ICCJ. Decizia nr. 1285/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1285/2015
Dosar nr. 1256/1/2015
Şedinţa publică din 14 mai 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 462 din 12 februarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SN G.N.R. SA - Sucursala de Î.S.G.N. Ploieşti, împotriva Deciziei nr. 241/A din 5 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a moditicat~o în parte, în sensul că a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa nr. 1348/F din 19 martie 2013 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, şi a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de plată la despăgubiri, începând cu data de 1 octombrie 2011, pe toată durata de existenţă a obiectivului Staţia de uscare B 32 Urziceni. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivare, instanţa de recurs a constatat că, deşi cererea principală a avut ca obiect recunoaşterea dreptului de uz în favoarea recurentei asupra terenului aferent obiectivului de investiţii „Staţia de uscare B 32 Urziceni", care nu a presupus în mod direct aplicarea art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, totuşi atât prin hotărârea de primă instanţă, cât şi prin cea de recurs, atunci când au statuat asupra existenţei dreptului, ambele instanţe au avut în vedere ca producătorul şi concesionarul în domeniul gazelor naturale beneficiază de acest drept în virtutea legii, pe toată durata de viaţă a obiectivului de investiţii, cu singura diferenţă ca dreptul a avut un caracter gratuit până la 1 octombrie 2011, dată după care titularul dreptului datorează despăgubiri.
Aceste dezlegări ale instanţelor, care au explicat totuşi raţiunea recunoaşterii dreptului de uz în favoarea recurentei pe toată durata de viaţă a obiectivului de investiţii, chiar în condiţiile abrogării la 1 octombrie 2011 a art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, se impun cu puterea lucrului judecat, ca prezumţie legală absolută - art. 1200 pct. 4 C. civ. - şi asupra soluţiei de adoptat în cazul cererii reconvenţionale a intimatei-pârâte A.D.S., având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului grevat de existenţa şi exerciţiul dreptului de uz al recurentei, neputând fi contrazisă de maniera la care s-a realizat de instanţele de fond, cu ocazia reluării judecăţii cererii reconvenţionale, prin obligarea recurentei la plata lipsei de folosinţă a terenului începând cu anul 2010, când, potrivit propriilor considerente ale aceloraşi instanţe, dreptul de uz avea un caracter legal şi gratuit.
A arătat instanţa de recurs şi că această soluţie ar contraveni conţinutului normativ al art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, ce instituia caracterul gratuit al drepturilor de uz şi servitute prevăzute de art. 86 din acelaşi act normativ, text de lege care s-a aplicat până la 1 octombrie 2011 când potrivit explicaţiilor anterioare, şi-a încetat efectele ca urmare a abrogării sale exprese.
Prin urmare, întrucât caracterul gratuit al dreptului de uz de care beneficiază recurenta a fost consacrat legal până la 1 octombrie 2011, aceasta nu putea fi obligată la plata de despăgubiri pentru folosinţa exercitată asupra terenului administrat de A.D.S., afectat de exerciţiul dreptului de uz, mai înaintea datei de 1 octombrie 2011, astfel că, în aceste limite şi sub acest aspect, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul a fost admis, iar decizia atacată modificată prin admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei de fond şi stabilirii în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a despăgubirilor începând cu 1 octombrie 2011, pe toată durata de existenţă a obiectivului „Staţia de uscare B 32 Urziceni"
Împotriva acestei decizii SC R. SA a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată, în drept, pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivare, revizuenta a arătat că la data de 3 martie 2015 a semnat cu intimata o convenţie, ocazie cu care a aflat despre un alt teren, situat în aceeaşi tarla cu terenul care face obiectul prezentului dosar, care era închiriat la un preţ mult mai mic, de 4.800 euro/ha/an.
Aşadar, revizuenta apreciază că acest înscris întruneşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 şi se impune schimbarea deciziei atacate, modificarea preţului de la 5.600 euro/ha/an la suma de 4.800 euro/ha/an.
Analizând excepţia inadmisibilitaţii cererii de revizuire, invocată de intimata A.D.S., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art, 322 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile date de instanţa de recurs atunci când acestea evocă fondul
Evocarea fondului de către instanţa de recurs, ca expresie a uneia din condiţiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care fusese reţinută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dîn ipoteze urmând să se dea o alta dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces sa revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Regula prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s~a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecaţii decât cea dată până la acel moment.
Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme în speţă hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei.
Astfel, prin Decizia nr. 462 din 12 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a constatat caracterul gratuit al dreptului de uz de care beneficiază SN G.N. R.G. SA până la data de 1 octombrie 2011.
Ca o consecinţă, instanţa a apreciat că, doar sub acest aspect, instanţele de fond au aplicat greşit prevederile legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru care recursul a fost admis, iar decizia atacată modificată prin admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei de fond şi stabilirii în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a despăgubirilor începând cu 1 octombrie 2011, pe toată durata de existenţă a obiectivului „Staţia de uscare B 32 Urziceni."
Această apreciere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la neevocarea fondului de către decizia a cărei revizuire se solicită este şi în concordanţă cu jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., unde se arată că cererile de redeschidere a unui proces încheiat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, cum sunt căile extraordinare de atac, nu întră în sfera de aplicare a articolului 6.
Având în vedere cele arătate mai sus, văzând dispoziţiile art 322 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SN G.N. R.G. SA - Sucursala de Î.S.G.N. Ploieşti împotriva Deciziei civile nr. 462 din 12 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1284/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1287/2015. Civil → |
|---|
