ICCJ. Decizia nr. 1284/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1284/2015
Dosar nr. 51/110/2012
Şedinţa publică din 14 mai 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 5 ianuarie 2012, reclamantul B.P. a chemat în judecată Statul E.A.U., Abu-Dabi şi reprezentanţii supremi ai acestui stat, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata de daune morale şi materiale în cuantum de 3,268.000 dolari.
În motivare, reclamantul a arătat că, urmare a unui proces intentat unui partener arab, a fost arestat şi condamnat, fâră a i se aduce la cunoştinţă motivele şi Iară a fi asistat de un avocat. Din cauza tratamentelor crude şi a condamnării nedrepte, sănătatea reclamantului s-a deteriorat, familia sa s-a destrămat, iar societatea pe care o administra a falimentat.
La solicitarea instanţei, la data de 1 iunie 2012, reclamantul a făcut precizări la acţiune, menţionând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Statul E.A.U. şi vice-prim-ministru S.S.B.Y.N. şi că solicită daune materiale în valoare de 1.268.000 dolari, reprezentând valoarea contractelor pe carele avea în derulare şi 200.000 daune morale reprezentând suferinţa fizică şi psihică datorată arestării, pierderea familiei şi şubrezirea sănătăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1790/2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetentei generale şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâţii E.A.U., A.D. şi vice-prim ministru al Statului Emirate Arab S.S.B.Z.A.N., ca nefîind de competenţa instanţelor române.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul că nu sunt incidente prevederile art. 148, 149, 3 50 şi 151 din Legea nr. 105/1992 (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), pentru că pârâţii sunt persoane străine cu sediul şi respectiv domiciliul în E.A.U., iar obiectul acţiunii este constituit de daune pentru un presupus fapt ilicit. Aşadar, instanţa a apreciat că nici una din dispoziţiile legale mai sus enumerate nu sunt aplicabile în prezenta cauză şi astfel, Tribunalul Bacău şi nici o altă instanţă din România nu sunt competente să o soluţioneze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.
Prin cererea de apel, apelantul-reclamant a reiterat pretenţiile sale faţă de pârâţi, fără a fi contestată în mod expres şi argumentată soluţia primei instanţe privind necompetenţa generală a instanţelor române, astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, în raport de temeiul juridic al cererii.
Prin Decizia nr. 192 din 10 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău, secţia I-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
În motivare, a reţinut că tribunalul în mod corect a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 157 cu referire la art. 150 şi 151 din Legea nr. 105/1992 şi a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, faţă de acţiunea promovată de reclamant, întemeiată pe răspunderea delictuală pe un presupus fapt ilicit al pârâţilor, persoane străine, cu sediul şi respectiv domiciliul în E.A.U.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs.
În cuprinsul criticilor sale, reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţe. A reluat expunerea întregii situaţii de fapt, fără însă a critica soluţia pronunţată cu privire la necompetenţa generală a instanţelor române.
Analizând excepţia de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor".
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs".
De asemenea, potrivit art. 306 alin, (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ."
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În cauză, Înalta Curte constată că recurentul reclamant nu a formulat critici referitoare la soluţia instanţei de apel privind necompetenţa generală a instanţelor române în soluţionarea cererii de chemare în judecată, ci a susţinut că instanţele nu au reţinut corect situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Asemenea susţineri nu pot constitui critici de nelegalitate ale soluţiei pronunţate de curtea de apel pentru că nu vizează aplicarea legii în susţinerea soluţiei pronunţate în apel, ci se referă la netemeinicia soluţiei date în apel.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1283/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1285/2015. Civil → |
|---|
