ICCJ. Decizia nr. 877/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 877/2015
Dosar nr. 1281/117/2013**
Şedinţa publică din 25 martie 2015
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 14 ianuarie 2013, M.M.S. a solicitat, în temeiul art. 504-506 C. proc. pen. şi art. 48 alin. (3) din Constituţia României, obligarea Statului Român prin M.F.P. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul moral şi material suferit prin privarea de libertate prin dispunerea măsurii arestării preventive (22 luni), precum şi prin restrângerea libertăţii de mişcare prin dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara timp de 7 ani. Prin precizarea de acţiune, reclamantul a arătat că sumele solicitate sunt 25.000 euro daune materiale şi 1.000.000 lei prejudiciu moral.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 334 din 27 iunie 2013, a admis în parte acţiunea extinsă şi precizată formulată de reclamantul M.M.S. şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 160.000 lei despăgubiri, din care 33.840 lei pentru daunele materiale, iar diferenţa până la 160.000 lei pentru daune morale.
Prin Decizia nr. 4284/R din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Cluj, de reclamantul M.M.S. şi de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei tribunalului, pe care a casat-o în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale şi morale şi, în aceste limite, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Cluj. A menţinut sentinţa în ceea ce priveşte: admiterea în parte a acţiunii extinse şi precizate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. A respins, ca nefondat, recursul pârâtului împotriva încheierii civile din 26 iunie 2013.
Rejudecând, prin sentinţa nr. 180 din 28 martie 2014, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului M.M.S. suma totală de 214.895 lei, din care 131.160 lei cu titlu de daune morale şi 83.735 lei cu titlu de daune materiale.
Prin Decizia nr. 1194/A din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului M.M.S. suma totală de 53.033,52 lei din care 8.033,52 lei cu titlu de daune materiale şi 45.000 lei cu titlu de daune morale. A respins apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Anterior pronunţării deciziei sus - menţionate, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin încheierea din 21 noiembrie 2014, în temeiul art. 8 din Legea nr. 255/2013, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, art. 282 şi art. 2821 C. proc. civ., a recalificat căile de atac exercitate de părţi din recurs în apel.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamantul şi pârâtul.
Prin motivele de recurs ale reclamantului M.M.S., întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., s-a criticat decizia atacată raportat la admiterea doar în parte a pretenţiilor sale reprezentând daune morale, apreciindu-se că suma acordată nu este de natură să repare prejudiciul moral pe care l-a suferit în urma acestui proces şi a situaţiei create faţă de el.
Motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca au fost întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte daunele morale, s-a apreciat că instanţa nu a ţinut cont de profilul moral al reclamantului, aşa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 4284/R/2013, precum şi de cele dispuse la pag. 25 parag. 5 din aceeaşi decizie, referitor la stabilirea faptului dacă, după punerea în libertate condiţionată a reclamantului la data de 3 noiembrie 2009, nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicţii complementare care să se fi suprapus cu măsura preventivă de a nu părăsi ţara. A criticat decizia sub acest aspect, arătând că aceasta echivalează cu o necercetare a fondului, în opinia sa nefiind administrate probe suficiente.
Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea în materia erorii judiciare şi, în consecinţă, soluţionarea căii de atac corespunzătoare de instanţa anterioară, Înalta Curte constată următoarele:
Relevant pentru determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta speţă de drept civil este observarea normei de drept procesual civil, respectiv art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., al cărei conţinut a rămas neschimbat în pofida modificărilor ce au avut loc la nivelul legii procesuale penale. Se observă astfel că art. 8 din Legea nr. 255/2013, la care face referire Curtea de Apel Cluj, reglementează situaţiile tranzitorii aplicabile doar cauzelor penale. Totodată, în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reţinută ca atare de către curtea de apel, se constată că acţiunea a fost introdusă introdusă la 14 ianuarie 2013, anterior deci intrării în vigoare a N.C.P.C.
Aşadar, fiind vorba de un litigiu de drept civil - cel în care se pretinde acordarea daunelor materiale şi morale - stabilirea competenţei şi, în mod corespunzător, a căilor de atac incidente se realizează conform normelor procesuale civile.
În acest context, se constată că potrivit art. 2821 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale.
În speţă, sesizarea primei instanţe s-a făcut la 14 ianuarie 2013, ulterior deci intrării în vigoare la Legii nr. 202/2010 şi deci ulterior suprimării apelului în astfel de litigii.
Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanţă putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competenţa instanţei imediat superioare tribunalului.
În atare condiţii, curtea de apel trebuia să califice, în raport de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., căile de atac exercitate ca fiind recursuri.
Procedând la judecata cauzei în apel, curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare, nesocotind în acelaşi timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
În consecinţă, constatând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, se reţine, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanţei invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din cod.
Prin urmare, în temeiul acestui text de lege coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va casa decizia atacată şi se va trimite dosarul curţii de apel pentru judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul M.M.S. şi de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 1194/A din 28 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite dosarul Curţii de Apel Cluj pentru judecarea cauzei ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 680/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
