluatoare.
Expertiza tehnică a avut ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a fost realizată de experţii tehnici judiciari N.H., M.S. şi S.S. La raportul de expertiză au fost anexată şi copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 martie 2012 de B.N.P., D.C. În cadrul răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de instanţă, experţii au expus argumentele pentru care unele dintre contractele ale căror copii au fost depuse la dosar nu au fost avute în vedere în cadrul metodei de evaluare prin comparaţie directă.
Examinând sentinţa apelată prin raportare la motivele de critică dezvoltate în cererea de apel şi în limitele stabilite de art. 295 C. proc. civ. şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat următoarele:
Prin Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de apelanta-pârâtă, s-a dispus exproprierea terenului situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă de 108 mp, aparţinând intimaţilor reclamanţi D.S., D.C. şi B.I., aprobându-se totodată acordarea de despăgubiri în cuantum de 38.489.04 lei.
Foştii proprietari au contestat hotărârea menţionată, apreciind injustă valoarea despăgubirilor ce le-au fost acordate.
Prin sentinţa apelată, contestaţia reclamanţilor a fost admisă, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 119.249 lei, în baza raportului de expertiză tehnică judiciară evaluatorie, întocmit de experţii V.A., S.S. şi T.P. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză, pentru evaluarea terenului s-a folosit metoda comparaţiei directe, prin raportare la ofertele imobiliare selectate de comisia de experţi. Metoda contravine însă dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât sumele din ofertele imobiliare nu pot fi considerate preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile similare celui în litigiu.
Instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrând probe în scopul de a stabili preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Valoarea terenului în litigiu, determinată pe baza operaţiilor descrise anterior, a fost stabilită la suma de 13.068 euro, sumă superioară celei oferite cu titlu de despăgubire intimaţilor-reclamanţi, prin Hotărârea din 22 aprilie 2008 emisă de apelanta-pârâtă.
În raport de considerentele expuse şi ţinând seama de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că suma la care a fost obligat pârâtul, cu titlu de despăgubiri, este reprezentată de echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, al sumei de 13.068 euro, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva Deciziei nr. 514 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii D.S., D.C. şi B.I. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Acţiunea reclamanţilor a privit despăgubirile acordate de expropriator în temeiul art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, fiind formulată la data de 05 noiembrie 2008, aceştia contestând valoarea despăgubirilor acordate.
La data introducerii acţiunii, temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 198/2004, prevedea la art. 9 (modificat prin Legea nr. 184/2008, în vigoare de la data de 31 octombrie 2008) că acţiunea formulată în temeiul acestei dispoziţii se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of. la 05 ianuarie 2009, în sensul că alin. (3) şi (5) ale art. 9 au fost reunite într-un singur alineat 3, cu următorul conţinut: "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor."
Ulterior, Legea nr. 184/2008 a fost abrogat prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vigoare de la 23 octombrie 2010, art. 9 din Legea nr. 198/2004 revenind la forma iniţială, care, stabilea, "la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din lege."
Dispunând ca la stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, experţii să se raporteze la momentul efectuării expertizei, iar nu la momentul transferului de proprietate, instanţa de apel a procedat greşit, pronunţând, în urma omologării raportului de expertiză întocmit nelegal, o soluţie nelegală şi netemeinică.
În concluzie, pentru argumentele arătate, se consideră că se impune efectuarea unei noi expertize de evaluare care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului la momentul operării transferului de proprietate (deci la momentul exproprierii), iar nu la momentul efectuării expertizei.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I civilă, la data de 05 noiembrie 2008, reclamanţii au contestat hotărârea de expropriere din 22 aprilie 2008, apreciind injustă valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat. Prin decizia civilă recurată instanţa de apel a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin în urma efectuării expertizei tehnice de specialitate, care a avut în vedere preţurile imobilelor la data efectuării raportului de expertiză.
La data formulării acţiunii pendinte, 05 noiembrie 2008, erau aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri publicată în M. Of., Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008.
Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 - lege generală, în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, legiuitorul a adoptat o reglementare separată, respectiv Legea nr. 198/2004 care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii.
Motivele de recurs invocate de recurenţi vizează, în esenţă, aplicarea prevederilor legale incidente, în ceea ce priveşte momentul stabilirii despăgubirilor, considerat a fi de către recurenţi, momentul transferului dreptului de proprietate, nu data efectuării raportului de expertiză.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează motivul de nelegalitate a deciziei recurate ce vizează interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.
Instanţa reţine caracterul fondat al acestui motiv de recurs invocat de recurenţii reclamanţi în ceea ce priveşte interpretarea momentului la care a fost stabilită valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat. Art. 9 din Legea nr. 184/2004 a suferit mai multe modificări mai întâi prin pct. 12 din Legea nr. 198/2008 şi ulterior, prin art. 4 pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008 publicată în M. Of. al României, partea I nr. 3 din 05 ianuarie 2009.
Faţă de data formulării acţinii, 05 noiembrie 2008, în cauză este aplicabil art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 12 din Legea nr. 184/2008 care prevede în mod expres ca moment de calcul al despăgubirii momentul transferului dreptului de proprietate. Art. 9 din Legea nr. 198/2004 (astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 12 din Legea nr. 184/2008) a fost în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 4 ianuarie 2009.
Pentru perioada menţionată, Legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărâre judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 198/2004 (în forma de la data introducerii acţiunii) - prevede că modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferul dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferul dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea a constatat că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, faţă de data introducerii acţiunii, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, raport juridic ce a luat naştere şi subzistă sub incidenţa art. 9 din Legea nr. 198/2004 în vigoare la acea dată.
Drept urmare, la calculul cuantumului despăgubirii, experţii şi instanța se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, şi nu la momentul efectuării raportului de expertiză, aşa cum s-a procedat cu ocazia soluţionării apelului prin decizia recurată, în aplicarea unei forme a actului normativ ulterioare momentului relevant în speţa de faţă.
Pentru a se putea proceda la aplicarea justă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 7 ianuarie 2009), perioadă ce include şi data formulării prezentei acţiuni, se impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se procedeze la stabilirea despăgubirilor la momentul transferului dreptului de proprietate. Cum în recurs nu se pot administra probatorii decât în condiţiile art. 305 C. proc. civ. (proba cu înscrisuri) se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti pentru a se efectua expertiza tehnică de specialitate.
Pentru aceste considerente, se impune, în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii D.S., D.C. şi B.I. împotriva Deciziei nr. 514 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1300/2015. Civil → |
|---|
