ICCJ. Decizia nr. 1348/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1348/2015
Dosar nr. 893/1/2015
Şedinţa publică din 20 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond:
Prin sentinţa nr. 1568 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului L.I. în contradictoriu cu pârâtul Şantierul Naval Constanţa SA, a dispus anularea deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de Şantierul Naval Constanţa SA, a respins ca nefondată cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului situat în Constanţa, B-dul T. compus din teren în suprafaţă de 183 m.p. şi construcţie P+1E şi a constat că pentru imobilul descris reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri.
Decizia instanţei de apel în primul ciclu procesual:
Prin decizia nr. 375 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul să înainteze Comisiei Centrale de Despăgubiri propunere de aprobare de despăgubiri însoţită de notificarea reclamantei şi întreaga documentaţie anexată pentru imobilul din Constanţa B-dul T., compus din 183 mp teren şi construcţie P+1E (în prezent demolată), imobil ce nu mai poate fi restituit în natură. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia civilă nr. 5644 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul reclamantei L.G. împotriva deciziei nr. 375C din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, cu consecinţa casării soluţiei atacate şi trimiterii dosarului spre rejudecare la instanţa de apel.
Înalta Curte a arătat, astfel, că prin notificarea iniţial înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa, autorul recurentei reclamante, L.I., a solicitat restituirea în natură a imobilului din Municipiul Constanţa, Bd. T. (fost Bd. C. Magazinul L.), indicându-se că „imobilul este compus din teren în suprafaţă de 800 mp şi construcţie” şi că a fost proprietatea lui L..L., fiind dobândit de la M.D. în baza actului de vânzare cumpărare încheiat sub nr. xx din 9 februarie 1904.
Primăria Municipiului Constanţa şi-a declinat calitatea de unitate deţinătoare, iar în urma corespondenţei purtate cu notificatorul, s-a emis o nouă notificare (din 1 septembrie 2003) către cel indicat a fi deţinătorul acestui imobil - Şantierul Naval Constanţa. Prin această nouă notificare, autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.). S-a arătat că, potrivit Foii de date pentru cartea funciară, autorul său figura cu drept de proprietate asupra imobil în Constanţa, pe str. C., compus dintr-un corp de casă şi teren în suprafaţă de 783 mp”.
Aceste aspecte, împreună cu susţinerile formulate cu ocazia depunerii contestaţiei împotriva deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de SC Şantierul Naval Constanţa (prin care notificarea a fost respinsă), relevă faptul că autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 783 mp şi a corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii şi locuinţă la etaj) ce se aflau în Constanţa, str. C., imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin urmare, actul de învestire a instanţei (ca de altfel, şi notificările la care s-a făcut anterior referire) nu a identificat imobilul prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se fie o suprafaţă de cca. 800 mp (în notificarea iniţială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 şi, ulterior, prin contestaţie) menţionându-se adresa poştală din Mun. Constanţa, Bd. T. (fost Bd. C.).
În aceste condiţii, instanţa supremă a apreciat că în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţele de fond şi apel s-au considerat învestite cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru imobilul identificat în lotul 4, iar nu şi cel din lotul 7, constatându-se greşit aşadar că notificarea însăşi nu a fost formulată şi pentru imobilul de la adresa din str. M.K., C.V., corespunzătoare lotului 7.
Casând decizia recurată, pentru rejudecarea în limitele învestirii, instanţa de recurs a dispus ca în rejudecare să fie avute în vedere şi criticile privind argumentele contradictorii reţinute de instanţa de apel şi dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul SNC) „în perioada 1946-1947, ulterior naţionalizării”. De asemenea, să fie reevaluate şi aspectele privind structura pe verticală a construcţiei solicitate prin notificare (parter - magazinul L. şi etaj - locuinţă) faţă de actuala structură ce cuprinde (P+2E), în soluţionarea pretenţiilor pe fond, fiind esenţial a se stabili data realizării construcţiilor sau vechimea acestora. Pe de altă parte, instanţa de apel urmează a avea în vedere că, dacă se va impune concluzia că vechea construcţie a fost integral demolată, devin incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcţia integral demolată şi terenul de 783 mp), pe când dacă se reţine aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire la Sala Clubului SNC), modalitatea de reparaţie prevăzută de lege este diferită.
Decizia instanţei de apel în rejudecare.
Instanţa de apel, în rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Sub un prim aspect, instanţa de apel reţine că nu poate fi preluată, ca reper real al întinderii dreptului, suprafaţa indicată în notificări (783 mp), pe care autorul reclamantei a susţinut că o relevă foaia de date pentru cartea funciară emisă în 1940, înscris modificat grosier prin denaturarea primei cifre, întrucât Serviciul Judeţean Constanţa a transmis ultimul înscris certificat „conform cu originalul”, relevând o suprafaţă de 183 mp
Sub un al doilea aspect, s-a avut în vedere că în absenţa oricărei menţiuni din actul de preluare referitoare la suprafaţa terenului aferent acestui imobil, aceste date ar putea fi obţinute pe baza actului de vânzare încheiat la 9 februarie 1904, reclamaţiei administrative adresate Primarului oraşului Constanţa de L.L. la 11 ianuarie 1925 în legătură cu activitatea Cinematografului T. aflat în proximitatea imobilului său din str. C., testamentului mistic din 18 iunie 1932, aparţinând lui I.L. Conform acestui ultim act, imobilul Magazin L. situat pe strada C. este descris ca fiind compus dintr-un hol împreună cu o casă pe str. C.V., magazinul de pe str. M.K., împreună cu toate dependinţele din curte. Autorul testamentului arată că „posed (acest imobil) în indiviziune cu 45% eu şi 55% defunctul L.L. şi G.L. pe baza actului autentificat de Tribunalul Constanţa şi transcris la nr. 42 din 2 martie 1903”. La solicitarea instanţei, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa au comunicat că nu s-a regăsit în fondul arhivistic actul autentificat sub nr. 42 din 2 martie 1903 la care se referă testamentul mistic, dar în aceste condiţii, este fără dubiu faptul că imobilul dobândit de L.L. de la numitul M.D. un an mai târziu, în 1904, nu se referă la fostul „magazin L.” din moment ce el fusese obiect al tranzacţiei în 1903 şi fusese cumpărat ca atare, pe cote părţi, de autorii reclamantei. De altfel, fam. L. deţinea mai multe proprietăţi în oraşul Constanţa, foile de date pentru cartea funciară regăsite la dosar, ca şi proprietăţile menţionate prin testamentul mistic, dovedind acest fapt. Aceste înscrisuri vin să susţină considerentele deciziei de casare, anume că imobilul magazin L. a avut o structură atipică, întrucât nu a cuprins doar prăvălia situată la adresa poştală str. C. pe fostul lot 4, descris conform foii matricole nr. 2 (Dosar nr. 1988/2004 - parter cu prăvălie mare, un balcon şi camere anexe pentru atelier, etaj II cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător, locuinţă), ci şi extinderea către magazinul situat în str. M.K., împreună cu dependinţele din curte, care - conform expertizelor judiciare topografice efectuate în cauză de către experţii D.F. şi D.D. - se suprapun peste fostul lot 7.
În aceste condiţii, întrucât calitatea de unitate deţinătoare în această cauză aparţine Şantierului Naval Constanţa, probele noi administrate în rejudecare au avut de relevat care anume parte din fostul lot 4 şi respectiv fostul lot 7 se regăsesc în prezent în deţinerea acestei entităţi – expertizele evidenţiind, în baza suprapunerii planurilor cadastrale din 1936-1938 cu cele actuale, că pe o parte a lotului 7 se află edificat pe teren domeniu privat al municipiului Constanţa, un bloc de locuinţe situat pe str. C.V., iar pe lotul 4 au fost identificate intrarea în clădirea Clubului SNC şi un bloc de locuinţe cu adresa B-dul T.
Astfel cum a arătat şi instanţa supremă - Primăria Mun. Constanţa (autoritatea publică iniţial sesizată cu notificarea formulată pentru acest imobil) a îndrumat pe autorul reclamantei să se adreseze Şantierului Naval Constanţa, în considerarea cererii depuse de această entitate pentru obţinerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului din B-dul T., pentru o suprafaţă indiviză de 518 m.p.
Prin urmare, în apel s-a avut în vedere că trebuie identificată - din suprafaţa totală de 1.354 m.p. cât însumează terenul lotului 4 (183 mp) şi cel al lotului 7 (1.171 mp), suprafaţa de teren deţinută de entitatea care a emis decizia contestată pentru imobilul notificat ca fiind fostul Magazin L.
Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că Şantierul Naval Constanţa are calitatea de unitate deţinătoare pentru întreaga suprafaţă de teren de 183 m.p. (lotul 4) şi pentru 418 m.p. din lotul 7 ocupaţi de actuala construcţie a Clubului Şantierului Naval Constanţa (din 1171 mp). Actuala clădire a Clubului Şantierului Naval Constanţa a afectat două proprietăţi distincte ale fam. L., situate în B-dul T., construcţie P+1 cu prăvălii la parter, care au fost demolate în anul 1960 pentru a se construi blocul de locuinţe S5 şi, respectiv, proprietatea din str. M.K., pe care se afla o construcţie P+2 şi care a fost atribuită SNC pentru amenajarea actualului Club.
Fiind clarificat faptul că, aşa cum s-a arătat prin decizia de casare, notificarea nu a privit doar suprafaţa de 183 mp corespunzătoare lotului 4, ci şi pe cea ocupată în prezent de clădirea Clubului SNC deţinută de societatea pârâtă, aflată pe lotul 7, în rejudecare se va reţine - în legătură cu măsurile reparatorii care se impun pentru fiecare din imobilele menţionate - că:- lotul nr. 4 a păstrat din vechea structură a clădirii Magazin L. doar porticul - holul care asigura intrarea către restul proprietăţii situate pe lotul nr. 7. Vor fi înlăturate susţinerile legate de înglobarea în noul edificiu ridicat în anul 1960 (blocul S5 de pe B-dul T.) a fostei construcţii P+1 descrise în foaia matricolă nr. 2 pe anul 1950, ca fiind o construcţie foarte veche de zid, cu duşumele de scânduri şi mozaic, fără sobe de teracotă. Vechimea acestui edificiu a fost de altfel constatată şi cu ocazia deplasării reprezentanţilor Direcţiei Tehnice în luna februarie 1925, după depunerea de către L.L. a unei plângeri legate de activitatea Cinematografului T.
Expertiza efectuată de ing. A.Ş. a relevat că noul edificiu ridicat în 1960 are structură de rezistenţă pe cadre, stâlpi şi grinzi din beton armat, închişi perimetral cu zidărie, fiind realizate noi spaţii comerciale la parter. Concluzia demolării integrale a vechilor construcţii datând dinainte de anul 1920 şi sistematizarea actuală a bulevardului rezultă şi din expertiza efectuată de expert N.L., care a arătat că planul de amplasament al acestui imobil, aflat în posesia P. SA Constanţa, relevă că în anul 1960 terenul a fost dezafectat de clădirile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind ridicat blocul de locuinţe cu două scări, A şi B, porticul fiind menţinut pentru a se asigura intrarea la Clubul SNC din spatele clădirii.
La rândul său, expert B.M. a consemnat în propria lucrare că întreaga construcţie din cărămidă - apreciată ca fiind veche (anul 1925), compusă din parter (unde se afla prăvălia cu atelierele anexe) şi etaj (cu locuinţă), se înscria în limitele lotului nr. 4 al planului cadastral 1936-1938, având o suprafaţă de 183 mp. Expertiza a relevat faptul că imobilul menţionat a fost demolat în totalitate, pentru a face loc noii construcţii edificate în perioada 1960 - 1961 pe Bulevardul T., pe structura P+4, cu spaţii comerciale la parter şi apartamente la etaje. Expertiza a arătat că noul edificiu şi regimul de înălţime a impus soluţii constructive care excludeau menţinerea fie şi parţială a vechii clădiri, din vechea configuraţie rămânând doar zona de intrare către sala de spectacole a clubului SNC, la etajul 1 al noii clădiri aflându-se de altfel holul balconului acestei săli. Expertiza a relevat totodată faptul că la data edificării blocului S5, cu structura arătată, Clubul muncitoresc SNC exista în forma actuală, S+P+2E, conform planurilor relevee întocmite la 24 mai 1961 - ceea ce a şi impus soluţia tehnică constructivă de menţinere a zonei de acces.
În aceste condiţii, în rejudecare se va avea în vedere că, deşi pe vechiul amplasament al lotului nr. 4 nu se mai regăseşte decât calea de acces către Clubul SNC aparţinând Şantierului Naval Constanţa, restul suprafeţelor fiind ocupate de blocul S5 şi de calea publică de acces către club reieşită din sistematizare, apelanta reclamantă este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 183 mp şi pentru construcţia veche, situată în B-dul T. astfel cum a fost descrisă prin foaia matricolă. Lotul nr. 7 ocupat de construcţia Clubului SNC nu a păstrat nici o structură constructivă din vechile edificii ale autorilor reclamantei apelante. Cu toate că s-a pretins de către apelanta reclamantă păstrarea parţială a vechilor construcţii şi reamenajarea lor, în acelaşi perimetru, pentru noua funcţionalitate conferită după naţionalizare - aceea de amenajare a Clubului Muncitoresc al angajaţilor portuari, expertizele efectuate în decursul procesului au probat contrariul.
Conform testamentului mistic datat 18 iunie 1932, toate aceste construcţii datau din 1903, ele împărţind în anul 1925 curtea interioară cu celelalte proprietăţi învecinate (Frangopol, Cinematograful T. - fostă proprietate a moşt. C. etc.), cu un singur culoar de trecere spre curtea interioară, situat la acea dată pe strada Ştefan cel Mare.
Spre deosebire de configuraţia vechilor construcţii L., corpul clădirii Clubului muncitoresc a fost edificat în cadrul acestei curţi interioare, în anul 1952, după preluarea imobilelor conform Decretului nr. 92/1950, primind de-a lungul vremii adăugiri constructive şi reparaţii capitale. Noua structură exclude, în opinia expertului judiciar, menţinerea vreunei părţi constructive din fostele construcţii evidenţiate în foile de date pentru cartea funciară din 1940 pe lotul 7. Faptul că această nouă construcţie nu a înglobat - fie şi în parte - clădirile vechi ori atenansele acestora edificate înainte de 1920 rezultă şi din documentaţia tehnică depusă în dosar şi care atestă că acest Club muncitoresc s-a regăsit între proiectele de investiţii aferente anului 1952.
Prin urmare, la data sistematizării bulevardului T. şi edificării noilor blocuri de locuinţe în anul 1960, clubul muncitoresc din bd. T. exista de cca. 10 ani, fiind necesară realizarea culoarului de trecere (porticul) de pe fostul lot 4, care să asigure intrarea în acest obiectiv; proiectarea noului bloc a fost realizată ţinându-se seama de configuraţia clădirii Clubului SNC, astfel că la etajul 1 al blocului S5 se află - aşa cum arată expertiza B. - holul balconului sălii de spectacole, situat deasupra holului de acces în sala de spectacole. Astfel se explică diferenţa de elemente constructive dintre vechea construcţie a Clubului SNC, edificată în 1952/1954 şi blocul de locuinţe edificat în 1960.
În concluzie, după cum s-a arătat, noua construcţie a Clubului muncitoresc a constituit o investiţie a Şantierului Naval pentru angajaţii săi, fiind realizată cu soluţii constructive moderne, clădirea ocupând funcţional suprafaţa de 243,81 mp corespunzătoare sălii de spectacole şi, respectiv, de 169,23 mp pentru zonele adiacente (foaiere, grupuri sanitare, scara de acces, săli de lectură, birouri administrative).
Din această perspectivă, probele administrate exclud pretenţiile apelantei reclamante potrivit cu care este posibilă restituirea în natură a loturilor 4 şi 7, cu construcţia regăsită în prezent pe aceste loturi, precum şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia Clubului SNC în condiţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 rep., partea fiind îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul afectat de fostul Magazin L. şi pentru construcţia veche P+1 E, parter cu prăvălie şi intrare cu scară; etaj cu patru camere şi dependinţe, în prezent demolată.
Măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Cât priveşte apelul formulat de apelanta pârâtă SC Şantierul Naval Constanţa SA, se va reţine că acesta este nefondat, întrucât chestiunea lipsei calităţii acestei entităţi de unitate deţinătoare este exclusă de plano prin emiterea deciziei contestate în prezentul litigiu, dar şi de împrejurarea că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Constanţa a identificat această entitate ca şi deţinătoare a imobilului revendicat.
Faptul că nu s-a conferit certificat de atestare a dreptului de proprietate, procedura fiind sistată în urma notificării bunului imobil, nu îi excludea Şantierului Naval Constanţa calitatea de unitate deţinătoare, Primăria, acţionând în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi indicând autorului reclamantei pe deţinătorul bunului notificat. Totodată, SC Şantierul Naval Constanţa a emis decizia nr. 29 din 20 septembrie 2001 pe argumente legate de lipsa dovezilor de proprietate şi de moştenire de pe urma def. L.L., iar nu pe lipsa calităţii de unitate deţinătoare.
Prin urmare, chiar dacă fostul lot 4 nu se află în totalitate în deţinerea unităţii menţionate, ea nu poate pretinde, în contestaţia reclamantei împotriva acestei decizii, că parte din terenul afectat de fostul Magazin L. din B-dul T. ar fi în domeniul privat al Municipiului Constanţa.
Apelanta pârâtă nu a înţeles să procedeze, la data emiterii deciziei, la soluţionarea notificării exclusiv pentru partea de imobil deţinută în administrare, cu aplicarea art. 27 alin. (1) şi (2) din lege pentru restul de teren, ci a decis respingerea în totalitate a acestei notificări depuse de L.I.
În fine, cât priveşte întinderea dreptului evocat în cuprinsul notificării, această chestiune a primit deja o clarificare atât prin decizia de casare, cât şi în urma completării probatoriului în rejudecare - fiind exclusă critica apelantei pârâte potrivit cu care notificarea a avizat exclusiv lotul nr. 4.
Prin urmare, modificarea prefigurată asupra soluţiei primei instanţe ca urmare a rejudecării şi admiterii apelului reclamantei - în limitele statuate prin prezenta decizie - nu impune şi admiterea apelului pârâtei, fiind menţinute dispoziţiile sentinţei civile nr. 1568 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Constanţa cât priveşte anularea deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 şi constatării dreptului reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent.
Recursul și considerentele instanței de recurs.
Împotriva deciziei nr. 93/C din 27 octombrie 2014, a declarat recurs pârâtul Şantierul Naval Constanţa SA.
Expunând detaliat situația de fapt și considerentele reținute de instanțele de fond și apel, precum și în decizia de casare din primul ciclu procesual, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate, pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum și greşita reţinere a situaţiei de fapt, prin preluarea eronată a datelor din actele şi dovezile dosarului, care a determinat soluţia pronunţată de instanţă în rejudecarea apelurilor:
1. Recurentul susține că hotărârea instanţei conţine aspecte contradictorii, dar şi străine de obiectul dedus judecăţii, în condiţiile în care a obligat şi la ceea ce nu s-a solicitat şi nu a constituit un petit al notificării, şi anume măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 418 mp teren din lotul 7, ocupată de construcţia Şantierului Naval Constanţa.
Susține că astfel s-a încălcat principiul disponibilităţii, principiu care se circumscrie noţiunii de proces echitabil, iar instanţa, în condiţiile art. 129 C. proc. civ. era obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a solicitat prin petitul cererii.
Susține că imobilele realizate pe loturile 4 şi 7 nu formau o construcţie unitară, ci constituiau imobile distincte, cu adrese diferite şi care au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la moştenitorii L., cu menţionarea adreselor la care acestea figurau la data naţionalizării.
Împrejurarea că moştenitorii L. au avut la data naţionalizării mai multe imobile situate în Constanţa, iar reclamantul L.I. nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate imobilele, nu justifică extinderea cadrului procesual asupra imobilului din fost lot 7, cât timp notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat acest imobil.
Actul de investire a instanţei este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul magazin L., construcţie P+1E şi 183 mp teren aferent imobilului situat pe str. C. (T.), fostul lot 4.
2. Recurentul pârât invocă și greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii și componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu efecte asupra modalităţii şi întinderii despăgubirii.
3. Recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii şi pentru motivele de casare prevăzute la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
a. Stabilirea greșită a calității pârâtului Şantierul Naval Constanţa, în plan procesual, în raportul juridic stabilit de lege, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 601 mp şi construcţie P+1E parter cu prăvălie şi intrare din scară, etaj cu 4 camere şi dependințe, în prezent demolată, imobil situat în Constanţa, bd T.
Susține că instanța de apel a reţinut că Şantierul Naval Constanţa SA are calitate de unitate deţinătoare pentru întreaga suprafaţă de teren de 183 mp (lotul 4) şi pentru cea de 418 mp ocupată din lotul 7 de construcţia Clubului Şantierului Naval Constanţa.
Arată că instanţa se află în eroare cu privire la aspectele soluţionate prin decizia de casare, care nu a rezolvat probleme de drept, ci a trimis cauza spre rejudecare pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale pricinii.
Potrivit probelor administrate, prin H.C.L.M. nr. 185 din 03 septembrie 1997, Şantierul Naval Constanţa a primit un acord, necesar obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 518 mp, acord care nu s-a materializat, iar terenul a fost înscris în inventarul domeniului privat al Municipiului Constanţa. Această situaţie a fost comunicată reclamantului L.I. cu decizia nr. 29 din 20 septembrie 2004, emisă de Consiliul de Administraţie, prin care i s-a respins notificarea pentru restituirea imobilului situat în municipiul Constanţa, bd T.
Susține că a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive, cu motivarea că terenul pe care se află construcţia Club SNC face parte din patrimoniul privat la Municipiului Constanţa, întrucât pârâta nu a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar construcţia face parte din patrimoniul pârâtei, ca investiţie proprie.
Clădirea imobilului L. nu se mai regăseşte, deoarece terenul în suprafaţă de 183 mp din bd T. a fost dezafectat de construcţiile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi pe amplasamentul fostului lot 4, precum şi a loturilor vecine (3, 2, 1) s-a construit în anul 1960 blocul S5 cu două scări şi un portic cu balcon, prin care se asigură intrarea către sala de spectacole a Clubului SNC, construit în anul 1952 pe lotul 7.
În înţelesul Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 03 aprilie 2007, pârâta nu este unitate deținătoare a imobilului solicitat şi nu are calitate de persoană juridică obligată să emită şi să înainteze propunere pentru acordare de măsuri compensatorii.
b. Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că instanţa a enunţat ca temei Legea nr. 165/2013, fără să indice textul în temeiul căruia ar putea fi obligată să emită și să înainteze decizia de acordare a măsurilor compensatorii. De asemenea, susține că potrivit acestei legi se acordă „măsuri compensatorii" iar nu „despăgubiri” cum a reținut eronat instanța de apel. Mai invocă faptul că Şantierul Naval Constanţa SA nu este entitate investită de lege să emită deciziile prevăzute la art. 21 din Legea nr. 165/2013 și că asemenea atribuţii revin autorităţilor administraţiei publice locale, care le transmit prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate şi Comisiei Naţionale, cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.
c. De asemenea invocă aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007.
4. Recurenta mai invocă nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării sale la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 RON, fără însă să indice în ce constă nelegalitatea.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs ce vizează depășirea limitelor învestirii instanței, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin încălcarea principiului disponibilității, ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de la 1865, nu poate fi primit.
Acest aspect a fost tranșat irevocabil de instanța de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă) prin decizia de casare nr. 5644 din 21 septembrie 2012. Instanța de recurs a statuat irevocabil, cu caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare, că obiectul notificărilor (adresate inițial Primăriei Municipiului Constanţa și ulterior Şantierului Naval Constanţa - nr. 134 din 1 septembrie 2003 în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001) l-a reprezentat imobilul situat în Constanţa, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.) adică restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 783 mp şi a corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii şi locuinţă la etaj), imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin urmare, actul de învestire a instanţei şi notificările nu au identificat imobilul prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se fie o suprafaţă de cca. 800 mp (în notificarea iniţială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 şi, ulterior, prin contestaţie) menţionându-se adresa poştală din Mun. Constanţa, Bd. T. (fost Bd. C.). În acest imobil ce a făcut obiectul notificărilor se includ atât imobilul ce a reprezentat cândva lotul nr. 4 cât și o parte din lotul nr. 7.
În aceste condiții, nu se poate susține că instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut, instanța de rejudecare fiind obligată să respecte îndrumările deciziei de casare, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. de la 1865. De altfel, încălcarea limitelor investirii (prin notificare și ulterior prin contestație) a și constituit motivul casării.
Legat de limitele investirii, Curtea nu poate reţine nici motivarea contradictorie, instanţa de apel motivând clar că limitele investirii sunt definitiv stabilite pin decizia de casare.
2. Critica referitoare la greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii și componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu efecte asupra modalităţii şi întinderii despăgubirii constituie un motiv de netemeinicie, ce nu se circumscrie motivelor de recurs enumerate de art. 304 C. proc. civ., nefiind aplicabile dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. de la 1865. Recursul este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de lege.
3. a. Criticile recurentului pârât privind stabilirea greșită a calității pârâtului Şantierul Naval Constanţa, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri sunt nefondate.
Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat cu motivarea că acesta are calitatea de unitate deţinătoare, respectiv de entitate investită cu soluționarea notificării, lipsa de calitate procesuală și de persoană abilitată să emită și să înainteze propunerea de acordare de măsuri compensatorii fiind exclusă prin emiterea deciziei contestate în prezentul litigiu pentru întregul imobil, pe fond, dar şi datorită împrejurării că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Constanţa a identificat această entitate ca fiind deţinătoarea imobilului revendicat. Faptul că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu exclude calitatea de unitate deţinătoare şi chiar dacă fostul lot 4 nu se află în totalitate în deţinerea unităţii menţionate, pârâta nu poate pretinde, în contestaţia reclamantei împotriva acestei decizii, că parte din terenul afectat la fostului magazin L. din bd T. ar fi în domeniul privat al Municipiului Constanţa.
Argumentelor reținute de instanța de apel, care sunt corecte și pertinente, se adaugă următoarele argumente:
Atât Legea nr. 10/2001, cât și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250 din 03 aprilie 2007, dau abilitarea unității deținătoare a bunului de a soluționa notificarea. Unitatea deținătoare este cea care deține bunul, cu orice titlu, iar nu doar sub nume de proprietar, cum susține pârâtul. Unitatea deținătoare a fost definită de Normele metodologice nr. 250/2007, în cap. II, ca entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care a înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale, și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Aceleași norme definesc entitatea investită cu soluționarea notificării: unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său. (AVAS, MFP, alte autorități publice centrale sau locale.). De asemenea, art. 21 din Legea nr. 10/2001 se referă la obligația societăților comerciale la care statul are o participație (a se vedea alin. (1) și după caz alin. (2) de a soluționa notificarea persoanei îndreptățite. În această categorie intră și pârâtul. Faptul că pârâtului nu i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, deși s-a emis aviz de unitatea administrativ teritorială, nu exclude calitatea de unitate deținătoare a acestuia câtă vreme bunul se află înregistrat în patrimoniul său, inițial cu titlu de drept de administrare, ce în temeiul Legii nr. 15/1990, s-a transformat în drept de proprietate, temei în baza căruia a solicitat eliberarea titlului de proprietate. O parte însemnată din teren este ocupată de clubul Şantierului Naval Constanţa iar cealaltă parte este folosită ca și cale de acces către acest club și sala de spectacole (porticul cu calea de acces ce s-a păstrat din vechea construcție). Faptul că o mică parte din suprafața de 601 mp este aferentă unui bloc de locuințe edificat în 1960, nu exclude calitatea de unitate deținătoare a Şantierului Naval Constanţa pentru întregul teren câtă vreme situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel descriu o soluție constructivă ce îmbină structural și arhitectural imobilul ce reprezintă clubul Şantierului Naval Constanţa, sala de spectacole a acestei unități și intrarea către aceste obiective (porticul cale de acces și balconul sălii de spectacole) prin construcția ce reprezintă blocul de locuințe S5 (situație reținută la pag. 9 parag. (6) din hotărârea recurată). Faptul că în construcția actuală a blocului de locuințe S5 sunt înglobate calea de acces păstrată din vechea construcție și balconul sălii de spectacole precum și apartamente de locuit la etaj nu ar justifica o soluție de împărțire a competențelor de emitere a deciziei de retrocedare între SNC și unitatea administrativ teritorială, o asemenea soluție nefiind posibilă din punct de vedere legal, nepermițând şi o stabilire a despăgubirilor decât prin dublarea lor pentru terenul aferent fostului lot 4.
Nu se poate reține că instanţa de rejudecare s-a aflat în eroare cu privire la aspectele soluţionate prin decizia de casare. Instanța de recurs din primul ciclu procesual a stabilit doar întinderea dreptului pretins de reclamat prin notificare și a trimis cauza spre rejudecare în vederea stabilirii dreptului reclamantului la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent după lămurirea împrejurărilor de fapt ale pricinii, ceea ce instanța a și făcut prin administrarea a numeroase probe cu înscrisuri și expertize.
3.b. Nici motivul de nelegalitate enunțat la 3.b. nu este fondat.
Temeiul obligației de emitere a deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii (sub formă de ”despăgubiri în condițiile legii speciale”) îl constituie Legea nr. 10/2001 și anume art. 26 din acest act normativ. Instanța de apel a statuat că ”măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013”. Faptul că nu a indicat articolul sau articolele din acest act normativ în baza cărora se stabilesc măsurile reparatorii/compensatorii nu atrage nelegalitatea soluției. Este situația de aplicare coroborată a două acte normative. Entitatea investită cu soluționarea notificării potrivit Legii nr. 10/2001, în speţă Şantierul Naval Constanţa este obligat doar să emită decizia cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii și să o transmită împreună cu documentația aferentă Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor căreia îi revin obligațiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 165/2013, aceasta având competența să stabilească modalitatea și cuantumul măsurilor reparatorii /compensatorii și temeiul legal aplicabil și să emită decizia de compensare prin puncte. Acesta este și motivul pentru care instanța a făcut referire la despăgubiri sau la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, aplicabilă și în cazul reclamanților, conform art. 4 din acest act normativ. Oricum, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută la cap. III, dar acesta este atributul Comisiei Naționale. Aplicarea art. 21 din Legea nr. 163/2013 revine Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Însăși Legea nr. 165/2013 folosește când noțiunea de ”măsuri reparatorii”, când pe cea de ”măsuri compensatorii” Dar, potrivit art. 50, din Legea nr. 165/2013 , la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma "măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România". Curtea apreciază că nefolosirea de către instanța de apel a terminologiei exacte nu atrage nelegalitatea soluției, instanța făcând aplicarea corectă a legii la situația de fapt stabilită.
3.c. Cât privește aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007, este vorba de art. 32 din Legea nr. 10/2001. De altfel, instanța de casare a dispus verificarea aspectelor privitoare la demolarea totală sau parțială a vechilor construcții pentru a se stabili incidența art. 19 sau 32 din Legea nr. 10/2001. Probele administrate și situația de fapt reținută de instanța de apel indică neincidența art. 32 din Legea nr. 10/2001, deși instanța de apel nu o spune expres, deoarece demolarea nu a privit imobilul în totalitatea sa fiind păstrat din vechea structură a imobilului demolat o parte și anume porticul cu calea de acces către sala de spectacole a clubului Șantierului Naval Constanța, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - măsuri reparatoriii în echivalent, fiind exclusă aplicabilitatea art. 19 alin. (2) din același act normativ - restituirea în natură, așa cum reține corect instanța de apel. Deci și sub acest aspect competența de a emite decizia revine Șantierului Naval Constanța iar nu autorității administrativ teritoriale.
4. În ce privește critica referitoare al nelegalitatea obligării la cheltuieli de judecată, Curtea reține că instanța de apel a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Șantierul Naval Constanța fiind partea căzută în pretenții, care este astfel obligată să suporte cheltuielile făcute de partea adversă cu ocazia judecății.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul Şantierul Naval Constanţa SA ca nefondat, soluția recurată fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC Şantierul Naval Constanţa SA, împotriva deciziei nr. 93C din 27 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1350/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
