ICCJ. Decizia nr. 1338/2015. Civil. Anulare decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1338 /2015
Dosar nr. 6990/102/2012
Şedinţa publică din 20 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.F.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012 emisă de către pârâtă, apreciind că măsura încetării contractului de muncă pentru absenţă nemotivată de la serviciu este nelegală având în vedere că şi-a expediat prin poştă solicitarea sa de încetare a raporturilor de muncă prin demisie.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul T.F.A., în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SR. Târgu Mureş, pentru anularea deciziei nr. 6 din 23 august 2012.
Pentru a hotărî în sensul arătat, Tribunalul a reţinut că din cuprinsul deciziei contestate reiese că încetarea contractului de muncă al reclamantului a survenit ca urmare a demisiei, iar nu a absenţelor nemotivate, cum a susţinut acesta.
Împotriva soluţiei menţionate a declarat recurs pârâta, solicitând -prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, reprezentând onorariul avocaţial.
Prin intermediul memoriului de recurs s-a susţinut că, deşi prin întâmpinarea formulată în cauză şi prin concluziile orale pe fond, pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, iar acestea au fost justificate prin depunerea la dosarul primei instanţe a ordinului de plată privind suma de 3.760 RON, în mod greşit acestea nu i-au fost acordate iar soluţia nici nu a fost motivată sub acest aspect.
Prin decizia civilă nr. 516 R din 28 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a I-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC S.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 246 din 22 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş, a modificat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a dispus obligat reclamantul T.F.A. la plata către pârâta SC S.P. SRL a sumei de 3760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că prin raportare la dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, norma legală evocată având în vedere prezumţia de culpă a celui care a iniţiat procesul şi l-a pierdut.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de fond, pârâta a combătut pretenţiile reclamantului şi a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul achitat avocatului pe care l-a angajat în cauză pentru a-i apăra şi susţine interesele.
Constatând că acţiunea reclamantului nu este întemeiată, Tribunalul a dispus respingerea acesteia, precizând în dispozitiv că nu se acordă cheltuieli de judecată, fără a argumenta soluţia sub acest ultim aspect.
Relativ la împrejurarea menţionată, Curtea a constatat că pârâta nu a depus la dosarul de fond dovada cheltuielilor de judecată invocate, însă acest neajuns a fost remediat în faţa instanţei de recurs, conform prevederilor art. 305 C. proc. civ., justificând prin ordinul de plată din 06 noiembrie 2012, achitarea cu titlu de onorariu avocaţial a sumei de 3.760 RON.
Împotriva deciziei, irevocabile, a Curţii de apel a declarat prezentul recurs reclamantul apreciind ca nelegală decizia din perspectiva cuantumului excesiv al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat.
La primul termen de judecată stabilit pentru 20 mai 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intem prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind unicitatea căii de atac.
Or, în cauză, se constată că reclamantul a uzitat de calea extraordinară de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 246 din 22 ianuarie 2013 a Tribunalului Mureş, demersul judiciar exercitat fiind soluţionat de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a I-a civilă, prin decizia 516 R din 28 martie 2013.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul reclamantului se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul T.F.A. împotriva deciziei nr. 516 R din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1339/2015. Civil → |
|---|
