ICCJ. Decizia nr. 1351/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1351 /2015
Dosar nr. 59464/3/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 239 din 20 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a luat act de renunţarea reclamantului N.G. la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a respins contestaţia reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri, ca neîntemeiat.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii efectuat în comisie de trei experţi s-a stabilit o valoare a apartamentului expropriat pentru luna august 2010, de 226.300 RON. Prin hotărârea nr. 19 din 23 iulie 2010 au fost evaluate şi cele două camere de serviciu (care au avut destinaţia de boxe) la valoarea de 59.535 RON, valoare contestată de către reclamanţi. În total, valoarea despăgubirilor propuse prin cele două hotărâri pentru cele două apartamente expropriate a fost de 227.747 RON.
Comparând cele două valori, respectiv valoarea despăgubirilor estimate de pârâtă prin cele două hotărâri, cu valoarea estimată de experţi, s-a constatat că diferenţa de 1.447 RON este nesemnificativă şi nu poate conduce la anularea celor două hotărâri. Acordarea de despăgubiri pentru expropriere nu poate fi admisă decât în măsura în care probele administrate în cauză ar fi dovedit existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Prin decizia civilă nr. 81 A din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a luat act de renunţarea reclamantului N.G. la judecarea contestaţiei, a luat act de renunţarea reclamantei N.B.G. la judecarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, a înlăturat dispoziţia privind respingerea contestaţiei formulate de N.G. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 8 decembrie 2014, instanţa de apel a respins proba cu expertiza tehnico-judiciară, solicitată de către apelanţii-reclamanţi, apreciindu-se că această probă nu este utilă soluţionării cauzei faţă de probele deja administrate. În susţinerea motivelor de apel, s-a depus un set de înscrisuri, constând în extrase din Ghidul pentru anul 2010 privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert M.V. şi extrase din listele clădirilor expertizate pentru risc seismic.
Critica privitoare la modul de evaluare a imobilului nu a fost reţinută, întrucât instanţa de fond a avut în vedere valoarea imobilului, calculată cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul raportării la tranzacţii efectuate pentru imobile de acelaşi fel, situate în aceiaşi zonă a municipiului Bucureşti, evaluarea fiind făcută la momentul exproprierii, respectiv la nivelul lunii august 2010.
Expertul A.I., în evaluarea realizată prin opinia separată, a analizat preţul apartamentelor din zone apropriate de cea expertizată, aducând valoarea din perioada actuală la perioada anului 2010, pe baza indicilor de inflaţie la capitolul construcţii civile, publicaţi în expertiza tehnică din august 2013 şi expertiza tehnică din august 2011, metodă ce nu corespunde cerinţelor dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În privinţa riscului seismic, s-a reţinut că imobilele în raport de care s-a efectuat evaluarea sunt situate pe str. B. şi pe str. G.C., fiind construite în aproximativ aceeaşi perioadă cu imobilul în care este situat apartamentul expropriat, respectiv în anul 1930. Potrivit actelor de proprietate aflate la dosarul cauzei, s-a reţinut că apartamentul expropriat este situat la demisolul clădirii iar susţinerile apelanţilor nu se întemeiază pe înscrisurile de la dosarul cauzei.
Expertiza extrajudiciară întocmită de expert M.V. în luna decembrie 2010 nu poate fi avută în vedere, întrucât evaluarea realizată a avut la bază în cadrul metodei comparaţiei directe, anunţuri de vânzare a unor imobile similare preluate de pe site-uri specializate şi nu tranzacţii efectiv încheiate care să conducă la determinarea corectă a valorii de piaţă a imobilului.
Critica vizând modul de soluţionare a cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul creat ca urmare a exproprierii este, de asemenea, nefondată. Împrejurarea că apelanţii- reclamanţi locuiesc în prezent într-o locuinţă închiriată nu se poate constitui într-un prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii, în condiţiile în care Curtea a stabilit că despăgubirea oferită este justă şi legală, sumele fiind consemnate la dispoziţia apelanţilor-reclamanţi.
Împotriva încheierii de şedinţă din 8 decembrie 2014 şi a deciziei civile nr. 81 A din 16 februarie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat cerere de recurs, reclamanta N.B.G., prin care a invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de apel de a păstra dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii pe aspectul cuantumului despăgubirilor a fost pronunţată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
Soluţia de respingere a cererii de administrare a probei cu o nouă expertiză, având ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat, pronunţată prin încheierea de şedinţă din 08 decembrie 2014 a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ce instituie obligaţia judecătorilor de a stărui pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului. Administrarea unei noi expertize tehnice era justificată de faptul că cei doi experţi nu au folosit pentru determinarea valorii imobilului preţuri ale unor imobile similare cu imobilul expropriat.
S-a susţinut că nu pot fi acceptate drept comparabile preţurile imobilelor din str. B., întrucât acestea au suprafeţe mult mai mici decât suprafaţa apartamentului expropriat din str. B. Nu pot fi acceptate drept comparabile nici preţurile imobilelor din str. C., întrucât acele imobile sunt încadrate în clasa de risc seismic ridicat. Iar imobilul din str. B. nu avea o astfel de caracteristică.
Curtea de Apel a susţinut că valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat a fost calculată cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul raportării tranzacţii efectuate pentru imobile de acelaşi fel. Or, cei doi experţi a căror concluzie a fost însuşită de către instanţă au determinat valoarea prin raportare la imobile mult mai mici decât imobilul expropriat.
Este lipsită de temei legal concluzia instanţei de apel potrivit căreia în mod corect a fost diminuat preţul de către cei doi experţi cu indicele de corecţie aferent imobilelor cu risc seismic, întrucât imobilele în raport de care s-a efectuat evaluarea sunt situate pe str. B. şi str. G.C., fiind construite în aproximativ aceiaşi perioadă cu imobilul în care este situat imobilul expropriat, respectiv în anul 1930. Doar faptul că imobilul a fost construit în anul 1930 nu este o dovadă că este afectat de risc seismic.
Ghidul pentru anul 2010 privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare în municipiul Bucureşti atestă faptul că reducerea valorii unui imobil pentru riscul seismic poate fi aplicată numai dacă a fost realizată expertizarea tehnică de rezistenţă şi stabilitate conform prevederilor Normativului P100/92-96. Lista clădirilor expertizate fiind publicată pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti - iar imobilul din str. B. nu este înscris în aceste liste.
Potrivit Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor P118-99 aprobat prin Ordinul M.LP.A.T. nr. 27/1999: "Demisol (prescurtat: D) - nivel construit al clădirii având pardoseala situată sub nivelul terenului (carosabilului) înconjurător cu maximum jumătate din înălţimea liberă a acestuia şi prevăzut cu ferestre în pereţii de închidere perimetrală. Demisolul se consideră nivel suprateran al construcţiei. Atunci când pardoseala este situată sub nivelul terenului (carosabilului) înconjurător cu mai mult de jumătate din înălţimea liberă, se consideră subsol şi se include în numărul de niveluri subterane ale construcţiei".
Din fotografiile ataşate rezulta ca apartamentul 1 din str. B. nu îndeplinea condiţiile pentru a fi considerat situat la demisolul clădirii.
În decembrie 2010, la momentul evacuării imobilul, acesta a fost expertizat şi de expertul M.V. - care a văzut construcţia anterior demolării - iar potrivit raportului întocmit, valoarea imobilului era la acea data de 447.090 RON.
Este netemeinică soluţia instanţei de respingere a cereri de acordare a despăgubirilor pentru daunele produse prin expropriere. Prejudiciul a fost cauzat de faptul ca urmare a înştiinţării din 6 decembrie 2010, reclamanţii au fost nevoiţi să evacueze imobilul în 72 de ore, motiv pentru care în data de 9 decembrie 2010 a încheiat contractul de închiriere nr. xx/2010, având ca obiect apartamentul în care locuiesc în prezent. Deoarece despăgubirile acordate de către expropriator nu sunt juste, suma nefiind suficientă pentru cumpărarea unei locuinţe corespunzătoare, sumele pe care reclamanta le plăteşte cu titlu de chirie reprezintă daune cauzate de fapta expropriatorului. În aceste condiţii, se justifică admiterea acestui capăt de cerere şi obligarea pârâtului la plata sumei de 192.518,46 RON.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 59464/3/2010, reclamanţii N.B.G. şi N.G. au formulat contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 19 din 23 iulie 2010 şi nr. 105 din 06 august 2010, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, solicitând anularea acestora şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 300.000 euro.
Instanţele anterioare au reţinut, în esenţă, că, din compararea celor două valori, valoarea despăgubirilor estimată prin cele două hotărâri, cu valoarea estimată de experţi, diferenţa de 1.447 RON este nesemnificativă şi nu poate conduce la anularea celor două hotărâri, respectiv că acordarea de despăgubiri pentru expropriere nu poate fi admisă decât în măsura în care faptul exproprierii a condus fie şi indirect la o diminuarea a patrimoniului ca urmare a producerii unui prejudiciu, ceea ce nu este situaţia cauzei pendinte.
Criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite proprietarului imobilului supus exproprierii, nu pot fi primite, faţă de condiţiile impuse în mod expres de lege - dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Conform textului legal menţionat, la evaluare sunt avute în vedere preţurile cu care se tranzacţionează efectiv astfel de imobile, la data întocmirii raportului de expertiză. În spiritul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii şi ofertei.
Soluţia instanţei de apel de a păstra dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii pe aspectul cuantumului despăgubirilor nu a fost pronunţată cu încălcarea legii, întrucât soluţia pronunţată s-a bazat pe concluziile unui raport de expertiză care a valorizat tranzacţiile efectuate pentru imobile de acelaşi fel, situate în aceiaşi zonă a municipiului Bucureşti, evaluarea fiind făcută la momentul exproprierii, respectiv la nivelul lunii august 2010. Mai mult, instanţa a reţinut că, potrivit „grilei datelor de piaţă”, cei doi experţi care au avut opinia majoritară şi-au fundamentat lucrarea, arătând ce indici de corecţie au aplicat în raport de data efectuării tranzacţiei, amplasarea imobilelor, nivelul la care sunt situate apartamentele, suprafaţa înstrăinată, dependinţe şi finisaje.
Faptul că această dispoziţie legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare nu putea fi ignorat de către instanţă, dată fiind nevoia de previzibilitate şi predictibilitate a jurisprudenţei, ca parte a procedurii echitabile.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a dat efect deplin dispoziţiilor incidente în cauză - art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului - consacrând astfel teza susţinută de însăşi recurenta-reclamantă, conform căreia exproprierea se poate realiza doar cu plata unor despăgubiri care să reprezinte echivalentul pierderii suferite de proprietarul expropriat.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de administrare a probei cu o nouă expertiză, având ca obiectiv evaluarea imobilului expropriat, pronunţată prin încheierea de şedinţă din 08 decembrie 2014, aceasta nu a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Împrejurarea că reclamanta nu este de acord cu valoarea stabilită de comisia de experţi, în opinia majoritară, solicitând efectuarea unei noi expertize, sub pretextul că nu s-ar fi folosit pentru determinarea valorii imobilului preţuri ale unor imobile similare cu imobilul expropriat, nu configurează o critică pertinentă de nelegalitate, întrucât nu este susţinută de circumstanţele de fapt ale pricinii. Astfel, instanţa de apel a constatat că imobilele în raport de care s-a efectuat evaluarea sunt situate pe str. B. şi pe str. G.C., fiind construite în aproximativ aceeaşi perioadă cu imobilul în care este situat apartamentul expropriat, respectiv în anul 1930. În egală măsură, a cercetat şi aspectul situării imobilului în litigiu, concluzia fiind aceea că, potrivit actelor de proprietate, acesta este situat la demisolul clădirii, ceea ce înseamnă că susţinerile apelanţilor nu se întemeiază pe înscrisurile de la dosarul cauzei.
Obligaţia judecătorilor de a stărui pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, poate fi imputată instanţei de apel doar în situaţia existenţei unor constatări incomplete şi nedemonstrate ale experţilor, bazate pe aprecieri subiective ale acestora (vizând tranzacţii nerelevante, în număr insuficient şi care nu ar fi credibile).
În ce priveşte soluţia de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor pentru daunele produse prin expropriere, instanţele anterioare au apreciat în consens, în mod legal, că acordarea de despăgubiri pentru expropriere nu poate fi admisă decât în măsura în care faptul exproprierii a condus direct sau indirect la o diminuare a patrimoniului ca urmare a producerii unui prejudiciu.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii a expropriatorului.
Împrejurarea că recurenta-reclamantă locuieşte în prezent într-o locuinţă închiriată nu se poate constitui într-un prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut în paragrafele anterioare, despăgubirea oferită este justă şi legală, sumele fiind consemnate la dispoziţia reclamanţilor.
Toate celelalte critici ale recurentei-reclamante nu pot fi cercetate în recurs, întrucât, pe de o parte, reprezintă aspecte de netemeinicie, respectiv de valorificare a probatoriului administrat în cauză - modalitatea proprie de apreciere a comparabilelor, în funcţie de propriul interes, referirea subiectivă la clasa de risc seismic a imobilul în litigiu, prin comparaţie cu cea a imobilelor avute în vedere de experţi, modalitatea proprie de apreciere a înscrisurilor de la dosar, respectiv a Ghidului pentru anul 2010 privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare în municipiul Bucureşti, dar şi a Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor P118-99 aprobat prin Ordinul M.LP.A.T. nr. 27/1999, şi a fotografiile ataşate la dosar - ce exced dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, au fost exercitate omisso medio.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.B.G., împotriva încheierii din 8 decembrie 2014 şi a deciziei nr. 81 A din data de 16 februarie 2015, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1352/2015. Civil → |
|---|
