ICCJ. Decizia nr. 1352/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1352/2015
Dosar nr. 49/108/2013*
Şedinţa publică din 21 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 58 din 17 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a admis apelul declarat de reclamanta l.E. şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad considerându-se că în mod greşit a fost respinsă acţiunea acesteia ca prematur introdusă.
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 24 iunie 2014, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea reclamantei l.E. şi a obligat Statul Român prin M.T.I. reprezentat de Compania Naţională de Căi Ferate SA să-i plătească acesteia suma de 134.708 RON cu titlu de despăgubiri; a fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului şi totodată s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 4300 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că prin decizia de expropriere nr. 1/1050 din 25 februarie 2013 a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR - SA, care a fost depusă pentru prima dată în faţa Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeţei de 3388,67 mp din terenul situat în localitatea Curtici, judeţul Arad, având număr cadastral C1 (fost C), înscris în cartea funciară nr. xx Curtici (fost zz Curtici), cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 2962,49 RON.
Reclamanta a contestat această decizie susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cauză fiind incidente prevederile art. 26 alin. (2).
Conform concluziilor raportului de expertiză, efectuat în cauză de trei experţi, parcela cu nr. cadastral C1, face parte din intravilanul oraşului are o suprafaţă măsurată de 3.388,67 mp şi înainte de dezmembrare prezintă o formă geometrică regulată aproximativ dreptunghiulară, fiind liberă de construcţii, iar valoarea de circulaţie a suprafeţei expropriate, ar fi de 134.708 RON, echivalentul a 30.492 euro.
S-a arătat că nu se poate stabili un prejudiciu prin diminuarea terenului, întrucât, conform dezmembrării, parcela de teren rămasă în proprietatea reclamantului are o formă geometrică regulată şi prezintă acces la caile rutiere, putând fi utilizată fără restricţii.
D-nul expert Ţ.Ş., numit prin încheierea din 03 aprilie 2013, la solicitarea C.N.C.F. CFR SA, a propus o valoare a despăgubirilor de 38.330 RON, însă, fiind în minoritate, instanţa a valorificat opinia majoritară cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara solicitând modificarea acesteia, în sensul de a se stabili obligaţia sa de plată a despăgubirilor în raport cu opinia separată din raportul de expertiză formulată de expert Ţ.Ş. care s-a bazat pe metoda comparaţiei prin bonitare.
Pe cale de excepţie s-a invocat prematuritatea formulării acţiunii întrucât, la data înregistrării ei (3 ianuarie 2013) nu se încheiase încă procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor pe care reclamanta să-l poată contesta în instanţă, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, astfel încât pretenţiile sale nu puteau fi luate în considerare.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că în anexa H.G. nr. 832/2012 (privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor în vederea reabilitării liniei de cale ferată Frontieră - Curtici - Simeria, terenul de 3388,67 mp expropriat din patrimoniul reclamantei figura ca înscris în CF nr. xx Curtici, (nr. CF vechi zz), în cadrul unei parcele în suprafaţă totală de 9250 mp, având categoria de folosinţă teren agricol extravilan.
Prin decizia nr. 13 din 3 februarie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1245 din 24 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 104.630 RON, cu titlul de despăgubiri, pentru terenul expropriat, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, în considerarea legalităţii şi temeiniciei lor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii şi pe baza tuturor probelor de la dosar, a constatat că apelul declarat în cauză este parţial fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei, a constatat că aceasta a fost deja tranşată prin decizia de casare nr. 58 din 17 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara considerând a fi neîntemeiată în raport cu probele dosarului.
Autoritatea de lucru judecat în privinţa acestui aspect se opune astfel, cu caracter peremptoriu şi absolut, rediscutării ei, motiv pentru care s-a constatat ca neîntemeiat acest prim motiv de apel.
Prin prisma criticilor circumscrise motivelor ce ţin de analiza de fond a pretenţiilor reclamantei, apelul s-a considerat parţial întemeiat.
Astfel, s-au constatat lipsite de fundament legal, criticile potrivit cărora sentinţa este nelegală, întrucât, în evaluarea despăgubirilor acordate reclamantei nu s-ar fi ţinut cont de faptul că în evidenţele scriptice, fiscale şi de carte funciară ale terenului ce i-a fost expropriat, acesta are destinaţia unui teren agricol extravilan şi că schimbarea acestei destinaţii este nelegală şi inopozabilă în absenţa efectuării menţiunilor corecte de identificare.
S-a reţinut că deşi textul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 interzice sub sancţiunea nulităţii absolute, schimbarea destinaţiei şi situaţiei juridice a unui teren ce urmează a fi expropriat, după data publicării hotărârii privind exproprierea imobilelor în vederea edificării unor lucrări de interes public, în cauza de faţă, hotărârea în materie (H.G. nr. 685 din 6 iunie 2011) a fost adoptată la câţiva ani după ce destinaţia terenului în litigiu a fost schimbată în mod legal.
De asemenea, s-a mai reţinut şi faptul că situaţia de teren intravilan a parcelei expropriate a fost constatată şi în urma vizualizării documentelor actualizate, cu ocazia efectuării expertizei, de către toţi cei trei experţi, inclusiv expertul Ţ.Ş. care a făcut opinie separată la raportul de expertiză însă doar cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor.
Faţă de aspectul neîndoielnic că potrivit legii (hotărârea autorităţii locale, adoptată în limitele competenţei conferite de Legea nr. 215/2001 şi nedesfiinţată până în prezent) şi situaţiei de fapt, topografice şi cadastrale, terenul în discuţie are situaţia juridică a unui teren intravilan, pretabil pentru edificarea unor construcţii, s-a procedat potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorii corecte a despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Textul acestui articol în forma sa iniţială prevedea că la calcularea despăgubirilor va trebui să se ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea.
Printr-o Decizie din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile coroborate ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" sunt neconstituţionale, apreciindu-se că valoarea despăgubirilor trebuie raportată la criteriile menţionate însă operabile la momentul exproprierii efective.
În raport de aceste exigenţe legale dar şi de faptul că în expertiza efectuată în dosarul de fond nici experţii care au exprimat opinia majoritară, nici expertul cu opinie separată nu s-au supus acestora (primii având în vedere metoda comparaţiilor de piaţă, adică a ofertelor publice de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare iar celălalt, metoda comparaţiei prin bonitare), în apel, potrivit rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) şi conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a încuviinţat prelungirea probatoriului cu înscrisuri.
În acest sens, ţinând cont de faptul că valoarea despăgubirilor ce se acordă pentru imobilele expropriate trebuie să se raporteze la tranzacţiile efective (iar nu la ofertele de tranzacţii) pentru trenuri similare, s-a solicitat celor două birouri notariale din oraşul Curtici (a căror existenţă a fost confirmată de părţi) să transmită instanţei, copiile unor contracte de vânzare-cumpărare.
Unul din cele două birouri a comunicat faptul că nu a încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri aflate în vecinătatea celui în litigiu, iar celălalt birou a pus la dispoziţia instanţei două contracte de vânzare-cumpărare din care unul a avut ca obiect un teren extravilan şi un altul a avut ca obiect un teren intravilan - categoria de folosinţă curţi, construcţii.
Acest al doilea contract încheiat în cursul anului 2014 s-a considerat că este singurul care poate servi ca referinţă în vederea stabilirii despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât priveşte un teren cu situaţie similară celui ce face obiectul litigiului, fiind localizat în intravilanul oraşului Curtici şi este pretabil edificării de construcţii.
Preţul unitar de vânzare stabilit în contractul menţionat a fost de 7 euro/mp, motiv pentru care, având în vedere reperul prevăzut de textul de lege amintit, a rezultat că despăgubirea reală, efectivă şi echitabilă ce trebuie să-i fie acordată reclamantei este de 23.720,69 euro (3388,67 mp X 7 euro/mp), adică suma de 104.630 RON, calculată potrivit cursului oficial de schimb afişat de Banca Naţională a României pentru ziua de 3 februarie 2015 (4,4109 RON pentru 1 euro).
Împotriva acestei decizii, pârâta, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara a formulat recurs prin care, pe cale de excepţie, a invocat din nou excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, iar pe fondul cauzei a susţinut că din actele depuse la dosar chiar de către reclamantă, şi care nu au fost avute în vedere de către cei doi experţi, care îşi menţin concluziile din raportul de expertiza (C.D.L. şi S.F.), rezultă chiar şi indubitabil ca terenul supus exproprierii este un teren agricol situat în extravilanul localităţii.
Face referire la titlul de proprietate din 07 februarie 1994 şi certificatul de moştenitor suplimentar din 05 noiembrie 1999 prin care se precizează ca toata suprafaţa de teren deţinută de reclamanta este teren arabil extravilan amplasat în extravilanul oraşului Curtici şi la deplasarea la faţa locului a experţilor desemnaţi (procesul verbal din 28 martie 2013), terenul evaluat se afla la periferia oraşului, este un teren agricol fără nici un fel de reţele edilitare (apa, canal, gaze, electricitate, etc.) ci doar drumuri de exploatare agricolă (fără pavaj şi fundaţii).
Referindu-se la adeverinţa din 24 septembrie 2012 emisă de Primăria oraşului Curtici prin care se adevereşte ca terenul în suprafaţa de 9500 mp înscrişi în CF nr. xx, nr. cad. C1 este situat în intravilanul localităţii, conform Planului Urbanistic General al oraşului - Curtici aprobat prin Hotărârea nr. 271 din 28 decembrie 2007 al Consiliului Local Curtici, recurenta pârâtă arată că aceasta adeverinţă a fost eliberată „pentru a-i servi la înscrierea în intravilan a imobilului".
Cu privire la metoda de evaluare aplicabilă în speţa de faţă arată că aceasta este metoda raportării la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici.
Consideră că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. şi a avut în vedere "preţul bazat pe anunţuri din ziare, adrese care nu se ştiu unde sunt pe amplasamentul oraşului, nu se cunosc reţelele edilitare, starea drumurilor, apropierea de zone comerciale, de centrul civic al oraşului", aşa cum menţionează expertul tehnic Ţ.Ş.
Or, în cauză s-a aplicat metoda comparaţiilor de piaţă, respectiv oferte din ziare - cu terenuri în oraşul Curtici (terenuri cu utilităţi şi drum asfaltat, între case, teren cu proiect de casa, terenuri cu parcele cu intrare de pe două străzi, terenuri cu utilităţi la strada) şi nu ca teren agricol fără reţele edilitare. Terenul în litigiu din fotografiile depuse la expertiza este un teren agricol, la ieşirea din oraşul Curtici, care nu are aceeaşi valoare de piaţă ca un teren situat în oraş cu reţele edilitare.
În acest sens, se susţine că însuşi expertul Ţ.Ş., care a semnat cu observaţii raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obţinute prin raportul de expertiză sunt eronate, însă observaţiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanţă, care atât ea, cât şi experţii erau obligaţi, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.
Apreciază că instanţa de fond, în mod greşit a valorificat opinia majoritară cu privire la cuantumul despăgubirilor, obligând societatea la plata unei sume mult prea mari de 134.708 RON, cu titlu de despăgubiri, când în realitate nu a fost valorificată expertiza tehnică - Ţ.Ş. care a acordat doar suma de 38.330 RON, arătând că acest teren nu poate fi comparat cu terenuri similare din anunţuri de la mica publicitate.
Mai susţine că în decizia apelată, instanţa de apel nu a luat în considerare expertiza întocmită în cauză, ci a solicitat unor Birouri Notariale contracte de vânzare cumpărare încheiate în intravilanul localităţii, însă din conţinutul contractului de vânzare cumpărare luat ca referinţă, (cu 7 euro pe mp), nu se poate trage o concluzie clară că acest teren este similar cu cel în cauza, întrucât există posibilitatea să fie în interiorul localităţii, parcelat şi cu utilităţi, iar trenul reclamantei este în afara oraşului, fiind introdus în intravilan, cunoscându-se cu mult înainte faptul ca va trece coridorul IV Pan European prin localitatea Curtici (calea ferată care şi în prezent traversează localitatea Curtici).
Analizând motivele de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte, va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă I.E. şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, împotriva deciziei nr. 13 din data de 3 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinarea depusă la 4 mai 2015, intimata reclamantă I.E. a invocat excepţia de nulitate a recursului declarat de pârâtă, susţinând că motivele invocate în cererea de recurs nu constituie critici de nelegalitate ce permit încadrarea în motivele limitativ şi expres prevăzute de lege, iar criticile aduse fondului vizează netemeinicia hotărârii recurate.
Contrar celor susţinute de intimata reclamantă prin întâmpinarea depusă la recursul declarat de pârâtă, se constată că deşi aceasta nu a indicat temeiul de drept pe care şi-a întemeiat recursul şi nu a structurat criticile formulate se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât, în esenţă, pârâta a reinterat excepţia prematurităţii acţiunii introductive şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de valoarea despăgubirilor acordată de instanţă, ceea ce vizează nelegalitatea aplicării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă.
Cât priveşte recursul declarat de pârât, se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Structurând criticile formulate de pârâtă, se constată că acestea privesc, în esenţă, excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că raportul de expertiză întocmit în cauză a reţinut în mod greşit că terenul este situat în intravilanul localităţii şi nu în extravilanul acesteia, iar metoda de evaluare aplicabilă este cea a raportării la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, în timp ce contractul de vânzare cumpărare avut în vedere de instanţă nu este relevant, solicitând omologarea raportului de expertiză efectuat de expertul cu opinie separată.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei, se constată, aşa cum a reţinut în mod legal şi instanţa de apel, că această excepţie a fost soluţionată definitiv şi irevocabil, prin decizia de casare nr. 58 din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care, constatându-se că în mod greşit s-a soluţionat cauza în baza excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, s-a casat sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad şi s-a trimis cauza pentru soluţionare pe fond, decizie care nu a fost atacată, rămânând astfel definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, problema prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată nu mai poate fi reluată, întrucât se opune autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se consideră, contrar susţinerilor formulate de recurenta pârâtă, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestora, iar hotărârea recurată este legală.
Astfel, se constată că prin Decizia nr. 12 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. la 15 ianuarie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile coroborate ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" sunt neconstituţionale, apreciindu-se că valoarea despăgubirilor trebuie raportată la criteriile menţionate însă operabile la momentul exproprierii efective.
Or, faţă de aceste dispoziţii obligatorii pentru instanţă, la data pronunţării deciziei din apel, 3 februarie 2015, acestea erau în vigoare şi trebuiau aplicate, cea ce de altfel a şi făcut, în mod legal, instanţa de apel.
În aplicarea dispoziţiilor Curţii Constituţionale, instanţa, ţinând cont de faptul că exproprierea a avut loc în baza deciziei nr. 1/1050 la 25 februarie 2013 şi că valoarea despăgubirilor trebuie să se raporteze la tranzacţii efective pentru terenuri similare, a luat în considerare contractul de vânzare cumpărare cel mai de referinţă depus în cauză, eliberat de camera notarilor publici din Curtici, din care a rezultat un preţ de 7 euro/mp, pentru un teren situat în aceeaşi zonă cu cel în litigiu. Astfel, a rezultat o valoare calculată la cursul de la data pronunţării deciziei din apel de 104.630 RON, faţă de 134.708 RON, la cât a fost obligată pârâta iniţial prin sentinţa de fond, conform unui raport de expertiză ce a avut în vedere metoda comparaţiei vânzărilor rezultând un preţ de 9 euro/mp, valoare fiind calculată la data întocmirii raportului de expertiză.
Referitor la situaţia juridică a terenului, în sensul că acesta se află în extravilan şi nu în intravilanul localităţii Curtici, se constată că în raportul de expertiză efectuat de expertul Ţ.Ş. a cărui omologare se solicită de către pârâtă, calculul efectuat de expert porneşte chiar de la descrierea terenului, în care se reţine că acesta este amplasat la marginea oraşului Curtici în intravilan. Prin urmare, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor calculate de experţi, diferenţa rezultată este dată de metoda de calcul folosită şi nu de amplasamentul terenului, aspect asupra căruia cei trei experţi au fost cu toţii de acord, în sensul că se află situat în intravilanul localităţii.
Deşi în stabilirea situaţiei juridice a terenului în litigiu recurenta invocă o serie de acte considerând că nu au fost avute în vedere sau au fost interpretate greşit, contrar susţinerilor acesteia, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum se urmăreşte în realitate, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Pe de altă parte, motivul de recurs ce permitea aprecierea probelor, încadrat în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Se observă că recurenta pârâtă reia unele critici referindu-se la hotărârea instanţei de fond, faţă de care susţine că în mod greşit a valorificat opinia majoritară cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Faţă de aceste critici, se constată că potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs ce pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pot viza numai această hotărâre, nu şi cea dată în primă instanţă.
În consecinţă, criticile referitoare la sentinţa de fond, care nu face obiectul recursului, nu sunt susceptibile de încadrare în art. 304 C. proc. civ. şi nu pot fi analizate.
Pentru considerentele arătate, se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă I.E. şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara.
În baza art. 316 cu referire la art. 298 şi 274 C. proc. civ., o va obliga pe recurentă, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 1860 RON, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, I.E. reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanţei din 3 mai 2015 emisă de Cabinet de avocat I.A., Baroul Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă I.E.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, împotriva deciziei nr. 13 din data de 3 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei de 1860 RON, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă I.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1351/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1353/2015. Civil → |
|---|
