ICCJ. Decizia nr. 1337/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1337/2015
Dosar nr. 9044/30/2011
Şedinţa publică din 20 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 28 decembrie 2011 la Tribunalul Timiş sub nr. 9044/30/2011, reclamanta SC A. SRL. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara, solicitând anularea hotărârii din 22 septembrie 2011 şi obligarea pârâtului expropriator să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de 10848 mp, arabil în extravilan, înscris în C.F., Belinţ, la 4,80 euro/mp.
De asemenea, a solicitat exproprierea totală a suprafeţei de teren din care s-a dispus exproprierea.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin anexa 2 la H.G. nr. 521 din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1230/2010 a fost diminuată în mod nelegal şi abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma iniţiala de 4,8 euro/mp, la suma de 0,3 euro/mp, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care permit în circumstanţe excepţionale şi temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu şi diminuarea acestora.
Reclamanta a invocat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României, corelate cu jurisprudenţa C.E.D.O., apreciind că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, constituind o reparaţie efectivă şi echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menţinerea unui just echilibru între interesul particular şi cel public.
Cu privire la suma oferită cu caracter de despăgubire de pârât pentru terenul expropriat, reclamanta a arătat că nu a fost realizată o „ învoială a părţilor".
A arătat că stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate, precum şi a dreptului la o justă şi prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În final, reclamanta a arătat că în cauză se impune exproprierea totală, în situaţia în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli şi producţia obţinută fiind negativ şi nu se pot efectua lucrări în zona de producţie, iar pe de alta parte, pentru acelaşi considerente nici nu mai poate fi vândut.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9044/30/2011, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL Timişoara împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil în suprafaţă de 10.848 mp, situat în comuna Belinţ, cuantificate la nivelul sumei de 16.489 lei, constatând că la această valoare a despăgubirii este îndreptăţită reclamanta şi nu la suma de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii din 22 septembrie 2011 emisă de pârât.
A respins în rest acţiunea.
A respins cererea reclamantei pentru cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantei SC A. SRL, în calitate de proprietară a parcelei supuse exproprierii, având 10.848 mp, înscrisă în nr. C.F. Belinţ - i s-a stabilit prin hotărârea din 22 septembrie 2011 emisă de pârât în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, un cuantum total al despăgubirilor de 11.586 lei.
Dispoziţiile art. 481 ale C. civ. stabilesc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar prevederile art. 44 din Constituţia României statuează în alin. (3) şi (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”, iar această despăgubire se stabileşte „de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie”.
Exproprierea este definită ca fiind o instituţie juridică de drept public care constă în achiziţia forţată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii şi sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată, sau ca o operaţiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice şi fapte juridice în sens restrâns de drept public şi de drept privat, având ca efecte principale trecerea forţată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea executării de lucrări de utilitate publică precum şi plata unei despăgubiri.
Actul de declarare a utilităţii publice (în speţă Legea nr. 198/2004) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentaţii tehnico-cadastrale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Lege, preluate şi în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin H.G. nr. 941/2004.
În baza acestei documentaţii, Guvernul, prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului şi sursa de finanţare. Declanşarea procedurii de expropriere s-a realizat prin H.G., urmare a declarării utilităţii publice prin Legea nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuţie să poată contesta măsura exproprierii.
Jurisdicţia de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, printre care se numără, evident, şi dreptul de proprietate), având a fi, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim, dar şi nedisproporţionată faţă de acesta (cauza James şi alţii vs Regatul Unit al Marii Britanii), ceea ce presupune existenţa unei despăgubiri drepte, juste şi prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
Tribunalul a constatat că valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat reclamantei este derizorie, raportat la concluziile raportului tehnic evaluator efectuat în cauză, pe care l-a omologat, întrucât a avut în vedere, prin comparaţie, preţul rezultat din contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor similare în zonă.
Experţii au stabilit că valoarea reală a terenului expropriat reclamantei este de 16489 lei - pagina 129, calculat la data hotărârii de expropriere.
Solicitarea reclamantei de a se dispune exproprierea totală a suprafeţei de teren deţinute este neîntemeiată, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Singura acţiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 în favoarea expropriaţilor este acţiunea în contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementată de art. 22 alin. (1), exproprierea unei suprafeţe de teren putându-se realiza doar în cadrul procedurii speciale reglementate de actul normativ enunţat, despăgubirile putând fi contestate doar în privinţa cuantumului.
Împotriva sentinţei civile nr. 275 din 11 februarie 2014 a Tribunalului Timiş a declarat apel în termenul legal reclamanta SC A. SRL.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara.
La termenul de judecată din 18 iunie 2014, instanţa a pus în discuţie natura juridică a căii de atac ce poate fi declarată în cauză şi, în raport de valoarea pretenţiilor, care depăşeşte suma de 100.000 lei, a calificat în apel calea de atac declarată de pârât.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că suma stabilită de instanţă nu reprezintă o „dreaptă despăgubire”, preţul de 1,52 lei/mp fiind unul derizoriu, în condiţiile în care chiar oferta expropriatorului la nivelul anului 2011, retrasă ulterior, a fost de 4,80 euro/mp.
A arătat că alţi experţi au stabilit o valoare de 4,90 euro/mp.
A mai arătat că experta pe care a desemnat-o (B.T.D.) este incompatibilă în efectuarea expertizei în cauză, întrucât este soţia unui angajat al pârâtului.
A mai arătat că expertul B. a stabilit la parcele din aceeaşi zonă valori cuprinse între 0,45 euro/mp şi 5 euro/mp.
Având în vedere datele expuse anterior, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
Reclamanta a arătat că în privinţa cererii sale de expropriere a întregului teren, experţii nici nu au calculat cuantumul despăgubirilor, deşi suprafaţa de teren stabilită prin expertiza topografică nu a fost contestată.
În drept, a invocat art. 282-296 şi urm. C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994, Legea nr. 255/2010 şi H.G. nr. 521/2011.
În motivarea apelului pârâtului, s-a susţinut că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel in unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Valoarea de despăgubire a imobilului expropriat se stabileşte prin metoda comparaţiei cu imobile de acelaşi fel.
Valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacţionare (cele declarate în faţa notarului public) şi nicidecum de cele de ofertare, publicate in presa sau postate pe Internet.
Pot fi luate în considerare doar preturile de tranzacţionare obişnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de preţuri la care se vând şi se cumpără imobilele respective, şi nu preturile care se încadrează în afara intervalului firesc, curent de tranzacţionare.
Imobilele la care se face raportarea trebuie sa fie din aceeaşi categorie de folosinţa cu terenul expropriat si cu suprafeţe aproximativ egale cu suprafeţele imobilelor expropriate.
Stabilirea despăgubirilor trebuie sa se efectueze prin raportare la preţurile de tranzacţionare obişnuite de la momentul efectuării expertizei.
Comisia formată din cei trei experţi judiciari- B.T.D., U.I.R. si J.C. a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat de la reclamantă la două momente diferite si anume la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 21 septembrie 2011 si la data întocmirii raportului de expertiza-21 ianuarie 2013.
Valoarea de despăgubire a fost stabilita în cele două rapoarte de expertiza, prin metoda capitalizării veniturilor, deci prin raportare la alte criterii decât cele stabilite prin norma legală.
Instanţa de judecată, omologând un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite in mod imperativ de lege, a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pârâtul a solicitat instanţei să constate că valoarea de despăgubire de 16.489 lei, omologată de instanţa de fond, nu este o valoare reală, nefiind susţinută de probe concludente - contracte de vânzare-cumpărare, înscrisuri emanate de la notari publici.
În principal, a solicitat admiterea recursului (calificat în apel ulterior de instanţă) şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş în vederea stabilirii valorii de despăgubire conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei. A arătat că suma solicitată de reclamantă nu e susţinută de probe, iar exproprierea totală a terenului nu poate fi dispusă de instanţă, fiind necesară parcurgerea procedurii speciale, prevăzută de legile exproprierii.
În baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ., la cererile ambelor părţi, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor pe baza metodei comparaţiei directe şi cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 10/A din 21 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 275 din 11 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş şi în consecinţă:
A schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL. Timişoara împotriva pârâtului Statul Român prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA.
A respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinţei civile nr. 275 din 11 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.290 lei cheltuieli de judecată în apel şi să achite în contul B.E.J. al Tribunalului Timişoara suma de 1.290 lei, câte 430 lei pentru fiecare expert reprezentând diferenţă onorariu pentru raportul suplimentar de expertiză.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea din 22 septembrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 252/2010 din cadrul Consiliului Local Belinţ, reclamantei SC A. SRL i s-a expropriat un teren de 10.848 mp, pentru care i s-au stabilit despăgubiri de 11.586 lei.
În concordanţă cu Constituţia României (art. 44 alin. (3)) şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Protocolul nr. 1), în legislaţia referitoare la exproprieri, respectiv în Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010, se prevede că exproprierea imobilelor se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi justă despăgubire.
Nemulţumită de cuantumul despăgubirilor, reclamanta a contestat hotărârea menţionată anterior prin acţiunea din dosarul de faţă.
Conform art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (tribunalul) în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea (alin. (1)), acţiunea urmând a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (alin. (3)).
Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează despăgubirile ce se acordă în caz de expropriere, compunerea acestora şi modalitatea de calcul, finalitatea urmărită fiind aceea prevăzută de art. 1 din aceeaşi lege, respectiv „o dreaptă şi prealabilă despăgubire” ce trebuie acordată expropriatului.
Astfel, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede prin alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului”.
Prin alin. (2) sunt stabilite criteriile de care trebuie să ţină seama experţii, precum şi instanţa, respectiv „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Deşi prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize şi a constituit o comisie de experţi în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, nici experţii şi nici instanţa nu s-au conformat dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, care impun stabilirea valorii reale a imobilului expropriat în funcţie de preţul cu care se vând „imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.
Valoarea omologată de instanţă cu titlul de despăgubiri pentru reclamantă, respectiv suma de 16.489 lei a fost stabilită de experţii J.C. şi U.I.R. prin metoda capitalizării veniturilor (fila 125), iar nu prin metoda comparaţiei directe cu tranzacţii ale unor terenuri similare celui expropriat.
Cea de-a treia expertă, respectiv B.T.D., a formulat opinie separată la raportul de expertiză, însă nici această expertă nu a folosit la evaluare metoda comparaţiei directe, ci metoda bazată pe randamentul economic.
Prima instanţă a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, este întemeiat apelul pârâtului, prin care se aduc critici sentinţei instanţei de fond exclusiv în privinţa încălcării acestui text legal de către experţi şi de către instanţă, care a omologat raportul de expertiză.
În apel, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, prin care să se stabilească despăgubirile pentru terenul expropriat reclamantei prin metoda comparaţiei directe, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Şi de această dată, experţii J.C. şi U.I.R. au întocmit un raport comun, iar experta B.T.D. a formulat opinie separată.
Experţii J.C. şi U.I.R. au evaluat terenul expropriat (de 10848 mp), utilizând metoda reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la suma de 5.532 lei, iar experta B.T.D., folosind aceeaşi metodă, a calculat valoarea terenului expropriat la suma de 5.424 lei.
Se poate observa că în ambele variante sumele sunt mai mici decât despăgubirile stabilite pentru reclamantă prin hotărârea contestată, respectiv suma de 11.586 lei.
Cei trei experţi au calculat despăgubiri şi pentru daune suplimentare, respectiv pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, pentru cheltuieli suplimentare de transport, pentru pierderea subvenţiei pentru terenuri greu de cultivat rămase în proprietate, pentru vânzare forţată, pentru influenţa negativă a traficului.
Este adevărat că opiniile celor trei experţi sunt diferite în privinţa cuantumului acestor despăgubiri suplimentare (4.436 lei- J.C.; 2.362 lei - U.I.R.; 2.010 lei- B.T.D.), însă acest aspect nu prezintă relevanţă în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat asemenea despăgubiri, neindicând şi nedovedind în acelaşi timp astfel de daune (prejudicii).
Chiar şi făcând abstracţie de considerentele anterioare şi luând în calcul şi despăgubirile suplimentare calculate de experţi, sumele ce rezultă sunt sub nivelul sumei de 11.586 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat reclamantei prin hotărârea contestată de aceasta prin acţiune.
În consecinţă, cum sumele stabilite prin suplimentele la raportul de expertiză sunt mai mici decât cea oferită de pârât reclamantei prin Hotărârea din 22 septembrie 2011, vor rămâne valabile despăgubirile de 11.586 lei stabilite prin hotărârea contestată, având în vedere în acest sens şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, criticile reclamantei în sensul că despăgubirile oferite sunt derizorii nu sunt întemeiate, prin suplimentele la raportul de expertiză din apel, întocmit cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, dovedindu-se contrariul, valorile calculate de experţi situându-se sub valoarea de 11.586 lei cuprinsă în Hotărârea din 22 septembrie 2011.
Nu sunt întemeiate nici criticile privind exproprierea terenului rămas în proprietate după expropriere, capăt de cerere în mod corect respins şi de prima instanţă.
Legea nr. 255/2010, în baza căreia s-a dispus exproprierea, nu reglementează decât acţiunea pentru contestarea cuantumului despăgubirilor în favoarea expropriaţilor, prin art. 22, iar nu şi posibilitatea de a solicita o expropriere totală a terenului din care s-a expropriat doar o parcelă. Trimiterea făcută de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, lege cadru în materie de expropriere, vizează exclusiv procedura în procesele prin care se contestă cuantumul despăgubirilor.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea va admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9044/30/2011.
A schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins în totalitate acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timişoara.
A respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinţei civile nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9044/30/2011.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 1.290 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
În baza art. 201 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 23 din O.G. nr. 2/2000, a obligat reclamanta SC A. SRL. să achite în contul B.E.J. al Tribunalului Timiş, deschis la C.E.C. Bank, suma de 1.290 lei, câte 430 lei pentru fiecare expert, reprezentând diferenţa de onorariu pentru raportul suplimentar de expertiză efectuat de experţii J.C., U.I.R. şi B.T.D.
Împotriva acestor din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta Societate Comercială Agritre S.R.L. Timişoara invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la cuantumul sumei ca şi contravaloare a terenului expropriat cât şi a dispoziţiilor normative din Legea nr. 255/2010, respingându-se exproprierea totală a terenului rămas în proprietate urmare a exproprierii.
În privinţa stabilirii cuantumului despăgubirilor, experţii nu au luat în considerare valorile de tranzacţionare ale terenurilor la data efectuării expertizei, ci valori din contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu mai mult de 5 ani de zile înainte de data efectuării expertizei şi nici beneficiul nerealizat asupra terenului expropriat, stabilind valori inferioare ale terenurilor faţă de cele stabilite de expropriator raportat la data efectuării expertizei.
În ceea ce priveşte terenul rămas în proprietate urmare a exproprierii, recurenta a susţinut că acesta a fost fărâmiţat excesiv şi nu mai poate fi folosit conform destinaţiei sale.
Pentru considerentele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului.
Examinând decizia atacată în limita criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin măsura exproprierii.
Referitor la prima componentă a despăgubirii, valoarea reală a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prima instanţă şi-a însuşit concluziile exprimate de experţii judiciari J.C. şi U.I.R. care au stabilit o valoare a despăgubirii de 16.489 lei, folosind metoda capitalizării veniturilor.
Cea de-a treia expertă, respectiv ing. B.T.D. a formulat opinie separată la raportul de expertiză, stabilind o valoare a despăgubirii de 59.102 lei folosind metoda randamentului economic.
În apel, s-a încuviinţat efectuarea în cauză a unui supliment la raportul de expertiză pe baza metodei comparaţiei directe care să respecte dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv să se aibă în vedere preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile similare în aceeaşi zonă la data întocmirii raportului de expertiză.
Experţii tehnici ing. J.C. şi ing. U.I.R. au întocmit un raport comun stabilind o valoare a despăgubirii la data întocmirii raportului de expertiză de 5.532 lei, iar expert tehnic ing. B.T.D. a stabilit o valoare a despăgubirii de 5.424 lei.
Pentru a determina valoarea parcelei de teren ce face obiectul prezentului litigiu, experţii au aplicat în limita datelor disponibile la metoda comparaţiei directe reţinând 16 contracte de vânzare-cumpărare din cele 25 de contracte depuse de intimata CN A.D.N.R. SA.
Pentru anul 2011, experţii J.C. şi U.R. au reţinut un singur contract pe baza metodei comparaţiei la data exproprierii (octombrie 2011), pentru anul 2012, au reţinut 5 contracte, iar pentru anul 2013, un singur contract.
Din setul de 9 contracte, depuse de intimată la data de 20 iunie 2014, experţii au reţinut un contract de vânzare-cumpărare din anul 2011, un contract de vânzare - cumpărare din anul 2012 şi şapte contracte de vânzare - cumpărare din anul 2013.
Pentru stabilirea valorii de despăgubire a imobilului la data întocmirii raportului iniţial, prin raportare la preţuri de tranzacţionare obişnuite, respectiv determinarea valorii de piaţă (de circulaţie) a terenului în litigiu au fost selectate un număr de patru contracte.
Prin hotărârea de expropriere din 21 iulie 2011 expropriatorul a oferit o despăgubire de 11.586 lei.
În raport de aceste elemente, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere că suma de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de expropriere din 21 septembrie 2011 constituie o reparaţie efectivă şi echitabilă pentru recurentă, neputându-se lua în considerare sumele stabilite prin expertiză, acestea situându-se sub valoarea de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de expropriere.
De altfel, criticile formulate de recurenta-reclamantă în privinţa stabilirii despăgubirilor nu sunt nici argumentate, experţii având în vedere tranzacţiile la data întocmirii raportului de expertiză.
Nefondată este şi critica recurentei referitoare la exproprierea terenului rămas în proprietatea sa după expropriere, capăt de cerere respins în mod corect de prima instanţă, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului precum şi competenţa instanţei doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 3371994, sunt aplicabile numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - recurentă SC A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 10/A din 21 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1336/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1338/2015. Civil. Anulare decizie concediere → |
|---|
