ICCJ. Decizia nr. 13/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 13/2015
Dosar nr. 9037/3/2012
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 23 martie 2012 sub nr. 9037/3/2012 reclamanţii SC E.E. SRL şi G.B. au chemat în judecată pe pârâta SC L.D.C. E.O. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 69.934,52 lei, cu titlu de daune interese suferite şi care se constituie din: 25.562 lei cu titlu de majorări de întârziere, stabilite prin Decizia de impunere nr. 4 din 24 decembrie 2009; 28,5 lei cu titlu de servicii bancare la plata diferenţelor impuse pentru accize şi accesorii; 1.000 lei, cu titlu de amendă A.N.A.F. la data începerii controlului în 2009; 43.344 lei (calculata de A.N.A.F. conform F.S.T. emisă de A.F.P. sector 5 în decembrie 2011), cu titlu de accesorii - dobânzi suplimentare, penalităţi de întârziere - calculate pentru accizele suplimentare neachitate până la data de 30 mai 2011; suma de 88.857 lei cu titlu de beneficiu nerealizat, lucrum cessans, de către reclamanta SC E.E. SRL; suma de 239.569 lei, echivalentul sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile de imagine aduse reclamantei SC E.E. SRL; suma de 15.397,10 lei, echivalentul sumei de 3.534,85 euro, constând în suma de 2.358,29 euro, cheltuieli pentru transportul administratorului în România şi 1.176,56 euro, cheltuieli cazare administrator şi a sumei de 239.569 lei, echivalentul sumei de 55.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile de imagine aduse reclamantului G.B.
Prin sentinţa civilă nr. 852 din 25 februarie 2014, cererea reclamantei a fost admisă în parte şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 173.785,94 lei reprezentând daune materiale. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta SC L.D.C. E.O. SRL iar prin Decizia civilă nr. 479/2014 din 16 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat ca netimbrat apelul.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta a depus prin poştă acţiunea sa, fiind citată la adresa indicată în cererea de apel, cu menţiunea de a achita timbrul judiciar în cuantum de 2,5 lei şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.543,35 lei, obligaţie neîndeplinită.
S-a mai reţinut că anunţarea schimbării sediului în ziua şedinţei nu invalidează procedura de citare anterioară şi că aducerea la cunoştinţă a acestei modificări produce efecte din momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 98 C. proc. civ.
Totodată, s-a reţinut că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru nu a fost contestat de către pârâtă potrivit procedurii speciale stabilite de către art. 18 din Legea nr. 146/1997 şi nici nu s-a formulat cerere de scutire/reducere/ eşalonare sau amânare conform art. 21 si următoarele din Legea nr. 146/1997.
Faţă de aceste considerente, văzând că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru şi nici timbru judiciar, măsura instanţei privind timbrajul nefiind contestată conform Legii nr. 146/1997, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanţa a admis excepţia şi a anulat cererea de apel ca netimbrată.
Împotriva Deciziei nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 1 iulie 2014, a declarat recurs pârâta SC L.D.C. E.O. SRL Bucureşti, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost legal citată cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru.
La data de 6 ianuarie 2015, recurenta a depus dezvoltarea motivelor de recurs, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
A susţinut recurenta că la termenul de judecată din data de 16 iunie 2014, la care pârâta nu a fost prezentă, instanţa de judecată apreciind că procedura de citare a fost îndeplinită, a invocat din oficiu excepţia de netimbrare şi a anulat cererea de apel ca netimbrată, soluţie pe care o apreciază a fi nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative pentru citarea persoanelor juridice potrivit prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
A arătat recurenta că pe parcursul procesului a indicat două sedii, după cum urmează: în faza procesuală a fondului, în Bucureşti, sector 1 şi în apel, prin cererea iniţială şi-a declarat sediul ca fiind în sector 1, Bucureşti iar prin cererea precizatoare, în sector 1.
În continuare, a susţinut recurenta că citarea s-a făcut în sector 1, Bucureşti, pentru primul termen de judecată din data de 16 iunie 2014 iar modalitatea de comunicare a citaţiei a fost afişarea însă citarea în mod excepţional prin afişare a unei persoane juridice poate fi legală doar dacă agentul procedural ar fi marcat menţiunea de la pct. 2 lit. c). din procesul verbal, or agentul procedural a marcat menţiunea de la pct. 2 lit. b), care, în opinia recurentei nu este suficientă pentru stabilirea faptului că procedura de citare prin afişare a fost legală.
S-a mai învederat că faţă de cuantumul ridicat al taxei de timbru în raport de valoarea litigiului, recurenta avea un interes major în soluţionarea cauzei şi numai un viciu de procedură şi necunoaşterea termenului de citare au determinat neprezentarea acesteia la termenul de judecată şi nedepunerea taxei de timbru.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când „instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ."
Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităţilor procedurale cu ipotezele sale, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale şi îndeplinirea actului de către un funcţionar necompetent, în speţă, recurenta invocând prima ipoteză a textului legal evocat, cu motivarea că procedura de citare pentru termenul din 16 iunie 2014 nu a fost legal îndeplinită.
A susţinut recurenta că judecarea apelului s-a făcut fără a fi legal citată, în sensul că citaţia nu i-a fost înmânată iar afişarea nu întrunea situaţiile de excepţie prevăzute de art. 92 C. proc. civ., motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de primul termen de judecată şi nici de taxa de timbru dispusă în sarcina sa.
Din perspectiva cerinţelor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se poate constata că motivul invocat de recurentă nu se încadrează în niciuna din ipotezele sale, pentru considerentele ce succed.
Astfel, este de observat că prin cererea de apel, pârâta SC L.D.C. E.O. SRL şi-a indicat sediul ca fiind în Bucureşti, sector 1 iar ulterior, prin cererea precizatoare transmisă prin fax la data de 13 iunie 2014 şi înregistrată la data de 16 iunie 2014 (fila 36 dosar apel), a indicat un alt sediu, respectiv, sector 1, Bucureşti. Prin aceeaşi cerere, pârâta a indicat instanţa, numărul de dosar şi termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 16 iunie 2014.
Prin citaţia emisă la data de 26 mai 2014 (fila 23 dosar apel), instanţa de apel i-a comunicat pârâtei cuantumul taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar stabilite în sarcina sa, comunicare ce s-a realizat prin afişare, la sediul indicat prin cererea de apel, respectiv, sector 1, Bucureşti.
Aşa fiind, nu se poate reproşa instanţei că ar fi soluţionat cauza cu neîndeplinirea procedurii de citare în ceea ce o priveşte pe pârâtă, în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar. Or, în speţă, pentru primul termen de judecată, 16 iunie 2014, recurenta a fost citată la adresa indicată prin cererea de apel.
Mai mult decât atât, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, aşadar, obligaţia de plată incumba pârâtei chiar de la momentul introducerii cererii de apel.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia prin neîndeplinirea procedurii de citare nu a avut cunoştinţă de termenul fixat şi taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută având în vedere că, aşa cum s-a arătat anterior, prin cererea precizatoare aflată la fila 23 dosar apel, pârâta a indicat termenul de judecată ca fiind cel din 16 iunie 2014, cu alte cuvinte avea cunoştinţă de acesta.
În egală măsură, nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia procedura de citare ar fi fost viciată deoarece agentul procedural ar fi marcat menţiunea de la pct. 2 lit. b) („nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită") din procesul verbal în loc de cea de la pct. 2 lit. c) („în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit"), având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ., comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora, această din urmă ipoteză fiind cea constatată de agentul procedural şi menţionată în procesul verbal.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.D.C. E.O. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.D.C. E.O. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 479/2014 din 16 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 686/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1830/2015. Civil → |
|---|
